Citate despre suflet și tragedie, pagina 2
Romanța zeilor de ieri
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept!...
Ocolește-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinți
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminți!...
Ocolește-mă cu groază...
Dar oprește-te departe,
Să mă poți privi de-a-ntregul
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletele oamenilor bătrâni
În trupurile lor uzate, zdrențuite,
stau sufletele oamenilor bătrâni.
Sunt atât de nefericiți sărmanii,
atât de apatici datorită vieții jalnice pe care-o duc.
Cum tremură de teamă că-și vor pierde-această viață...
și cât de mult o iubesc, acele suflete descumpănite și contradictorii,
stând jumătate tragici, jumătate comici
înăuntrul pielii lor ridate și jerpelite.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coperțile negre
Foaie neagră de coperți
Să mă bați și să mă ierți
Că te-am scris cu viața mea
Și-am pus lacrimii cișmea.
Că mi-ai stat pe răni mereu
Foaia sufletului meu,
Foaie neagră de-nvelit
Luciu rece de cuțit.
Noaptea mea de la final
Șaua-i singură pe cal,
Iar pe lume ce târziu
Niște degete mai scriu.
Fără mâna care-au fost
Versuri triste, fără rost,
Foaia negrului umil
Exercițiul meu de stil.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la suflet și tragedie, dar cu o relevanță mică.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Trăiește într-o permanentă tensiune remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun...
Va veni o zi când omul se va lepăda de Dumnezeul său, când Biserica se va îndoi așa cum s-a îndoit Petru. Lumea va fi atunci ispitită să creadă că omul a devenit Dumnezeu. În bisericile noastre, creștinii vor căuta în zadar lumânarea aprinsă unde Dumnezeu îi așteaptă. Asemenea Mariei Magdalena, în lacrimi înaintea mormântului gol, se vor întreba: Unde L-au dus?
Se poate ca într-o zi ușile lăcașurilor de cult să rămână închise pentru totdeauna credincioșilor, devenind muzee. Oamenii își vor pierde credința: biserica virtuală ar fi un destin tragic pentru sufletul omului.
Omul e rău, nu-L caută pe Dumnezeu să-L cunoască pentru că nu e suficient de pregătit pentru asemenea lucru măreț, dar ar fi în stare să-I ia locul, să fie el dumnezeul Domnului.
Camelia Oprița în Cerșetori de existență
Adăugat de Liviu Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creare
Poate-ai să râzi, dar am puterea de-a te face
Să mori de câte ori omori, la rândul tău,
Tot ceea ce-mi doresc și nu-mi dă pace,
Tot ceea ce mă face să fiu bun din rău.
Te pot, oricând, întoarce împotriva vieții,
Atunci când ești cu totul împotriva mea...
Ce crezi? Nu te poți pune cu poeții,
Cu toate că nici tu nu ești o simplă "ea".
Cu doar un pix, o foaie și un suflet rupt,
Pot face-ntregul Univers să fie contra ta...
Oricând, pot face tot ce m-a durut,
Să facă-ntreaga suferință-n tine-a persista...
Atâta timp cât îndrăznesc a mi te scrie,
Nu îmi permit a-mi face griji de ce-ar urma.
Nu m-ar putea răpune nicio tragedie
Și de ar fi să vină, doar din partea ta.
[...] Citește tot
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (13 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada blondelor iubiri
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeași taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.
Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuși fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeași moară
Ascunsă-n tragicul decor
Și măcinăm aceleași lacrimi
Când dau părinții telefon.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În toată această îmbulzeală-a lumii...
Ce tristă-i omenirea fără OAMENI
În toată această îmbulzeală-a lumii...
E-atât de trist să știi că doar nebunii
Își pot permite liniștea-ntre semeni.
Normalitatea parcă stă s-apună,
Atâta anormal a răsărit în noi...
E-atât de trist ca stive de gunoi
Să-nfățișeze partea noastră bună.
Am devenit cum doare cel mai rău:
Coșmaru'-oricărui suflet încă mare...
E-atât de trist să simți cum, sub picioare,
Pământu'-ncepe să devină hău.
Ne mor fiorii rând pe rând, în noi...
În timp ce mintea ni-i orbită de arginți...
E-atât de trist să nu poți să dezminți
C-am devenit atât de triști, atât de goi.
[...] Citește tot
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (31 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Subțierea sensului într-o minte spartă
subțierea sensului într-o minte spartă, un bloc de marmură murmură hamartia
aroganța când îl umple pe muritor
cu povești despre fum.
realitate ca refugiu
pentru fantasme.
clapele orgii
spasmul celui învins
lut în ghearele celui ce învinge
cu sângele ploaie deasupra capului
curgere tragică a vârfului către rădăcină
când eroica naștere descrește în împuținare
în loc de a țâșni.
subțierea sensului într-o minte spartă
un bloc de marmură murmură
hamartia
condensarea norului de filosofie
în picături de gramatică a firii
[...] Citește tot
poezie de Angela Furtună din Pelerinul din Aqualung (27 septembrie 2008)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valsul...
a fost un timp când Bucureștii
seduși de firavul cizmar
păreau secați intern de bestii
ce sânge sorb involuntar
a fost un timp de agonie
când se dansa un vals în doi
interpretat de- o datorie
cu trup și suflete din noi
a fost un timp de măreție
cu ocne dure și canale
săpate-n trupul României
de șiruri lungi de haimanale
a fost o epocă de aur
născută-n somnul pasiuni
ce drept strager avea balaur
legat de poarta rațiunii
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet alb
strune nevăzute
vibrează la chitară acestui univers
strune negre
de energie
de iubiri
de vers
de-atracție universală
de tragedii
cu anilumi
și anti-te iubesc
în care anti
e antiteza principală
atâtea melodii străbat
și timp și spații
și totul
și nimic
în raze nevăzute
protuberantele se zbat
intercalindu-se în melodii
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (6 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creion
Am mers ca doi tovarăși, alături și pereche,
Împlătoșați, cu caii ureche la ureche.
De-am căuta acum iubirea dintre noi
Am mai afla ecoul galopului pierdut
Acolo unde apa străpunge stînci de fier
Și unde cu oroarea abia ascunsă-n suflet
Te-ai avîntat alături de mine mai departe
Și-ai rîs cînd mii de codri în tine tremurau...
Am mai afla podișul înconjurat cu colți,
Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum
Mă tolăneam în ierburi privind grăbiții nouri,
Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn
Ce unduia atrasă de fața mea umbrită.
Și am aflat troianul greșelilor din noi.
Þi-ai risipit iubirea în ritmuri și în rime,
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constantina Dumitrescu
Când o mamă plânge necontenit
Oamenii ar trebui să o asculte;
Nimic nu o mai poate alina
Si nici sufletul chinuit a-l mângâia...
Tot ceea ce a iubit vreodată
Are acum aripi de înger...
Numai inima ei știe
Tragedia clipelor prezente
In care doar sufletele celor
Neprihăniți și puri
Au loc alături de ea...
Dincolo de lacrimi
Umbrela speranței
Mai deschide uneori
Iubirea de semeni...
Totuși, cele mai pure ființe
Rămân animalele;
Ele nu trădează
Si nici nu urăsc...
[...] Citește tot
acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem iubirilor ce mor
Veșnic între noi vor crește necuvinte
Iar sufletele noastre vor pătimi de dor,
Și-o să ne fie teamă de lumină
Când ninge indecent, pe tragicul amor.
Eu m-am opus căderii în neant
Chiar dacă inefabil, iubirea nu ne-a vrut,
Deșii cândva ne-am cumpărat un munte
Dar de atâta frig, în el n-am încăput.
Ne-am despărțit ca doi străini în noapte
Pe un peron de gară, vechi și-nsingurat
Din care amândoi ne-am rătăcit prin lume
Însângerați aiurea de-un gest necugetat.
Mi-e dor de tine astăzi, dar nu știu unde ești
Și-mi ninge amintirea cu un fel de moarte,
Nu pot să înțeleg iubirea ce se-nfruptă
Din marea depărtare care ne desparte.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Georgescu (iulie 2016)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marile iubiri au sfârșit și sfârșesc întotdeauna tragic, pentru că îndrăgostiții pun mai presus de orice normă creștină pasiuni carnale patetice, instinctive, apoi deseori recurg și alte lucruri mai puțin firești, numai ca relația să continue, forțând deseori realitatea și uitând în acele momente ale extazului pasional de înfrânare, de sfaturile înțelepciunii Divine, care cere cumpătare în toate cele lumești, ca să nu plătim scump, până la sfârșitul vieții, îndiferența față de normalitate, lucru ce trebuie premeditat, transmis educativ din generație în generație, pentru ca esența întelepciunii Divine, care este cu adevărat iubire, să înflorească frumos în sufletul fiecărui om, pentru a fi cu adevărat fericit.
Valeria Mahok (10 mai 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Babylon
tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferență
veritabilă de asemenea
este combinația dintre nevoie și insuficiență
soluția mereu omnipotentă
este virulența
în ecuația determinismului
valența
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetența
certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecția de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morțile sunt certe
și grăbite
incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb și negru
Încă o noapte albă în contul vieții gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înșeală
Si "a minți" se-aude la fel cu "a iubi".
Nu mai putem distinge minciuna de greșeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?
Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem și raiul, și muntele, și bradul!
Te-acuz și-ți cad în față tîrîndu-mă-n noroi.
Noi sîntem programații, trimișii, posedații
Unui blestem mai mare, mai rău și mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ți-i.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Goliciune lăuntrică
Rozele amantei în vază agonizează,
Ușor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebunește-n propriul neant negru și parfumat.
Durerea se târăște pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă și rece.
Chip arhiplin de tragedii și suflet de tinichea,
Sunt eu, același chin cu grai.
poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între izvoarele înțelepciunii
(lui Mircea Florin Caracaș)
îmi place să citesc lucrări care mă luminează
precum învățăturile din Cartea sfântă
sufletul meu flămând zilnic se minunează
de miracolul vieții- lumina ce cuvântă.
se nasc lumini pe cer se nasc și pe pământ
plămade din iubirea sacră, dumnezeiască
expresii de simțire care fac legământ
cu Dumnezeul lumii din slava cerească.
izvoarele înțelepciunii se scurg de jos în sus
spre cerul nemuririi, spre universul magic
sunt oameni care îl urmează pe tribunul Isus
care salvează suflete din uraganul tragic.
învăț și eu sfințirea de freamăt mai presus
cu sufletul evlaviei deschis- temperament nostalgic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâna mea de lacrimi...
Fântâna mea de lacrimi e adâncă
Și disperarea nu-și mai află hat,
Uitarea, ca o boală, ce suflete mănâncă,
Nu în străini, ci-n neamul meu, a secerat.
Nu știu cu ce-alifie sufletul să-ți vindec,
Cu ce să picur rătăcirii tale ochi,
Rog cerului lumină de descântec,
Ca să desțelenesc al tău deochi.
O piatră grea mi-e a ta nepăsare,
O moarte care-și sapă-n trupu-ți loc,
Trezește-te, mă doare-atât de tare,
Când te-ndoiești de marele noroc.
Deschide ochiul îmbibat cu zgură,
Privește fratele, trimis de Dumnezeu
Și pe acel ce secole te-a injectat cu ură
De tot ce-i românesc... și e al tău!
[...] Citește tot
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ni se întâmplă, uneori, să ne adăpostim cugetul într-un suflet, aparent frumos și, sinceri, să investim în el întreaga speranță și iubire! Dar, într-o zi, să fim dezamăgiți de propria noastră alegere! Nu e tragic și degradant pentru noi, că am intrat, din greșeală, într-o peșteră precară! Dar e dramatic și condamnabil, dacă am lăsat-o, la fel cum am găsit-o!
Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre suflet și tragedie, adresa este: