suflet şi tramvaie

Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton şi de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De ţărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroşii,
Sunetul făcut de brizanţii care de navă se izbesc, voioşii –
Cântecele venind dinspre cabestan şi curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va şti că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre şi beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvneşte la mările vântoase, verzi, la ţinuturile lui Moby Dick.
Şi voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roţi, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cluj - cerbi frumoşi de aer

Iar pe degetele serii
Acum Clujul se răsfaţă
Şi pe prispa-nsingurării
Prinde gust acum de viaţă

Mănăşturul a-nflorit
Printre cerbi frumoşi de aer
Şi pe palme te-a primit
Străbătând al vremii caer

Străzile din Cluj-Napoca
Îşi îmbracă haine-nchise
Pe când vântul ia şi plosca
Cu miresmele aduse

Uşor frunzele se mişcă
Printr-un murmur aşa-ncet
Doar privirea ţi o pişcă
Printr-un cântec de poet

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă

sunt zile întregi în care copacii
stau îngropaţi în mine
înspăimântători şi silenţioşi
în alura lor de uriaşi căzuţi
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ţine vie

agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan şi nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului

şi ei stau îngropaţi în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul limitrof

Se spală putina des, se luceşte trotuarul
în paşaua asta plină de anahoreţi de mâna-doua,
care iau smalţul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe nişte iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manierişti ai propriilor capricii, cu ochi dezlânaţi
şi chelii nedemne, lipite. Ceilalţi, teferi, nu-şi vorbesc:
umblă cu câte un şurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineaţa, în zori, miroase a cârpă arsă
şi-a grătare stinse de brumă şi flegmă.
Se feresc unii de alţii, ei aşa se trezesc, ferindu-se,
învăţându-se uitatul în pământ şi spaima de moarte.
Nu-şi mai fură miresele, ci sufletele, aşa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecaţi dintr-o obârşie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-şi ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârţâitul porţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de o efemeră

Când trec pe strada ce mergeai spre casă
Îmi bate inima în paşii-ţi ca de lied
Şi tâmplele mă dor de liniştea de vid
Şi nici văz nu mai am... Ah cum erai, frumoasă!

Privirea-mi şnurui pe asfalt ce-ai stins
Caldă nălucă-n zâmbetul de zână,
Mă adormind pe zebră, în crez că-i doar o strună...
S-aştept întâmplătorul, îmbătrânind de nins.

Am gât uscat de glas - oricum n-aveam nevoie-
Pluteam s-ascult fluid de note adulate
Ce-ncerc să prind din zbor, din clipe neaflate
Ce-ţi sorbi pe undeva, o luni, o marţi, o joie...

Tot un suspin alerg, pe unde mai treceai,
Crezând c-apari aşa în mintea-mi schizofrenic.
M-ating de vânzătoare ce te serveau cucernic...
Sleit de dor adorm 'n depoul de tramvai.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt un colţ de lume...

Am rupt un colţ de lume, l-am înmuiat în lapte
Să îl albesc, să pară alt colţ din altă lume
Una în care-adesea sunt înhămate şoapte
La galbene tramvaie de lemn crescute-n brume
Şi-n care toate zboară, copaci imponderabili,
Femei cu-aripi de flutur, stângace, dar uşoare
Toate plutesc, fanfara, jandarmii cei amabili,
Turnul cu ceas, brutarul, pisicile de mare
Alături de barcazuri şi de corali, iubita,
Ca puful păpădiei, doi rinoceri, maimuţe,
Un circ întreg nesincer, clovni cu nemiluita,
Ca într-un straniu teatru shakespearean, căruţe,
Şi caii lor scheletici, eu priponit de gleznă
Cu un crâmpei de moarte, aerostat penibil
Nedescărnat de lesturi, înconjurat de beznă,
Zâmbind amar la gândul c-o să devin tangibil
Să mă atingă luna, să mă mă sărute norii
De stele pâlpâinde să-mi rezem nemurirea,
Iluzie parşivă, să-mi scuture cocorii
Zăpezile din suflet când mi-or vesti pieirea

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!