Citate despre suflet și vulturi, pagina 2
În vârf de munte
În vârf de munte liniștea-i adâncă
Urcușul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă șezi în tihnă pe o stâncă
Te simți apropiat de Dumnezeu.
Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri și frământări,
Însă pe culme e senin și soare
Și poți privi până departe-n zări.
Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat și pur,
Iar capra neagră ochiul ți-l încântă
Când zburdă pe tăpșanele din jur.
O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai ușor,
Iar sufletul aripile-și întinde
Și te trezești purtat de el în zbor.
poezie de Octavian Cocoș (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la suflet și vulturi, dar cu o relevanță mică.
Speranța și puterea de a privi spre viitor
Cu ochi de vultur, privește mai departe,
Mai pătrunzător, decât iți bate privirea
Și simte mai intens decât iți dictează sufletul!
Fă -ți timp, măcar o clipă, omule
Să vezi pe unde treci și ceea ce tu lași pe-acest pământ!
Nu renunța la a fi bun și iertător, cu tine însuți și cu cei din jur,
Chiar de te simți măcar o clipă un suflet rătăcit sau derutat,
De ziua ce-a trecut și azi te simți confuz sau răvășit
Caută spațiu pentru rezolvări,
Nu folosi ziua de mâine pentru dezertări!
Gerul și ploaia, drumul anevoios de azi
Te pregătesc, pentru seninul zilei de mâine!
Pentru dragoste și împlinire!
Căci eu, în fiecare dimineață,
Cer Domnului un pic de viață...
Măcar o zi... în fiecare zi...
Să pot lupta pentru ce îmi doresc!
Căci am aflat ce e iubirea
Și nu știu de fac rău sau bine,
Dar ma gândesc la tine,
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecați! Lăsați-ne țara
Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul
Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de roșu, fără sonor
se lăsa o pâclă peste munții mei
nu țin minte să fi iubit atât de mult pădurea
zilnic primeam animale în casă
să stea la masă cu noi
tigri vulturi urși oameni fără suflete
unii chiar mă îndrăgeau
mergeau cu mine pe acoperișul blocului
cântam din u2 ne luam de gât
săream cu ochii deschiși ne transformam
într-o altă viață în avioane de război
venea salvarea și totul era atât de minunat
atât de roșu fără sonor
atunci înțelegeam de ce ne mai iubeam
eu și cu vulturul eu și cu tigrul eu și cu
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
9 martie
Multe valuri furiose năvăliră peste mine,
Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut,
De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine,
Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut!
Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce,
Din ruină în ruină în secret a lăcrăma;
Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce,
Precum vulturii p'o pradă eu nu te voiu blestema.
Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea;
Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea;
Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins.
Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei,
Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei,
Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins.
poezie de Nicolae Nicoleanu din Poezii și proză (1906)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot rătăcind
Am tot rătăcit
căutând ceva anume...
Îmi păzeam sufletul
de vulturii înfometați,
ca nu cumva
să-mi ciugulească cuvintele
ce aveau să rodească mai târziu.
Ajungând la un capăt de drum,
Dumnezeu m-a oprit,
sărutându-mi fruntea părintește.
Atunci m-am întors din nou
cu fața către voi.
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Orhidee în cuib de zăpadă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prefață
Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări
Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări
Așa cum cerșetorii își cresc păducheria.
Păcatele ni-s aspre, căințele mișele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Și iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.
În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Și sufletul ni-l lasă vrăjit și vlăguit
Și al voinței noastre metal neprețuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.
Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde și ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă și scârnava cloacă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
Sunt zâmbet de mare
și mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
și învăț tăcând.
Sunt suflare de vânt
și-mprăștii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
și ard când invoc.
Sunt pădure de taină
și ca veșnică haină
a măicuței pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul Intunericului
Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur și jalnic.
Și văd...
Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând
Iar eu..
Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se întețește
Ceața se ivește
Și deodată...
[...] Citește tot
poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:
"Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
Lin, mai lin coboară cerbii pe la sate
Au în corne ramuri tinere de brad
Trece Vicleimul, ceas de taină bate
Pruncii prind cu mîna stelele ce cad.
Pomul plin de iarnă iarăși luminează
Poleite daruri, globuri de rubin
Parcă e un vultur care stă de pază
Ca să nu se piardă un popor creștin
La Mulți Ani! cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ție, florile dalbe
La Mulți Ani! și spor în toate, florile dalbe
Cu belșug și sănătate, florile dalbe.
Îmbătat de slavă, sufletul se pleacă
În străvechi legende, iar ne regăsim
Cît avem colinde, țara nu-i săracă
Glorie acestui sanctuar sublim.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baldachin
Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor sparge oglinda dimineții
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupțial
această glastră a arborelui genealogic
presărați peste el mălaiul canarilor
rupeți pâinea în două a vulturului
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
și pune între neant și viața din toate zilele
apostrofa pliscului său
în plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc
o stea filantă hymenul în traiectoria sângelui
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupțial crizantema nopților de fosfor
în zâmbetul tău a plâns un bébé poetul
un bébé sanguin atletul 1½ kgr. Lindberg
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila
Guillaume II ș. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn
te apleci sub inimă ca sub abat-jour
[...] Citește tot
poezie clasică de Stephan Roll (august 1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
ai vrut să-ți pictez vulturi
pe aripile de colibri
să mă ascund în mare
colorat în delfini
să-mi spăl singurătatea
cu lacrimile tale de fericire
spuneai să jertfesc două cuvinte
la răsăritul iubirii
să-mi îngrop tristețea
în nisipul deșertului
ai dorit să mă trezesc
când îmi voi fi devenit
propriul meu înger
apoi ai fugit șoptindu-mi
să nu uit că sunt unic
ai grijă de pietre... ai mai spus
înainte să mi te faci lumină
iată-mă divino
sunt îngerul
tuturor pietrelor din suflet
[...] Citește tot
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi frați scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiș intră Luna, braț la braț cu Sulful și Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roșu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix și volatil în aceeași cochilie! Trup și suflet, materie și spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-ați ascuns, voi, trepăduși ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberație. Șapte vulturi abia țin piept leului dezlănțuit... Ajunge! Lăsați focul să se întoarcă la cer, vipere de gheață! E ceasul la care nevăzutul prinde contur și poemul trece în cristal. Aur esențial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece și subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăși. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!
replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcini de iubire
păstrez continuitatea visului din tinerețe
dovada existenței mele în magic Paradis
vreau sa ajung la steaua plină de tandrețe
sunt fica cerului cu sufletul deschis.
colori trandafirii voalează suferința
tristețea sumbră se descompune-n raze
melancolia toamnei traversează ființa
timpul se ondulează pe sublime extaze.
sunt mărturia vie a păcii prin cuvânt
se-mpacă-n mine corbii cu vulturii pleșuvi
aluatul fericirii în suflet îl frământ
pâini de lumină împart la oameni creativi.
prind rădăcini în iubire sunt legată de pământ
gânduri împerecheate cuprind aștri expresivi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cursivitate
Să pendulezi în lume între alb și negru,
să te găsești neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
și muntele de a fi,
între cămila ce ascunde tot deșertul în cocoașă
sau vulturul ce poartă,
neștiut, pe aripi, toată zarea,
aceasta este drama eternei sfâșieri.
Să lași în urmă, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
să vezi oglinda vieții tale
în lucruri străine de esența ta,
aceasta este drama eternei fragmentări
și a eternei înstrăinări.
S-arunci de-a valma
în suflet și în poezie
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alte stații de lumină
Ating lumina, ating stelele și luna
Ating viața și mă voi adânci în suferința unui vultur
Zbor spre alte stații de lumină
Cu gândul meu mă risipesc și mor
Mor în fiecare zi și renasc crezând că m-am născut întâia oară
Greșesc și visez ca un om în deplinătatea atingerii lui
Am doar un an sau poate doi să sper
Căci ninge și la noi în suflet cu iubire.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș fi vrut
Aș fi vrut să fiu,
un strop din oceanul neliniștit,
un vultur bătrân, de vânt obosit,
un fulger, de viață îndrăgostit.
Și-aș mai fi vrut să fiu,
raza solitară ce-abia patrunde
padurea virgină,
descoperind minuni ascunse.
Și poate și...,
picătura de rouă zâmbindu-i soarelui,
nebănuindu-și sfârșitul.
Dar, n-am reușit,
decât... un suflet chinuit
să fiu.
poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grația domniței
Tânăra Domniță a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toți voinici băieți,
Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu așa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiș, în față-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul ușor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare
Grație imploră, ca să nu-l omoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solus ero
Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătății mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuiește raza curată, viorie,
Când se oprește-n drumu-i pe-o strașină pustie,
Înveșmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâția fluturi în necuprinsul firii,
Și strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ți zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viață-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătății mele.
Eu port în mine noaptea, și-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănțuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolții cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-și scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra țintuire a lanțurilor grele
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre suflet și vulturi, adresa este: