timp şi zambile

Nevasta mincinoasă

"Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido"

Federico García Lorca - La casada infiel

("Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.")

Federico García Lorca - Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare
Când am dus-o pe cărare;
da şi eu - ce minte proastă! -
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino,-i primăvară!...

Iubite,-i luna mai şi-i liliacu-n floare
Mi-ai spus că ai să vii după apus de soare
Când stelele răsar, pe boltă se adună,
Să ne plimbăm pe-alei în nopţile cu lună

M-am îmbrăcat în voaluri lila şi te aştept
Să-ţi simt căldura vocii şi clocotul din piept
Tu să-mi presori poteca cu flori de liliac,
Eu să îţi pun pe buze, pecete,... flori de mac...

Din cupa de lalele să bem ca din potir
Nectarul fericirii, iar îngerii cu mir
Pe frunte să ne ungă a binecuvântare
Şi să alunge dorul de-atâta aşteptare!...

Parfumul de narcise, zambile şi lalea
Să-nvăluie-n mister... iubiri de catifea...
Din albe flori de măr să-mi pui pe cap cunună
Să-ţi fiu regina nopţii sau raza ta de lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe

Ce simplu-i să nu-mbătrânim;
Doar timpul trebuie oprit
Să vindem ce-am agonisit...
Săraci să fim, ad interim.

Să nu mai ştim nimic din şcoli,
Să reînvăţăm limbaj din cărţi,
Să reînviem părinţi ce-s morţi...
Să ignorăm, metehne, boli.

Să ne jucăm precum copii
De-a mama, tata-ntr-un fânar;
Să nici nu ştim de calendar,
Să discutăm vagi inepţii.

Să zburdăm iar pe câmp, pe deal,
Să nu mai ştim d-ora de masă...
Fără de griji, de bani, de casă,
Să schimbăm viaţa-n ireal.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnare la primăvară

Mă judecă, natură, când muguri odrăslesc
Şi adu martori drepţi, clemenţă îţi cerşesc!
Mă judecă natură la ceasul primăverii;
Si dă sentinţă dreaptă, e timpul reînvierii!

M-ai condamnat la moarte în toamna colorată
M-ai aruncat în beci, în iarna îngheţată
Te rog mai fă-mi chemare, mai cer înc-un recurs;
Simt picul ăst de viaţă, prin mâini cum mi s-a scurs.

Citeşte-mi condamnarea să-mi fie martor vântul
Pădurea, lăstărişul, câmpia, dealul, crângul
Împuşcă-mă cu muguri, cu alb de ghiocei
Şi gâtul să mi-l tai, cu toporaşii tăi.

Aprinde o narcisă, aşază-mi-o în mână
Să-mi fie bocitoare o floare de zambilă
Tămâie-mă cu aer de flori de primăvară
Şi dăruie-mi speranţa să mai trăiesc o vară.

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingenue sentimente

Sunt o prăbuşire,
Copleşit de draguri
Zămislind iubire
Cum florile-n faguri.

Mă aplec umil
Să-ţi port talpa vrută
Cum, cu sârg, pistil
Din polen se-nfruptă.

Am de-acum uşor
Sufletul, c-un geamăn...
Şi-s un bulb, bujor...
Să mă-ncânt, am seamăn.

Mă deschid de azi
Să te prind în palme
Fulg, de-ar fi să cazi
Pat de vise-s, valme...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-scriptum

timpul se întindea nesfârşit înaintea noastră
mai că aveam temeri că nu-l vom putea umple
drama noastră se desfăşura pe cu totul alte planuri
orgolii vanităţi... stupide preocupări adolescentine

nu era de ajuns că veveriţele inundaseră Cişmigiul
nici statuile uriaşilor care înviaseră... nici barca
sărutul cădea sacadat în pământul returnat
pe motive de nefuncţionalitate
odată cu iubirea

mâinile noastre se încurcau în detalii
poate pentru că
pe mine mă strângeau foarte rău pantofii
iar tu inhalaseşi prea mult fum de ţigară
cel mai probabil
delimitarea inexactă a esenţialului

galbenul crăiţelor ne acostase gleznele
porţiunea aceea susceptibilă de a fi remodelată

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ochii

i s-au făcut foarte mici
între pleoape apropiate pupilei
cât vârful de ac, nu
atunci când oamenii cu salopetele gri, de
colorate, mâncând gân
daci odată cu pământul călcat în iureş de şobo
lani în pivotare spre continentul
făgăduinţei, au
venit cu blândă şi acvarelică stăpânire
cu zambile de şpan în privire: nu
doar inima a intrat
la spălat în apele colorate-n sangvină (?!) - ca într-o rană
sau o pictură de tzâ-
bai-shi: bătrânul ne
bun care la peste 80 de ani, cu zemuri negre de china
în unghii şi degete încă
învăţa să contemple exact
ca în vremea mogulilor exaltaţi
europa prin că
tuşele sale,-n expirare de geană

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea sufletului

În adâncuri hibernale
Şade sufletu-mi legat
Să nu-mi iasă pe afară
Şi să zboare în neant.

L-am legat în primăvară,
Când iubeam o domnişoară,
Şi de-atunci am jurat
Să rămână-n veci legat.

Cu cătuşe de argint
Şi zăbrele făurite
Din iubirile trecute,
Aşa, Doamne, l-am legat.

L-am legat de frica morţii
Ce-mi jurase să-mi aducă,
Când văzuse că-n iubire
E doar suferinţă pură.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Vasile din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâng-un fluture de ceară..

Prins de geamul casei mele şade-un fluture de ceară
I s-a scurs întreaga viaţă într-o zi de primăvară
Şi l-au petrecut în taină două adieri de vânt
O zambilă despletită şi un guguştiuc flămând..

A rămas doar umbra-i tristă să-i continue povestea
Două aripi fără viaţă veşniciei i-au fost zestrea..
Mi s-a-ngreunat privirea sub această poezie
Lângă el, croiau poeme fluturi vii încă vreo mie..

Ca şi ei, alte insecte plănuiau să scrie-o carte
Nu-şi analizau destinul, nici nu se fereau de moarte
Îşi ungeau chipul cu raze aşteptându-şi prădătorii
Numai eu uram aiurea pitpalacii şi cocorii..

Dacă asta este viaţa.. cu ce drept îmi plîng eu soarta?
O poveste se încheie.. dar se scrie-n urmă alta
Îmi pun lacrima de-o parte lâng-un fluture de ceară
Mai am timp de o poveste.. şi de-o altă primăvară!

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile vor şti

Va cădea iarăşi ploaia
pe ştiutele, iubitele noastre trotuare,
ploaie blândă
ca o respiraţie sau ca nişte paşi uşori.
Iarăşi briza şi zorii
vor înflori odihnitor
sub paşii tăi
care revin.
Pe pervaz, printre flori,
pisicile vor şti asta.

Vor fi alte zile.
Vor fi alte voci.
Vei zâmbi singur.
Pisicile vor şti asta.
Vei auzi cuvintele altor vremuri,
cuvinte obosite şi pustii,
asemeni unor costume de demult,
de la festivaluri intrate-n amintire.

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Şi cerşetorul orb, în zdrenţe,
de jos, din colb, simţi un zvon,
un ritm de paşi în largi cadenţe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălţau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Şi-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Şi-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o copilărie

Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinţi
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinţi.

Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuţe, parcă-n puf şi ochi de pluş;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuş.

Aş strânge-n braţe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din poveşti ce le-am doar file,
Cu grădiniţa îmbujorată, plină de zambile.

Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii îşi îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o planetă mai cu chic
unde nu facem nimic,
stăm acasă fiecare
şi ne facem de mâncare,
ca să nu ne plictisim
pe platforme noi vorbim
de provizii şi pisici
cu ai noştri buni amici,
mai schimbăm si o reţetă,
mai spălăm vreo şosetă,
o rochiţă,-un hanorac
sau ne coacem un colac,
vine anul nou persan
cu zambile şi şofran,
anul asta fesenjan
vom găti doar cu curcan,
zii adio, baclavale,
afară plouă-n rafale,
nicio rodie n-am in casă,
dar am carne, vin la masă,

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp şi spaţiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuşi,
De colivia goală, plânsă, cu pierduţi peruşi,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri şi cu zambile,
De la bunică-n grădiniţa mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei şi dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraş...
Revăd zâmbind, cărându-şi geanta, pe poştaş.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ştii nu te preface că m-ai uitat

O artă complexă o calificare superioară la locul de muncă
să dezvolte imunitatea la surogate la dogmele
omizilor ăstora nesătule
prea ocupate cu puritatea necruţătoare pentru a mai pricepe ceva.

La ce viteză de croazieră devine îndeajuns de real?
La ce viteză am putea uita că ne pustiim între noi de când lumea?
Să îţi măsori forţele cu forţa
unei stele care se prăbuşeşte în sine. Să dormi mult

Să te trezeşti în toiul războaielor de exterminare-a narciselor
soldat în cruciada împotriva zambilelor
şi să îţi aminteşti că ultima dorinţă a Marelui Măcelar
a fost să se reîntrupeze într-un toporaş.

Chiar dacă tu acum nu poţi să-l înghiţi
nu înseamnă că nu se va găsi iar unul care să spargă
cu linguriţa lui de argint coaja oului
copt în cenuşa de la Treblinka.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi pistă

E tot o fugă, fuga din coşmarul pierderii coloanei infinitului.
Iar am avut un vis de trezire bruscă.
Mă readucea abandonul în punctul muţeniei,
în camera alunecărilor în altă cremene.
Ca un copil curat şi cuminte, părăsit de părinţi,
îmi prindeam inima şi o vedeam
cum se scurgea printre degete,
neputincioasă de a se aduna în palma cuvântării...
Înţelegea deplasarea dintr-o tulburare în alta,
contempla retragerea în baia alunecării pe trupul timpului acela.
Şi viaţa se scurgea în palpitaţii.
aruncându-mă în fuga de furtul de suflet cu ţâfna privirii,
paraşutată pe bunăstarea clipei,
să fiu cât mai greu de atins de fulgere cotropitoare.
Există o tandreţe în care se dăruiesc toate,
care e totuşi de neîmpărţit.
Odată vândută la talciocul îngândurării,
mă lasă fără puterea piciorului de a continua drumul,
fără zâmbetul culorilor din anotimpuri.
Am fugit să mă găsească norocul luminii

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou singur

soare cu dinţi la intersecţia din Doamna Ghica.
ne-a îngheţat la toţi pielicica.
trotuarul curat scânteiază ca mica.

trec pe lingă farmacie, cofetărie şi loto-prono.
viaţa mea e pe stereo sau pe mono?
fredonez în gând din lenon şi yoko ono.

oh, soare, în tehnometalul din colţ
reverşi miliardul tău ieftin de volţi,
oh, soare, soare galben printre nori dezinvolţi!

din nou singur
din nou visând la...
am acum o femeie şi voi avea un copil
şi din nou singur.
voi mai trăi o vreme, voi fi trist pentru mărunţişuri.
noaptea, venind spre blocul meu, voi privi stelele
şi voi încărunţi
şi nu voi înţelege mai mult ca acum.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!