urâţenie şi visare

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru tine...

Şi pentru tine cresc flsorile acestea, copile
Şi pentru cei săraci răsare soarele!
Doamne, opreşte mâna ta peste creştetul capului nostru
Ridică-ne ochii aţintiţi în pământ
Putem să respirăm şi noi aerul acesta îmbâcsit?
Sau putem să ne manifestăm iubirea necondiţionat?
De ce atâta urâţenie?
Oare noi am rămas copii şi nu putem înţelege?
Nu... dar tare aş vrea să dau timpul înapoi..
Copil fiind lumea era frumoasă, mai puţin invidioasă
Iar noi ne jucam frumos... zâmbeam duios
Astăzi în loc de frumos primim cearcăne
Astăzi primim dulciuri cu nemiluita, dar suntem nefericiţi
Ne simţim neiubiţi... De ce?
De ce încearcă să ne ia visul?
De ce nu înteleg că şi noi trăim?...
Frumosul din arte ne va scrie povestea
Şi noi vom rămâne copiii nematurizaţi de joc.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurei

Eşti singura care mă cercetezi
nu te cunosc, nu îţi ştiu chipul
nu vrei să cerni nisipul părerilor de rău
îţi scufunzi scrisul ermetic
în cochiliile pietrificate ale melcilor
prăbuşiţi prin încâlceala
gândurilor noastre lăuntrice.
Sunt visător
îmi place să-mi arăt urâţenia
şi să ascund frumuseţea zilei numai în tine;
ţi-ai ales un nume potrivit
cu trezirea inconştientă a unor lacrimi
bizare reflecţii curgând la nesfârşit.
Cad cerului prizonier, tăcut, revoltat
tu rechemi în mine amintiri făcute
dar nedezlegate,
promisiuni uitate prin mahalale răvăşite
de bătăi crâncene şi lupte între flăcăi
pentru grecoaice sau latine
ascunzând toate dorurile

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de întrebare

Ce este clipa într-o veşnicie
Şi ce-i o picătură-n ocean,
Ce este-o viaţă şi ce va să fie,
Ca parte-a Universului noian.

Ce este o bucuria într-o tristeţe,
Şi-un vis, acaparat de-un gând avar,
Ce este o imensă frumuseţe,
Salvată de-a urâtului calvar.

Cum e cu adevăru-n nedreptate,
Cum e să lupţi cu morile de vânt,
Sau cum iubirea fără pietate,
E-adesea întâlnită pe pământ.

Sau câte primăveri topit-au iarna,
Crestând în blana-i mii de ghiocei,
Sau cum să facem să-ntârzie toamna,
Cu-a ei îngălbeniri prinse-n cârcei.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Şi primăvara când se-ntoarce şi astăzi ca şi alte dăţi,
Şi preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-aţi reurca în sfera abstractelor seninătăţi?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâţi-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalţă reînnoite-apoteoze,
Şi-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpeneşti virginităţi
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ş-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniţi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit;
Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Bate vânt de primavară peste crengile-nflorite
Le apropie, le separă
Par atât de-ndrăgostite
De caldură, de lumină şi de fructul ce-o s-apară.

Păsări rotitoare-n zare desenează dungi pe cer
Se ridică şi coboară
Stoluri vin şi stoluri pier,
Precum gândul împlinirii care a-ncetat să doară.

Primavară, dulce dragă, primavară parfumată
Împletită şi uşoară
În cosiţele de fată,
Prinse-n flori de violete şi în sunete de vioară,

Ne-ai găsit a câta oară cu ochi plini de bucurie,
Vise împletind cu drag
Melodii şi poezie
Primavară, dulce dragă te voi trece peste prag

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă, pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor durut

(te pierzi în năluciri)

Precum o ciocârlie din ora dimineţii
Dă geana de lumină pentru culoarea vieţii
În focul rugăciunii te ţine de-nceput
Când Clipa Infintă cânta de dor durut

am zis: mai jos de tine
vei regăsi un loc
în care zămislirea-i
o moară cu noroc
acolo unde răul
se încurca-n iubire
se puse sămădăul
la grea nelegiuire

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul trăsnet

Scriu un poem trăsnet, ca Zeus,
Să nu poată fi evidenţiat, că este periculos,
În Evul Mediu unii erau arşi de vii pentru asta,
Am să spun că mereu suntem ipocriţi, niciodată corecţi,
Iar corectitudinea este mama tuturor crimelor.
Aud o rumoare. Lăsaţi frumuseţea frazelor false,
m-am săturat, ca şi de nudurile dezagreabile pe care
le expun unii pictori obsedaţi de urât, crezând că fac artă,
dar frumosul adevărat este pentru mine ca lichidul amniotic,
du-te, barbarule, la Florenţa, vezi Boticelli? Îl vezi?
Nu mai visaţi bani, visaţi femei frumoase, luaţi-le în grijă,
Amorul mişcă stelele, acum vor să cadă, cad de ruşine,
Unde e poliţaiul care arestează urâtul în viaţă?
Sunt oraşe unde nu poţi reveni, ia-le în stăpânire, fii ţar,
Sultan, rege, împărat, dar modest şi blând, a, nu poţi?
Cum poate lupul să devină oaie?
Privesc prin fumul lulelei mele de pirat,
Vor veni în curând să mă ia fraţii mei mefistofelici,
Mai stai, clipă, mai stai. Aştept pe cineva la care ţin foarte mult.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele zilei

ELEGIA MĂRII

Catargul meu pustiu şi-a falţuit lumina
Bizar dansând împleticit în pas de pipăruş,
Pe val razele-şi pictau fluoresceina,
Strident vocaliza-n albaştri nori un pescăruş.

Luceafărul ar vrea să se fixeze-n mare
Când vântul îl îmbrăcă într-un cânt de matelot,
În sinea mea mai pun pe sânii tăi o floare
Naiv şi sincer, ca cel mai convertit bigot.

Spre barca ta mă împinge valul dintr-odată,
Scapără-n mine emoţiile o scânteie.
Tu şoaptă prefăcută-n lumină tulburată
Te-ascunzi în semicercul aprins de curcubeie.

Te-ademenesc în lumea mea îndepărtată,
Să rătăcim pe ştraifuri de-amurg pe Marea Neagră,
Cu o corabie prea mult înstrăinată,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!