viaţă şi viermi

Amintiri din viitor

Am sărit peste coarda sensibilă a minţii,
Am trecut peste bariera impusă în spaţiu,
Am depăşit între timp viteza luminii,
Am spart dictatura timpului prezent,
Am colonizat acele galaxii ascunse,
Am cucerit microcosmosul şi macrocosmosul,
Am călătorit în timp prin găuri de vierme,
Am depăşit orice imaginaţie a minţii umane,
Materia este la cheremul nostru acum,
Plutim nestigheriţi prin universul nostru,
Trăim într-un spaţiu multidimensional,
Dar cu viaţa spirituală suntem la pământ,
Aşa că eu implor asidduu divinitatea
Să ne acorde o minimă şansă, una infimă....

poezie de David Boia (14 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan la moarte

Ştefan, domnul ţării, pe cei mai mari uneşte
La Suceava veche şi-astfel le vorbeşte:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriţi!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiţi.
Dorul pentru viaţă nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naşte face-un pas spre moarte.
Viaţa-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopţi s-arată şi se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n ţărână pare
Un minut vederii şi, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul ţării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră ţară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credinţă nu mai poţi să pui.

.....

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcare postumă

Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest şi negru-aşezământ,
Când îţi va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Şi-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,

Când huma îţi va stinge a sânului văpaie
Şi şoldul care-ascunde prea galeşe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Şi-a mersului ispită, golindu-te de vreri,

Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înţelege huma -)
Îţi va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:

"Nedemnă curtezană, la ce ţi-e bun acuma
Că-n viaţă, ce plâng morţii nicicum n-ai vrut să ştii?"
Şi-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Mi-am urzit din sunet şi coloare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt, în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,
Izvorăsc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa lângă mine
Şi cum scriu, un singur ţipăt greu
Din odaia-ţi de bolnavă vine-
Şi ce mic, ce gol e visul meu!

poezie celebră de Ion Pillat din Limpezimi (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai multă carne - mai mulţi viermi; mai multă bogăţie - mai multă grijă; mai multe femei - mai multă vrăjitorie; mai multe concubine - mai multă desfrânare; mai mulţi sclavi - mai multă tâlhărie. Dar mai multă Lege înseamnă mai multă viaţă; mai mult studiu înseamnă mai multă înţelepciune; mai multă sfătuire înseamnă mai multă claritate; mai multă sfinţenie înseamnă mai multă pace.

Rabinul Hillel în Talmud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cahul

Stelele de aur prin eter luceau.
Turcii şi moldavii printre flori dormeau.
Ionaşcu trece noaptea în veghere;
Îşi adapă dulce sufletu-n durere,
Apoi zice-n sine: "Slabe muritor!
Nu-i destul că soarta te-a supus la dor,
Pentru ce chiar însuţi îţi urzeşti în lume
Altă suferinţă care te supune?
Viaţa şi mărirea, fericiri lumeşti,
Vine-o zi în care tu le părăseşti,
Iar a ta ţărână viermilor e dată
Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!"
Cheamă capii oştii şi-astfel le-a vorbit:
- "Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-aţi servit!
Voi, feciori din ţară ce, venind în lume,
V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume,
A sosit momentul jugul să zdrobim...
Sau prin mândra moarte să ne nemurim!
(...)

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cum ni se schimbă starea de spirit când avem bani

Motto: "Necazul cel mare e că Dumnezeu a făcut prea puţini bani!" (Heinrich Heine)

Ani de zile eu n-am băgat de seamă
Care e cea mai teribilă dramă

Ce anume roade, ca un vierme la rădăcină
Biata fiinţă umană, până când o termină.

Ne uscăm pe picioare, n-avem chef de nimic
Universul ni se pare din ce în ce mai mic.

Ne zbatem ca şoarecii-n cuşcă
Ne este ruşine, mai tragem o duşcă.

Dăm telefoane, ne facem curaj
Pentru un mic împrumut punem totul în gaj.

Dar specia umană s-a sălbăticit
Prietenii cei mai buni au fugit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (12 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset galactic

sunt absolut indeferent de geniul lui Mozart
de energii întunecate şi de strune
nici spaţiul în mii de ani- lumină nu-l împart
şi nici că Te iubesc nu ştiu a spune
sunt pur şi simplu ca un vierme orb
şi surd sunt ca Beethoven şi ursuz
trăiesc mult mai puţin decât un corb
şi cât trăiesc la fel e un abuz
şi numai sufletul păstrează un secret
încredinţat drept talisman cândva de Tine
şi când v-a părăsi umilul meu schelet
şi lumea asta cu moravuri libertine
el o să poată să străbată galaxii
Localul Grup şi mai apoi Laniakea
să soarbă din divine energii
şi să revină înapoi pe Geea...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt înaripat

ca un copac trăiesc cu viermi sub scoarţă
în frunziş de gânduri cuiburi au răsărit
cântecul cheamă lumina cu gene de viaţă
veacul acesta este doar pentru iubit.

arbori de cristal au crescut în privire
codri de vise spre cer am înălţat
cu privighetoarea am o potrivire
rapsodia fericirii şi eu am învăţat.

torentul de emoţii răsună în cascadă
preţuiesc viaţa că pe o comoară
steaua din mine nu vreau să decadă
măcinată de griji ca piatră de moară.

anotimpului iubirii îi fac o serenadă
prin fiinţa mea ca un flamingo zboară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cu ce scop te întorci iarăşi, aprilie?
Frumuseţea nu reprezintă totul.
A trecut vremea când mă puteai face să tac cu rozul
Micuţilor muguri somnoroşi.
Ştiu ce ştiu.
Soarele îmi arde gâtul în vreme ce iau aminte
La spinii şofranului.
Mirosul pământului e bun.
Devine evident ca nu există moarte.
Dar ce semnificaţie ar avea?
Nu numai sub pământ creierii oamenilor
Sunt mâncaţi de viermi.
Viaţa, în sine,
Nu înseamna nimic,
Un pahar gol, un zbor spre nişte scări care duc nicăieri.
Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi îndejuns, în fiecare an, de pe deal,
Aprile
Coboară ca un idiot, bâiguind şi împrăştiind flori.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suvenir

Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.

Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate că pot să mai trăiesc.

Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.

Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosa cogitans

Când totul îşi urmează statornica orbită
şi electroni şi aştri ca nişte valuri sună
în malul existenţei, au pentru ce, iubite,
am scrie o silabă, fie ea rea sau bună?

... Dar ce chemare clară urmează-această roză,
din nopţile amorfe ale ţărânii oare
ce forţă limpezită, fantastică nevroză
şi pentru ce sublimă, eternă sărbătoare?

Nu-mi spune că lumina se mântuie degrabă,
că osebite soiuri de viermi deja-n viscere
aşteaptă-n mii de germeni; că nu-i nicio silabă
să steie-n necuprinsa monadelor tăcere.

Nu-mi spune că-i egală cu sine suferinţa...
E un incendiu sacru ce mistuie, şi arde
ca o făclie-jertfă pe un altar Fiinţa
de-a pururi dătătoare de viaţă şi de moarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Ursachi din Inel cu enigmă, Poemul de purpură şi alte poeme (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul bolnav

O Trandafir tu eşti bolnav.
Viermele nevăzut
În zbor noaptatic
Prin furtuna vuind neîntrerupt:

A intrat în patul tău
Descoperindu-i catifeaua şi albeaţa:
Iar taina-întunecată-a iubirii lui
Îţi va distruge viaţa.

poezie de William Blake,1757 –1827, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

TIMPUL, CA UN VIERME ROADE RĂDĂCINA VIEŢII-
Timpul, ca un vierme roade rădăcina vieţii
Şi paloare pune-n strălucirea tinereţii,
Perfidia lui ne facem ca să nu percepem
Când de fapt trecut-am peste pragul bătrâneţii.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce mintea numeşte "viaţa mea" e de fapt doar egoism cras, izolare de cea mai mârşavă calitate. Fiinţele umane trăiesc ca viermi în propria lor vomă psihologică şi mor ca păduchii. Ceea ce fals numiţi "om" e doar înşelăciunea minţii punând etichetele ei limitate vieţii. Dincolo şi înainte de naştere, "vieţuire" şi moarte se află neîntinat vreodată de gând Supremul, Absolutul, Dumnezeu Tatăl, Sinele! Tot ceea ce crezi că ştii despre tine, e doar apologia, minciunii. Tu nu ai fost născut vreodată, coşmarul acesta al separării de întreg prin visul numit naştere, se poate sfârşi chiar acum.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!