noapte şi pace

Să mergem şi noi spre Apus

Ne duserăm, ne-ntorserăm, făcurăm şi cotitura
Întocmai cum face brusc şi iepurele săritura
Când este gata ogarul să pună laba pe el,
Să-l apuce de opinci şi... să-l scarmine niţel.
Nu mă bag în treaba asta că nu e de nasul meu.
Dacă spun că este bine şi pe urmă iese rău!...
Dacă spun că este rău şi pe urmă iese bine!...
Să spun că e bine rău, n-a zis nimeni pân' la mine,
Aşa că mă dau deoparte şi fac tot pe spectatorul.
De altfel, n-aş mai avea cum să pot face pe actorul
Şi nici chiar pe figurantul, când piesa a fost jucată
În întregime-n culise, iar cortina ridicată
Spre a se vedea finalul... Antonescu în cătuşe,
Aliaţilor de ieri dându-li-se brânci pe uşe,
În timp ce spre lumina rampei păşeşte Mihai întâi
Ce-ar fi dat o lovitură de maestru-n bătălii
Se vorbeşte în surdină de nişte forţe oculte
Pe care regele a fost obligat să le asculte
Pentru că erau ştiute aliaţilor fidele.
Nu-i clar, dar nu peste mult vom vedea ce e cu ele

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colţ

***
Există pietre
ce păstrează căldură
şi una dintre pietre
sunt eu.

***
Am zidit pădurea
în toată inima mea,
înţelegând tulburarea frunzei
peste grija sufletului.

Straja ochilor stropeşte rouă.

Rodul luminii
din pântece curat
înalţă adăpost cerbilor
şi-n pustiul neumblat şi fără apă
călăuzesc corăbii.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nebunilor

Nebuni cu sufletele goale, pictate-n negru sau în gri,
Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Nebuni copii, purtând în suflet lumină, taină şi candoare
Neştiind durere, nici tristeţe, neştiind de ce mereu se moare,
Nestingheriţi, în lumea voastră, muriţi cu fiecare clipă
Şi altă lume, în tăcere, în suflet vi se înfiripă,
Vegheaţi de-a pururi nebunia însămânţând nebuni precoce,
Pictând cu alb uitatul negru al armei celei mai feroce.

Nebuni cu sufletele goale pictate-n negru şi în gri,
Lăsaţi în urmă, ca un doliu, etern uitate armonii.
Trudnic, grădinile Gheenei, fără odihnă şi popas
Lăsaţi să strălucească încă sub jarul clipelor ce-au ars.
Clepsidra spartă, sub nisipul vieţii mereu mai insipidă,
Nebuni cu sufletele goale, vouă vă este dăruită.
Şi gâzi hipnoticelor semne, poeme aţi îngenunchea.
Lumină-n gândurile nopţii, cu iz de crin de catifea.

Purtând petalele de soare în zbor suav de păpădii,
Ca un buchet de ne-lumină, sub umbre reci veţi răsări

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa părinţilor celor de dincolo

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine
Şi timpul parcă se opreşte, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează şi se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă,
Eu braţele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri şi viaţa-n veci îţi aparţine,
Acolo unde-i doar lumină şi niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre şi alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară şi nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veşnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce peşti de aur a închis

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-şi coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopţii să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Şi să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec şi caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi şi multă credinţă
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

• Ieri doua caprioare ne-au taiat drumul,
Saltand sprintere una alaturi de alta,
Ca doi sani. Oi sani ai naturii mame.
Si-am pus fruntea infierbantata pe golul
Dintre cele doua caprioare.
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...

Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieţii - lume împărţită
În bătrâni şi tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, să facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munţii falnici?! Morminte şi fraţi,
Părinţi şi prieteni, toţi au fost uitaţi.

Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda saraciei

Cand m-am nascut
te-ai luat dupa mine
si ma priveai,
saracie
printre sipcile putrede,
in iarna profunda.
Apoi
tot ochii tai erau cei
ce ma priveau printre grinzi.
Noaptea,
stresinile
repetau
numele si prenumele tau
sau, cateodata,
solnita sparta,
camasa rupta,
ghetele ranjite mi te-aminteau.
Stateai acolo,
la panda,
cu dinti tai viermanosi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu mai trece timpul

„Când eram tânăr fecior
Eram fala munţilor,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.

Puşca şi cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulţi şi văi
Cu ortacii mei.”

Mereu îmi zboară gândul, aşa…. la întâmplare,
uitându-mă, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc şi zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul şi cu toate din jurul lui şi nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieţii,
un simplu şi rătăcit muritor.

Oare ce spun unul şi altele, ce se ghiontesc

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul I

Păn Vlad Vodă pe ţigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ş' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Ţigănimea drept cătră-Inimoasa.

Musă! ce lui Omir odinioară
Cântaşi Vatrahomiomahia,
Cântă şi mie, fii bunişoară,
Toate câte făcu ţigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ş-olaturi de moşie,

Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,
Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,
Cum, uitându-şi de viaţa dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate
Cu murgeştile păgâne gloate,

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea păresimilor

I
Pentru că nu sper să mă întorc din nou
Pentru că nu sper
Pentru că nu sper să mă întorc
Să-mi doresc ce e dat unuia sau libertatea altuia
Nu mă mai căznesc să mă căznesc cu astfel de lucruri
(De ce şi-ar mai întinde aripile bătrânul vultur?)
De ce să mai jelesc
Ştearsa putere a unui obişnuit ţinut regesc?

Pentru că nu sper să mai cunosc
Neputincioasa glorie a unor vremuri bune
Pentru că nu cred
Pentru că sunt sigur că nu voi avea parte
De singura putere adevărată şi trecătoare
Pentru că nu mă pot adăpa
Acolo, unde copacii înfloresc şi apele izvorăsc, căci totul
este nimic iarăşi.

Pentru că timpul este numai timp

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua-n care-om da de-acea comoară

Coroană de sonete

I

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul.
Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Ţara, dodoloaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Mătcaş din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!