Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Andreea Palasescu despre amintiri

Textele de mai jos conțin referiri la amintiri, dar cu o relevanță mică.

Oamenii se cern la înghesuială cu amintirile. Mor trăind, și se nasc în noi mai abitir, abia după ce au dispărut în efemer. Ce paradox! Puțini înțeleg definiția aceasta a clipelor de răsărit molcom, împărțit pe îndelete la o întâlnire a gândurilor lăuntrice. Ce plăcut ar fi să devenim cumva superiori în dezbaterea acestor aparențe stupide care strivesc bătăile de inimă în contraste variabile.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu știu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulțumirea pofticioasă, fără înfrânare și egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepția?

(16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am ațipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aștept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrățișați pe un petic de aprilie molcom și firav. Te rog să nu mă cerți! E tardiv și hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire și-n răspir toate emoțiile încă necoapte. A rămas din jumătăți de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri și insuficient mâine. Miroși a iubire și a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viață și efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă și ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Știu că tu înțelegi. Știu că poți să călătorești idilic, pe mări învolburate de gânduri, așteptându-mi inima mică la țărm.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere și promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv și poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt și intens, îmbrățișați într-o iubire veche, sărutând pașii clipelor și altarul vieții scăldat în lumină și umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta și focul din noi o să ardă mocnit, asmuțindu-ne dorul și păcatele. Siluete negre de fum își vor încinge brâul subtire cu dorințe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esența dincolo de vibrație și slăbiciuni. Și marea o să ne scalde în seninul albastru, mușcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puțin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust și fericire, nu plecase niciodată...

(4 mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieții cotidiene. Oamenii vin și pleacă, părăsind fără urmă de remușcare visele vechi în care nu se regăsește nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeași atitudine blazată care atrage după sine judecăți nefondate. Nu-ți fie teamă să spui rămas bun și abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o rațiune care nu-ți alocă nici un gând!

(17 martie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În liniștea binecuvântată a nopții, gândurile se izbeau zgomotos de porțile unui suflet hoinar. Însă, fără umbra izbândei reveneau agale, în ecoul surd al tăcerilor. Erau lacăte mari, ruginite de amintiri, răpuse de amurgul vremurilor apuse. Aerul sărat al mărilor învolburate inunda chipul unui tainic vis. Desculță, alergam pe țărmurile dorului, căutând să te regăsesc. Fără-ndoială tu cunoști drumul spre fericire.

(20 martie 2016)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoția ritmic, cu fervoare și poftă nestinsă! Ca și cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp și rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrățișați, goi și însetați de vis extazic până la răsărit de liniște. Soarbe-mi rugăciunile tainic și-n zări de albustru senin și tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer și păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Și doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aștept. O să-ți prind petale de flori la șiret și dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îți dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creștem cu dor și-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câți sunt. Toți aleargă după fericire. Și cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai ușor să o prind și să le-o dăruiesc...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri și noaptea pășea grațios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet și parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieții, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, și-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.

(25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alergăm adesea pe străzile aglomerate de suflete călătoare. Felinarele îmbrăcate sumar în lumină fadă spulberă abisul umbrelor întunecate, și-n liniștea nopții vibrează ușor zgomotul surd al gândurilor. De pe marginea unui nor, amintirile se topesc și roua dulce-ți picură pe buze șoapte de dor. Mi-e frig și tu îmi ascunzi palmele moi, in buzunarele pline de vise. Mă ridic pe vârfuri și-ți caut privirea. Lumea e nesfârșit de frumoasă prin ochii tăi...

(18 mai 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire

Sărută-mi umbra de pustiu celest și noaptea ce-n apusuri se-nfiripă
Atinge-mi timpul de amar firesc și visele cuminți trăite-n pripă
Cuprinde-mi pașii mici rămași în zare și gândul mi-l îmbracă-n primăveri
Dă amintirilor tribut uitare, firav și taină peste mutele plăceri.
Sărută-mi gândul primenit de tine, la răsărit de clipă și trecut
Aprinde-mi dorul în lumină vie și oază de sublim necunoscut
Îmbracă-mi goliciunea caldă, cu fir de soare plin de strălucire
Veșmânt de vânt să ne adie, cu poftă de senin și fericire.
Sărută-mi iarna alungată-n cremeni și-n jar nestins de izbucniri
Să fim pentru o clipă gemeni, plini de păcate, bine și simțiri
Oprește-mi dulcele suspin, cu șoapta mării pe un țărm uitat
Să ne găsească îmbrățișati aprilie, cu trupul său de fum înmiresmat.
Sărută-mi dorul de a te avea și teama nesfârșită de-a te pierde
Rămâi și doar trăiește-mă frumos, în Raiul nostru necuprins și verde
Și de vor ninge anii peste noi, cu-a lor povară și robire
Tu rogu-te, sărută-mi viața cu iubire...

poezie de (4 martie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esență. Am prinde contur și zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli și s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiș la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aș povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit șoapte și împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Așa mi-e de stingheră inima...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aveam atât de multe șoapte prinse cu migală în suspinul zărilor întunecate și câteodată sărutam norii, care-ți conturau chipul frumos pe o mare nesfârșită de alb. Cuvinte nerostite picurau într-o privire străină. Când mi-era dor, mă opream preț de o clipă sau două, să culeg amintiri din suflet și așteptam în tăcere să te apropii. Erau amintiri frumoase, contopite în povestea vremii, ca un mănunchi de spice de grâu. Voiam sa fim NOI, până la ultima suflare a sfârșitului.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Om frumos și simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum și-ar frânge puținul o răsuflare de clipă așa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele și întunericul veșted al nopții sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topește în freamătul orgoliilor mute și numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoție și recunoștință nemuritoare. Acolo să-mi fii.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârșite. Noaptea, cu brațele lungi, legăna visele ademenitoare într-o șoaptă și vântul împletea ițele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri și valurile flămânde înghițeau urmele tainelor nerostite și pașii dorințelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul și tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum se cos aripile frânte în zborul lin și legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor și umbra delicată a șoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrățișare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet șirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului și noaptea, cu tainele ei necuprinse își va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, mușcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteți văpaia sorbindu-le cu nesaț fumul efemer.

(3 martie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Facem partaj de vise și plec. Demn, fără să privesc în urmă. S-ar putea să mai am câteodată un fior în suflet, când mă străbat tăcerile uitării. Dar o să treacă. Toate-s efemere și ajung în rama amintirilor. Toate-s freamăt de clipe și agonii. Ne vom înlocui. Cu alții mai buni, mai stoinici, mai devotați aceluiași vis. Nici vorbă de regret. O să fim sinceri la finalul unei hărți pictate cu emoție și trăiri. Oricum, într-un bob de timp, împărțit cu grijă la jumătate, ne-am jucat bine rolul de străini.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu știu în ce chip s-a agățat de fărâma lui de suflet. A mușcat cu patos dintr-o privire și timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina șoaptelor. L-a sărutat ușor pe buze și a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă și nopți lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi așezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele pașilor moi pe nisipul fin.

(20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Și o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă și agonii. Ispitește-mă tandru pe sub gene lungi de veșnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colțul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Mușc din iubire și păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa șoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?

(9 mai 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor șterse. Suntem tot noi măreți pe alocuri, sub umbra ștearsă a măstilor fixe, aglomerați de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme și reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvența lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri și apus.

(10 martie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-i cu tine? Ori crezi că mi-e sufletul galantar cu ofrande? Să-l bucuri cu miros de toamnă târzie în freamătul clipei, să-l fluieri jovial în liniștea absurdă a gândurilor. Ce vrei să faci? Nu ți-e frică de umbre care sorb asfințitul, de amintiri și de oameni goi de principii, agățați haotic, lacom și perfid cu încrederea oarbă într-o himeră? Nu ți-e frică de aparențe fade care-și spulberă în timp existența, ca un fir subțire de nisip? Le cade vălul minciunii de pe ochii limpezi ai rațiunii și te odihnești odată cu ele în uitare.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre amintiri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info