Cerul și iadul sunt două mari poeme care formulează singurele puncte pe care se învârtește existența noastră, bucuria și durerea. Nu reprezintă, oare, cerul, nu va reprezenta el întotdeauna imaginea infinitului sentimentelor noastre, ce nu va fi niciodată zugrăvit decât în amănuntele lui, pentru că fericirea nu este decât una singură? Pe când iadul nu reprezintă, oare, chinurile infinite ale durerilor noastre din care putem face opera poetică, întrucât toate durerile sunt atât de deosebite între ele?
Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah, copil răsfățat ce ești! Dar și inimile cele mai duioase sunt uneori foarte crude. Că vă închinăm viața noastră, că nu ne gândim decât la voi, că vă pregătim tihna, că ne jertfim bucuriile pentru toanele voastre, că vă adorăm, că vă dăruim până și sângele nostru, astea nu înseamnă nimic, nu? Vai! da, voi primiți totul cu nepăsare. Ca să căpătăm pentru totdeauna zâmbetul și dragostea voastră disprețuitoare, ar trebui să avem puterea lui Dumnezeu. Și până la urmă, vine un altul! un iubit, un soț - și ne răpește inima voastră.
Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Balzac despre religie, adresa este: