Bucureşti şi viaţă

În Bucureşti e forfotă greoaie

în Bucureşti e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
şi chipuri aspre-n pasiuni cumplite
îşi cară pumni şi palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos şi-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiţi cu poftă la gunoaie
de vrei în viaţă să rămâi; admite
că ţi-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii şi topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolţi ce-apare
treptat în rănile-ţi ce încântau
copiii nopţii-n acţiuni gregare

poezie de Ionuţ Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mulţumesc

Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către guvernul României

Ce sorcovă şi târguri ai în steag
Şi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?

Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Şi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?

De propria ta ţară te fereşti
Şi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
... Persecutaţi, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (1997)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată alcoolic

Pe strada sihastrică, un bătrân bolnav
îşi plimbă trupul, în noapte,
fără vlagă, vinovat.
Tuşeşte sec, blamând tutunul tinereţii şi barurile Bucureştiului.
Copiii i-au plecat în lume,
Au fugit de-al lui violent nume.
Cu ce folos, mai plângi acum bătrâne?
Când ţi-ai băgat în pământ consoarta, împreună cu acele
ieftine amante.
Ţi-ai amărât pruncii, în anii de alcool.
Ţi-ai înjosit nevasta, în anii de alcool.
O viaţă vicioasă, afară şi acasă.
Acum, la final, pe meleagurile bătrâneţii,
Regretele îţi ies în cale iar.
Crezi tu bătrâne, că moartea te va scăpa?
Fiindcă, viaţa nu te-a iertat...
Mă uit la el şi mă necăjesc,
Iar m-au apucat convulsiile sociale...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Paşti, la Histria

La Paşti, lângă cetate, vin cohorte
De migratori din burgul Bucureşti
Şi-abia de reuşeşte să-i suporte
Pământul cu relicvele greceşti.

Şi peştii din canal se-ascund în trestii
Când văd pescari bucureşteni, pe baltă,
Cu undiţe, harpoane şi-alte chestii
Ce fac, pe malul apei câte-o haltă.

Şi n-am să neg, desigur, apriori,
Că pleacă, pe-nserat, cu traista goală
Da'-s necăjit că sperie cocorii
Băgându-i cu manelele în boală.

Afumă cu grătarele cetatea,
De se revoltă zidurile reci,
Trezind la viaţă, chiar eternitatea,
Şi spirite războinice de greci.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşi... Foc

Firave trupuri, minţi junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu... în focul câine.

Ajunşi pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgeraţi ca-n tunet...
Neştiind că moarte oriunde apare.

S-au stins -pe-al indolenţei rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug...
Azi scrum, în oraş moral instabil...

... Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocenţa-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu duşman...
E azi şuvoi de lacrimi, milă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monosilab de... toamnă sibiană (parodie după George Bacovia)

Toamna la Sibiu
Vine cu alai
Iar.
Încep s-o descriu
Cu un guturai
Clar!
Plopii cei înalţi
Frunze pe pământ
Cern
Şi-astfel despuiaţi
Poartă un veşmânt
Tern.
Pe-asfalt şi cărări
Frunzele-au format
Stoc,
Zacusca-n cămări
A şi căpătat
Loc.
Lângă tomberon
Gunoaiele munţi

[...] Citeşte tot

parodie de Sever Purcia, după George Bacovia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureştiul îmi place că nu te presează nimeni aici, poţi să treci şi pe roşu dacă vrei şi e ok. Şi apoi, e frumos că oamenii se salută pe stradă, în fine sunt mărunţişuri. Ştiu că în România mulţi oameni trăiesc în lipsuri, dar cu toate astea văd în parc cupluri tinere şi în vârstă, stând pe bancă şi îmbrăţişându-se, îndrăgostiţi, şi oameni de 20 de ani, şi de 60. N-am mai văzut asta în Europa. Să vezi aşa ceva în Germania? Sau în Anglia, în Scoţia, Suedia ori Austria? Nici vorbă! În aceste ţări totul este atât de organizat, atât de predictibil! Or, în România totul pare intim, aerisit, neaglomerat - oamenii, ritmul vieţii. Aici totul curge mai lent decât în alte ţări, oamenii parcă nu se grăbesc, iar asta mi se pare încântător!

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voştri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-şi caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negaţia ei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mulţumesc (versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986)

Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine femeie

La tine femeie, mereu îmi e gândul
Şi pagini de cărţi răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viaţă ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.

Puterea în rod să te ţină cuprinsă,
Cu zile şi nopţi peste corp neîntinat,
Miresme de floare gingaş neatinsă,
Păşească vremelnic într-un corp de-admirat.

Aruncăte-n valul ce trece mereu,
Cu al tau sân trufaş, dezinvolt.
El străpunge şi ochiul de zeu,
Ce priveşte răpus, chiar de-i mort.

Bucureşti... 8 martie 2020

poezie de Liviu Reti (8 martie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua Noastră!

Cea mai titrată şi cunoscută echipă românească,
Este Steaua Bucureşti campioana noastră.
Clubul, culorile, stema şi spiritul naţionalist;
Ea este echipa de suflet a oricărui stelist.

În competiţiile interne avem cele mai multe titluri şi cupe,
Iar în cele internaţionale cele mai multe calificări în grupe.
Suntem echipa care în europa a făcut furori,
În data de 7 mai 1986 am ridicat trofeul de campioni.

Un sânge roş-albastru ne curge prin vene,
O bucurie imensă ni se transmite prin gene.
Un zâmbet ce exprimă fericirea noastră,
O singură inimă pentru suflarea roş-albastră.

O echipă frumoasă care va dăinui în veci,
Un sentiment pe care nu ai cum să-l ştergi.
O viaţă alături de Steaua, echipa noastră!
Un spirit stelist ce mereu va avea casă.

poezie de Ovidiu Kerekes (7 mai 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că Internetul le-ar putea fura scriitorilor posibilitatea de a mai trăi din scris, aşa cum o făceau până acum, e aplicabilă doar lumii vorbitoare de engleză; un lucru care îmi este reamintit des când vin nu doar într-o ţară ca România, ci şi în Italia sau Grecia e că aici foarte puţini scriitori pot supravieţui doar din scris. Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat la Bucureşti e că majoritatea românilor au două, trei joburi. Aşa că sunt norocos. Dar poate că norocul meu e pe terminate...

citat din Jonathan Coe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privesc cu jale Centrul Vechi,
Un Bucureşti pentru priveghi,
Un mini-New York ori Paris,
Aici eu am trăit un vis,
Oraş cu nume ciobănesc,
Bătut de vânturi, crai domnesc,
Prin cimitire trec jelind,
Atâtea nume, prea mult jind,
Nici în Carpaţi, nici pe Danub,
O Dâmboviţă verde –crud,
Zaraze multe au trăit,
Că le-au ucis, că le-au iubit,
Pe Eminescu-l văd precum
Umbra lui Hamlet, spricht –warum?
Modest mormânt, făloase bănci,
Doar zăngănit de bani şi lănci,
Scandaluri, înţelepţii mor
Departe, la Vârful cu Dor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindaţi

Colindaţi munţii cei pietroşi şi falnici
Din Făgăraş, jos pân-la Bucureşti
Şi amintiţi oamenilor politici
Căci doar prin Isus poţi să reuşeşti.

Colindaţi apele ce curg învolburate
Unite-n Dunăre şi slobozite-n Mare
Şi amintiţi celor deştepţi, cu carte
Căci fără Isus ştiinţa-i în eroare.

Colindaţi holdele-nfrăţite-n Soare,
Ce cresc hrănind o ţară 'liberată
Şi amintiţi poporului cu stare
Căci fără Isus viaţa e ratată.

Colindaţi catedrale şi capele,
Altare vii 'nălţate la zenit
Şi amintiţi Crăciunul, ţării mele
Căci doar Isus e Cel sărbătorit.

poezie de Nelu Roşu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu năduf

În Bucureştiul iubit
Negura iar s-a ivit,
Gunoaiele's la tot pasul
Ca să le iei cu făraşul,
Viaţa s-a scumpit mereu,
Văleleu şi văleleu.
Leafa o priveşti nătâng,
Căci banii nu-ţi mai ajung,
Pensia-i atât de mică
Că nu mai poţi să iei nimica.
Carnea nu poţi cumpăra,
Că nu mai ai nici o para,
Mezelurile cu muştar,
Le priveşti în galantar,
Untul, brânza, ştii mata,
Au ajuns o trufanda,
Mărul nostru şi cu para
Mai scumpe-s ca portocala.
Doctoriile, bădie,
Au ajuns bijuterie.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereţii
maturitatea aruncă lemne de viaţă în foc
bătrâneţea nu aşteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om

ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
şi spune poveşti
repară banca iar şi iar
(probabil că e banca aşteptărilor. nu ştiu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetaţiei de verbe
neatinse de nuanţele de gri ale Bucureştiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în aşteptarea absurdă a căldurii fiinţelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu laptopul prin oraş

Mă strecor ca un ochi bătrân pe străzile mirate
Ale oraşului obosit de atâtea povesti brutale
Siluit de plânsul cerşetorilor cu vieţile stinse
La piaţa Unirii în neunirea creştinilor convertiţi
Barosanii îşi parchează frustrările ilegal în locuri nemarcate
În Centru Vechi sunt oameni noi vomitaţi din capitalism
Prăjiţi în sos de iluzii magice sclipitoare cumpărate ieftin
La Universitate un anticar volant drogat moare de foame
Îngropat în toată literatura universală nevândută vreodată
Nişte ţărani alogeni beau bere prostă, mănâncă mici şi înjură
În Obor
Doar la Foişor ţiganii şireţi veşnici cu gura ştirbă
Bat la babaroase făcute din os de corporatist
Bucureştiul se întoarce să-şi ia tributul numărat în vieţi
Înghite pe toţi nou-veniţii ce se grăbesc în Gara de Nord
Îi mesteca zdrobindu-le casele sărăcăcioase fără gard de la ţară
Şi apoi îi scuipă într-o flegmă cirotică direct pe stradă
Doar doi bătrâni internaţi la Obregia, pensionari de când lumea
Interbelici care nu au fost niciodată cu metroul
Râd fără rost

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CREDINŢA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor

DA. Credinţa este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credinţă a neamului românesc. Cu atât mai puţin voi, cei care puneţi tot felul de restricţii ca să confiscaţi dreptul la închinare în faţa moaştelor. Aşa aţi procedat cu credincioşii de Sfânta Parascheva la Iaşi, aşa aţi procedat şi la Bucureşti de Sfântul Dimitrie.
Credinţa în Dumnezeu nu ne-o puteţi lua. O moştenim de la străbunii noştri Dacii care credeau în veşnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru şi în veşnicia naţiei române.
Pentru noi credinţa e sfântă, este hrană sufletească. Credinţa ne ajută să supravieţuim pe aceste meleaguri, supranumite şi Grădina Maici Domnului.
Lăsaţi-ne să înălţăm rugăciuni în faţa sfintelor moaşte pentru mântuirea neamului nostru şi al întregii lumi. Lăsaţi-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniştea şi securitatea tuturor credincioşilor.
Voi,
"În zadar vă zbateţi şi asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteţi fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viaţă credincioşi.
Neclintiţi ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalţi, vânjoşi.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINŢA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea înţeleseseră ei atunci despre ce fel de liberare era vorba sau ce avea să însemne schimbarea macazului politic pentru viaţa lor simplă şi pornită cu opinteli către capitalismul pe care îl propovăduiau unii în Bucureşti, pe la televizoare sau prin gazetele care ajungeau în sat, dar porecla se lipise de fruntea lui Tănase ca şi cum ar fi fost unsă cu clei. Se pricopsise cu ea, dar nici că-i păsa atunci când era strigat astfel pe uliţă sau la cârciumă. Doar uneori cădea pe gânduri şi îi părea rău că nu se dusese şi el ca alţii în capitală pentru a lua certeficat de revol'ţionar. Auzise de la unii mai iuţi de picior sau care se sloboziseră în scăldătoare că aveai avantaje şi că te puteai orienta mai bine decât ăi de n-aveau hârtia la mână. Dar el rămăsese doar cu liberarea pe care o propovăduise în acel decembrie călduţ, după ce arsese steagul partidului luat pe lopată, cu stupii şi cu porecla. Mai multe nu-i dăduse noul regim. Iar cu fostul şef de post se împăcase până la urmă, la ce bun să ţină supărare dacă erau din acelaşi sat? Doar pentru doi pumni şi câteva înjurături aruncate la mânie? Într-o seară desfăcuseră o damigeană cu vin roşu, luaseră gâturile la două găini, le fripseseră în tuci şi, spre dimineaţă, când începuseră să cânte cocoşii şi învineţea cerul deasupra pădurii, îi dăduseră dracului pe toţi, indiferent de partid, cu tot cu politica lor de curve şi cu mişmaşurile lor...

Cristian Lisandru în Dezrădăcinare (2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!