Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Carl Gustav Jung despre viață

Carl Gustav Jung

Cel care târăște după el, fără să aibă nevoie, până la apusul vieții, legea dimineții, adică scopul naturii - o va plăti cu neplăceri psihice, tot așa cum un tânăr care vrea să-și păstreze egoismele copilărești la maturitate, își va plăti greșeala cu insuccese sociale. Să câștigi bani, să-ți asiguri existența socială, să ai grijă de familie și de urmași sunt încă lucruri ce țin doar de natură și nu de cultură. Cultura se află dincolo de scopurile naturii. Oare rostul celei de a doua jumă­tăți a vieții ar putea fi atunci în cultură?

în Puterea sufletului
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opere complete. Vol. 16: Practica psihoterapiei" de Carl Gustav Jung este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.00- 35.99 lei.
Carl Gustav Jung

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor și mine constă în aceea că la mine "pereții despărțitori" sunt transparenți. Este particularitatea mea. La alții sunt adesea atât de groși încât nu văd nimic îndărătul lor — și asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranță lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranță și nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu știu ce a declanșat faptul că eu pot percepe fluxul vieții. Pesemne că a fost însuși inconștientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluția de la bun început.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Masculinul și femininul, inclusiv caracterele psihice masculine și feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanțe care, în prima jumătate a vieții, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul își consumă provizia lui mare de substanțe masculine și nu-i mai rămâne decât cantitatea mică de substanță feminină, care ajunge acum să fie folosită. Invers, femeia își pune acum în funcțiune rezerva încă nefolosită de masculinitate.

în Puterea sufletului
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Nu se știe pentru început ce se poate declanșa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mișcare ceva lăuntric și invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieșit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieșit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană și riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor și sunt exemple de educație bună, pe deasupra au opinii și deprinderi de viață absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

în Două scrieri despre psihologia analitică
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualității, al plăcerii infantile și al conflictului ei cu "principiul realității", despre incest și altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia modelată fericit a celor deja găsite subiectiv. Nu sunt un oponent al lui Freud, deși miopia sa ca și cea a discipolilor săi vor să mă eticheteze ca atare. Nici un psihiatru experimentat nu poate să nege că a avut cel puțin zeci de cazuri a căror psihologie corespunde în toate aspectele ei esențiale cu cea a lui Freud. De aceea, Freud a ajutat la nașterea unui mare adevăr omenesc tocmai cu crezul său cel mai subiectiv. El însuși este exemplul școlar al psihologiei sale și și-a dedicat viața și creația împlinirii acestei misiuni.

în Opere complete vol. 4, Freud si psihanaliza
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Acesta este secretul efectului artei. Procesul creator, atât cât suntem în stare să-l urmărim, constă în stimularea inconștientă a arhetipului și în dezvoltarea și amplificarea lui până la opera desăvârșită. Plăsmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere în limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui să regăsească accesul la sursele cele mai profunde ale vieții... în aceasta constă importanța socială a artei: ea lucrează continuu la educarea spiritului epocii, căci ea aduce acele aspecte care îi lipseau cel mai mult acestuia.

în Despre fenomenul spiritului în artă și știință
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.

Carl Gustav Jung

Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, așa cum se pune azi, are nevoie, așadar, în primul rând de o cunoaștere temeinică de sine, adică o cunoaștere cât se poate de bună a totalității sale. Trebuie să știe fără menajamente de cât bine și de câte fapte rușinoase este capabil și să se ferească s-o ia pe una drept reală și pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate și el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă - așa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine - vrea să trăiască fără a se minți și fără a se amăgi pe sine.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Noțiunea de arhetip derivă din observația repetată adeseori că miturile și poveștile literaturii universale conțin teme bine definite care reapar pretutindeni și întotdeauna. Întâlnim aceleași teme în fanteziile, visele, ideile delirante și iluziile indivizilor care trăiesc în zilele noastre.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Gustav Jung

Grandoarea și caracterul salvator al oricărei personalități adevărate stau în faptul că aceasta se aduce pe sine ca jertfă, alegându-și liber vocația... În măsura în care, trădându-ne propria lege, nu ne dezvoltăm personalitatea, ne ratăm sensul vieții. Din fericire, buna și răbdătoarea natură nu le-a pus celor mai mulți pe limbă întrebarea fatală referitoare la sensul vieții lor. Și unde nimeni nu întreabă, nimeni nu trebuie să răspundă.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Carl Gustav Jung

Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă și mai vastă decât să fie redusă la un ordin etic. Gândesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul simbolicului și miticului, să-l retransforme frumușel pe Hristos în acel zeu-mag al viei care a fost, și să canalizeze astfel vechile forțe pulsionale extatice ale creștinismului, și totul cu unicul scop de a face din cultul și din mitul sfânt ceea ce erau ele: o sărbătoare a bucuriei îmbătate, în care omul are dreptul să fie animal în eros și în sfințenie. Tocmai aceasta era marea frumusețe și funcție a religiei antice, care, pentru Dumnezeu știe ce nevoi biologice temporare, a devenit instituție de lamentare. Ce infinitate de delicii și de voluptate este aici în religia noastră, gata să fie readusă la autentica sa destinație! Creștinismul nu poate lăsa de-o parte dezvoltarea etică autentică și corectă, dar trebuie să dezvolte în el, să-și desăvârșească imnul de durere și extaz către zeul muribund și înviind, la forța mistică a vinului și ororile antropofage ale Cinei - forțele vieții și ale religiei se pun în serviciul numai al acestei dezvoltări etice.

în scrisoare către Sigmund Freud, Despre funcția religiei (11 februarie 1910)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Carl Gustav Jung despre viață, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook