Carpaţi şi România

Româncele

Ca temelii în ziduri de cetate
Luptând cu arma pentru dreptul sfânt
Româncele, născând eroi de seamă,
Ne-au dat durată pe acest pământ.

Ele-au fost nume de Ştefani şi Ţepeşi,
De Mircea, Horea, Tudori şi Mihai
Şi de atâţi ce sângerară-n vreme
Pentru această inimă de rai.

Statornice-n iubire, când bărbaţii
Duşi la hotare se băteau aprins.
Arând şi culegând, ele ţinură
În inimi focul dragostei nestins.

Venindu-le copiii-nvinşi din lupte
Nu i-au primit, deşi le erau sori,
Ci i-au trimis la oaste: ori să moară,
Ori să se-napoieze-nvingători.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Elena Brătulescu, Lugoj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul. El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Nicolae Iorga în Geopolitica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Sfinte Laurenţiu

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu ai aceleaşi vine
Ca ale mele braţe ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpaţii, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagră ce scaldă România.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu eşti un cheag de sânge
La margini de imperii şi năvăliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge,
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu vei afla vreodată
De sora ta bătrână ce curge-n răsărituri,
Dar vei cunoaşte dacul, cu faţa sa brăzdată
Şi ochii săi albaştri, lipsiţi de licărituri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi poetul

Întunericul

Tu, care treci prin lume străin şi efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt,
Ce cânţi ca o stafie ieşiţii din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră.
Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veştedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Poetul

Şi te crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire-n cuget şi-n simţiri, Români!

Ţara mea-ţi sărut obrazu
Munţi, dealuri şi Câmpie,
Nu e ţară mai frumoasă
Pe pământ, ca România!

Mândră eşti ca paradisu
Şi rotundă ca un soare
te-a unit Mihai Viteazu
Într-o zi de sărbătoare.

Au zădărnicit Unirea
Şi-au ucis pe cel viteaz
Au urmat câteva veacuri
De durere şi necaz.

A urmat răznită ţară
Şi românii-ndureraţi
Că ningea cu suferinţă
Peste falnicii Carpaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Vornic-Râcu din Banatica I
Adăugat de Bachin Deian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din iarnă

Începe astrul iernii măreţ să se topească
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug
şi-n urma lui rămâne o ţară românească
mai pură şi mai plină de semne de belşug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii şi ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.

Azi, suflă băltăreţul ca soarele prin lupă
surpând împărăţia zăpezii pe pământ
un singur colţ al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generaţii
de vietăţi şi ierburi cu trup îmbălsămat
şi-n nopţi de ovidenii simţi cum tânjesc Carpaţii
de aurul şi vlaga care le-au fost furat.

Împung orbeşte puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăganul

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt

De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la plecarea lui Radu Gorj – cei din sat şi îndeosebi păcurarul Frig îşi dăduseră seama de asta – fagul îşi pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Şi fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viaţa cetăţuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Şi zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podişul Orgal rămăşiţele castelului din Carpaţi! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămisleşte bucuros. Şi mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puţin dovedit, deşi Frig nu şovăia s-o afirme el însuşi, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păştea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă ţăran, ca şi pentru cel dintâi dregător din Vereşti era neîndoielnic faptul că cetăţuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul I

Cânt armele române şi căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii şi liberară ţara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpaţi trecură de glorie încinse
Şi toţi românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ţie-n întunerec
Ş-asupra lor trimite fatala dezbinare
Şi uneltiri străine ş-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ş-îi ţine peste secoli
Şi i-a ales să-şi facă din ei tărie mare.

O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptăţii te-ncinde şi te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul şi cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia de Voroneţ

(Lui A. I. Cuza)

Din întunericul ce coboară în noapte
Atâtea minţi în plină sănătate,
Neştiutoare până şi de carte,
Doar de nevoi şi umilinţă-ndestulate.

Un Făt-Frumos – rază de soare –
A apărut cu crezul său cel mare,
Un luminat, pe el stăpân,
Unind voinţa a două principate, în comun.

L-a întâmpinat românca din Carpaţi,
În rochia de Voroneţ cea liberă şi nouă,
Cu chip senin şi ochii-nrouraţi
Şi-ncinsă-n brâul carpatin, i-ntinse mâinile-amândouă.

Pe fruntea ei a coborât lumina
Cu-nvăţătură şi cu bucurie numind-o ROMÂNIA.

sonet de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de Luceafăr

Pământ de Luceafăr,
De Ev îndrăzneţ,
De visului teafăr
Sublim Voroneţ.

Nu ştii pe greceşte,
Engleză, latină,
Cum ştii româneşte,
Să dăinui lumină...

Trăind de izvoare,
Carpaţi luminând,
Ai stins revărsare,
De zei, fulgerând...

Nici stele de vină,
Nici soare de jar
N-au fost mai lumină,
Mai dârz temerar...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Gheorghe Ion Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură din zona Voronei

Aho! Aho!
Ascultaţi măi fraţi români,
Tineri şi voi, cei bătrâni,
Şi voi, fete şi neveste.
Ce vă spun, e o poveste,
Cum a fost şi cum mai este.
Într-un suflet vă sculaţi,
Şi sub pravila română,
Daţi năvală-n spre Carpaţi,
Unde plâng copii şi mame,
Unde fraţii noştri mor.
Mor strângând la piept, sărmanii,
Tricolorul ţării lor.
Duceţi-le mângâierea,
Ce-o aştepta de la noi,
Libertatea mult dorită,
Şi păzită de eroi.
Sus, drapelul României,
Trece umbra lui Ştefan –
Care merge cu noi astăzi,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Rază de Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către guvernanţi

Din ţară, de ce ne alungaţi?
Ţara nu e numai a voastră.
Vrem să trăim alături de fraţi.
Aici este şi casa noastră.

De ce să muncim pentru alţii?
De ce să pribegim aiurea?
Vrem să lăsaţi mamele, taţii,
Aici să taie cu securea.

De ce vreţi voi ca să dispară
Frumoasa patrie română?
Avem o viaţă legendară,
Avem Carpaţi, mândră cunună.

De ce vreţi voi ca să ramână
Moşia noastră strămoşească
Fără de naţia română?
Vreţi, străinii s-o cotropească?

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea de dincolo de Prut

Dorul greu mereu ma cheamă,
Dor enorm de ce-a trecut.
Îţi sunt fiică şi-mi eşti mamă –
Ţara mea de dincolo de Prut.

O patrie ce ne e dragă
O vrem şi azi ca alte dăţi,
Am fost cândva o pâine-ntreagă,
Azi suntem două bucăţi.

Şi-ntre noi e dat să fie
Un dor greu, neîmplinit...
Cu valuri – rând de poezie
Curge Prutul obosit.

Dar sperăm c-o să rămână
Gând de pace şi iubire,
Când toată naţia română
Va porni Marea Unire.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla istoriei...

mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în ţară
şi-am răspuns deodată
păi
în ţară am
cum să nu
am o ţară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpaţi
cu paşaportul în regulă
ştampilat de cei care au imigrat acolo
şi învaţă acum româna
pentru a se înţelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea şi li se vor face buzele

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!