Citate despre Carpați și România, pagina 3
Româncele
Ca temelii în ziduri de cetate
Luptând cu arma pentru dreptul sfânt
Româncele, născând eroi de seamă,
Ne-au dat durată pe acest pământ.
Ele-au fost nume de Ștefani și Țepeși,
De Mircea, Horea, Tudori și Mihai
Și de atâți ce sângerară-n vreme
Pentru această inimă de rai.
Statornice-n iubire, când bărbații
Duși la hotare se băteau aprins.
Arând și culegând, ele ținură
În inimi focul dragostei nestins.
Venindu-le copiii-nvinși din lupte
Nu i-au primit, deși le erau sori,
Ci i-au trimis la oaste: ori să moară,
Ori să se-napoieze-nvingători.
[...] Citește tot
poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Elena Brătulescu, Lugoj
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă și mai departe, se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenția estului și vestului, nordului și sudului deopotrivă și în tot timpul. El deține, cum s-a spus, o pozițiune cheie, iar atenția aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi și apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situație în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situație, să-și dea permanent seama de toate, bune și rele, câte se ascund într-însa. Toți membrii acestui stat și în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-și aibă gândul mereu ațintit la ele.
Nicolae Iorga în Geopolitica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă vreo cetățuie a fost cândva durată spre a fi sălașul oaspeților acestei mitologii românești, nu era ea oare castelul din Carpați? Pe podișul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi și poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptățită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaștină nesănătoasă împrăștie miasme pestilențiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ți riști viața în lumea asta și mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăța în mod curent la școala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuși sfârșit în clipa când din vechea fortăreață a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Și tocmai aici intervenea legenda.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, Sfinte Laurențiu
Tu, Sfinte Laurențiu, nu ai aceleași vine
Ca ale mele brațe ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpații, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagră ce scaldă România.
Tu, Sfinte Laurențiu, nu ești un cheag de sânge
La margini de imperii și năvăliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge,
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.
Tu, Sfinte Laurențiu, nu vei afla vreodată
De sora ta bătrână ce curge-n răsărituri,
Dar vei cunoaște dacul, cu fața sa brăzdată
Și ochii săi albaștri, lipsiți de licărituri.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prutul
Prutule, de-atâta vreme, cât ești azi de tulburat
De sudalme și blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ți bătrână încă ține-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub același tricolor?...
Șerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' și sălciile-n maluri ți-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru și Carpați
Dup-atât amar și jale când de-o mamă suntem frați?
N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă și cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?
Cum de stai curgând alene și privești cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ține la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcați din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am născut în România
M-am născut în România,
Țara unei guri de rai,
Unde Miorița-și plânge
Oful pe-un picior de plai.
M-am născut în România,
Țara Munților Carpați,
Cu-ale lor creste semețe
Și păduri cu brazi înalți.
M-am născut în România,
Cu podișuri și câmpii,
Râuri, Dunăre și Mare,
Aur și-alte bogății.
M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.
[...] Citește tot
poezie de Nicu Andrița
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunericul și poetul
Întunericul
Tu, care treci prin lume străin și efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt,
Ce cânți ca o stafie ieșiții din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră și ea nu te admiră.
Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă și valu-i trecător.
Poetul
Și te crezi, geniu negru, că fără scop și țintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unire-n cuget și-n simțiri, Români!
Țara mea-ți sărut obrazu
Munți, dealuri și Câmpie,
Nu e țară mai frumoasă
Pe pământ, ca România!
Mândră ești ca paradisu
Și rotundă ca un soare
te-a unit Mihai Viteazu
Într-o zi de sărbătoare.
Au zădărnicit Unirea
Și-au ucis pe cel viteaz
Au urmat câteva veacuri
De durere și necaz.
A urmat răznită țară
Și românii-ndurerați
Că ningea cu suferință
Peste falnicii Carpați.
[...] Citește tot
poezie de Ion Vornic-Râcu din Banatica I
Adăugat de Bachin Deian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge peste țara mea de vis
Ninge peste țara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Telenești, Chișinău, Leova.
Ninge peste păduri de brazi
Peste munții Carpați.
Ninge cu fulgi jucăuși
Peste București, Iași, Cluj.
Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ștefan și Mihai dușmanul l-au învins.
Ninge peste țara mea de vis.
Ninge și tot ninge Și așa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschiși,
Din nou, la România mare.
poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea din iarnă
Începe astrul iernii măreț să se topească
treptat îl simți cum arde pe-al primăverii rug
și-n urma lui rămâne o țară românească
mai pură și mai plină de semne de belșug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii și ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.
Azi, suflă băltărețul ca soarele prin lupă
surpând împărăția zăpezii pe pământ
un singur colț al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generații
de vietăți și ierburi cu trup îmbălsămat
și-n nopți de ovidenii simți cum tânjesc Carpații
de aurul și vlaga care le-au fost furat.
Împung orbește puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învățătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la Carpați și România, dar cu o relevanță mică.
Bărăganul
Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveselește pe bietul călător.
Pustietatea goală sub arșița de soare
În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt
De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Și iarna se deșteaptă sub crivăț în fior.
Acolo floarea naște și moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la plecarea lui Radu Gorj cei din sat și îndeosebi păcurarul Frig își dăduseră seama de asta fagul își pierdea an de an câte una dintre crengile principale. Atunci când boierul Radu fu văzut pentru ultima oară pe platforma donjonului mai puteau fi numărate optsprezece ramuri, iar acum copacul nu mai avea decât trei. Și fiecare creangă desprinsă reteza câte un an din viața cetățuii. Căderea celei de pe urmă ar fi dus la nimicirea deplină. Și zadarnic ai mai fi căutat atunci pe podișul Orgal rămășițele castelului din Carpați! De fapt, nu era decât una dintre legendele pe care închipuirea românească le zămislește bucuros. Și mai întâi, oare bătrânul fag era ciuntit de câte o creangă pe an? Nimic mai puțin dovedit, deși Frig nu șovăia s-o afirme el însuși, care nu-l pierdea din vedere în vreme ce turma-i păștea pe islazul Jiului. Cu toate acestea, măcar că pe Frig nu se putea pune temei, pentru cel din urmă țăran, ca și pentru cel dintâi dregător din Verești era neîndoielnic faptul că cetățuia nu mai avea de trăit decât trei ani, de vreme ce pe "fagul ocrotitor" nu se mai puteau număra decât trei crengi.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihaida - Fragment epic - Cântul I
Cânt armele române și căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii și liberară țara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpați trecură de glorie încinse
Și toți românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ție-n întunerec
Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare
Și uneltiri străine ș-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ș-îi ține peste secoli
Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare.
O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul și cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!
[...] Citește tot
poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A venit în miez de noapte Zamolxis
A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărțit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăștiat prin lume.
"Săracii daco-romani, ați rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămași în țară, care n-ați plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, țara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteți vinovați, pentru tot ce îndurați.
De ce nu vă adunați și-împreună să luptați,
Pentru țară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeți neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci și de romani, ca să nu mai fiți sărmani
Treziți-vă din amorțire și faceți din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formați puternic val.
Să faceți pace în Carpați, o veșnicie să fiți frați.
Să fiți voi Mircea și Mihai, stăpâni pe al țării plai.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rochia de Voroneț
(Lui A. I. Cuza)
Din întunericul ce coboară în noapte
Atâtea minți în plină sănătate,
Neștiutoare până și de carte,
Doar de nevoi și umilință-ndestulate.
Un Făt-Frumos rază de soare
A apărut cu crezul său cel mare,
Un luminat, pe el stăpân,
Unind voința a două principate, în comun.
L-a întâmpinat românca din Carpați,
În rochia de Voroneț cea liberă și nouă,
Cu chip senin și ochii-nrourați
Și-ncinsă-n brâul carpatin, i-ntinse mâinile-amândouă.
Pe fruntea ei a coborât lumina
Cu-nvățătură și cu bucurie numind-o ROMÂNIA.
sonet de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământ de Luceafăr
Pământ de Luceafăr,
De Ev îndrăzneț,
De visului teafăr
Sublim Voroneț.
Nu știi pe grecește,
Engleză, latină,
Cum știi românește,
Să dăinui lumină...
Trăind de izvoare,
Carpați luminând,
Ai stins revărsare,
De zei, fulgerând...
Nici stele de vină,
Nici soare de jar
N-au fost mai lumină,
Mai dârz temerar...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Gheorghe Ion Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urătură din zona Voronei
Aho! Aho!
Ascultați măi frați români,
Tineri și voi, cei bătrâni,
Și voi, fete și neveste.
Ce vă spun, e o poveste,
Cum a fost și cum mai este.
Într-un suflet vă sculați,
Și sub pravila română,
Dați năvală-n spre Carpați,
Unde plâng copii și mame,
Unde frații noștri mor.
Mor strângând la piept, sărmanii,
Tricolorul țării lor.
Duceți-le mângâierea,
Ce-o aștepta de la noi,
Libertatea mult dorită,
Și păzită de eroi.
Sus, drapelul României,
Trece umbra lui Ștefan
Care merge cu noi astăzi,
[...] Citește tot
folclor românesc
Adăugat de Rază de Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către guvernanți
Din țară, de ce ne alungați?
Țara nu e numai a voastră.
Vrem să trăim alături de frați.
Aici este și casa noastră.
De ce să muncim pentru alții?
De ce să pribegim aiurea?
Vrem să lăsați mamele, tații,
Aici să taie cu securea.
De ce vreți voi ca să dispară
Frumoasa patrie română?
Avem o viață legendară,
Avem Carpați, mândră cunună.
De ce vreți voi ca să ramână
Moșia noastră strămoșească
Fără de nația română?
Vreți, străinii s-o cotropească?
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea de dincolo de Prut
Dorul greu mereu ma cheamă,
Dor enorm de ce-a trecut.
Îți sunt fiică și-mi ești mamă
Țara mea de dincolo de Prut.
O patrie ce ne e dragă
O vrem și azi ca alte dăți,
Am fost cândva o pâine-ntreagă,
Azi suntem două bucăți.
Și-ntre noi e dat să fie
Un dor greu, neîmplinit...
Cu valuri rând de poezie
Curge Prutul obosit.
Dar sperăm c-o să rămână
Gând de pace și iubire,
Când toată nația română
Va porni Marea Unire.
[...] Citește tot
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bucla istoriei...
mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în țară
și-am răspuns deodată
păi
în țară am
cum să nu
am o țară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpați
cu pașaportul în regulă
ștampilat de cei care au imigrat acolo
și învață acum româna
pentru a se înțelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea și li se vor face buzele
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Carpați și România, adresa este: