Cupidon şi timp

Seri autumnale

Şi iată laleaua, te uită la roze,
Sub gesturi masive de bronzuri şi marmori,
În parc unde Eros se joacă sub arbori,
Cum cântă-n lungi seri, monotone şi roze.

Iar în seri bucuria înalţă cântări
Bucuria salonului sub raze de lună
Şi vânturi mari suflă-n melancolica strună
Răvăşind visul alb al solitarelor păsări.

Şi iată laleaua, te uită la muguri
Şi crini cristalini împurpuraţi de amurg,
Trist strălucesc prin soarele-n pârg,
Durere-aducând spre fiinţe şi lucruri.

Şi dragostea mea, carne-nsângerată,
Îşi vindecă rana, calmează nevroze.
Şi iată cum crinii, laleaua şi roze
Plâng amintiri unde-al meu suflet se scaldă.

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare că visez

Cu vorbe aspre mă îndepărtezi,
în inimă le simt ca pe pumnale,
când te ascult îmi pare că visez
un carnaval din vremuri ancestrale:
eu Micul Cupidon îndrăgostit
de o paiaţă atârnată-n sârme,
venind în umbra ta necontenit
ruşinea să ţi-o şteargă de pe urme.

Nu mă-ntreba de ce te mai urmez
stând atârnat pe sârmă lângă tine,
chiar de mă minţi, îmi pare că visez,
mă pierd în unduirile-ţi feline.
Am renunţat la demnitatea mea,
sunt copleşit de magica-ţi tutelă –
nu mă gândesc nicicum că aş putea
să mă desprind de umbra ta rebelă.

Mă-mpac umil cu tragicul destin,
doar timpul poate vraja să-o desfacă,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta maturizării

Negur-alburie pluteşte subtil
Peste lacul uşor tremurând,
Orizontul se topeşte umil
Şi curge în picuri de taină,
Iar eu biet suflet de copil
Îmbrac a toamnei haină.

De ce să port eu haina grea,
Sa-nec în mine dansul verii
Şi cantecul de pitpalac
Din liniştea din zori şi-a serii?
De ce să las eu ce-am mai sfânt
Spre coacere sub un veşmânt?

Şi-oftez adânc: se duce!
Tot ce-i mai pur în noi, uşor se duce...
Vai ce-aş dansa acum în ploaie,
Cu pletele în vânt bălaie,
Să simt mirosul florilor
De la venirea zorilor!

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier

O, Doamne, ce-mi pâlpâie toamna în vine,
Iubito, saltă-ţi pasul spre-acest timp ideal,
Să pornim, incandescent, între mine şi tine,
Cumplit, Al-Nu-Ştiu-Câtelea Război Mondial!

Să mă bombardezi, îndeajuns, cu săruturi,
Să te-mpuşc cu boboci şi arome de crin,
Să-mi trimiţi deasupra-mi armate de fluturi,
Să ne batem, de-a pururi, în duel cezarin...

Cupidon, zeul tău, cu săgeţi mari de pace,
Să-mi freamăte-n sânge hoinar şi distrat,
Iar tu, c-un lasou aromat, din frezii buimace,
Ştrangulează-mă, iute, într-un stil consacrat.

Am adăstat prizonier între picioarele tale,
Închinându-mă, ca ostatec, până la cer,
Venerez lupta celor două fronturi carnale
Şi caut o cheie întru-al inimii tale mister!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros

Aripile lui Eros sunt pârjolite, arse;
În flăcări arde zeul, în vid, incandescent,
În noi, potir de rouă sălăşluie de veacuri
Ce ar putea să stingă pojaru-ncins ardent.

Veniţi pe metereze, castelele clădite
Din galbene banchize de aspru, crud nisip
Sunt mai tari ca bazaltul, nu-şi prăbuşesc culoarea
În profunzimi albastre şi-adânci de infinit.

Căldura temporară a astrelor topite
Învăluie în haina-i uscată, noaptea clară:
Se împlineşte ceasul când zeii singuratici
Pe rugurile-arzânde sunt condamnaţi să moară.

Ne-am prins în mâini credinţa şi-am sugrumat-o sadici,
Abrutizaţi, dar teferi, i-am izolat ideea -
Şi foamei animale ce ne-nfierbîntă-n sânge
I-am dărîmat statuia, dar nu i-am stins scânteia.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea iubirii

Sunt trubadurul nopţilor cu stele
Care din vise-a făurit castele,
Scriind pe ţărm de mare-o poezie
Despre-a iubirii dulce fantezie.

În tunete de ploi şi cu furtună,
Indra sosi iubirea-mi s-o răpună,
Dar l-am rugat pe Poisedon îndată
Să nu mi-o lase naufragiată.

Un curcubeu a apărut în zare
Şi Afrodita răsări din mare
Cu hainele iubirii îmbrăcată
Şi-n palme cu-a lui Cupidon săgeată.

Îi spulberă lui Indra tot elanul
Schimbându-i pentru totdeauna planul,
Iar dragostea ieşi victorioasă
Şi ura se retrase furioasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste naivă pentru... făcut copii

întâia oară am aflat de ea
în copăiţa în care prunceam
era îngenuncheată lângă mine
cum numai în faţa icoanei
mult mai târziu am mai văzut-o
fericirea din lacrimile ei
doar de mine auzită şoptea
iubirea mea... iubirea mea...

habar n-aveam ce însemna
până într-o zi
când taur înfierbântat
în timp ce mă depravam
ca pe un cearşaf imaculat
prin zăpada albă şi moale a păcatului
am făcut un fel de pneumonie
că nici nu mai puteam respira
când ea ca o altcineva
din întâmplare mă privea

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros dual

Femeie,
Între polul nord şi sud,
Punte - pârghie de nud.
Sânii - bust de baricade...
Sub a clipelor arcade,
Fiori de amor, crescând
Din al braţelor pământ.
În al macilor săruturi
Trec împodobite umbre
De dorinţi... Ascunsă taină
De lumina lor se umple
Şi mai jos, pe dealul coapsei,
Unde dragostea se coace,
Lin alunecând, dorinţa,
Sufletului nu-i dă pace.
Nemişcare... gravă pândă
A plăcerilor deşarte, toate trec,
Se duc spre mâine
Până dincolo de moarte...
Un Adam şi-aceeaşi Evă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu se întâmplă aceleaşi lucruri, deocheate. Eu nu beau din pahare "made în Japan" şi nu mănânc sushi o dată în săptămână. Şi nu cred în acea cultură, făcută de alţii, nu cred în unul din noi, nu cred. Şi nici ateistă nu-s. Păcat de 'cea lumină, căci nu ea dă naştere. Şi totul vine din haos, spre marea noastră nefericire de acolo se trage şi Eros - şi toate-s spre bucuria lor, nechibzuită. Căci foc de dorim, în foc ne vom întâlni. Iar eu, cea din mine care dăinueşte întuneric spre culoare, nu exist în memorie. Nu pot a şti ce-s. De ce mă citeşti? Te cunosc, îmi eşti alter ego.

Cristina Vrâncean (29 februarie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa veste mi-a luat somnul...

Să vezi şi să nu crezi... în frâie, ea, mama cailor a prins
Un armăsar de nota zece, cu ochii galeşi şi distins...
Acuma nu ştiu dacă Diva l-a prins pe el, sau el pe ea;
Am auzit, cumva, că totul ar fi pornit la o cafea...

Pe undeva prin alte sfere, pe unde Cupidon căta
Să mai ţintească două inimi şi cum prin univers umbla
Zărit-a un Adam şi-o Evă, ce se priveau pe-ascuns cu jind
Şi-şi zise: Ei, pe ăştia e musai în cătarea mea să-i prind

Şi dădu drumul la săgeată şi-i nimeri pe amândoi
Şi cum văzui eu chiar aseară, nu-i nicio şansă să-i dezdoi...
El o privea cu însetare şi o scana de sus în jos
Visând la ce avea sub bluză (eu îi cunosc bustul frumos).

Şi i-aş fi povestit mai multe, dar să descopere îl las,
Când o să vrea, sau nu ştiu, poate, mai jos de brâu o fi rămas...
Iar, Diva, ce să spun? Frumoasă cum n-am văzut-o niciodat'
Se alinta, simţind că fluturi pe dinăuntru se tot zbat...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku hai hui cu iubirea prin lume

Pe oglinda gheţii,
Rochie albă dantelată lunecai,
Îmbrăcat in coama unui armăsar negru, focos,
Cercuit lunecam,
Cuprins de mijlocul tău,
Spărgătorul de nuci
Cozonaci puse la copt,
Turlele Kremlinului patinau in noapte,
Ajun de Crăciun pe lacul îngheţat,
Lunecând imbratisaţi
Dansul lebedelor,

Mii de soldaţii au încremenit,
Ochii aruncau luciri de jad,
Hoarde de priviri păgâne
Străbăteau stepa inimi nebune,
Iubire in oraşul interzis,
Unde împărăţii si zâmbetul l-au ucis

Calzi musoni prelinsi,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!