Dunăre şi România

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale.
Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale.
Ştefan cel Mare îmbrăcat în zale
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Şi aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit şi el cu zale
Peste cămaşa morţii.

Mie-mi vine să mă aşez pe genunchii lor
Şi să-i trag de mustăţi
Şi să-i întreb, de ce sunt toţi
Îmbrăcaţi în zale?
Şi unde tot pleacă în fiecare dimineaţă
Şi de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbierească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.

citat din Gordon W. Childe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul. El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Nicolae Iorga în Geopolitica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de neuitare

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru chişinău.

Ninge şi iar ninge, vârtejind în gol,
Lacrimi de iubire pentru zile triste,
Lupii dau târcoale, sfâşie-n ocol,
Oile pierdute printre acatiste.

Unde eşti UNIRE sfântă şi-nţeleaptă,
Golgotă de vise, Rai de suferinţi,
Dunăre de doruri - limpede şi dreaptă?
Unde este ţelul Domnilor Părinţi?

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru Chişinău.

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sigilii

Pogoară iarna în păduri de pin
Danubiul se îmbracă în armură
vechi amfore din Pontul Euxin
revarsă vin de cuminecătură

În peştera pescarului Andrei
mai pîlpîie cărbuni din altă eră
martiri uitaţi exală flori de tei
în giulgiul lor de muncă austeră

Au scăpat pe cer luminători
basilici reci dau veste tuturora
săpate-n stînci de cretă şi ninsori
din Tomis pînă-n lavra Meteora

Aceeaşi lume şi acelaşi cult
un spaţiu de minuni patriarhale
istorisind progoane de demult
prin glas de pietre, fibule şi oale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din iarnă

Începe astrul iernii măreţ să se topească
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug
şi-n urma lui rămâne o ţară românească
mai pură şi mai plină de semne de belşug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii şi ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.

Azi, suflă băltăreţul ca soarele prin lupă
surpând împărăţia zăpezii pe pământ
un singur colţ al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generaţii
de vietăţi şi ierburi cu trup îmbălsămat
şi-n nopţi de ovidenii simţi cum tânjesc Carpaţii
de aurul şi vlaga care le-au fost furat.

Împung orbeşte puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul I

Cânt armele române şi căpitanul mare
Ce-mpinseră păgânii şi liberară ţara,
Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru,
Peste Carpaţi trecură de glorie încinse
Şi toţi românii-ntr-una uniră subt un sceptru,
O acvilă, o lege, cum are ca să fie.
În van o crudă soarte i-alungă nempăcată,
În van conspiră iadul să-i ţie-n întunerec
Ş-asupra lor trimite fatala dezbinare
Şi uneltiri străine ş-împerecheri civile,
Căci Domnul îi protege ş-îi ţine peste secoli
Şi i-a ales să-şi facă din ei tărie mare.

O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptăţii te-ncinde şi te-nspiră!
Mută să fie buza profană ce te cheamă
Să amăgească omul şi cerul să insulte.
Severă deitate, a crimelor pedeapsă,
Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni,
Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru Unire

români de pretutindeni sărbătoresc Unirea
principatelor române scăpate de turci
tu frate de glie te întreci cu firea
descoperind drumul pe care să urci.

glorii de luptă pătrund în memorii
Dunărea ne spală de gânduri vulgare
voievozi de cinste domnesc în istorii
sublimă-i armonia dintre munte şi mare.

păduri de speranţe freamătă sub cer
libertatea de gândire este modelatoare
patria făgăduinţei are porţi de fier
pridvoare la case, locuri primitoare.

arta ca ştiinţa este splendid reper
pentru azi şi mâine şi ere viitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratelui de peste Prut

Aş vrea să-mi fie sărbătoare,
O zi la care ne-am gândit,
Iubite frate-al meu rănit,
De dincolo de râul mare!

E Prutul rana ce ne doare
De-un veac şi încă ne mai dor
Străbunii ce-au murit cu dor
Să vadă România Mare!

În piept ne bate, încă, tare
Aceeaşi inimă de daci,
Şi cum să tac şi cum să taci,
Când strigă-n noi Ştefan Cel Mare?

O limbă-avem, în care scris-a
Luceafărul, pe cerul sorţii,
Că-n veci vom fi deasupra morţii,
Uniţi, din Nistru pân' la Tisa

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură din zona Voronei

Aho! Aho!
Ascultaţi măi fraţi români,
Tineri şi voi, cei bătrâni,
Şi voi, fete şi neveste.
Ce vă spun, e o poveste,
Cum a fost şi cum mai este.
Într-un suflet vă sculaţi,
Şi sub pravila română,
Daţi năvală-n spre Carpaţi,
Unde plâng copii şi mame,
Unde fraţii noştri mor.
Mor strângând la piept, sărmanii,
Tricolorul ţării lor.
Duceţi-le mângâierea,
Ce-o aştepta de la noi,
Libertatea mult dorită,
Şi păzită de eroi.
Sus, drapelul României,
Trece umbra lui Ştefan –
Care merge cu noi astăzi,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Rază de Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeşte politicos, dar cu obrăznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl intreabă arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea şi îi răspunde la fix: "Da-mpărate! "
Pâna la urmă Mircea cel Mare, deşi bătrân îl va îngenunchia pe trufaşul otoman cu câteva proverbe şi zicători bine plasate. Împăraţi cu care lumea nu putea să se mai împace au venit şi la noi în România şi au cerut pământ şi de băut, dar cum veniră s-a lămurit cu cine are de-a face şi s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberată, c-au rămas doar câteva de bucăţi de eniceri şi spahii fugind, dintre care este amintită "înspre Dunăre, o mână."

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România.fin de siecle

cunosc în sfârşit ticăloşia oamenilor blânzi
cunosc aceşti oameni cu mâini umede şi
rotunde, gata să mângîie pe fiecare

sunt zile în care
oricare dintre noi
poate fi consecvent şi meschin
hotărârea de a nu miri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta câinelui
care în noaptea aia

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Vlădăreanu din Ce pot distinge în întunericul sălii, Europa. Zece cântece funerare (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

«După cum se certifică de către marele filosof / explorator şi vulcanolog pelasg > valah, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), în enciclopedia «Cosmografie» (c. 466 d. H.), Focul dă lumină "căilor lui Dumnezeu" prin Materia Informă, dă înzăzăriri adevărului, înaltului spirit justiţiar etc. [...], distingându-se ‒ între celelalte elemente ‒ drept "însemn şi lucrare a îngerilor", "dătător de forţă / energie" ; Dumnezeu Însuşi "este Foc mistuitor, atotbiruitor", pe hiatul dintre Lumea Albă, pământeană, şi Lumea Neagră, a Iadului (de la Peştera Lacului / Limanului ‒ Limanu-Mangalia ‒ din Dacia Dunăreano-Pontică-România)...» ‒ (2) / 12 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 90).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Voi nu mă ştiţi, fireşte, luminăţia voastră
pe-atunci eram sămânţă, sau nici măcar atât
umblam prin labirintul trupesc al unor oameni
din care unii, poate, vă vor fi şi văzut

ştiu doar că-n ziua-n care voi v-aţi născut pe lume
trei magi cu guri de aur, călăuziţi de-o stea
s-au pogorât din munţii Moldovei să vestească
un prunc domnesc cu fruntea heraldică şi grea

O super-novă, parcă, a explodat în iarnă
a fost şi un cutremur de tei în univers
(aceste semne, toate, le-au scris de fapt bătrânii
prin pravili şi cazanii, cu seve de neşters)

şi aţi crescut ca feţii-frumoşi, şi eraţi geamăn
cu candela de miere a limbii româneşti
aud că fiinţa voastră lăsa prin aer urme
de forma unui clopot oceanic tras de peşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

cu harta împăturită în buzunarul
de la piept
şi gândul curat
nu-mi este teamă să mă arunc în furtună
când în freamătul pădurii plâng munţii
se adună zăpezi netopite
râurile mi se varsă în palme
soarele îmi curge în inimă
Dunărea îmi uneşte sufletul
cu nemărginirea
frunzele se îngroapă sub copaci
vântul răzbate prin porţi de lemn
sculptate în memorii
copii cu zâmbetul soarelui
pe buze recită Eminescu

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!