Emil Cioran despre femei

Echivocul iubirii pleacă din faptul că eşti fericit şi nefericit în acelaşi timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste creşte cu cât femeia te înţelege şi te iubeşte mai mult. O pasiune fără margini te face să regreţi că mările au fund, şi dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârşitul azurului. Cerul măcar n-are graniţe şi pare făcut pe măsura verticalei sinucideri.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
consideraţii, ci numai în mirări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an după această decepţie radicală şi comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situaţia ideală pentru a-l înţelege. Superbele sale enormităţi despre femei mă îmbătau. Cum putusem oare să-mi pierd capul pentru o sub-fiinţă? îmi repetam neîncetat. Cum a fost posibil acest chin, acest calvar, din cauza unei ficţiuni, a unui zero incarnat?

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa de lume o putem verifica doar în iubire. În braţele femeii, inima se supune instinctului, dar gândul rătăceşte în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Şi de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalţă un protest melodic şi sfâşietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spaţiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptăţii. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiţi agonizant de îmbrăţişări?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstinenţa voluntară sau forţată, proiectând individul - în acelaşi timp - mai sus şi mai jos de Specie, face din el un amestec de sfânt şi imbecil care ne pune pe gânduri şi ne consternează. De aici - ura echivocă pe care o simţim faţă de călugări, ca de altfel faţă de orice bărbat care a renunţat la femeie, care a renunţat să fie ca noi. Nu-i vom ierta niciodată singurătatea: ea ne umileşte şi ne dezgustă, ne sfidează. Ciudată superioritate a beteşugurilor!

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două căi se deschid în faţa bărbatului şi a femeii: ferocitatea şi indiferenţa. Totul ne arată că o vor alege pe cea de-a doua, că nu va avea loc, între ei, nicio lămurire a lucrurilor şi nicio despărţire, că vor continua să se tot îndepărteze unul de celălalt, că pederastia şi onanismul, propuse de şcoli şi de temple, vor cuprinde mulţimile, că o sumă de vicii desfiinţate vor fi puse din nou în vigoare şi că se va recurge la procedee ştiinţifice pentru a suplini randamentul spasmului şi blestemul cuplului.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia ce priveşte spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, şi setea de impalpabil pe care ţi-o satisface funebrul şi parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuţi. Ochi ce nu zăresc nimic şi din faţa cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenţei tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarăşa noastră în Rai.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există spirite care se aruncă în ispită, care trăiesc la sânul Celui Viclean şi fug de el doar ca să-l regăsească mai aproape... "Îl purtam, spune Luther, atârnat de gât", "s-a culcat în patul meu, alături de mine, mai des decât femeia mea". Şi a sfârşit prin a se întreba "dacă diavolul nu e cumva Dumnezeu".

Emil Cioran în Ispita de a exista, Luther
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ar fi atenuat chinurile amoroase prin dispreţul teoretic pentru femeie, toţi amanţii s-ar fi sinucis până acum. Ştiind însă ce e ea, au introdus prin luciditate un element de mediocritate în insuportabilul acelor văpăi. Nefericirea în dragoste întrece în intensitate cele mai adânci emoţii religioase. Ce e drept, ea n-a construit biserici; dar a ridicat morminte, morminte peste tot.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice. Pentru cei tulburaţi adânc de o nelinişte metafizică, intimitatea unei femei este un corectiv şi o reconfortare. Prin femei se poate realiza temporal o inconştienţă dulce, plăcută şi încântătoare. Născute aproape numai pentru iubire, ele îşi epuizează întreg conţinutul fiinţei lor, în avântul erotic.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În îmbrăţişări, senzaţia de fericire şi de nefericire te chinuie într-o sfârşeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceaţă mortală, inundând marginile firii şi înecându-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i un înec, o scufundare în fiinţă şi în nefiinţă. Căci orice voluptate e o împlinire şi o stingere. Doar iubind poţi bănui cum autodistrugerea este baza rodniciei. Fără femeie — muzică rătăcită-n carne —, viaţa ar fi o sinucidere automată. Căci într-adevăr, fără ea în ce-am muri? Unde am descoperi stingeri mai aromate, unde am înflori în amurguri şi am pâlpâi îngropându-ne?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, la trezire, voluptatea de a-mi aminti. Şi apoi, imediat vocea Dumneavoastră. De când vă cunosc cred în progres - din cauza telefonului. Deşi nu am devenit un adorator al mersului înainte, vreau să spun că nu aş judeca niciodată un scriitor după ideile lui politice. Îmi este indiferent dacă Chateaubriand a fost reacţionar sau nu, mă interesează femeile din jurul lui, mai ales sora sa, Lucile, şi apoi gracila Madame de Beaumond.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!