Așa cum există prietenii care durează o viață, tot așa există și căsătorii care durează o viață. Acum, concepția este că, dacă a trecut marea iubire, divorțăm. Găsim alta. E, noi am aparținut unei alte generații.
citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în șir la "te iubesc", există și alte cuvinte. De fapt, și eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoștință pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă și nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ți plăceau, "frumoase, lungi, cu pulpe rotunde". Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Ileana Vulpescu în Candidații la fericire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vreme, cât o să vă iubiți, tu ai să uiți că el a fost strungar și el are să uite că tu ești intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau și vertical. Și n-are să treacă multa vreme, și-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu ești intelectuală, tu ai să-ți aduci aminte tot mai des că el nu este intelectual.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râd foarte rar. Râd greu. Nu sunt un temperament depresiv și nici posacă nu sunt... Dar am plâns mult în viață numai pe ascuns. Nu sunt o fiinta ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie și sufletul nu mi-l pun pe masă în fața nimănui. Sunt convinsă doar de necesitatea comunicării între oamenii ca de o etică obligatorie și nu preget să-i ajut pe alții
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai intrat în viața mea dornic probabil nu de ceva mai bun, ci de ceva nou. Ai dat suficient de repede semne de oboseală, e vina mea că m-am agățat de tine ca înecatul de firul de pai. Dar toate cele la care nu știm să renunțăm la timp se răzbună cu vârf și-ndesat. Am ispășit toată dragostea și toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine și despre dragostea noastră.
Ileana Vulpescu în Candidații la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mă atrag oamenii complicați. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roți dințate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existența. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hățișurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ți-l mai poți închipui. Deși-l dorești, nu ți-l mai poți închipui.
Ileana Vulpescu în Arta conversației (1992)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți fac un singur reproș. Când mi-ai legat viața de-a ta nu, nu e bine spus de tine, fiindcă viețile noastre au mers paralel, și-atât, mă cunoșteai de ani de zile, și dac-ai avut cât de cât bănuiala fondului meu adevărat n-ai fi trebuit s-o faci. Ar fi fost destule femei fericite cu iubirea ta direct proporțională cu valoarea obiectelor. De ce trebuia să m-alegi tocmai pe mine, pe care m-ai făcut atât de nenorocită cu-această proporționalitate? De ce m-ai ales tocmai pe mine, când știai că-ți păstrezi totdeauna ultimii doi lei?
Ileana Vulpescu în Candidații la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și o femeie, judecata își situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziție esențial umană. Ceea ce îți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Momentul când îți dai seama că n-ai avut pe cine să iubești într-o viață înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenușiu amorf al ochilor - ei îmbătrânesc primii - într-un rictus al gurii, pe care trebuie mult exercițiu în oglindă pentru a învăța să-l ascunzi. Această agonie sufletească se reflectă într-o îmbătrânire fizică bruscă. Descoperirea asta, a vidului unei vieți, te schimbă de azi pe mâine, ca trecerea prin groaza unei catastrofe.
Ileana Vulpescu în Viață, viață, legată cu ață
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
M-am despărțit de tine fiindcă pentru mine dragostea noastră era totul, iar pentru tine o parte din tot, foarte echilibrată cu celelalte părți ale vieții tale. Erai ca omul care acceptă să meargă la cârciumă să bea două pahare de vin și e-n stare să stea până dimineață fără să guste dintr-al treilea. Eu m-am azvârlit în dragostea noastră ca un bețiv fără judecată. E vina mea, bineînțeles. Tu cunoști acea dreaptă măsură a lucrurilor pe care eu n-o cunosc.
Ileana Vulpescu în Candidații la fericire, Scrisoare către un cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ileana Vulpescu despre iubire, adresa este: