Lună şi Soare

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Ai mersul domol usor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastra
iubire pasăre măiastră

Tu esti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului

Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
In faţa ta eu mă înclin

Doar un cuvânt mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Si dăruită cerul din vest
Sfintiti cu soare din est

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Când seara se lasă
noaptea îşi ia pijamalele
ascunzându-se după lumina lunii
unde adoarme cu ochii înstelaţi
până dimineaţă
când
mângâiată de pletele aurii
ale soarelui se trezeşte
să dea deşteptarea
unei noi zile...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul travestit

în cavaler cu armură
strălucitoare numai la soare
învârte stiloul paloş deasupra
capului cu rămuriş de şpan
înverzit artificial
soarbe lumina lunii
şi-şi pune pilitură de fier
pe rana deschisă de vers
stă într-o rână uitându-se
cum creşte volumul de poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind normal

M-am gândit:
te iubesc cât se poate de normal-
La fel cum luna este astrul nopţii
şi nu se întreaba de ce...
La fel cum răsare şi apune soarele
de mii de ani
şi nu se întreaba de ce...

Te iubesc asemeni ierbii în căutarea
dimineţilor cu rouă,
Asemeni călătorului însetat, tânjind
după răcoarea pădurii...
Şi toate acestea fără de ce-ul
inexplicabil-
De aia... te iubesc!

Te iubesc normal,
Nu înfrigurată, nu încercând
să sfâşii pe nimeni.
Dacă te-aş iubi în felul de-al doilea

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi centauri

Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani,
Ziduri vechi de piatră-n pietre dărâmate ani cu ani,
Iederă de ele prinsă şi de-a lungul lor de strajă
Brazi înalţi. Pe iarba deasă stăm culcat atins de vrajă,
Ascultând povestea apei săltăreţe de pe prund.
Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braţ rotund.
"De-un trecut ce nu-i al nostru îţi aduci aminte oare?"
Te-ntrebai — şi plete, plete ca un râu stropit cu soare,
Am simţit pe-obraz, pe frunte părul tău adus de vânt...
Şi spre seară când pe pajişti e o pace de mormânt,
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă,
Cerbi în cârd veniţi din codri s-au oprit miraţi si vadă
Sub salcâmul nins de floare doi străini în ţara lor,
Şi când luna de pe dealuri, ca un arc de vânător,
S-a-ndoit pe cer, şi ceaţa se lăsă prin crâng fâşii —
Se ivi ieşind din umbră şi din vremile pustii,
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur,
Izvorând din întuneric, rând pe rând, câte-un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Printre arbori înfloriţi
Într-un crâng de păpădie,
Se aude neîncetat
Glas duios de ciocârlie.

Soarele zâmbeşte strâmb,
Vântul şuieră în grădină,
Printre zecile de flori
E prinţesa mea sulfină.

Şi nu vreau să o rup din glie,
Să o păstrez pe o măsuţă,
Ci mai bine în rostul ei
Cu alte surori sulfină.

De o fi soare, de or fi nori
Ea zâmbeşte aurie,
Veselă şi înzorzonată
Ca o fată pe câmpie.

[...] Citeşte tot

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărci pescăreşti

Lespezi bătute de vreme pe vechiul chei
Soarele trecând culmea cerului
Apa ca un vis sublim
Pescăruşi rotind în jurul bărcilor
Erai acolo cu glumele tale
Cu zâmbetul tău obişnuit
Îţi plăcea să mergi cu oamenii la pescuit

Curând şi eu mă voi destrăma în amintiri
Apele vor surâde întotdeauna
Lacurile, râurile şi marea
Poezia mareelor
Focurile de tabără şi lumina lunii
Bătrânul şi marea
Trage năvodul, am prins unul mare!

Barca ta pescărească în amurg

poezie de Joseph Narusiewicz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra soarelui

Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.

poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul

Nisipuri aspre-n mine se revarsă,
privesc în zări şi neclintit rămân,
iar răsuflarea-mi, de căldură arsă,
abia se mai strecoară prin plămân.

Şi mă întreb: ce oare mă aduce
pe necuprins şi selenar deşert?
Este destinul răstignit pe cruce,
batjocorit de alţii, pe nedrept!

M-au vrut umil şi fără spor în viaţă,
un sclav să fiu, pe veci fără destin,
pe ochi să port cumplitul văl de ceaţă,
din ce-i al meu să vreau cât mai puţin.

Dar evadat din arşiţa solară
destinul reclădit mi-aduce-n zbor
un strop din apa vie, milenară,
ce mă zideşte-n veacul viitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016 (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa alternează, veşnicia guvernează

Nu e soare, este nor,
Nu stă-n loc, e mergător.
Nu-i lumină, e-întuneric,
Ce-i urât, nu e feeric.
Nu-i sănătate, e boală,
Mortul din morţi, nu se scoală.
N-ai aripi, nu poţi să zbori,
Nu eşti călător prin nori.
Nu eşti în cer, eşti pe pământ,
Primeşti soare, primeşti vânt.
Nu este zi, este noapte,
Nu e viaţă, este moarte.
Nu este alb, este negru,
Învaţă să fii integru.
Albu-i cel ce dă lumină,
La florile din grădină.
Nu e zi fără lumină,
Nici noapte cu lună plină.
Nu-i noapte fără-întuneric,
Nici frumos fără feeric.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunatic

E plină, e lună plină,
După perdeaua de nori se arată timidă,
Un astru celest, într-o lumina difuză,
O parte misterioasă, alta ascunsă.
Razele lunii îmi dezvăluie trupul,
Mă ating subtil, îmi golesc conţinutul.
Soarele sărută zorile,
În timp ce, luna mângâie stelele.
După ce şi-a jucat rolul,
La ceas de noapte,
Lasă luna să preia controlul.

Şi privesc la luna-n semiumbră,
Atât de aproape şi totuşi atât de departe,
Mi se descoperă în faze,
E noapte senină.
E întuneric şi eter,
E contemplare şi mister,
Rotundă, semilună sau pătrar,
Un lunatic, mă declar.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un loc în inimă

Sărută-mă în vis cu gustu-ţi dulceag, de primăvară
Alungă-mi norii grei, ce-mi apasă pe aripi, dureros...
Priveşte-mă-n oglinda vieţii, la fel ca prima oară
Dar nu mă mai trezi, te rog, din visul meu frumos.

Şopteşte-mi vorbe calde, prin freamătul de codru
Înmiresmează-mi ziua, cu flori de portocal...
Pictează-mă în soare, şi-mbracă-mă în ocru
Să-ţi fie chipul meu, ca o licoare-ntr-un pocal.

În anotimpul nou, fă-mi strai floral, de primăvară
Adună-mi lacrima tăcută, transform-o-n Lăcrămioară...
Şi-n ceas târziu de seară, când luna se coboară,
Sărut-o lin pe frunte, transform-o-n Cosânzeană.

Fă-ţi din cosiţa-i blondă, o scară-naltă, fermecată,
Să-ţi poţi urca la cer, toate dorinţele, cu mâna...
Apoi, transformă norii într-un balsam de poezie,
Pe pleoapa mea sa curgă versul, ca o fantezie...

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei pisici

Nici măcar oglinzile nu-s mai tăcute,
nici zorii mai discreţi;
în lumina lunii, eşti umbra acelei pantere
pe care-o zărim, uneori, de departe.
Datorită inexplicabilelor legi ale divinităţii,
te căutăm în van;

Mai îndepărtată decât Gangele sau soarele la apus,
eşti parte a solitudinii, a enigmei.
Blana ta acceptă pasagera
mângâiere a mâinii mele. Ai îngăduit,
în trecutul îndepărtat şi demult uitat,
dragostea unei mâini, bănuitoare.

Aparţii altor timpuri. Eşti regina
spaţiului interzis de dincolo de frontiera viselor.

poezie de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ospăţul

O bucurie unică se revarsă
Liniştea pe pământ a invadat
Lacrimează din soare o rază
Adevarat Hristos a Înviat

Un răsărit pregăteşte zorii
Tatăl Ceresc îsi priveşte fiul
O adiere cu miros de magnolii
Din cer picură încet râuri

Razele soarelui se scurg
Noaptea se aşterne ca un voal
Ucenicii si El usori ca un fulg
Se asează în faţa unui oval

Stele ce ard coroana de spini
Cântă Luna plină la harpă
Împărăţia Tatălui plină cu lumini
Picură lacrimi de mir şi apă

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul rupt din soare

Pe albastrele mări doar cuvântul
Pluteşte pe albele mâini, rupt din soare
E lună plină şi duhul e plin de culoare
Mă vezi, nu mă vezi
Iubirea ne păstrează verde ca iarba
Ţine-mi fluturi în mâini şi foc
În priviri aprins de razele luni
Şi steaua se aprinde cum inima mea
Către tine, prea devreme
În linişte te veghez,
Cu respiraţia unui înger.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epava

Arsă până la os de soare zace-aruncată de furtună
Pe plaja goală, dusă pe gânduri, aplecată pe-o parte;
Ea care-odată înnoda-ndepărtate ţărmuri împreună
Şi vântura Estul şi Vestul cu velele-n vânt umflate...

Stoluri de pescăruşi aromesc pe copastie şi pe etravă
Extenuate de mareea care tot urcă şi tot coboară...
Dar, se spune, c-atunci când e lună plină, bătrâna epavă
(Şi toate clopotele-anunţă miezul nopţilor de vară)

Înalţă velele şi se-avântă departe de vederea noastră:
Despică oceanul iarăşi şi la prova ard flăcările spumei,
Şi ea valsează pe apa mării unde cerul e singura fereastră,
Retrăieşte nişte vise frumoase de demult, vii în somnul ei.

Fremătând, în vreme ce pluteşte-nclinată-n vântul nopţii,
Voioasă că velele-i cântă-n briza tare şi-o îndrumă,
Ea simte că marinarii o iubesc şi-au grijă de ea cu toţii –
Iar porturile-i cad, unul câte unul, ca nişte stele-n urmă.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!