Lauda ochilor
Ochilor, voi știți de ce se-nvârtește Pământul?
Ca să vedeți voi mereu alte stele
Și cerul întreține ghirlande licurinde
Ținând aprinse toate stelele
Care se-ntrec să fie nevăzute
Ca fetele mari la măritat
Și tot universul e cu ochii pe voi,
Ochilor. Pe planeta asta cu
Miliarde de oglinzi în care
Se gătește lumina.
Să mai vorbesc de iarbă, de păsări
Sau de flori? Pentru voi sunt, ochilor.
Norii sunt pentru ochi. Dar tunetul?
Pe el n-aveți ochi să-l vedeți,
Cu toate că vă face și el poze cu blitzul.
Sunetul a rămas al urechii.
Restul e pentru ochi.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerere în dragoste
Ești mai frumoasă ca lumina,
Mai însetată ca nisipul;
Mai veninos decât albina
Piti-ți-aș coapsele și chipul!
Mai dulce decât cetera,
Mai mută decât alte muze;
Mai veninos ca vipera
Pripi-ți-aș vorbele pe buze!
Departe mai ca despărțirea,
Mai colea decât paradisul;
Mai veninos decât iubirea
Plini-ți-aș poftele și visul!
Mai mare decât însăși Marea,
Mai bună decât Zâna-Bună;
Mai veninos decât uitarea
Privi-ți-aș trupul gol sub lună!
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani!
De ziua ta ți-aș dărui o viață,
De-ar fi posibil însăși viața mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe față,
Zeiță-Lună și Zeiță-Stea!
Și-aș vrea să fiu din viața ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta și zâmbetul tău rar
Să mă topească și să mă pătrundă...
Să pot măcar s-apuc să strig și eu
Că știu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc și cu privirea.
Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind și moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ține,
Cât amintirea-ți nu poate dura.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
CÂTE UN DUMNEZEU PE SEARĂ
Seara, femeile mai scutură
Câte-o pătură, câte un covor
Mai țin de coadă câte-o mătură
Mai țin în suflet câte-un pui de dor.
Seara, frunzele copacilor sunt
Obosite de-atâta lumină
Și se mai țin de un cotor în vânt
Și pică doar o dată, fără vină.
Seara, femeile sunt obosite
Și cad în păcate mereu
Vinovate, nebune, iubite
Femeile n-au doar un Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fioros de luminos
Câte dimineți mi-au fost furate,
Când visam să nu mă mai trezesc
Niciodată la realitate,
Loc în care nu te întâlnesc!
Preferam să te visez venind
Și să-ți împrumut realitatea,
Vrăbiile, vesel ciripind,
Acceptându-și inutilitatea.
Iar când mă trezeam, într-un târziu,
Soarele, prea sus pe cer scăpat,
Mă orbea de nu puteam să scriu,
Și uitam îndată ce-am visat.
Intuind a minții tale trudă,
M-am trezit și, foarte fioros,
Am gonit realitatea crudă,
Colții către soare când i-am scos!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (11 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Botezul nopților
Nopțile sunt anonime,
Numai zilele au nume,
Botezate-au fost anume
După zeii din vechime,
După stele și planete,
Nașii lor fiind în cer,
Nopțile, frustrate, cer,
Depunând prin amanete
Vise, nume pământești
Și o sursă de lumină
De la tine să obțină,
Omule. Cum le numești?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spânzurătoarea din lumină
Unde m-aș putea eu duce,
Să fiu fără Dumnezeu?
În pădure? La răscruce?
Sub un pod? Pe gurgumeu?
Precum ochiul unui laț,
El mă va privi-ntr-o doară,
Strângându-mă cu nesaț;
Umbrei să nu-i fiu povară!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfidare sfioasă
Câte săruturi ale mele
Au loc pe trupul tău frumos?
Multe, iubito, câte stele
Pe cerul nopții luminos.
Că trupul tău e cerul care
Mă strigă să-l sărut mereu,
Sfidând sfios o depărtare
Pe care-o știm doar tu și eu.
poezie de Marius Robu (19 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine sau de ele?
Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ți se-nchină
Când mi te-apropii sau când ești cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ți mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat și-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minți
Părându-i și de gheață și fierbinți
Mijlocul tău, mișcându-se ceresc
Dă naștere la răget bărbătesc
Și pieptul tău și spatele și gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E=mc2
Drumul dintre Andromeda și Calea Lactee
Nu-i decât o idee
Se-apropie fără să știe
Găurile negre din inimile lor
Vor
Împreună să fie.
Am întâlnit în Univers o stea
Soarele-steaua mea
Mi-a spus că nu vrea
Că se gândește la copilul său Pământul
Pe care curge apa, bate vântul
În care eu îmi voi săpa mormântul.
Nici eu nu vreau să mor, lumina mea,
I-am spus în grabă mare, doamnei stea.
Hai să păstrăm distanța, să fugim,
Și să uităm că suntem și poate ne iubim.
Și ne-am îndepărtat crezând că ne-am întâlnit
La timp nepotrivit pentru iubit.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mea
În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.
Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-o să mă mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.
Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot.
Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.
Soarele se-nalță, gura mea te-ncalță
Când îți cobori picioarele din pat,
În loc de papucii de casă,
Bâjbâindă, pofticioasă,
Gura-mi de supus bărbat
Tălpile-ți încalță.
Soarele se-nalță
Roșu, puțin rușinat,
De-ncălțarea luminoasă,
Zâmbind prin perdeaua frumoasă
De gura mea, care te-a încălțat!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață de poet, de luni
Au început femeile să treacă,
Ba la serviciu, ba la... fiecare,
Mișcându-și, parcă-ntâi ca să ne placă,
Și-apoi să meargă, dulcile picioare!
E clar că-i început de săptămână
Și că s-a luminat afară bine...
Întors în casă, țin un pix în mână,
Vrând să scriu iar, femeie, despre tine!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec
Frumoasă ești, pădurea mea
În rochia multicoloră
A toamnei, care parc-ar vrea
Să-i fim: eu ginere, tu noră.
Sărută bruma friguros
Dovlecii albi de prin grădină,
Gutuile miros frumos
Veghind la geam, ca o lumină.
Vei fi, când primii fulgi de nea
Se vor așterne peste tine,
Frumoasă ca iubirea mea
Și singură, la fel ca mine.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnele zborului
Luminișul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.
O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.
Luminișul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă frumusețe! Câtă fericire!
Câtă frumusețe îmi arăți
Când cu ochii-n suflet îmi pătrunzi!
Dacă nu te văd, mă simt bucăți;
Câtă frumusețe îmi ascunzi!
Câtă frumusețe îmi oferi
Când cu zâmbetu-ți mă luminezi!
Dacă nu-mi zâmbești, nu am puteri;
Câtă frumusețe îmi păstrezi!
Câtă fericire-mi dai în dar
Când îți văd picioare, gât sau sâni!
Dacă nu le văd, sunt în zadar;
Câtă fericire îmi amâni!
poezie de Marius Robu (13 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
De ziua ta ți-aș dărui o floare
Crescută din lumină și ninsoare
Pe cea mai albă și mai caldă stea
Din ochii mei și din iubirea mea.
În viscolitul vieții mele drum
Și ghioceii se nășteau pe-acum
O, floarea mea, prin câte am trecut
Ca să te văd și ca să te sărut!
Sfios îngenunchez ca la un sfeșnic
La cea mai dalbă floare dintre stele
Și nu știu dacă să te rup, sau veșnic
Să te păstrez în visurile mele.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație de dragoste
Noi suntem două vârfuri de copaci
Îndrăgostiți numai de-o lumină
Cu toate că tulpinile, stângaci
Ne sunt cam despărțite de-o mejdină.
Sorbim lumină doar dintr-un tacâm
Ce se numește cer, și nu ne cere
Decât să fim ce suntem: Eu salcâm
Tu pom cu roadă care face mere.
Nu voi primi să mușc din rodul tău
Chiar dacă sunt flămând precum un lup
De tine și de bine și de rău
Și tac. Tăcerea veșnic n-am s-o rup.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sclipire de dimineață
Soare, dă-mi să beau lumină,
Ca să pot uita de cei
Doi sâni albi, ca de regină,
Ce domnesc în ochii mei!
Doamnă, dă-mi un sân al tău,
Crud, curat, catifelat,
Vreau din cupa lui, de rău,
Bând, să spun: m-am vindecat!
Sânilor, dați-mi, vă rog,
Drumul mâinii de pe voi,
Ochiul meu, ca un milog,
Vă cerșește pe-amândoi!
Ochiule, dă-mi întuneric,
Vreau să-l beau, să uit cu jind
Sânul alb, curat, feeric
Și balsamul său sclipind!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (24 martie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
FIUL SOARELUI SFIOS
Mă irosesc în vorbe și-n gesturi de iubire
Precum o lumânare în sfeșnic, de demult;
În jurul meu ard becuri cu mare strălucire,
Putere, bogăție și dragoste-n tumult.
Mă tem sfios de vânturi, și-o gură cât de mică
Mă poate stinge-n joacă sau ca să-și bată joc,
Am tată mândrul soare, dar tot îmi este frică
De cei ce luminează, deși nu ard în foc.
Sunt predispus la moarte, căci sufăr de iubire
Și mă topesc în versuri, visând la nemurire.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre lumină, adresa este: