Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Pera Novacovici despre curaj

Textele de mai jos conțin referiri la curaj, dar cu o relevanță mică.

Partea frumoasă e că e greu, și că avem ocazia să luptăm. Oamenii ca noi iubesc provocările și luptă. Să luptăm deci. Pentru ce credem. Pentru visurile noastre și pentru prezentul și viitorul nostru. Cine poate opri oameni cu vocație, curajoși, harnici, optimiști, cu caracter și coloană vertebrală? Masa critică este în creștere iar timpul este în avantajul nostru. Noi ne decidem starea de fericire, prin gândurile și stările noastre. Dacă e ceva ce e nevoie acum mai mult ca oricând, sunt oamenii curajoși, cu spirit de luptă și nu bocitoare depresive.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toți avem o busolă interioară, în sufletul nostru, care știe clar ce experiență avem nevoie să trăim, ce oameni să întâlnim și ce decizii să luăm. Vocea aceasta este poluată și acoperită de multe ori de vocea minții noastre, galăgioasă dar foarte ineficientă pentru evoluția și fericirea noastră. Pentru a discerne între cele două, trebuie să știi că varianta curajoasă a deciziei vine din inimă iar cea cu frică vine din minte. Deci pentru a face alegerea corectă, de cele mai multe ori cea curajoasă e cea care te va duce pe calea cea bună și sănătoasă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei care așteaptă recompense pentru ajutorul oferit nu fac această faptă din toată inima lor. Când ajuți pe cineva, ajuți dintr-un sentiment sincer care te înnobilează și te face să îți dai seama că recompensa ta îți este oferită chiar atunci pe moment: este bucuria celui ajutat. Emoția acelei clipe nu poate fi echivalată de nici o sumă de bani - ea este unică și radiază în fiecare dintre noi, oferindu-ne astfel posibilitatea să vedem cine este lângă noi nu doar trupește, ci și sufletește. Fiecare om trece prin momente grele și are nevoie de un umăr de care să se sprijine și care să-i dea curaj să se ridice pentru a-și continua călătoria pe cărarea vieții sale. Oferă-i necondiționat un zâmbet, o încurajare și suportul moral de care are nevoie. Nu-i întoarce spatele! - într-o zi s-ar putea să fii tu în locul lui. Să nu uităm că cele mai durabile relații se nasc în astfel de împrejurări.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa cum fiecare poate reuși în felul său, la fel, fiecare se poate rata în felul său. Te poți rata în felul tău atunci când deși îți doreai, ai ales să nu spui "te iubesc" din cauza orgoliului. Te poți rata atunci când alegând siguranța iluzorie și lipsa de critici ai ales să nu dai dovadă de curaj, uitând că toți ajungem în mormânt. Te poți rata când alegi o minciună ieftină în dauna unui adevăr scump. Te poți rata uitând promisiunile pe care ți le-ai făcut, crezând că nu e nimeni care să îți ceară socoteală. Așa că nu îți fă iluzii. În fiecare zi faci o alegere la o răscruce de drumuri: alegi să reușesti în felul tău sau să te ratezi în felul tău?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă nu îți urmezi vocația, te vei dezamăgi pe tine și nimeni nu îți va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrănești propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt neurmând cu curaj propria cale în viață? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajați în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să își urmeze vocea interioară indiferent de vocea societății? Pe nimeni nu trădăm mai mult decât pe noi înșine. Fii un exemplu, nu fi încă o persoană fricoasă. E plin de fricoși și de învinși, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investește în tine și în evoluția ta (care vine prin autoeducație).

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știu că cel mai mare obstacol al tău în acest moment este: "Eu nu pot!" Eu nu pot să îmi descopăr pasiunea, talentul sau vocația. Eu nu pot să am un corp frumos. Eu nu pot să am parte de iubire și fericire. Punem pariu că poți? TOT ceea ce tu faci azi era odată imposibil să faci. Dacă atunci când ai învățat să mergi, părinții tăi ar fi zis: "Nu mai încerca să te ridici, că te lovești." probabil și azi ai fi mers în patru labe. Ai avut nevoie de o doză mare de optimism și curaj ca să te ridici, să cazi din nou să te ridici și să începi să stai pe picioarele tale. A fost un moment când să mergi pe ambele tale picioare a fost foarte greu iar odată părea chiar imposibil.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Una din dramele mari ale vieții sunt oamenii care deși se iubesc, suferă din cauza tuturor păcatelor lumești și a lipsei de educație în privința relațiilor și a iubirii. Ca noi toți de altfel. Dacă ei se iubesc, putem oare să curățăm iubirea lor de mizeriile adunate în timp? Putem face relația lor una frumoasă, sănătoasă și plină de iubire în adevăratul sens al acestui cuvânt atât de greșit înțeles? Cu mult timp înainte să devin psiholog, am auzit vorba aceasta: "Avem două urechi și o gură ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim." Mi-am dat seama că avem nevoie de 5 urechi și de jumătate de gură. Pentru oameni normali, raportul de 2 la 1 este suficient, cu condiția ca ascultarea să se facă în mod corect. Când vrei să faci mușchi și să ai un corp fit, ce faci? Mergi la sală și tragi de fiare. Când vrei să ai o relație de cuplu minunată, ce faci? Stai față-n față și comunici. Adică asculți corect și vorbești din inimă, cu mult curaj. Singura șansă pentru a avea o relație de calitate, care să îi facă pe ambii parteneri fericiți, împliniți și îi ajută să fie oameni mai buni, să evolueze împreună, este ca cei doi să aibă capacitatea de a sta constant față-n față și să comunice.

în Alfa - Printre greutăți spre stele
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descoperă ce poate face VOCAȚIA pentru tine! Vocația este o predispoziție pe care ai căpătat-o de-a lungul vieții tale. Este locul unde se întâlnește pasiunea ta cu viața reală. Este punctul în care găsești ceva ce te face fericit și reușești și să trăiești din asta. Prea mulți dintre noi au fost încălțați de părinți de prieteni sau chiar de preconcepții cu meserii pe care ajung să le urască! Și asta e cea mai mare prostie, nu e ok să asculți orbește de altcineva decât pe tine însuți, pentru că tu ești cel care suportă consecințele, tu ești fraierul care trage la jug toată viața. Găsește acel lucru care te face fericit, lucrul care să îți dea energie dimineața. Oricine are vocație, dar puțini au curajul de a o căuta. Ție îți este frică de succes? Ia-ți inima-n dinți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii muncesc atât de mult ca să dea bine în ochii celorlalți încât fac exact opusul. Problema numărul 1 este cea a autenticității. Adică să avem curajul să fim noi chiar dacă suntem arătați cu degetul. La sfârșitul zilei fiecare om are atât de multe probleme încât fiecare se gândește la oalele lui și tu îți dai seama că toată ziua te-ai pregătit să arăți bine, să vorbești bine, să te comporți bine astfel încât să te admire lumea iar la sfârșit nimănui nu-i pasă. Mai aruncă unii comentarii răutăcioase la adăpostul anonimității sau se găsesc oameni care să aibă o altă părere decât a ta. Însă la sfârșit ți-ai consumat energia fiind oricine numai tu nu. E mare lucru să nu mai fii un sclav al aparențelor și mai ales să arăți degetul mijlociu celor care te judecă pentru cine ești.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cert e un lucru: în tot ce ți se întâmplă este un mesaj mare și clar. În fiecare om din viața ta există un mesager care vine cu dedicație specială. Belește ochii mari și lați, la fel și urechile! Ca lupul din scufița roșie. Totul în jur îți vorbește; chiar și în clipa asta. Și, pentru numele lui Dumnezeu, bagă-ți în cap bine: întreaga viață nu este nici mai mult, nici mai puțin decât un curs de dezvoltare personală. Privește-l astfel, și toate suferințele vor deveni lecții, toate victoriile - o nouă clasă absolvită. Ești menit la evoluție permanentă, și tot ce stă în calea evoluției va fi dărâmat pe cât de ușor sau greu permiți tu, și tot ce te ajută în drumul evoluției va fi permanent la îndemâna ta, așteptând curajul să pui mâna și să treci la acțiune în modalități atât de evidente.

în Alfa - Bătălia cu demonii interiori, Vindecarea Regatului Interior
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine va avea curajul să-ți exprime gândurile tot timpul va fi pus la perete și arătat cu degetul. Cei mai mult sau mai puțin bătrâni vor spune că ești nesimțit pentru simplu fapt că nu ești de acord cu ei și îți vor aduce aminte de câte ori vor putea ei că pe vremea lor nu era așa și că e mai bine să taci pentru că asta e dovadă că ești... respectuos. Cei de o vârstă cu tine te vor evita pentru că ai alte păreri față de ei și vor spune că îți dai aere de șef. Și uite așa, încet-încet, continuăm să ne batem cu pumnul în piept că avem nevoie de oameni (și mai ales tineri) responsabili și creativi pentru a ne scoate din impas, dar dacă e să analizăm puțin ce se întâmplă cu tinerele minți ne dăm seama că le "decupăm" după același șablon suprautilizat de respect impus, gânduri direcționate și o falsă încurajare a exprimării.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce este importantă încrederea în sine? Păi simplu. Îți multiplici succesul în toate domeniile vieții și îți atingi adevăratul potențial. Cu alte cuvinte, în loc să ai o slujbă toată viața în care nu te poți exprima, banii nu îți ajung și treci prin viață plin de suferințe și depresii, ai 16 surse de venit pasiv care te fac milionar și îți permit să ai nevoile de bază satisfăcute astfel încât să poți să atingi și nevoile spirituale, acelea de a oferi ceva lumii din jur și de a face lumea mai bună. Sau, alt exemplu. Dacă ai încredere în tine, în loc să rămâi într-o relație de cuplu care nu te ajută deloc să evoluezi și te trezești o persoană divorțată la 40 de ani căreia îi este foarte greu să o ia de la început, ceri cu curaj de la viață și partenerul de cuplu să evolueze alături de tine și dacă nu e capabil, treci la ceva mai bun.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un om evoluat are tot ce îi trebuie în el: încredere, putere, energie, curaj, caracter, iubire, loialitate, inteligență și alte mii de diamante. Aceste lucruri interioare nu pot fi furate, distruse sau diminuate de nici o forță exterioară. Când ai putere interioară și trăiești viața în varianta ta superioară nu te poate răni nimeni. Dacă pierzi o sumă de bani, nu te plângi că ești ratat, neatent sau incompetent ci realizezi că atât a costat să înveți o lecție. Dacă partenerul de viață te părăsește, înșeală sau minte și simți că asta te trage în jos, poți considera că partenerul s-a descalificat singur și nu poate face parte din viața ta. Nu trebuie să faci eforturi să urmărești corectitudinea celor din jur, să îi prinzi mințind sau înșelând pentru ca apoi să exclami: "ȘTIAM EU!" Și ce dacă știai? Nu poți controla ce simt, fac sau sunt cei din jur. Dar poți controla starea ta emoțională și atitudinea față de ce simt, fac sau sunt cei din jur. Nu uita: Ceea ce ai în interiorul tău nu poate fi furat, distrus sau devalorizat de nici o forță exterioară. Ai o putere uriașă în tine iar cei care îți fac rău acum se descalifică singuri în timp ce tu îți crești puterea interioară și devii un om superior. Lucrurile nu sunt niciodată cum par la o primă vedere. Fii inteligent și caută adevărul din spatele aparențelor!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În câteva cuvinte, de ce este importantă încrederea în sine? Păi simplu. Îți multiplici succesul în toate domeniile vieții și îți atingi adevăratul potențial. Cu alte cuvinte, în loc să ai o slujbă toată viața în care nu te poți exprima, banii nu îți ajung și treci prin viață plin de suferințe și depresii, ai 16 surse de venit pasiv care te fac milionar și îți permit să ai nevoile de bază satisfăcute astfel încât să poți să atingi și nevoile spirituale, acelea de a oferi ceva lumii din jur și de a face lumea mai bună. Sau, alt exemplu. Dacă ai încredere în tine, în loc să rămâi într-o relație de cuplu care nu te ajută să evoluezi și te trezești o persoană divorțată la 40 de ani căreia îi este foarte greu să o ia de la început, ceri cu curaj de la viață și partenerul de cuplu să evolueze alături de tine și dacă nu e capabil, treci la ceva mai bun.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frica de eșec o au doar cei care nu știu să dea un sens greșelii și eșecului, cei care nu știu că eșecul a format întotdeauna, și nu reușita. Frica de eșec o au cei care nu știu să observe erorile, să le corecteze și să încerce din nou mai bine, cei care iau tot timpul lucrurile personal, atașează eșecul de propria identitate și judecă aspru totul în jur, dar mai ales pe sine. Câte comori se află în greșeală: smerenia, lecția, bucuria unei noi șanse, autocunoașterea, dezvoltarea abilităților și devenirea ființei. Poate că a venit timpul să lași în urmă toți anii de școală în care ai fost stigmatizat pentru orice greșeală. Valoarea ta umană nu a stat niciodată în vârful pixului cu mina roșie care ți-a tăiat lucrările. Dacă vei avea curajul să greșești mai des cu zâmbetul pe buze, ți se va dezvălui o nouă lume a posibilităților în care ți-ai pierdut credința.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recunoștința, iubirea, acceptarea, curajul sunt armele noastre interioare care ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le avem zilnic, adu-ți aminte că ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară să fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar extraordinar: darul vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi? Cât de fericit ai fi? Fericirea așadar, este o stare sufletească, emoțională și mentală care poate fi obținută doar schimbând sensul gândurilor și simțirilor noastre. Tu ce alegi? Să fii recunoscător și să devii fericit instant sau să fii plin de tine și pretenții, veșnic nemulțumit și stresat?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fie că vrei, fie că nu, vine un moment în viață când ești pus față în față cu o decizie care te va face lider sau te va arunca în brațele mediocrității și a ratării. De exemplu, ți se oferă o oportunitate însă ți-e frică de eșec și nu acționezi. Un om cu mentalitate de lider ar fi fost pregătit și ar fi sărit cu curaj în acest tren al oportunității. Poate vine un moment în viața ta când trebuie să spui stop unor abuzuri (părinți, șefi, parteneri, grup social). Un om cu mentalitate de lider s-ar fi ridicat cu capul sus și ar fi spus STOP! PÂNĂ AICI! Ai un vis pe care îl urmezi, însă ești descurajat din toate părțile. O persoană pregătită să fie lider știe ca toți oamenii care au sfidat turma și regulile ei au fost atacați însă asta nu înseamnă că nu au mers cu entuziasm spre obiective. Problema este că nepregătindu-te din timp să fii lider, îți pregătești terenul pentru a deveni un ratat.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rețeta încrederii în sine: E nevoie să treci la acțiune pentru că altfel rezultatele tale nu se vor schimba. Ai nevoi și vrei să ți le satisfaci. 1. Curaj și energie. "Caracteristica numărul 1 a oamenilor de succes este viteza de implementare în practică a unei idei noi." (Eben Pagan) 2. Eșec. E firesc în procesul de învățare. 3. Lecție învățată. Dacă gândești optimist, odată ce ai învățat lecția, nu mai există eșec. Dacă gândești pesimist, vei repeta lecția de atâtea ori până e nevoie. 4. Perseverența, adică decizia de a continua în ciuda eșecurilor temporare, a obstacolelor și a dezamăgirilor temporare. Concept cheie separat. 5. Curaj și mai mult. Ciclul se reia. 6. Succes. AI ATINS SCOPUL. ȚI-AI DEZVOLTAT ABILITATEA CARE TE AJUTĂ SĂ OBȚII CE VREI. ȚI-AI ÎNDEPLINIT VISUL. Cât de repede vei obține în viața ce îți dorești depinde de cât de repede poți tu să treci cât mai multe astfel de cicluri.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Motivul principal pentru care suntem de multe ori lipsiți de curaj sau de lipsă de încredere în sine sau avem o stimă de sine scăzută e pentru că există un cuvânt în dicționar care aduce teamă în inima oricui. EȘECUL! Eșecul este definit ca: Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. Nerealizare a unei acțiuni la care s-a depus un efort fizic sau intelectual susținut; insucces; nereușită. Trăim într-o societate care pune greșeala ca fiind ceva de neiertat. Și totuși, ar trebui din nou să îi ascultăm pe cei care au reușit și nu întreg corul de ratați ai acestei lumi. Ceea ce nimeni nu spune despre eșec și greșeală e că acestea sunt lucruri absolute firești în ORICE proces de învățare. Doar cine nu vrea să evolueze și să progreseze în viață poate spune "eu nu sufăr eșecuri". De la mersul pe jos la succesul în dragoste și la reușită profesională TOTUL este un proces în care greșeala este firească.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ignoranța, scepticismul, aroganța și inconștiența fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viața nu este așa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiți și să avem viața pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoștința, iubirea, acceptarea și curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior și ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ți aminte că ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară să fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Pera Novacovici despre curaj, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info