Soare şi munţi

Suflet pierdut

Scăzută zării blândă e ţara minerală.
- Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii, numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.

Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică,
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap;
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-în chip de nap.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe! "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!

Cucurigu! boieri mari,

Daţi punguţa cu doi bani!

Ion Creangă în Punguţa cu 2 bani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus, pe turnul berzei

Soarele după-amiezii trece dincolo de munţi,
Fluviul Galben curge spre mare.
Încercând să văd cale de-o mie de mile,
mă caţăr pe culmile altei poveşti.

poezie de Wang Zhihuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

muntele din palmă
smuls de o rădăcină
apă
şi o ninsoare
pe alocuri şi de un vânt răzleţ de soare.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul galben
Galbene petale,
senzuale,
Scăldate-n rouă matinală!
Frunze de aur,
Tulpini în flăcări sub soare răsare,
Stropi de lumină solară,
În trandafirul galben
Toate se-adună şi se încunună.
Sălbatic creşte trandafirul
Pe creasta sură a muntelui,
Înfruntă zăpezi şi singurătăţi
Însă nu-i pasă de alte flori,
Şi nici de alte vieţi...
Sunt solii iubirii
Trandafirii!
Şi orişice femeie -ndrăgostită,
Petale de trandafir sărută.
Anevoie mă caţăr pe stânci
S-ating trandafirul

[...] Citeşte tot

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mulţumi încă o dată de buna găzduire şi de poveţele cele folositoare şi după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălţă altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în braţe copilaşul şi toiagul în mână şi o porni iarăşi la drum. Merse, merse, prin nişte câmpii numai de nisip; aşa de greu era drumul, încât făcea doi paşi înainte şi unul înapoi; se luptă, se luptă şi scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin nişte munţi nalţi, colţoroşi şi scorboroşi; sărea din bolovan în bolovan şi din colţ în colţ. Când ajungea pe câte un piept de munte şes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; şi după ce se odihnea câte niţel, iar o lua la drum, şi tot înainte mergea. Glodurile, colţii de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii şi coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie să vă spun că munţii erau nalţi, încât întreceau norii, şi pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia să sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci şi ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la nişte palaturi. Acolo şedea Soarele.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna tragică

Toamna în munţi ia aspecte tragice,
Poate că nicăieri
Nu e atât de tragică iarna,
Ca în munţi, când vântul bate cu soare
Şi trebuie să faci primul foc în sobă,
Apoi al doilea foc
Şi totul să te coste scump,
Tomâamna tragică,
Noi junghiuri în spate şi înaintarea în vârstă
Şi prietenii, coborând tot mai gârboviţi,
Către pieţele austere,
În căutarea unui semn mănos,
Dinspre câmpia, ea însăşi tragică.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele bucuriei

Sus paharul. Să închinăm
pentru pace şi dreptate.
Să se bucure bătrânii
şi copiii naţiunii.

Să ne fie viaţa plină,
de belşug şi de lumină.
Toate relele să piară.
Să-nfloreasc-a noastră ţară.

Peste munţi şi peste dealuri,
Să răsune-n depărtate,
Cântecele bucuriei,
Pentru apărarea gliei.

Niciun efort nu-i prea mare,
Pentru-ale noastre hotare.
Soarele ne dă putere,
Să-mplinim a noastră vrere.

poezie de Alex Vâlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sud

Marea şi muntele vieţuiesc împreună
Şi iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,
Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,
Pe liniştiţii palmieri – dispar curând
Atinşi de-o moarte nevăzută, stranie,
Şi omizile nu se mai nasc.
Oamenii umblă ameţiţi de lumină
Şi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vântului.
De la soare învaţă să se urce pe munte în zori
Şi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statură

Să nu prelingă, să nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe să-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, adreau sub dungă,
Uşor sunau în răsărit;
Şi nori ce nu ştiau s-ajungă
Şi munţii, cîţi va fi-întîlnit,

Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea voinţei

Plăceri albastre şi nevinovate
Trec perechi, perechi
Florile din faţa casei.
(pe care le-ai plantat aseară)
Sar coarda.
Trăim pe lume nebună de iubire.
Şi fluturii aceştia
Frumuseţi efemere,
Îmi gâdilă tălpile.
Norii se ascund, în joacă
După munţi şi după soare.
Ce faci? nu vii?
Închide robinetul, iubitule,
Şi lasă pentru mâine
Puţină lumină.

poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea noastră nu este iarba moale, este un drum de munte cu multe roci. Dar merge în sus, mai departe, spre soare.

citat din Ruth Westheimer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn vesel

Prin munţi
unde-şi fumează
soarele ţigara,
treze sunt izvoarele.
Gârbovă nemărginirea
împleteşte ziua -
între vulturi şi râu -
între peşteri şi ierburi.
Se lasă pleoapele
pe funii şi punţi.
Ce amurg!

poezie de Ion V. Nica din Când ning tăceri
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

,, Prin munţi
unde-şi fumează
soarele ţigara,,

Superb!
felicitările mele!

Tunetul

Pe lanul lung şi verde, cu grâul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet şi trece,
Precum un râu de munte când gheaţa s-a topit
Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.

E umbra unor nouri albii, uşori, mărunţi
Ce lunecă sub soare, clădind un lanţ de munţi;
Ei vin în mezul zilei c-un surd şi tainic sunet
Şi, ca semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.

Văzduhul bubuieşte!... pământul desmorţit
Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde,
Şi de asprimea iernei simţindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.

La răsărit urare! urare la apus!
Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalţă ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul îşi plecă în jos capul; în fund, în noaptea deschizăturii adânci, tăiată ca de pala unui zmeu, şerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Şi i se făcu dor de răcoarea dulce a undei şerpuitoare. Săltă şi se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca nişte pietre scumpe, şi, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi îşi luă iarăşi zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, şi închise ochii. Aţipi... Adieri de vânt îl înfăşoară în vălul lor. Aproape se trezeşte; prin pleoapa închisă încă parcă zăreşte un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munţii parcă-s aprinşi, cerul arde. Îşi ia zborul, grăbind spre cuib.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte,
În care inima omului se oglindea
Goală, surprinsă, la început,
Un colţ caut pe lume, o oază
Ca să vă şterg cu lacrimile mele
De minciuna care vă orbeşte.
Împreună cu amintirile de spaimă
Muntele vostru s-ar topi ca zăpada
Sub semnul soarelui...

poezie clasică de Umberto Saba
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în ceaţă

E ceaţă peste mare
Şi ceaţă peste munţi.
Tot ce regreţi, se pare,
E că nu ştii să cânţi

La sufletu-mi decât,
Aşa frumos, încât
Nu-mi pasă nici de soare
Din ceaţă când apare.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (19 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!