Soare şi păsări

Fiecare dimineaţă

Soarele răsărise şi se înălţa încetişor pentru a admira
sutele şi miile de grădini şi de ferestre, de curţi şi de pridvoare –
şi chiar pentru a privi oamenii care dormeau în paturile lor.

El se uita de asemenea în cuiburile păsărilor,
unde, bineînţeles, nu era o atmosferă de duminică,
iar asta pentru că-n ele fiecare dimineaţă,
mai ales cele însorite, este la fel de sfântă.

poezie de Frans Emil Sillanpää din O soartă zbuciumată, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

râzând soarelui
florile dimineţii
dansează cu roua pe buze
iar păsări însetate
le dau bineţe

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

poezie celebră de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripi de fluturi şi păsări
flori şi gâze vesele
diverse culori
pisici cu fundiţe
soare zâmbitor

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă ideală: să fii trezit pe răcoare de blândele raze de soare, de bătăile din aripioare ale porumbeilor plini de candoare, de păsările ciripitoare ce anunţă cu fervoare divina dragoste ocrotitoare şi a naturii frumuseţe mare...

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean, plin de nelinişti, se întoarse la Paris, la sfârşitul unei frumoase şi limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraş cu o intensă strălucire roşiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârşit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca şi cum ar fi fost ataşate de un suflu invizibil; acoperişurile se înroşiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părţile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de buşteni în aerul serii care se aşternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc şi de scântei.

Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Pe dealul de podgorii, roş, cădea,
În poala serii, soarele încins.
Gemea amurgu-n brâu de flăcări prins
Şi ca un om bolnav se zvârcolea.

Pe drumul alb cu stâlpi de telegraf,
Treceau cirezi de boi şoldii şi vaci
Şi din chervane-aeriene saci
Cu neguri plini, zvârlea un nor seraf.

O pasăre vâslea spre cuib, domol,
Mugea o vită poticnită-n jug.
Arsese ziua undeva pe rug
Şi scrum din trupul ei plutea în gol.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Dragul meu, scump ghiocel,
Eşti firav şi mititel,
Tu vesteşti în toată ţara
Că vine Zâna Primăvara.

Clopoţelul tău răsună
Să vestească vreme bună.
Păsări vin din depărtare –
Aud îndată a ta chemare...

Lumea toată se-ncălzeşte,
Soarele mai mult pripeşte
Şi-n pasteluri de culori
Ne pictează de cu zori.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul Pa

La căpatul zorilor pornesc spre Pasul Pa.
Părăsesc ţinutul Ch'ang-an împreună cu primăvara.
O femeie spală rufe în apa strălucitoare.
Păsările dimineţii cântă în lumină.
Ţinutul râurilor. Aici bărcile sunt transformate în magazine.
Punţile munţilor anină de vârful copacilor,
Căţărându-se către o sută de sate.
În soarele îndepărtat se află Două Fluvii.
Oamenii de aici vorbesc o altă limbă,
Dar cântecul păsărilor este acelaşi.
Înţelegând profunzimile peisajului,
Chiar şi aici, nu sunt niciodată singur.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

E toamnă în viaţă, în noi
E toamnă pe cărare,
Afară plâng a nevoi
Doi puişori de floare.

La geam cântă vântul,
Toamna este tristă,
În buzunar la mine
A ruginit o batistă.

O toamnă e şi viaţa,
Căci moare agale
În fiecare dimineaţă
Răsăritul de soare.

Iarăşi ploi, iarăşi frig,
Vântul e profetul
Omul pare acum mic
Şi supărat bietul.

[...] Citeşte tot

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Numai pentru că gândeam
caii îşi întorseseră capetele spre mine,
arborii toţi se răsuceau
izbiţi de crivăţe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la peşti
şi stelele iluminau
cu păsări cereşti.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu şi porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
şi cuvântul fără de înţeles.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi existenţa, cu întreaga ei abundenţă. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienţi. Existenţa este însă abundentă - milioane şi milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundenţă. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existenţa lor, în afara faptului că această abundenţă este în însăşi firea existenţei, această bogăţie este însăşi esenţa ei; existenţa nu crede în sărăcie.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară românească

E primăvară, se avântă,
Spre soare, neamul păsăresc,
Veniţi, privighetoarea cântă
Iar papagalii... ciripesc!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna

Vine toamna cu frigul incert
Ce toamnă va fi topindu-se în mâini,
În ochii noştri apusuri de soare
Topind în forme de plumb păsări
Vine toamna prea devreme
Poetul Ioan Toma şi-a umplut călimara cu cenuşa din cer
Umblă pe ape inimă de cărbuni aprinşi
În dansul femeilor de nicotină
Vine toamna pecetluind iubirea
Miroase a gutui, a izvor neînceput
Carele negre despart noaptea de lut
Roţile morilor macină iubirile, jerfind toamna.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cine a făcut horile, cântecele pe lume? Nimeni nu poate şti. Vin din glasul păsării care îşi modulează ţipătul şi anunţă răsăritul soarelui? Din zbierătul copilului lăsat în faşă de mama lui?" Cine-o fi făcut horile/Are ochii ca Zorile/Şi faţa ca florile." Are dragoste.

Grigore Leşe în Acum ştiu cine sunt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea sfântă

Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.

Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.

Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.

Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!