Valeria Mahok despre ochi

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-aş crede?

De ce te-aş crede?
Când firea ta lunatică zilnic mă contrazice,
De ce te-aş înţelege?
Când nimic din omenie
Nu văd în urma ta,
Ca să mă pot dezice.
De ce vorbele tale bine alese
Nu pot să le mai cred?
Cum ştiu că vara prin ger n-am cum s-alerg.
În ochii tăi văd marea zbuciumată
Şi nerăbdarea scopului dorit
Fierbându-ţi firea toată,
Ca vulcanii în clocot sub pământ.
De ce să te înţeleg?
Când nu mă înţelegi,
Deşi vorbim aceeaşi limbă,
Nimic între noi nu se schimbă,
La ce să mă aştept?
Să mă încred în tine
Şi în mândria ta cu ton tăios,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinele...

Lângă o casă dragă lor,
Stau vecinele cuminţi, pe-o bâncuţă mică, veche,
Ca feţele multor sfinţi în biserici pe perete.

Ochii plini de cataracte şi voinţă de-a trăi
Cum au oamenii în etate şi la ele poţi găsi,
Lecţii noi cu sfaturi coapte.

La picioare un parc cu flori, le umple viaţa de culori
Şi de proaspete parfumuri, dragostea albinelor,
Balsam sfânt din munca lor, cu bis de însufleţire.

Viaţa le-a trecut în mare, văduvite-s de puteri,
Dar au multe amintiri ce le vor redepănate
Printre necunoscători.

Azi, poverile din spate le-au pus jos, ca pe dăsagi
Şi cu zâmbete caline dau bineţe celor dragi,
Fiincă aşa se simt mai bine, când de lume–s observate.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentă în inima mea

Iubitul meu, în spuma de cascadă,
În braţe tu mă ţii,
Sărutul iubirii din nou ne-atinge gura,
Iar apa vie de izvor ne-adapă setea
De dragostea de care şi dincolo de moarte
O să îmi fie dor.

Privesc la tine pe furiş,
Şi ochii ţi-i confund cu cerul,
Iar râsul sănătos, la glume spuse,
Ce în cascade îl reverşi,
Trimite în vârf de munte
Bucuria iubirii, cu ecoul.

Ne umple dragostea trupul de plăcere,
Ne umple muntele pieptul de aer şi nesaţ,
Ne spală roua ierbii şi frunzele pădurii
Picioarele desculţe şi păcatele
De care suntem atât de vinovaţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 august 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună, blană luxoasă...

Minciună, blană luxoasă,
Prietena vinovaţilor, de orice rasă,
Sfideazi orice greşeală, orice pedeapsă,
Tupeistă, înfrunţi dreptatea,
Făcând-o să se umilească,
Ca sărăcimea, la curtea boierească,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, blană luxoasă,
Zâmbăreaţă şi sfătoasă,
Dar în simţiri zdrenţuroasă,
Cu limba caldă şi mieroasă,
Vulpe de soi, arătoasă,
Alergi din casă în casă,
Prefăcută în un pui de rasă,
Să-ţi impui statutul tău
Înspre tot ce e mai rău,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, esenţă crasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (5 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună, blană luxoasă...

Minciună, blană luxoasă,
Prietena vinovaţilor, de orice rasă,
Sfidezi orice greşeală, orice pedeapsă,
Tupeistă, înfrunţi dreptatea,
Făcând-o să se umilească,
Ca sărăcimea, la curtea boierească,
Cum, să scapi fără pedeapsă?

Minciună, blană luxoasă,
Zâmbăreaţă şi sfătoasă,
Dar în simţiri zdrenţuroasă,
Cu limba caldă şi mieroasă,
Vulpe de soi, arătoasă,
Alergi din casă în casă,
Prefăcută în un pui de rasă,
Să-ţi impui statutul tău
Înspre tot ce e mai rău,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, esenţă crasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (5 iulie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciile soartei...

Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă ţineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi şopteai timid şi tandru
Că mă iubeşti ca nimeni altul
Şi în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.

În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcuşul viu,
Când viaţa o feerie îmi părea,
În braţele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înşela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Şi gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

Capriciile soartei...

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandantive vii...

Când luna vălul de mătase îşi scutura,
Pe toată valea răpusă de tăcere,
Îmbrobodiţi în scutecul iubirii,
Vrăjile nopţii pe drumuri ne purtau,
Sfidând statura lunii pline.

Şi mânâ în mână colindam păduri, câmpii virgine,
Botezate de mirul florilor alese enigmatic,
Descântaţi de spiritul divin şi singuratic,
Ne înfrăţeam cu cerbul mândru şi ciuta săltăreaţă,
Când veveriţele se speriau de şoapta noastră,
De orice foşnet viu din lumea lor măreţă.

Ce înalt era focul, ce-l aţâţa-i voios,
Cu cetină de brad sfidând bolta crească şi pădurea,
Mă răsfăţai cu glume şi gesturi copilăreşti,
Ca amintirii noastre să nu-i ştirbim statura,
Când pipa fericirii noi amândoi scrumam.
Potcoava găsită, acum e mărturia.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amintirilor...

Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiţi spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..

Cafeau amintirilor e încă caldă
Şi glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Şi recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl preţuiesc,
Căci n-am ştiut s-o fac la timp.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări...

Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
De ce te ascunzi, ca un clovn rănit de soartă,
în pădurile pasiunilor ofilite, pline de liane efemere,
care se rup la cea mai mică adiere
a vântului nefavorabil,
ţi-e frică de ochii stelelor, sub care sărutările mele patetice
îţi vor arde buzele reci ca pământul,
învăţate şi mulţumite doar de sărutări pasagere...
sau fugi de înlănţuirea mea de iederă iubitoare,
care te sufocă cu naivitate copilărească,
vrând să creadă în verdele iubirii adevărate o viaţă,
nepătată vreodată de microbul trădării.
Da, sunt naivă şi eu mi-am spus-o deseori,
dar cine îmi poate spulbera speranţa, că într-o zi,
te voi face să pierzi drumul rătăcirilor amăgitoare
şi vei privi mai atent în adâncul oceanic al sincerităţii
mele, care îşi va semna statornicia în stele alături de tine,
doar să mă iubeşti şi tu la fel.
Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
pentru că îmi voi pierde răbdarea de fier

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări...

Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
De ce te ascunzi, ca un clovn rănit de soartă,
în pădurile pasiunilor ofilite, pline de liane efemere,
care se rup la cea mai mică adiere a vântului nefavorabil,
ţie frică de ochii stelelor, sub care sărutările mele patetice
îţi vor arde buzele reci,
învăţate şi mulţumite doar de sărutări pasagere...
sau fugi de înlănţuirea mea de iederă iubitoare,
care cu naivitate copilărească,
vrea să creadă în verdele iubirii adevărate toată viaţa,
nepătată vreodată de microbul trădării.
Da, sunt naivă şi eu mi-am spus-o deseori,
dar cine îmi poate spulbera speranţa, că într-o zi,
te voi face să pierzi drumul rătăcirilor neîmplinite
şi vei privi mai atent în adâncurile oceanice ale sincerităţii
mele, care îşi vor semna statornicia în stele alături de tine,
doar să mă iubeşti la fel.
Iubitule, unde şi de ce fugi de mine?
pentru că îmi voi pierde răbdarea de fier,
ca cea a frumoasei Penelopa în aşteptarea lui Ulise

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise, ţi-am făcut portretul...

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Secerând gânduri sub stele şi lună,
Esenţa lor magică în buchete se adună,
Înflorind miraculos în destine.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Portret cu migală plămădit...
În paradisul meu sfânt primit,
Trandafir înflorit, sub privirile cerului,
Plin de sfioasă iubire.
Trăsura destinului la poarta dorinţelor mele
A oprit, fără temeri...
Şi frâu a pus atâtor neîncrederi,
Răscoapte de viaţă, în treceri pasagere.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Şi te-am asemănat cu nucul falnic,
Esenţă fină de dărnicie şi frumos înrobit,
În armonia timpului prielnic de neînlocuit,
Ce caută înaltul cu ochii spiritului viu,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (23 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Nu-i aşa,
că de mi-aş pune sufletul în palma ta
ca să-i citeşti holograma,
aşa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
şi darurile cerului ai binecuvânta?
în coşul vieţii noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ţi-am anticipat
şi înapoi nu te-am mai strigat.

Dacă ţi-aş spune cât de mult te-am iubit
şi ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i aşa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conştiinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place...

Îmi place să mă trezesc cu soarele în faţă,
Şi lui Dumnezeu să –i mulţumesc pentru tot,
Ca într-o prefaţă a operei de viaţă.

Îmi place să mânânc bine şi de toate,
Sunt o gurmandă înfometată de lucruri bune,
Măreţe, de pace şi dreptate.

Îmi place să străbat cărările naturii,
Din vârf de munte până în vale
Şi ochilor să le ofer frumosul, plin de încântare.

Îmi place să-mi beau cafeaua dimineaţa
Pe un bolovan scăldat în razele de soare,
În mijlocul unui râu cu valuri mici, ca viaţa trecătoare.

Îmi place să-mi adap setea la gură de izvoare,
Iar trupul să mi-l spăl în cascade zgomotoase, reci,
Cu incantaţii, de binecuvântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (26 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene nevăzute

Când a plecat trântind uşa în spatele lui,
iubirea mea a fugit ca o nebună după el,
dar s-a zdrobit de tocul uşii, oprită de o mână nevăzută Durerea,
apoi a căzut în genunchi într-o baltă de lacrimi şi suspine,
a rănit-o rău, dar nu a murit,
doar a strigat în gând la Dumnezeu întrebându-l de ce? de ce?
încet s-a ridicat târându-se până în casă,
rănile sufletului îi sângerau puternic,
s-a aşezat la masă cu capul între mâini
aşteptând o minune să-i panseze durerile sfâşietoare din piept,
apoi a înălţat rugăciuni pentru viitoarea lor înmormântare,
aprinzând lumânări pe altarul Credinţei.

Când se aştepta mai puţin,
la uşa iubirii mele bătu linguşitoare Ura
despletită, cu ochii sticloşi ca moartea rânjind fericită
că va mai racola o victimă,
şi învârtindu-se în jurul iubirii
a invitat-o să se răzbune pentru durerile suferite.
Iubirea pioasă i-a simţit imediat otrava firii

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (12 ianuarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!