adjectiv

Armă fumegând

Ea mă sărută electronic
prin e-mailuri, dar săruturile-s tot mortale
Mă îmbrăţişează cu adjective drăgăstoase
şi cu prepoziţii plasate aiurea
Mă leagă cu propriile mele
greşeli gramaticale şi litere lipsă
Îmi caută punctele vulnerable şi le găseşte foarte uşor...
Exact ca un copoi
mi-a adulmecat mirosul
sau cum ar fi făcut un bun cercetaş
ea mi-a luat urma caldă încă

Ochiul de detectiv al acestei femei este bun
m-a scos din ascunziş
ca pe o o prepeliţă-n zbor spectral
dar n-a apăsat niciodată pe trăgaci...

Tot ce mi-am fi dorit vreodată cu adevărat
a fost să fiu prezentat în palmaresul ei
ca un trofeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă treabă, distrugerea de cuvinte. Sigur că pierderea cea mai mare e la verbe şi la adjective, dar sunt şi sute de substantive la care se poate renunţa tot atât de bine. Nu-i vorba doar de sinonime; mai sunt şi antonimele. La urma urmelor, ce sens are un cuvânt care nu e nimic altceva decât opusul altui cuvânt? Orice cuvânt îşi conţine opusul în el însuşi. Uite, de pildă bun. Când ai un cuvânt ca bun, ce-ţi mai trebuie rău? Nebun merge la fel de bine – de fapt, mai bine, fiindcă este exact opusul lui bun, pe când rău nu e. Şi pe urmă dacă vrei o variantă mai tare a lui bun, ce rost are să ai un şir întreg de termeni inutili şi vagi ca excelent, splendid şi toate celelalte? Plusbun acoperă sensul şi ai şi dubluplusbun, dacă vrei ceva şi mai tare.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise

Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Şi cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun şi ne mint,
Se transformă, alchimic, în peşti de argint.
Doar substantivul şi verbul,
Zei irosindu-şi timpul şi legea,
Stăpânesc marea din călimară
Şi furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranţa,
Nici moartea, nici viaţa.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecţii sunt măcinate
Şi pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-aşteaptă, drag cititor

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid 19

(La sfârşit... de Martie )

Simt că o să-mi însângerezi, UCIGAŞULE,
Toate poemele scrise-n zilele de CARANTINĂ
După ce te-am parodiat mereu, laşule
Că mi-ai infectat aerosolii şi coala velină.

Mi-ai dirijat destinul spre spital, APOCALIPSĂ,
Tu care desparţi multe iubite de iubiţi
Ştii că vaccinul contra ta e lipsă...
Dai în bogaţi, poeţi şi obidiţi.

Nu voi mai scrie poeme noi de groază
Cu cerneala roşie ca la apus de soare,
Spre plămâni, nici oxigenul nu-mi migrează,
Degeaba mască, degeaba ventilare...

Vor muri şi planuri mari, de viitor,
Cum mor doctorii şi asistentele frumoase,
M-ai condamnat ca pe un DEZERTOR

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare cu polen ceresc

La ora la care se termină zilei-n colac, ceasul
Aud iar morţii, poemul, strigând strident pomelnicul.
Cântat de orgi-n oase de umbre cu ritmurile binare
Ce surâzând imi calcă în dans pianul in picioare

Legată cu sfori de fum, de păpusi trase de după uşi
Unde văd maldăre puroi de foi-n recenzii necrofile
Având cod de bare in pupături pe cei sus puşi
Incăltati-n prezervative sparte curgând hemofile.

Cu sânge! Nici gând! Cu salive curgând de substantive
In culori si mirosurile iele de adjective
Culcate pe pianul meu, unde moartea scuipă mereu
Cu critici de după usi ascultând hâzi cântecul meu

Făcându-mă că nu-i zăresc nebun să innebunesc
Cântând pe clapele negre-n pară având cuie in sus
Pe care apăs si le râdu-mi lor prea grifon, nesupus
Scriind cu sângele ce curge despre-mi neamul ce-l iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a trecut cheful de scris poeme...

mi-a trecut cheful de scris poeme,
am plecat, mi-am luat lumea-n cap,
nu mă mai interesează mail-urile,
vreau să fac un compromis provizoriu cu voi toţi:
lăsaţi-mă la ţărmul lumii
să contemplu melancolia
în toate culorile posibile.
e frumos să priveşti
panorama acestui secol
într-o cafenea sentimentală,
fumând pipă şi privind meduzele
care se zbat în acvariul din perete.
ce bine e să trăieşti cu mese şi scaune care-ţi vorbesc,
cu oraşe şi ţări pliante
care se desfac şi se strâng ca o armonică,
cu seneca prieten
care ne trimite la dracu,
să rămâi tu, cu sufletul tău, şi să-l mângâi,
să-i spui poveşti cu femeile care-au trecut prin viaţa ta,
cu democrit din abdera care şi-a smuls ochii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 august 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar şi taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Şi-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Şi dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naştem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc şi-n călimară,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seară a mea inimă

Seara se-aude al liliecilor ţipăt.
Doi murgi aleargă pe-o câmpie.
Arţarul roşu foşneşte.
Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile şi tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.
Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.
Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi rugăciunea introductivă în "Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(şi neliniştită este inima noastră pînă nu se odihneşte în tine – trad. I. D.).
Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în care "Seara se-aude al liliecilor ţipăt" şi in următorul vers, "Doi murgi aleargă pe-o câmpie". Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct de vedere mitologic şi religios, sunt mai mult asociate cu seducţia şi suferinţa psihică. Astfel, al treilea călăreţ apocaliptic stă pe un corb în Apocalipsa lui Ioan, care poartă înţelesuri de devalorizare de seducţie.
Corespondând celui de-a treilea vers "arţarul roşu", care apare doar ca o imagine de toamnă, într-o propoziţie foarte scurtă, ea pare destul de ameninţătoare. Această interpretare este susţinută de "Călătorul" care se refugiază în versul următor într-o "tavernă mică" şi acolo se desfată cu vin şi nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. "Minunat" este acest lucru şi adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu referire la "Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a rugăciune, mesajul devine ambiguu. "Domnul" este mai probabil Dionysos şi nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie ambiguă este imediat retrasă. "Dureroase clopote răsună", propria tradiţie religioasă se anunţă deîndată cu pretenţiile ei, dar ea poate şi promite.
Beţivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în pădure, cu picături de rouă pe faţă. Dimineaţă în rouă? Apoi "clopotele" pot fi atribuite şi clopotelor serii.
Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creştin, vitalitatea şi beţia pot rămâne, de asemenea, ca şi "clopote de seara". "Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine cunoscut de Trakl. Totuşi apropierile literale par a fi slabe, "inima", "vinul", "clopotele", "roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui Nietsche.
Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înţeles.. Într-o scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, ţigările rafinate, temperamentul dionisiac şi drumul greoi, dimineaţa neruşinată, capul plin de durere!"

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paşte blândeţea ochilor albaştri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, seminţe şi umbre de auri ale tristeţii.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roşu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoşi
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârşitului.

Comentarii

Poezia se află între înălţarea din "sumbră tăcere a copilăriei" şi a coborârii în "întunecată răbdare a sfârşitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înţeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoţite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") şi de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieţi umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândeţe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acţiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") şi în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătăţii.
Încadrarea însă, şi în mod special înşiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaştem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărţit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlneşte imediat maturitatea cerealelor ("seminţe şi umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al şaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârşitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" şi cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o ţesătură caracteristică, el fiind cu siguranţă doar experimental şi aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara sufletului II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbuşeşte vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopţii rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Şi ale oraşului turnuri. O blândă beţie
În plutinda barcă şi în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja ţesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminişului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morţii,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopţii
Şi neliniştitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiş
A pădurii de amiază şi mare era animalului tăcere;

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grodek

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morţii, întinsurile aurii
Şi-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogoleşte; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniştea-n adâncul văilor adună
Nori roşii în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte
Ce sângele sie-şi vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopţii şi ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrăneşte astăzi o cumplită durere,
Nenăscuţii nepoţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!