adolescenţă şi noapte

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai înceţoşat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înşeală acum definitiv, o viaţă fără simţul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid braţe larg, să prind tipar ştiut
şi ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopţi, mult vrut,
e-un convenţional, pe obraz de-o altă fată...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte de hetaire

Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu feţe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchişi ca de prea multă zare.
Hârci, guri şi flori. Şi dinţii netezi,
– piese-ntr-un joc de şah în miniatură,
din fildeş, rânduite în şirag.
Şi flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini şi cămăşi şi pânză veştejită
pe prăbuşita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguţi)
încă stă sexul – criptă liniştită,
până sub boltă plină de petale.
Şi iarăşi perle, galben risipite –
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de şipuri de pomezi cu iz de flori,
şi zei micuţi: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Şi brâie rupte, scarabei turtiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curriculum Vitae

1) M-am născut într-un Oraş Liber, lângă Marea Nordului.

2) În anul naşterii mele, banii erau rupţi pentru
a face confetti. O franzelă costa un milion de mărci. Desigur,
nu-mi amintesc aceste lucruri.

3) Părinţii şi bunicii mă ocroteau. Lumea
în care trăiam era blândă şi nu avea gheare.

4) Un corn al abundenţei plin cu bunătăţi m-a luat într-o clădire
cu clopote. O învăţătoare cu sâni mari se ocupa de mine.

5) Acasă, rafturi pline cu cărţi conectau pământul de paradis.

6) Duminicile copilul oraşului se pierdea printre conuri de brad
şi pâlcuri de ciuboţica-cucului, un tren aluneca spre zare.

7) Ţara mea a fost lovită mai periculos de istorie decât
de cutremure sau de uragane.

[...] Citeşte tot

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine, lângă sufletul tău

când ies frunzele din lumea lor de lemn
nimeni nu ştie
se întâmplă firesc într-o dimineaţă când ai impresia
că atunci în acea secundă s-a petrecut toată viaţa ta
duci câţiva paşi câţiva stropi de pe clanţa de care tocmai
ţi-ai desprins palma

singurele lucruri care vin către tine sunt nişte sticle împinse de vânt
şi chiar de-ar veni 1000 ar fi acelaşi lucru
tot te împinge somnul pe stradă
cu ochii pe jumătate închişi priveşti la vâslaş
îi auzi cântecul încheieturilor
pe faţa lui nerasă i se citeşte copilăria ce urmează
zâmbeşte
îţi vorbeşte despre iubire
ce ciudat să-ţi vorbească cineva despre iubire în aglomeraţia de la metrou
un vâslaş

te trece o transpiraţie ciudată
poate şi pentru că cei din jur vorbesc de pomenire de maslu

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia elegie

Cine, dac-aş striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? şi chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aş pieri înaintea
prezenţei prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
şi-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Cumplit e orişice înger.
Şi astfel mă stăpânesc şi înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, şi cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
şi isteţele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
şi răsfăţata credinţă a unei obişnuinţe
căreia la noi i-a plăcut şi-a rămas şi nu s-a mai dus.
O, şi noaptea, noaptea, când vântul plin de spaţiile lumii
ne mistuie faţa – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

de fiecare dată când mă trezesc îmi repet
nicio zi nu se termină aşa cum începe
şi niciun om nu moare după cum a trăit
aşa cum s-ar cuveni

uneori ziua începe
când întunericul înţarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
să mă uit la părul lui
a simţit o atingere
poate o pasăre-n zbor şi-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic şi n-ar vrea să se facă de râs
zâmbesc mă uit la el şi-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuş
scăpat din morişcă

seara trec pe lângă zidul meu preferat

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Video chat

Eram adolescent precoce, cu urme grave de acnee,
Cu tulburări frecvente-n voce şi gândul numai la femeie,
Pe Feisbuc afişam ca poză, un Arnold c-un topor pe umăr,
Şi agăţam pe înserate femei frumoase fără număr.
Nu le interesa, se pare, că nu scriam deloc corect,
Cât timp aveam exces de fibră şi-un tatuaj imens pe piept,
Le ridicam pe Himalaya, le scufundam în Nil apoi,
Aveam trei yachturi în Maldive iar în Monaco Euroi.
După un timp de tatonare, perseverând din fentă-n fentă,
Mi s-a lipit fatal de suflet, o doamnă foarte insistentă,
Ce mă dorea cu disperare şi îmi spunea că-s cel mai cel,
Frumoasă, foarte agresivă, cu trup perfect de top model.
Mi-a spus că este singurică, că vrea bărbat adevărat,
Discret viril şi disponibil să vină singur pe-nserat.
Nu-i trebuie nici flori, inele, ce sunt în dragoste un lest,
Dar are-o singură dorinţă, să mă supună la un test
Ce o să ţină doar o oră, să se convingă, realmente,
De o să îi rezist cu brio, în nopţile incandescente.
Exact la ziua convenită, m-am prezentat la casa ei,
Cât o Bastilie de mare, având în faţă nişte tei.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul timpului din urmă

ascult ciocane şi voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roţile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieţii se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colţul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc şi mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersecţii de vorbe

Nu sunt atât de romantică, moşule, tâmplă albă, vecinule,
care nu ştii cum duc zi de zi scrisorile dimineaţa la poştă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
ştiţi,
am învăţat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscoleşte brazda, cu degetele, şi lut era destul
făcut din pământ şi din apă şi încă din tot felul de rămăşiţe vegetale adunate în timp,
roata mă chemase pe nume,
ştia cine sunt,
că împrumutasem numele Elisabetei,
nişte păsări frumoase mi-au spus
şi iubitul meu aşa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul şi femeia, crescând de copilaşi din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şasea elegie

De câtă vreme stau, smochinele, privind
cum înflorirea-ţi nimiceşti aproape-ntreagă,
şi cum, nelăudată, pura taină-ţi treci
în de timpuriu roditul fruct.
Şerpuitoarele tale – ca flautul fântânii – ramuri
înduplecă seva: şi ea ţâşneşte din somn
netrezită aproape, în culmea celei mai unice împliniri.
Iată – aidoma dumnezeului serii în lebădă.
... Noi, însă, vai! întârziem
cu gloria dezbobocirii lovind înşelaţi
în zăbovitul sâmbure al pământescului rod de pe urmă.
Puţin cei ce simt atât de adânc nevoia de a purcede,
încât inima lor să ardă la zenit
când, ca o mângâietoare adiere de noapte, ispita înfloririi
le-atinge tinereţea gurii şi, din pleoapele lor, prospeţimea:
poate eroii şi poate hărăziţii din adolescenţă pieirii,
cărora marele grădinar – moartea – le-a îndoit altfel vinele.
Încumetători sunt aceia: depăşindu-şi propriul zâmbet
şi-asemănători curtenilor din blândele vederi săpate la Karnak,
deschizând alaiul regelui învingător.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de viaţă şi de anotimpuri

Ne naştem primăvară,-nmugurim
Iubire de părinţi şi de Iisus.
Din prima clipă plângem, ori zâmbim,
Ne înălţăm copaci spre cer, mai sus.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Vise firave frământând pământul,
Nu ştim că vor veni amare seri,
Când ca o clipă vom zbura, ca vântul.

Ne naştem primăvară,-nmugurim
Şi suntem fluturi albii de ninsoare.
Vezi?! Fiecare clipă ce-o trăim,
E-o neasemuită sărbătoare.
Sub flori de cais, sub plângere de tei,
Prin iarba încolţită, fluturi vii,
Vom trece-n zbor, o floare pentru-acei
Ce timpul li-i de a încărunţi.

Iubire de părinţi şi de Iisus –
Înţelepciunea apei de izvor,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou singur

soare cu dinţi la intersecţia din Doamna Ghica.
ne-a îngheţat la toţi pielicica.
trotuarul curat scânteiază ca mica.

trec pe lingă farmacie, cofetărie şi loto-prono.
viaţa mea e pe stereo sau pe mono?
fredonez în gând din lenon şi yoko ono.

oh, soare, în tehnometalul din colţ
reverşi miliardul tău ieftin de volţi,
oh, soare, soare galben printre nori dezinvolţi!

din nou singur
din nou visând la...
am acum o femeie şi voi avea un copil
şi din nou singur.
voi mai trăi o vreme, voi fi trist pentru mărunţişuri.
noaptea, venind spre blocul meu, voi privi stelele
şi voi încărunţi
şi nu voi înţelege mai mult ca acum.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţa este şarmul meu

cu degete strivite dar sârguincioase totuşi
în pofida atâtor încercări ratate
la care au contribuit inconştient
sub dictări ale unei entităţi
căreia nu-i port niciun fel de recunoştinţă
încerc să fac eforturi întru a urma
o atât de lipsită de relevanţă şi scop nobil direcţie
încât mă mir şi eu, se miră şi mâinile mele
de această subită voinţă de adaptabilitate
această absurditate de a înţelege mocirla existenţială
cochetezi cu metafizica, slabă şi ingenuă fiinţă
râvnind să atingi sferele unei linişti
care nu se poate afla decât într-un univers vegetal
vălul comod şi compact al ignoranţei poate să dispară
însă efortul de a găsi un veşmânt colorat de sihastru
sub care să te ascunzi şi să le acoperi pe toate odată cu tine
nu se ştie dacă va merita osteneala
ignoranţa e şi neconştientizare
conştientizarea e urmată însă
de dorinţa de a ascunde prăpastiile năucitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşita toamnă

Banca fusese aşezată prost, cu faţa înspre peretele
casei, şi nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puţin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, uşa de intrare, burlanul, streaşina
acoperişului; lateral-dreapta, după casă ‒ drumul,
puţin înălţat, porumbul, nişte dovleci şi uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruţă sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârşită,
ne iubeam, ne ţineam mâinile una într-alta şi, cu faţa
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca ‒
cum fusese ea aşezată de nu puteam să vedem nimic.
Şi nici de mutat nu puteai s-o muţi, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, ‒ nu se mişca deloc.
În toţi anii aceia fierbinţi am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, şi
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, ştiam multe, sau ni se
părea că ştim, dar odată cu noi a trăit liniştit şi nedezlegat
şi misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescenţa şi, acum, maturitatea, şi cine ştie ce va mai fi...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste de vară de demult poem de dincolo de sistemul solar sau despre felul în care poezia străbate cosmosul

astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el
numai pentru el am început să scriu istoria lumii
prietenii mei de demult au venit la mine
s-au aşezat în juru-mi şi am început să le citesc poezii
polina se bătea cu geraldine
se trăgeau de părul verde şi o poezie romantică
se-ntorcea în lesbos
eu nu eram de acord cu ele
şi le-am măsurat cosiţele
până când ele şi toate fetele de care mă îndrăgostisem
cândva mărşăluiau prin viaţa-mi cu pas vioi
un om este egal cu un om
un poem este egal cu un poem
dar un om şi un poem nu este egal cu un om şi cu un poem
se ia o carte de pe primul rând din biblioteca maharadjahului
şi se observă felul în care lumina plăpândă a poeziei devine farul din Alexandria
după aceea după ai văzut de foarte departe lumina care ţi s-a oprit în gene şi nu mai poate înainta decât exact aşa cum spune un mare campion escaladând un muşuroi de furnici
stabilind felul în care furnicile îşi fac provizii pentru suflet
te odihneşti puţin
îţi tragi sufletul la perfectul simplu

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda saraciei

Cand m-am nascut
te-ai luat dupa mine
si ma priveai,
saracie
printre sipcile putrede,
in iarna profunda.
Apoi
tot ochii tai erau cei
ce ma priveau printre grinzi.
Noaptea,
stresinile
repetau
numele si prenumele tau
sau, cateodata,
solnita sparta,
camasa rupta,
ghetele ranjite mi te-aminteau.
Stateai acolo,
la panda,
cu dinti tai viermanosi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva cuvinte despre Ioana

1
Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
atentă, de parcă ştia să citească
şi atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
mai presus de literatură
dar aşa te scot din literatură
adică din viaţa mea.
Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."

2
La Bogdan cu M. D. G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu şi M. D. G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăţinare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu şi Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, şi la pick-up o selectie "Wings")

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!