Citate despre alb și cărbune, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la alb și cărbune, dar cu o relevanță mică.
Omul de zăpadă
Copii frumoși, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viața lui
Și care mai așteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.
Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneați și ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o așezați sub braț ca pe-un deochi.
Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Și vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers și-ncet de a-i străbate
Poveștii mele albe drumul tot.
A fost frumos atâția ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i așa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata craiului din cetini
Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat
De spada și curajul lui Tabără-mpărat,
Domn mare și puternic din țara cu nenorii.
El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii
Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust
Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust
Și zboară fortunatec prin rândurile dese
Și-n veci cu biruință din grele taberi iese.
Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări
Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări
Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul,
Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul!
Dar totodată veste și vorbă s-a pornit,
Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit
Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește,
Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește;
Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat.
Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat
Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele,
Frumoși în zi de pace și tari în zile grele
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mocănița, în drum spre neant
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc să alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu adevărul
cine sunt eu?
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mocănița, în drum spre neant
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate,
vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece,
totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume,
despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea,
voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
Vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
Nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el,
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dispariția iernii
Copiii râd și parcă dănțuie,
Cu o mână ascunsă la spate, pe seceri.
Și, ca într-o joacă, râzând, - harșt -,
Dintr-o dată retează nasul părinților;
Plesnește sângele, dar nu înroșește zăpada,
Ci intră-napoi în pământ.
De-aia se crapă pământul, altfel
Și-ar face copiii lunecuș pe sângele părinților.
Bucurându-se ca de-o minune,
Cei mici le-așează nas nou:
Din morcovi de hârtie și câlți,
Prins cu zgârci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi
Știu că acum vor da să plece
Și-apoi le vor înfige cărbuni smoliți
În locul ochilor,
Înșurubându-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să știe;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feciorul de împărat fără stea
În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond și des
Și coborând pe rază țara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis și de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăție
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie.
Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A țărilor lungi frâuri puternic le ținea.
Și tările-nflorite și-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mișca.
Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru toamnă
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod și muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-și pleacă iar copacii și amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui și mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de șoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri și inimi într-o horă de cuvinte,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alienare (versuri)
Sigur, iubita îmi spune
Ești un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut știam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Ești un nimeni îmi spune norul plutind precum albușul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbățel în chiloți, nu vă speriați, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche ființă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată și leagă maimuța de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pipăruș modern
A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi șezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări și post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-și cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună și cuminte,
Cum alta nu găsești în sat,
Și oablă-n mers și dreaptă-n stat
Și rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viață-n ei;
Și-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Și-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi poznit itos!-
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul I
Păn Vlad Vodă pe țigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ș' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Țigănimea drept cătră-Inimoasa.
Musă! ce lui Omir odinioară
Cântași Vatrahomiomahia,
Cântă și mie, fii bunișoară,
Toate câte făcu țigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ș-olaturi de moșie,
Cum țiganii vrură să-și aleagă,
Un vodă-în țară ș-o stăpânie,
Cum, uitându-și de viața dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate
Cu murgeștile păgâne gloate,
[...] Citește tot
cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Țiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iederă sfâșiată
1
Nu cumva-i ignoranța în care se adâncesc stafiile în burg?
Și ca o pulbere de veacuri renaște iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănușă plutește-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.
Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepții,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecții
Dintr-un ospiciu ce-și schimbă forma-ntr-o oglindă.
Într-un sanctuar sfârșit se-așază tabloul magistral,
Ce ființă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici și monstrul Adelin...
Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuș de nea și albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,
[...] Citește tot
poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirile vieții
Printr-o-nsușire pe care omul o are-n el însuși, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puțin de-o secundă, cu imaginația care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaște o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria și amintirile tale făcându-te să fii ce ești fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine și de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poți să te ștergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiție... cunoscându-te pe tine și calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma ființei ca să devii om, instinctual amintindu-și de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenușie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci așa lăsați să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiți, ajutându-te să înveți și să poți memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului și a minții moștenind-o-n sânge pentru-ați păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-și de ceva care-a fost, este, și-a rămas închegat
ca esențial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita și ceea ce a uitat,
isteț, arătându-se acel ce-și amintește ceva instant, învățarea lui fiind mai puțină și mai
ușoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învățând, ca și când ar părea că știe
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcție de locul unde te afli și de oamenii de
acolo într-un tot ce-ți este în jur... procesul, întărind stiința, într-o acumulare rapidă, sub
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și cărbune, adresa este: