ambiţie şi timp

Alegere

Aşteptai o săptămână
La o cerere, şi fata,
Profesoară de "... română"
Nu prea agrea armata.

Motivaţia era clară,
Că ea vrea stabilitate,
Nu să se plimbe prin ţară
Cu boccelele în spate.

Cu speranţă cam deşartă
O cotii spre "... geografie".
Asta, de, cu multă artă,
M-a amânat... pe vecie!

Apoi cea de "... naturale"
M-a analizat atent
"Lasă fumurile tale
Că eşti doar... locotenent!"

[...] Citeşte tot

poezie de Niţu Constantin (23 octombrie 2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thomas Ross, Jr

Am văzut asta chiar cu ochii mei:
O rândunică de stâncă
Şi-a făcut cuib într-o gaură pe malul înalt şi argilos
De lângă Vadul lui Miller.
Dar abia ieşiseră din ouă,
Că un şarpe s-a târât până sus la cuib
Să-înghită puişorii.
Rândunica mamă cu fluturări de aripi rapide
Şi cu ţipete ascuţite
A luptat cu reptila,
Orbindu-o cu bătăile ei de aripi,
Până când şarpele, zvârcolindu-se şi ferindu-şi capul,
A căzut de pe mal
În Spoon River şi s-a înecat.
Nu a trecut nicio oră
Până când un sfrâncioc
A străpuns-o pe mamă cu pliscul.
Cât despre mine, am reuşit să-mi depăşesc condiţia inferioară
Doar pentru a fi distrus de ambiţiile fratelui meu.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Mamă!

Un izvor de viaţă plin de iubire,
Ce mă adapă zilnic cu fericire,
O floare de o frumuseţe interioară.
O, mamă, pe tine te-am văzut întâia oară!

Un sunet minunat dintr-un glas duios,
Un zâmbet dulce ce mi-e de folos,
Un gând bun în fiecare noapte şi zi.
O, mamă, pentru tot nu pot a-ţi mulţumi!

Un nume ce sună atât de plăcut,
O fiinţă delicată ce m-a născut,
Un dar primit de la Cel de sus.
O, mamă, ştii că te iubesc nespus!

Un fapt că tu eşti ce am mai preţios,
O stare ce mă îndeamnă să fiu ambiţios.
Un sentiment dintr-o dragoste aleasă.
O, mamă, tu pentru mine însemni acasă!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre cei ce vin

Ştie bine
Tot ce spune
Exigent, ambiţios,
Firea sa e de oltean,
A crescut an după an.
Ne-ntrecut, să fie de folos.

Inimos şi credincios,
Onorându-şi numele,
Rugăciuni, sârguincios,
Dăruie cu zilele,
Artă, sport, credinţă, fapte,
Cu ele merge mai departe,
Harului dă nou destin
E purtat spre cei ce vin.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corectăm

ce-am scris ieri alaltăieri
atunci aveam alte idei
alte
ambiţii alte boli tot periculoase
poate mai grave decât coronavirusul
vecina lasă maşina pe avarie
lângă bicicleta mea
asta
o mai corectez şi gata
am timp să-mi fac ilu
zii ce-am scris rămâne scris (?!)
pantofii ţăcăne domol, noi amânăm răspunsurile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt trei elemente pe care le-am găsit la oamenii cu care am lucrat individual şi care au avut, de-a lungul timpului, cele mai mari rezultate şi cea mai însemnată evoluţie personală. Determinarea (capacitatea de a face acţiuni constante, zilnice, către un obiectiv sau viziune) – spre deosebire de ambiţie. Introspecţia (capacitatea de a-ţi analiza munca, pe tine, trăirile tale, direcţia în care te îndrepţi, viziunea pe care o ai) – spre deosebire de autosuficienţă. Plăcerea (capacitatea de a genera emoţii pozitive în munca ta) – spre deosebire de încrâncenare. Tu alegi cum vrei să fii!

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuşul lui Sisif

Suntem parcă de veacuri obosiţi
Ne naştem trişti trăim cu disperare,
De clipe dragi fugim mereu cerniţi
Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură
Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,
Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură
Şi preţ dacă se poate în uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei
Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,
Grămezile de vise făcute-s pentru zei,
A noastre, triste stele văzute prin fereastră.

Iluzii de tot felul ne facem neîncetat,
Clădim castelul vieţii pe dune de nisip
Ne-atârnă slăbiciuni, iar sufletu-i uitat
În buruieni de gânduri, urcuşul lui Sisif.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (18 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit munţii

Călătorind spre înlăuntrul fiinţei
am întâlnit munţii
cu piscuri ninse, bătute de vânturi.
De-acum singurul scop e ascensiunea
dar cui îi voi mărturisi lupta
şi modul cum există în noi teama de înălţime.
Neumblată e valea pe care am fost cu tine
să căutăm izvorul pârâului rece:
cărările-s înfundate, animale sălbatice stau la pândă.
Va trebui să ne adăpostim în coliba ruinată
cu toate ambiţiile noastre uitate.
Va trebui să mă părăsesc, să mă lepăd de laşitate,
convins c-o să revii printre bujorii poienii
unde ne-am spus jurămintele lunii,
unde cuvintele au rămas neterminate de teamă
să nu se transforme în cântec.

Vine toamna,
nu mai simt cum păşeşti de uşor
prin gândurile mele sărace,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne urmărim propriile ambiţii cu egoism şi apoi ne plângem de lipsa de altruism a lumii. Îi respingem pe oamenii care nu ne plac şi pe care nu îi considerăm suficient de frumoşi, atrăgători, cu statut social dar plângem că lumea e rea şi lipsită de iubire pentru noi când defapt suntem trataţi exact cum îi tratăm noi pe cei care ar avea nevoie de aceleaşi lucruri ca şi noi: iubire, atenţie, grijă. Ne plângem de lipsa de cultură din mass media în timp ce măsurătorile arată clar audienţele cele mai mari exact pe incultura de care ne plângem cu atâta ipocrizie. Lumea se schimbă foarte uşor când te schimbi tu. Arată tu altruism, iubeşte-i pe cei care nu au parte de iubire, aruncă televizorul pe geam şi ai grijă ce cumperi şi cui acorzi atenţia ta. Răul pe care tu îl percepi în lume nu ar exista dacă nu l-ai hrăni chiar tu. Când începi schimbarea?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Ştii cum arăţi în ochii mei cu geanta ta bună şi cu pantofii ieftini? Arăţi ca o ţărancă. O ţărăncuţă cizelată, ambiţioasă şi cu puţin bun-gust. Buna alimentaţie ţi-a mai întărit oasele, dar tu te tragi din nişte sărăntoci, nu-i aşa, agent Starling? Şi accentul acela pe care încerci cu disperare să-l ascunzi: accent pur de Virginia de Vest. Ce este tatăl tău, dragă? Este muncitor în mină? Duhneşte a lampă? Cât de repede te găseau băieţii... toate acele pipăieli obositoare şi transpirate de pe banchetele din spate a maşinilor... în timp ce tu doar puteai să visezi că pleci... oriunde... că ajungi tocmai până la FBI.
Clarice Starling: Puteţi vedea multe lucruri, doctore. Dar sunteţi atât de puternic încât să îndreptăţi această percepţie profundă spre dumneavoastră? Ce spuneţi? De ce nu vă uitaţi la dumneavoastră şi scrieţi pe o foaie ce vedeţi? Sau poate vă este teamă.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre est

aceiaşi columbi populează piaţetele din Milano iar pe trotuare şi străduţe trec fericiri cu tocuri subţiri bărbaţi ce seamănă cu Romeo care se aşază tacticos la terase şi ţin în mâini vieţile lor trupeşe
privesc vitrinele cu manechine inexpresive ce etalează luxul
miroase a parfum scump dar cerşetorii cu câini se hrănesc imaginar
nimeni nu are eleganţa femeilor estice nici ambiţia cu care traversează viaţa
pe culoare înguste

îmi amintesc de nişte amfore goale ce se umplu treptat cu speranţe
aşa cum îşi târăsc ele badantele timpul strangulat
până la terasa din colţ unde un chelner român
rasat vorbeşte în italiană
ferindu-se de conaţionalii săi
are o viaţă normală într-un oraş anormal de frumos

liniştea în Milano e ca un carusel care noaptea se odihneşte
oameni pestriţi împing cărucioare cu prunci mănâncă la terase şi râd zgomotos
în lumea mea ca un vârtej din România liniştea se dă de-a rostogolul
şi orice ai îmbrăca eşti cea mai frumoasă femeie din cartier
dar orele tale atârnă simple de obrajii lunii
nu stau la balcon ca nişte falii cenuşii rupte de univers

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irositor

Am alt răspuns la întrebarea... de-aş face altfel, tot ce am făcut...
N-ar fi că nu regret nimic, că tot ar fi reluat la fel, de-ar fi un început,
căci nu mă lasă cinstea să mă mint, să mint că-s tot o reuşită...
Mai mult, sunt proba de porniri multiple, întoarse în lumea mea... greşită!

M-am tot plimbat copil printre matur, mi-am trădat ani,
iar şcoală, peste altă şcoală şi alta, au fost ambiţii, pierdut bani,
reluând la nesfârşit, pretenţiosul, uitând de programate ţeluri...
Cum te-ai spăla la cap într-una, să îndrepţi părul tot în ţepi... de geluri.

E prea recent, ori timp nu e de atâta reînceput de-atâtea toate
şi sunt o probă c-o să mor irositor, nereuşitul sigur... multelor, sau poate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce alegi? Să fii recunoscător şi să devii fericit instant sau să fii plin de tine şi pretenţii, veşnic nemulţumit şi stresat? Să fii recunoscător, smerit şi foarte harnic, nutrind ambiţia în acelaşi fel cum ghinda nutreşte să devină un stejar uriaş. Asta este reţeta pe care eu o aplic, ştiind că oricând pot să pierd totul, pentru că nimic nu e al meu, dar în acelaşi timp, fiind eliberat de acest lucru.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marcus Aurelius Eşti pregătit să te dedici Romei?
Commodus: Da, tată.
Marcus Aurelius: Nu vei fi împărat.
Commodus: Care bătrân mai înţelept îmi va lua locul?
Marcus Aurelius: Maximus mă va succeda, el va deţine puterea până când Senatul va fi pregătit să conducă din nou. Roma va redeveni republică.
Commodus: Maximus?
Marcus Aurelius: Da. Eşti dezamăgit de decizia pe care am luat-o?
Commodus: Mi-ai scris odată, amintind cele patru virtuţi: înţelepciunea, dreptatea, tăria de caracter şi cumpătarea. Când le-am citit, am ştiut că nu posed niciuna. Dar am alte calităţi, tată. Ambiţie. Şi aceasta poate fi considerată virtute când ne face să excelăm. Ingeniozitate, curaj, poate nu pe câmpul de luptă, dar... există multe forme de curaj. Devotament faţă de familie şi faţă de tine. Dar niciuna dintre acestea nu s-au regăsit în lista ta. Se pare că de atunci nu m-ai vrut ca fiu.
Marcus Aurelius: Commodus! Exagerezi.
Commodus: M-am supus zeilor... ca să găsesc calea prin care să îţi fac pe plac, să fii mândru de mine. O vorbă bună, o îmbrăţişare... în care să mă strângi, mi-ar fi luminat sufletul pentru o mie de ani. Ce urăşti aşa de mult la mine?
Marcus Aurelius: Taci, Commodus.
Commodus: Tot ce mi-am dorit a fost să mă ridic la înălţimea aşteptărilor tale, Caesar! Tată.
Marcus Aurelius (îngenunchează): Commodus. Greşelile tale ca fiu sunt reflecţia greşelilor mele ca tată. Vino! (Îl îmbrăţişează pe Commodus.)
Commodus (îl îmbrăţişează pe Marcus şi plânge): Tată. Aş fi măcelărit întreaga lume dacă m-ai fi iubit! (Commodus începe să îl axfisieze pe Marcus în timp ce se îmbrăţişează. Marcus se zbate.)

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră matinală

Oră matinală
aripile-mi cresc
gânduri dau năvală
in şuvoi firesc

Noaptea jumătate
robul lui Morfeu
când se bat armate,
pentru leşul meu

Cealaltă, de vise
care mi le prad
şi când, pare-mi-se
că adun şi scad,

Bat tobele garda
un domeniu umblu-l
sunt legat cu zgarda
de pământ, ca plumbul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Autorportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!