anotimpuri şi suflet

Anotimpuri

Anotimpuri, o, castele!
E vreun suflet făr' de rele?

Anotimpuri, o, castele!

Magic studiu-n vremi prin mine-i
Fericirea: rob oricine-i!

Slavă! Fie-i viaţa sfântă
Galicul cocoş de-i cântă!

Nici o poftă nu mă-nhaţă
Că-mi grijeşte ea de viaţă!

Trup şi suflu vrajă ajungă
Trude toate mi le-alungă.

Ce să spun de vorba mea?
Prin ea fuge,-n zbor se vrea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de N. Argintescu-Amza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător popas

Încerc să dezleg în taină
din goana ameţitoare
clipele ce au schimbat
în suflet anotimpul
cuvinte neînţelese
cu atâtea începuturi
s-au scurs prin regatul tinereţii
un trecător popas
în zorii dimineţii,
fulgi mari aleargă...
suave flori de gheaţă
între pământ şi infinit
un val ascunde
o vreme nemiloasă
azi scriu în cartea timpului
iarna cu slove de iubire
din noaptea sfântă
risipesc suspine
în ape albe
adunate de ger

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu (18 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare –
Pe alta brume s-au lăsat.

Şi-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfăşurate-s în pelin.

Pelin mi-e sufletul şi viaţa,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbreşte zilnic ceaţa –
Şi nouri negri-n suflet port.

Prea mult iubit-am primăvara –
Prea mult iubirea-am preamărit...
Ştiu c-am greşit – şi port povara
De-a mă minţi şi a fi minţit.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat închis în auz

Mi-am turnat vorbele în palme, poftiţi:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviţi.

Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.

Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l goneşte nici o rugăciune, nici o sudalmă –
Preludiu confuz.

M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă –

M-am înălţat
În numele de Mamă.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1983)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la ofertă 5 - dependenţă

Sufletul meu
nu-mi aparţine...
Este al celor ce-mi sunteţi
aproape.
Trăieşte prin voi,
primeşte lumină
din ochii voştri,
căldura îmbrăţişărilor
şi sărutul buzelor.
Este conectat şi dependent
pentru totdeauna
la viaţa şi dragostea voastră.
Cred că are culorile curcubeului,
pentru ca v-aţi pictat pe el
trăirile.
Poartă în el bucurie
şi tristeteţe,
linişti şi nelinişti.
Precum anotimpurile
trece înflorind

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (25 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă nescrisă

M-am lăsat dorită în braţele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
aşternutul fânului cosit,
atunci m-am încredinţat că exişti;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ţi dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu şi albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ţi sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorinţa ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veşnicie...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu,
O adiere să răzbată,
Căci plâng şi plâng... şi plâng mereu...

Cad anotimpuri de speranţă
Şi ploi de lacrimi peste noi...
Te-am aşteptat o-ntragă viaţă,
Dar azi suntem în suflet goi.

Azi lacrima uitată-n mână
Ascunde pagina tristeţii.
Mă tem de clipa de furtună
Ce-mi va fura lumina vieţii.

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu.
E toamnă-n suflet. Lacrimi-frunze
Se strâng de-acum în pumnul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci aceiaşi erau salcâmii, cu bogate coroane, aliniaţi de-a lungul ambelor părţi ale drumului; acelaşi era grâul des, cu spicul auriu şi mare, prin care o mână nevăzută şi un capriciu de bun gust al naturii presărase aceleaşi albăstrele, mac roşu şi rochiţa rândunicii; aceleaşi erau casele izolate şi satele presărate la picioarele dealurilor; aceeaşi văpaie a soarelui de vară şi aceiaşi stâlpi de telegraf, pe care erau animate aceleaşi sârme de favorizare a convorbirilor la mari distanţe. Dar sufletele tinerilor se desfătau şi simţeau acea uşurare înaripată, ca după spovedanie. Şi totuşi, gardurile, zidurile, stâlpii de telegraf deţineau secretul unei noutăţi a anotimpului.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp sufletesc

în memoria mamei Ana

Aşa senină ploaie am văzut o singură dată:
Ascunsă de copii, plângea în sine mama...
Şi zarea înalt aprinsă de-atunci e înlăcrimată,
Şi plânge uneori fără să-şi deie seama:
Ce anotimp domneşte în vorba omenească,
Şi cum se simte spicul în ochi-aprinşi rodit?
Nereţinându-şi jalea,
fulgerul trimis e să lovească
Cerul sufletesc de nori răutăcioşi acoperit.

Aşa senină ploaie... dar uite că nu trece,
Ci în dureri adânci pâraiele-şi revarsă,
Şi îmi răneşte graiul dansul ei cel rece –
Şi eu, copil naiv, o tot adun în plasă,
Aşa cum ochii mamei îi tot adun în mine
Cu tot ce au văzut în viaţa lor frumoasă, -
Dar ochii părinteşti, în loc să mă aline,
Mă izgonesc în ploi, să fiu mai sănătoasă.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prima zi

Doar primăvara vine-acum la mine,
S-a dus şi prima zi de Mărţişor,
Rămân bobocii dăruiţi de tine
Legaţi cu drag de roşul lănţişor.

Le-am mirosit aroma-mbietoare
Şi-n aer e mireasma ce-ai lăsat,
Mă-ncătuşază martie-n culoare
Lăsându-mi anotimpul ilustrat.

Şi versul mi-e legat cu lănţişorul,
Şi dragostea mi-e zbucium plin de dor,
Tu mi-ai lăsat cu florile izvorul
Poemului, din suflet roditor.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Am rugat primavara
să vină în toamna
din suflet
să-mi înflorească ghioceii
speranţei.
I-am cerut pădurii
cu împrumut
parfum de lăcramioare
să-mi împrospătez
seva lacrimilor.
Obrazului
i-am dat canon
să le numere;
cele de bucurie să le adune
de tristeţe să le scadă.
Iar inima
să-mi contabilizeze
suspinele;
din noptile cu dor
şi cele ce dor...

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (5 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile fricii

Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolţeşte în gânduri şi-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoaşterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze şi ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere şi noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noian de cuvinte

Mult timp, am încercat
Să-mi schimb cuvântul...
Dar m-au doborât anotimpurile...
Sufletul meu a ajuns la supraplin
Şi a plouat în toamnă,
Şi a nins în iarnă,
Apoi m-am pierdut
Într-o gradină de vară,
Între anotimpuri de păreri,
Puţine tristeţi, câteva zâmbete...

În prag de anotimpuri,
Între mine şi tine suntem noi,
Şi un noian de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un alt anotimp

Vino toamnă să mă vezi
Îmbracată-s în pastelul
Florilor de primavară.
Am şi roua dimineţii
Izvorâtă pe sub pleoape
Şi parfum de bucurie
Şi tristeţe... câteodată.
Ţin pe umeri doi luceferi
Rod de dragoste-mplinită
Iar în braţe-mi duc minunea
Din iubire zămislită.
Nu-s frumoasă ca şi tine,
Tu eşti plină de culoare
Îţi lipseşte strălucirea
Ochilor ce-i am,
De... mamă!
Tu ce ai de toţi poeţii
Slove-ţi scriu şi te răsfaţă?
Ai culoarea ruginie
Şi lipsită eşti de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (26 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia poeziei

Gândul meu,
un cântec spre înalt
cu melodii de stele
şi adieri de vânt
înfrunt iernile cu privirea,
mă ascund sub farduri de fulgi
cu raze unice de fericire
din orizontul meu
te-am cunoscut,
în lacrima furtunii
veneai din alte anotimpuri
pe drumul sufletului
lasând în urmă rătăciri
în jurământul de credinţă
caut cu încredere
calea cuvintelor nespuse
de dimineaţă până-n seară
prin labirintul destinului
navigăm în al inocenţei vis
cu cheia poezii...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu (6 ianuarie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul pasager

Ce vrei tu, Iarnă, să îmi faci
În timpul care va veni?
În albul tău să mă îmbraci?
Îmi iei şi dreptul de-a trăi?

Nu poţi s-o faci! Mă poţi albi,
Îmi poţi aduce-n viaţă ger,
Dar sufletul nu-mi poţi răni
Căci nu-i ca tine, pasager.

Tu vii şi pleci, eşti anotimp,
Dar, poate, asta e şi el,
Căci vine, stă cu noi un timp,
Şi pleacă. Doamne, e la fel!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul lumii

Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;

altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovăţindu-mă şi dezvinovăţindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe şi-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
uşor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiţilor;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări şi oceane şi munţi
prin care cutreeră nestingherit.

Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniştit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creşterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreţia

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!