antichitate şi gânduri

Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIX

De neamul mult şi-atât de multul sânge
aveam priviri atâta de-mbătate,
încât doream să stau să-ncep a plânge.

Virgil însă mi-a zis: – "Ce gând te-abate?
De ce mai zăboveşti privind pe-acei
ce trişti stau cu trupuri mutilate?

Ai stat şi-ntr-alte bolgii-aşa? De vrei
să-i numeri, află că-i rotunda vale
de două ori zece mile-n lungul ei.

Iar luna e sub noi, şi căii tale
de-acum îi sunt clipitele puţine,
şi multe-s încă de văzut pe cale."

Iar eu: – "De-ai fi văzut şi tu ca mine
ce cauz-avui să văd aşa cu zorul,
tu timp mi-ai fi lăsat să văd mai bine!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două limbi

Mac-mac-mac, acuşi, acuşi,
Liniştit sau jucăuşi...
Ghi-ghi-ghi şi ga-ga-ga,
După vreme... da sau ba;
Cu-cu-ri-gu, cot-co-dac,
În poiată sau cerdac,
Glu-glu-glu şi cheau-cheau-cheau,
Tăceţi, că linişte vreau...
Sunt limbile din ogradă,
De înţelegere sau sfadă,
Vorbite de-naripate
Din zori până pe-noptate,
Rostite pe globu-ntreg
Şi în care se-nţeleg
C-o semnificaţie
Fără altercaţie,
Fără nici un echivoc,
Pentru matur sau boboc,
Numai cu tonul schimbat
Când pe hrană se combat;

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul lăutei Româneşti

O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată
În creanga Dumbrăvii Roşii ce românul hăuleşte,
Şi care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii,
Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge...
Vântul clătina odată mângâios a tale coarde;
Dar curpănul zaluziei, întinzând viţele sale,
S-au suit cu sumeţie, s-au încâlcit pintre ele...
O, lăută românească! cine poate să deştepte
După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet?
Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziş mută?
Ori când vei face tu iarăşi ca să zâmbească eroul
De plânsul şi îngrijirea logodnicei părăsite!!!
O, lăută a Moldovii! odată în ţara noastră
Tu ţineai hangul tristeţii la a domnilor ospeţe;
Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet
Cu al oaspeţilor cântec, tu consolai cu duinţă
Dragostea misterioasă a româncelor fecioare.
Tu celebrai cu putere biruinţele faimoase,
Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi,
Tu umpleai de bărbăţie pe cei fricoşi în răzbeluri;

[...] Citeşte tot

poezie de Costache Stamati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI

Dar setea naturală-n noi, aceea
ce nu ţi-o curmi decât cu apa care
la puţ ceru-o lui Hristos femeia,

m-ardea, făcând, pe-aşa de grea cărare,
trudită după domn să-mi pară duca,
şi mil-aveam de justa răzbunare.

Şi-atunci, pecum de Crist ne scrie Luca,
cum el, de-abia ce din mormânt ieşi,
la doi pe cale-şi arătă năluca,

în urma noastr-un suflet se ivi,
privind la gloata care-ntinsă zace,
şi-abia-l văzurăm numai când rosti,

zicând: — "O, fraţi, s-aveţi din ceruri pace!"
Grăbiţi noi ne-am întors şi-un semn Virgiliu
făcu precum aşa se cade-a-l face

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVII

Precum veni la Climene să-mpace
un zvon protivnic ce-auzise-acel
ce-avari pe taţi şi-acum cu fiii-i face,

aşa fui eu şi-aşa simţit ca el
de doamna mea ca şi de sfânta pară
venită-n jos cu-aşa de dulce zel.

De-aceea-mi zise ea: — "Să faci s-apară
al dorului tău foc ce arde-n tine,
interna stamp-a lui purtând-o clară,

dar nu spre-a ne spori ce ştim noi bine
prin vorba ta, ci spre-a-ndrăzni să spui
ce sete ai ca el să ţi-o aline."

— "O, scump răsad al meu, ce-atât te sui,
încât, cum vede-a noastr-umană minte
că-n trigon loc de două-obtuze nu-i,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, domnul nostru

m-am întâlnit cu domnul eminescu
în tinereţea mea
la umbra teiului în floare,
era în luna mai când natura nuntea fluturi,
nu ştiu dacă visam ceva
mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă
era trist
că doina lui fusese interzisă
umbla cu nişte chei în mâna
să descuie lacătul limbii române
să dea drumul la cuvintele
strânse cu migala din cronici
să semene pe solul nostru
sămânţa poeziei precum venere şi madonă,
luceafărul, mai am un singur dor, călin,
iubind în taină, melancolie, craiasa din poveşti
şi alte petale rupte din inimă
atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare
şi mumă poesis,
uitase obârşia,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia mea

O, comedia mea nemuritoare,
exilul meu pe creierul în floare,
cum mă uitaţi, prieteni fără patimi
şi fără pete, dincolo de gratii
şi dincolo de graţiile sublime
ale Sibyllei din scriptura sibyllină,
eu m-am născut bogat, ca regii antici,
cu anii am pierdut din mantii,
azi port hlamida sărăciei strălucinde,
exilul meu, regatul din cuvinte.
*******************************
... Poetul este Ali Baba
ce-şi regăseşte trista lui comoară,
pe care hoţii nu o pot fura,
poetul este Ali Baba.
Iar soarele e ironia voastră,
poetul e pustia vastă,
un prizonier al infinitului închis,
un vis în vis..
*******************************

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odin şi Poetul

Ei cer să cânt... durerea mea adâncă
S-o lustruiesc în rime şi-n cadenţe
Dulci ca lumina lunei primăvara
Într-o grădină din Italia.
Să fac cu poezia mea cea dulce
Damele să suspine; ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Şi juni nătângi cu ţigarete-n gură;
Frizaţi, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinţi,
Să reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adâncă
Unei simţiri adevărate - nişte mofturi.
Mai bine-aş smulge sufletul din mine,
Aş stoarce cu o mână crudă, rece
Tot focul sânt din el, ca în scânteie
Să se risipe, pân' ce va-njosi
Să animeze pe deşerţi şi răi.
O, şi de-aţi plânge chiar, dacă durerea
Adevărată şi neprefăcută
V-ar topi ochii şi a mea cântare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp şi spaţiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuşi,
De colivia goală, plânsă, cu pierduţi peruşi,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri şi cu zambile,
De la bunică-n grădiniţa mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei şi dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraş...
Revăd zâmbind, cărându-şi geanta, pe poştaş.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmii devenirii întru fiinţă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertăţii prin Lumină

Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins şi coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorinţa de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Şi tot ce-a fost ştiinţă ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înşelarea evoluţionistă
S-a prăbuşit în grobianul ei.

E plin de sens şi viaţă Universul
Căci Dumnezeu la toţi veghează mersul!

[...] Citeşte tot

sonet de Cătălin Varga din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludii

I
Se aşterne seara de iarnă
Cu miros de fripturi în pasaje
Ora 6.
Arsul sfârşit al zilelor fumegânde
Şi acum rafale de ploaie înfăşoară-n hârtie
Resturi soioase
De frunze uscate la picioarele tale
Şi ziare de pe terenuri virane;
Rafalele bat
În jaluzelele rupte şi în hornuri
Iar la colţ de stradă
Un cal singuratic sforăie şi dă din picior
Şi apoi luminile lămpilor.

II
Dimineaţa devine conştientă
De izul subţire al berii răsuflate
Pe străzile cu rumeguş pavate
Şi de toate picioarele noroite care apasă

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc şi am continuat să urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine ştie de când şi până. Ajungeam din urmă oameni mai supăraţi, mult
mai îngânduraţi decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage să moară,
si mă mint că am emoţii pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Aşa e când îţi moare cineva foarte apropiat, atunci e ca şi când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci şi tu, este suficient persoana dragă,
tu boceşti, dai de pomană să uiţi, dar nu te întorci şi ai o jenă pe umăr tot restul vieţii, trăieşti cu ea, o
porţi ca pe un epolet. Ce sus stai!, mă gândeam că o să îţi spun prima oară când o să ajung la uşa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar uşa ta nu se zărea şi asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simţeam că se depărtează pe măsura paşilor
sau chiar paşii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat să îţi spun în gând.
Şi m-am simţit ca şi când ai fi auzit, ca şi când te-ar fi supărat ironia şi
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neştiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!