antichitate şi prezent

Religia Greciei antice este antropomorfă: nu este oare aceasta un indiciu că elenii, pentru a şi-i reprezenta pe nemuritori, n-au găsit nimic altceva mai frumos decât înfăţişarea omenească? Pecetea divină a frumuseţii a fost observată mai întâi cu preferinţă la bărbaţi, iar apoi, cu începere din secolul IV î. e. n., şi la femei, însă grecii au gândit întotdeauna că acest semn selectiv consacră fiinţa omenească pe care o marchează, constrângând-o să-şi făurească şi sufletul după frumuseţea corpului. Nobleţea obligă, spunem astăzi. Grecii gândeau: Frumuseţea obligă.

Robert Flaceliere în Istoria literară a Greciei antice
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la istorie

În vrenuri antice, Romanii,
Tărâmul Dac l-au cotropit,
Apoi trecură-n goană anii,
Şi Roma-n zare s-a topit...

Apoi o Otomană gloată,
A dat năvală peste noi,
Dar se întoarse-a sorţii roată,
Şi-ajunse-n groapa de gunoi...

Veniră-apoi Fanarioţii,
Cu mercantilul lor talent,
Ne instruiră bine hoţii,
Dar Grecia-i în faliment...

Austriecii şi maghiarii,
S-au înhăitat să ne înfrunte,
Ne-au oropsit pe la fruntarii,
Dar azi sunt două ţări mărunte...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria minciunii

Oamenii au fost şi sunt inventivi,
Avem şi mari savanţi, avem şi mari sportivi,
Au fost şi sunt oameni mai urâţi şi oameni mai frumoşi,
Oameni cinstiţi şi harnici, iar alţii mincinoşi,
Călătorie-n timp încearcă astăzi unii
Şi studiază temeinic "istoria minciunii",
Atât în Evul mediu şi în Antichitate
S-au inventat minciuni, din cele gogonate,
Politicile lumii le-au folosit scruntate,
Utilizând sloganuri cu iz de libertate.
În omenire astăzi există detectoare
Care surprind roşeaţa în ochi la fiecare.
"Serul adevărului" doresc să-l inventeze,
Pe mincinoşii notorii să îi examineze,
Dar, cercetarea va fi cu atât mai bună,
Când cu abilitate se va distinge temeinic,
Adevărul din minciună!

pamflet de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi om

Cărţii vechi, roause de molii, cu păretţ~ii afumaţi,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne,
Strâmbe ca gîndirea oarbă unor secole străine,
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundaţi:

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,
Te-am văzut născut în paie, faţa mică şi urâtă,
Tu, Christoase,-o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,
Tu, Mario, stai tăcută, ţeapănă, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, cînd gravura grosolană
Ajuta numai al minţii zbor de foc cutezător...
Pe cînd mina-ncă copilă pe-ochiul sînt şi arzător
Nu putea să-l înţeleagă, să-l invite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gîndea în nopţi senine,
Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.
Lîngă tine-ngenuncheată, muma ta stetea-n uimire,
Ridicînd frumoasă, sîntă, cătră cer a sale mâne.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, beţivi universali

Ne regăsim cântând, pe coamele timpului,
Suntem praful stelar, golani şi lichele,
gonind galaxii din gânduri în sufletul vinului,
creativi şi sinceri, creaţi de foc prin stele.

Avem o misiune: de a urla în lume,
dreptăţi îngălate sorbind din pahare,
suntem şlefuiţi de-o forţă fără nume,
iar aşchierea noastră nu stă în abrazare.

La masă cu vremurile şi Arhanghelii trişti,
bem cuvinte şi umbre euritmice,
ne refuzăm trecutul! Noi suntem beletrişti,
şi demolăm veacului metodele empirice.

Vrem, acum, la masă, să ne toarne-n pahare,
Antici străvechi şi Regi din istorii,
Pe cruce, sub cruce, cerşim încântare,
noi vrem Cer şi Pământ... nu falsele glorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu-Florin Moldovan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare. ­
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă; mare;
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură:
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El vegheazâ,
Coatele pe braţul crucii le distinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în cape-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste, ură, iubire

No, păi, fratele meu, vom vorbi azi de toate,
Dragostea este ceva trecătoriu, ura este şi nu este,
Numai iubirea e veşnică, ea de la Dumniezeu vine,
De iubire să vorbim mai puţin, ea din laptele mamei
Se varsă în trupul copilului, cine nu îl cunoaşte,
Mare pedeapsă este, vezi pe Maldoror cum se zbate
şi plânje, altfel e Don Quijote cel iubitoriu,
lăsaţi retoricii să-şi roadă şoricii, aristotelicii
să-şi spele creierii în logică, epicurienii
cu Sapho cea desfrânată, sofiştii, labdacizii, atrizii,
mult sânge curse din lipsa iubirii,
cum ştim noi preface soarta în nefericire,
cu mult venin ne-am încărcat de milenii,
am inventat şi mânia divină, ea nu există,
există numai venin, depresii de suflet,
ajută-mi sfinte Longuinho, vom coborî în Infern,
dejaba fluieri apoi după vânt, el s-a dus,
la fel ca mândrele ziduri antice, fântâni îngropate-n nisip
şi în piatră.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degustătorul de antichităţi

mi-ar fi plăcut să fiu un cavaler
al antichităţii,
un fel de sol al păcii
dacă nu,
între zei şi titani,

Afrodita încă mai seduce muritorii,

mi-ar fi plăcut
să o salvez pe Elena de iluzia unei insule,
de misogini,
să o salvez de ea însăşi,
să o scot din legendele lumii
pe calul Troian,

a creat un precedent în mişcarea de
emanicipare a amazoanelor,

chiar şi îndrăzneţul Odiseu
trăia în matriarhat fără s-o ştie,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger şi demon

Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşază,
Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraculosul nu se impune prin el însuşi, nicăieri nu există ca un lucru de sine stătător. De aceea el se poate manifesta, chiar în sânul aceleiaşi culturi, sub forme extraordinar de variate: zborul vulturilor, înroşirea Lunii în timpul unei eclipse, interpretată ca fiind culoarea sângelui, câini fugind de urletul lupilor, păsări de noapte scoţând ţipete jalnice, lumina palidă a soarelui. Pentru o privire orientată astfel încât să citească întotdeauna transcendentul în imanent, orice fenomen poate lăsa să se întrevadă o dimensiune radical diferită, care nu înlătură nimic din ceea ce sunt lucrurile din punct de vedere strict obiectiv. Eforturile desfăşurate de unii comentatori pentru a oferi o explicaţie naturală minunilor sunt vane: anticii o cunoşteau uneori, dar acest lucru nu-i împiedica nicicum să persiste într-o atitudine din care astăzi nu se mai vede decât o ridiculă credulitate pentru că principiile sale de funcţionare sunt ignorate.

citat din Laurent Mattiussi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de început

..

Viaţa e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viaţa - smintită-nfrăţire cu vraja-nserării şi-a zorilor
Viaţa - năvalnică grindină-a luptelor,
Viaţa - dragostea omului...
... dragostea...
Hei, aş dori să iubesc o femeie şi eu...
Ea în mine există de mult şi-o aştept...
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroşi, statuie antică vie.

Până azi n-am iubit,
Deşi somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul şi flacăra munţilor,
Îndoitu-mi-am fruntea şi-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veştede

[...] Citeşte tot

poezie din Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus undeva că omul e făcut din praf şi din timp. Praful nu mă nelinişteşte; e numai o tradiţie biblică. Dar nu ştiu dacă praful, adică materia, spaţiul, există în afara timpului. Mă aflu aici, vorbesc despre copilăria mea, dar am impresia că în mine sunt două fiinţe. Mă întreb dacă sunt acest domn în vârstă care se străduie să-şi amintească franceza pe care o vorbea când locuia la Geneva, sau sunt acel licean genevez, sau dacă sunt această fiinţă stranie, făcută din trecutul meu, din prezentul şi din viitorul meu. Ne-am putea imagina împreună cu solipsiştii, că doar timpul există, doar succesiunea. Ar fi de ajuns un singur om care visează, căci el ar visa totul. Ar visa istoria antică, istoria contemporană, viitorul. Ar putea să gândească: "M-am născut la Buenos Aires, în această clipă vorbesc cu cineva" şi totul n-ar fi decât o parte a visului. Nu reuşesc să înţeleg timpul, şi încă şi mai puţin înţeleg cum reuşim să-l împărţim. Cum e posibil ca d-voastră, domnule, să existaţi în acelaşi moment cu mine, deşi suntem făcuţi din timpi diferiţi?

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filmul Braveheart, William Wallace spune: "Toţi oamenii mor. Dar nu toţi trăiesc." Şi eu m-am numărat multă vreme printre acei oameni care trăiesc din inerţie. Care se mulţumesc cu puţin din teama de a îndrăzni mai mult. Am ascultat toate vocile, mai puţin vocea mea interioară. Vocea sufletului meu. Pentru că fiecare om are un suflet. Într-o zi o să fac o colecţie de materiale şi cercetări care atestă în mod ştiinţific existenţa sufletului uman. Cuvântul "psyche" înseamnă "suflet" deci psihologia este ştiinţa despre suflet. Înţelepţii din antichitate au ştiut asta, amatorii de azi se bălăcesc în ignoranţa lor. Dar nu pentru multă vreme, pentru că adevărul nu poate fi ascuns. Asta e pasiunea mea. Psihologia. Potenţialul. Personalitatea. Toate se leagă între ele. Nu am aflat asta decât în clipa în care am reuşit să amuţesc toate vocile din afara mea. Vocea părinţilor, a profesorilor, a televizorului şi a radioului, a prietenilor şi chiar vocile din capul meu, din mintea mea raţională care a fost condiţionată şi educată să gândească într-un anume fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Geea

Privirea ta absenta, din Geea calm nascuta
Se adanceste-n mine, ca-n piatra viu scobita
Ma arde, ma supune pe veci sa-i fiu tacuta,
Umila ca o sclava din proprii-i ochi zidita.

Imi place cand privesti oglinda-ti miscatoare
Cand iti vezi iarasi visul pasind tremurator
Cand totul se reface, cand tot ce-i azi dispare
Si se preface-n mine, rupt chip din al tau dor.

Privesti din alta lume, de vreme-nfasurata
Intr-o mireasma antica, cu vise si povesti
Privirea ta-i absenta, da’-atat de-adanc sapata
In mine, caci prin mine, din nou, tu iar traiesti.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar putea merita să ilustrez această perspectivă asupra clasificării, prin a lua cazul limbilor. Dacă am deţine descendenţa perfectă a omenirii, un aranjament genealogic al raselor de oameni, ar permite cea mai bună clasificare a diferitelor limbi vorbite în prezent în întreaga lume; şi dacă toate limbile dispărute, şi toate dialectele intermediare şi cele care se schimbă foarte încet, ar fi incluse, un astfel de aranjament ar fi singurul posibil. Totuşi s-ar fi putut ca unele limbi antice să se fi schimbat doar foarte puţin şi să dea naştere la foarte puţine limbi noi, în timp ce altele s-au schimbat mult ca urmare a răspândirii, izolării, şi stării civilizaţiei raselor descendente concomitent, şi astfel au dat naştere la numeroase dialecte şi limbi noi. Diferitele grade de diferenţă între limbile din aceeaşi familie, ar trebui să fie exprimate prin grupuri subordonate altor grupuri; dar aranjamentul potrivit sau chiar singurul aranjament posibil ar fi tot cel genealogic; şi acest lucru ar fi strict natural, în timp ce ar conecta împreună toate limbile, dispărute şi recente, prin cele mai apropiate afinităţi, şi ar da descendenţa şi originea fiecărei limbi.

citat din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odin şi Poetul

Ei cer să cânt... durerea mea adâncă
S-o lustruiesc în rime şi-n cadenţe
Dulci ca lumina lunei primăvara
Într-o grădină din Italia.
Să fac cu poezia mea cea dulce
Damele să suspine; ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Şi juni nătângi cu ţigarete-n gură;
Frizaţi, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinţi,
Să reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adâncă
Unei simţiri adevărate - nişte mofturi.
Mai bine-aş smulge sufletul din mine,
Aş stoarce cu o mână crudă, rece
Tot focul sânt din el, ca în scânteie
Să se risipe, pân' ce va-njosi
Să animeze pe deşerţi şi răi.
O, şi de-aţi plânge chiar, dacă durerea
Adevărată şi neprefăcută
V-ar topi ochii şi a mea cântare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!