apă şi văi

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgheţ

Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din haos iar în haos...

... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâţa pe spinare şi arma la picior
şi trece printre dealuri ecoul trist şi gol
de ape şi de maluri şi vite în ocol

din larma dimineţii se naşte-o nouă zi
cu umbre de tristeţe pe nori de ploaie gri
şi curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiaşi cale, mereu a nimănui...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsuflarea...

vreau să rămân unicul bărbat
chiar şi dacă doar în visele tale
vreau să ştii că te-am condamnat
să curg ca o apă la vale

vreau să mă vezi în orice oglindă
chiar dacă-s vagi şi neclare
vreau să mă cauţi în orice colindă
şi-n păsări stârnite să zboare

şi-nca mai vreau să te întâlnesc
lîngă ultima mea suflare
şi-ntr-un zâmbet crispat să şoptesc
că te las şi că nu mă mai doare...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Şi-n noptateca răcoare
Peste sat se nalţă fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca şi ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele şi năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părţile acestea vijeliile noroadelor flămânde şi pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenuşă mai arătau pe unde au stat gospodării şi sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ aşa de nesigur! Abia acum începe să s-aşeze o vieaţă mai statornică de-a lungul acestui ţărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin labirinturi interne

Călătoresc prin mine însumi
Într-un ocol în jurul sinelui
Explorând cascadele adevărului,
Cu privirea adâncită în bolta crezului
Umbrită de galaxia intelectului,
Culminând cu calea lactee a visului
Ce luminează valea subconştientului
Frustrat binişor de briza oceanului
Tulburat de meteoritul raţionalului
Pe care se tot îneacă îndrăzneala cugetului
Ce-i propagă ecoul efectului
De ego, în văzduhul egocentrismului
Din care se stârnesc furtuni la nivelul eu-lui
Să dea apă din belşug la moara satului.
Aşezată de curioşi pe malurile incisive ale dece-ului,
Pomană pentru sufletul răposatului
Sine din moalele capului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţării mele

Ţara mea frumoasă şi bogată
Cu munţi, cu văi şi ape curgătoare,
Unde s-a văzut, aşa, o gloată
De trântori politruci să ardă-n soare!?

epigramă de Nicu Petria (19 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Râu mic, ce curgi vijelios
Şi munţii îi străbaţi,
Tăind de zor, sârguincios,
O vale în Carpaţi!
Eşti mândru şi cutezător
Şi nu te temi deloc,
Căci apa ta răzbate-uşor,
Nimic n-o ţine-n loc.

Apoi la dealuri te repezi,
Dar forţa ţi-a slăbit,
Însă cu firea nu te pierzi
Şi valea ţi-ai lărgit.
Curgi mai domol, arunci priviri,
Cu ochi iscoditori
Şi peisajul îl admiri
Uimit adeseori.

Iar când începi să oboseşti
Te odihneşti la şes

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (6 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge

În satul unde sângele stă să curgă
pe drumuri, pe uliţe, prin mahalale
dinspre dealuri, spre pajişte, la vale,
prin râpe abrupte şi prin pâraie.

În satul unde sângele se agită în izvoarele
cu apă neîncepută, săpate în stâncă
sub stejarii-străjeri juruiţi de un rege
sătenilor storşi de sudoare pe deal.

Ascultă acum cum se vaietă zarea
cu sânge de îngeri îmbibată:
astupă mormântul cu grâul din an,
să nu iasă sângele la suprafaţă.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osul apei

A îngheţat în zbor un fluture! Căzut a fost
şi în lovirea de ţurţure s-a desfăcut ca un pumn
cu cinci aripi
şi dus a fost...
dus pe apă printre sloiuri ca nişte palme
pe obrazul apei plânse
până-n vale
tocmai în vale
unde s-a scurs printre coturi de apă sălcie
sub care
împietrit de nerăbdare
aştepta un os viclean
să se-aşeze ca pe-o floare
pământie.
Ce rece eşti...
A murmurat osul!
Ce degete sunt..
A fluturat apa!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a speriat şi a început să plângă, dar cine s-o audă decât vrăbiile, dar vrăbiile nu puteau s-o tragă la ţărm, şi atunci, ce să facă şi ele, zburau de-a lungul malului şi ciripeau vrând parcă s-o mângâie: "Uite-aici suntem, aici, aici!" Luntrea mergea repede la vale; Gretchen era numai în ciorapi; pantofii ei cei roşii veneau pe apă după luntre, dar nu puteau s-o ajungă, fiindcă luntrea mergea mai iute. Frumos era pe maluri, flori mândre, copaci bătrâni şi păşuni cu oi şi vaci, dar nici ţipenie de om!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri şi surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Şi de steaua mea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topeşte rece şi degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin uşa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios şi cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că şoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au şi pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viaţa
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Şi sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum şerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de şuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă...

Afară plouă, e pustiu
Şi cruci pe stradă nu-s,
Că s-au strâns în valea seacă
La un cârciumar răpus.

Apa curge neîncetat,
A inundat şi strada...
Puţul din grădină a secat,
A putrezit livada.

Vântul bate dinspre nord
Şi suflete plutesc deasupra,
Că nimeni nu se încumetă
Să-şi părăsească curtea.

Eu plâng şi tremur
De pustiu.
Şi aud un cântec negru,
Ce-l aduce-un vânt, funebru.

poezie de Georgian Toia
Adăugat de Georgian Toia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare şi se despărţi de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiţă de aur. Trecură dealuri, trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi şi reci, şi ajunseră la curtea împăratului celui mare şi tare. Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neoromantica

La lacul cel de munte, sub ninşii colţi alpini,
e-o bancă de mesteacăn, solemn şi elegant,
Ax redingotei* negre, ţilindrului* gigant
(Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini),

Şedea acum un secol Poetul. Sau tăcut,
Cu mâinile la spate, cu coamele pe umăr,
Se preumbla prin codri, cătând solemn un număr
De trestii pentru orga cu fluierul acut.

Descoperit-am lacul între păduri.
C-un tic Mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoară
Tăcerea greieroasă ce valea împresoară,
Ce-ar fi dădut extaze lui Richter* şi lui Tieck*.

În cap îmi creşte, turlă, ţilindrul cel gigant,
Cu mâinile la spate vâr faţa-n redingotă,
Din ape ies sirene şi o undină* gotă,
Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant.

poezie celebră de George Călinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!