Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

astronomie și poezie

Citate despre astronomie și poezie, pagina 3

Ucenicul diavolului

Încă nu demult scriam
despre amiaza secolului douăzeci
și iată că se apropie miezul nopții
repede se mai duce acest secol XX
pe piciorușele sale în formă de x
numai te uiți și luna apare cu urma tălpii umane
imprimată pe trup
dar ce va fii cu pământul
va rezista
nu cumva va aluneca
nu se va înveli în mantaua lui Prosper
cu căptușeala ei de foc roșu?
va rămâne măcar un Gall Anonim
care să scrie până la capăt
comedia cosmică?
am scris ceea ce am scris
în noaptea înstelată privind
versurile mi le șoptea
Mefisto hohotind.

poezie clasică de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Sonor e Aerul – spre fructe-nalt –, / e-o dimineață-n ciocârlii, ne-nvinsă, / la curcubeul zilei – tainic salt / din valea cu cireșii-n floare-aprins㠖 / că ochiul de cetate neînfrântă / ne cere aurul de-o vârstă rară, / când vulturii în inimi se măsoar㠖 / că-n orga stelelor ni-e vatră sfântă, / celestul Cogaion dintre izvoară...!» ‒ Anotimp în Cogaion / 5 aprilie 1970
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 22).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timișoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (5 aprilie 1970)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Melos

Vibrațiile inimii dând glas
miracolului vieții
-purificator;
între epos și melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanță,
inima mea nu știe să numere
necunoscutul ființei pus în balanță
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranță,
sublimând imaginare lumi
de cântec și dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neștiutul ecou

[...] Citește tot

poezie de din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poezia umblă cu aparatul de filmat versuri

În Plein Soleil Delon nu a fost
Deloc amuzant, nici prea inteligent.
Doar plin de el și gol pe dinăuntru.
Sunt versurile unei poezii
Căreia fanii îndrăciți ai lui Delon
Nu numai că nu i-ar da niciun like
Dar comentariile vor fi răutăcioase, ca pe grupuri...
De fapt cum totul se întâmplă într- un fel sau în altul
S-a întâmplat și cu noi
Fenomen comun chiar și stelelor aflate la depărtări cosmice
Pe tine să te cheme Marie Laforêt.
Fără să știi că un băiat din România
La fel de frumos ca Alain,
Mare iubitor de câini, la fel ca Delon
Dar care nu va vâna succesul cu orice preț.
Se va fi îndrăgostit de tine,
Când tu vei fi tras deja și definitv cortina dușului
Și tot așa vor crăpa mugurii primăvara
Ori vor cădea frunzele toamna și de acum înainte
Va fi deajuns ca cineva îndrăgostit să tragă cordonul dușului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Realitățile vulcanologice complexe, întâlnite, "trăite" și cercetate "la fața locului", îndeosebi, cele dintre Mörön / Hovsgöl-Mongolia (dintr-o euro-asiatică "expediție pe uscat", din orizontul anului 450 d. H.) și Koryaksky / Avacinsky-Cormacinata > Kamceatka-Rusia (de la ocolul Pământului pe mări / oceane, ținând de Cercul / Ringul de Foc al Pacificului, de pe la 21 septembrie ‒ 25 octombrie 462 d. H.), au inspirat Drept-Zalmoxianului Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) unul dintre cele mai veridic-neasemuite poeme "piroclastice" din literatura universală de la origini până în prezent, "Limfa-de-Foc-Infernal" / "Acherosia Limfa", surprinzând – în spiritul doctrinei Zalmoxianismului – "salvarea viului", din apocalipticul terestru, datorată, în ultimă instanță, "conlucrării dumnezeiești" dintre cele cinci elemente de constituie fundamentele lumii noastre...» ‒ (3) / 12 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 91).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Și în ceea ce privește "idei-diamantele", în fotonic-materialitatea lor de spațiu al Pământului, acestea întotdeauna trebuie să fie dăltuite / incizate în marmură vișinie, tot din auriferii Munți Apuseni ai Daciei, iar asamblările acestora să nu-și afle locul decât pe temelii de "înalt-sigur-scăpărătoare cremene", ori de granit, nicidecum pe "umblătorul nisip" al prundișurilor și al dunelor...» ‒ (2) / 3 mai 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 167 sq.).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (3 mai 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Privitor la elementul Aer din fundamentul universului nostru, esențial este nu să stăpânești toate sursele de ozon de la descărcările electrice, fără a exclude cumva pe cele datorate diverselor "aparate de aer condiționat", ci a nu-ți da / vinde aerul curat (cf. DEX, 14) al Daciei strămoșești, ceea ce-i dintotdeauna "la mintea cocoșului"...» ‒ 9 martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 20).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timișoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒ (9 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Spre logodirea lui să ne-aplecăm noi ochiul, / Cuvântule, că-i bine să-l ajutăm ca frate – / mai fericit să fie pe-această efemeră, / iar osteneala lui în roadă să o simtă / și împrejurul mesei pătrate, și în casa / cu glasul pruncilor lucind peste tavan, / săltându-l, înflorindu-l, 'mugurindu-l iute / prin Aerul cel tare din pana pentru zbor / de neînfrânt, în cercul posibilei plecări / din centru în afară, din flacără-n pupilă...!» ‒ Spre logodirea... / 25 mai 1969
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 21).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timișoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (25 mai 1969)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Aer, argint, îți dă Alb-Împăratul / în cupele de crin, în mărgărinții, / dintr-un surâs, iluminând părinții, / Gura de Rai, de Cogaion, Carpatul... // Chiar de la-ntâiul strigăt al putinții / îți pune rostu-n bronhiole, statul, / ninsoarea de polen, la treieratul / oceanului cu grâul elocinții... // Doamne-din-Cogaion, Tu, Samoș, Tată, / păstrează-ne-Albul Împărat, în lână / de raze, de la soața-i nestemată...! // Gutui înmiresmează-n sâni de zână, / să ne-ardă cu pecetea-le-nnoptată, / cât sora soarelui le e stăpână...!» ‒ (XXXIII), Sonet-oda Albului Împărat de la Curtea Elementului Aer / 6 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 49).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (6 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu (la 30 de ani de la efectuarea primului zbor în spațiul cosmic al unui român)

Astăzi îți dedicăm versul:
Presa ne vestește -
"N-acel Mai cu Universul
Vorbeai românește!..."

madrigal de
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Traian Abruda

Unii poeți

participă foarte bine la traficul în
serării printre miasme de plasme
cosmice fără să
semnalizeze - ei
se închipuie fluturând cititorilor posedați
aceiași chiloței murdărei murdărei
(?!) iar acei
porumbei voiajori hrăniți cu pop-corn uniform din
tratatele de pace poetică,-n plină
vânzoleală, vor evada, spun tot ei, se vor du
ce în alte... articulări: poate
participă mai bine așa păsăretul
decorativ la graficul resemnării

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hafiz

O întrebare de astronomie

Ce
S-ar
Întâmpla dacă Dumnezeu s-ar apleca

Și ți-ar oferi un sărut umed
Pe gură?

Hafiz
Nu se teme să răspundă la probleme de astronomie
Ca aceasta:

Desigur tu vei începe
Să reciți toată ziua, amețit,

Poeme îndrăznețe
Ca
Acesta.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Subject Tonight Is Love: 60 Wild and Sweet Poems of Hafiz Paperback" de Hafiz este disponibilă pentru comandă online la 69.99 lei.

«Crinii de Foc îmi răsădì-n artere, / îmi puse în obraji chiar mărul roșu, / de-admis războinic-sfânt la Soare-Moșu, / s-aprind și muzica-n celeste sfere... // Prea mă răsfață Împăratul Roșu: / mi-nhamă la calești coleoptere – / ce zboară-n ceruri, peste multe ere, / mire de-oi fi fecioarei lui, cocoșul... // Foc de-o nestăvilită-mpreunare / îmi dăruì spre Zoria cea pură, / să-l stâmpăr doar cu apa dintr-o mare... // Văpaia soarelui fără măsură, / mă-ncearcă dintr-o zare,-n altă zare, / până-nroșește fructul în răsură...!» ‒ (XXXIII), "Sonet-oda Roșului Împărat de la Curtea Elementului Foc" / 8 august 1996
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 118).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (8 august 1996)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la astronomie și poezie, dar cu o relevanță mică.

Garofița Popescu

Altă dilemă-n viața mea

- Fiziologic, sunt nascuta
În prima zi de primăvara,
Astronomic, de toti stiuta!...
- Oficial... am fost trecuta
De domnu' de la primarie,
In zi de azi!... A poeziei.
"Pai a fost ieri"! "Las-o sa fie".
*
Știe sigur cineva,
Când și care-i ziua mea?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Fulgerul din mine, umerii tăi – mere, / car de flori de miere urcă-ntre rubine... // Către cele-alpine, scumpe la vedere, / jertfă mi se cere, spre-a schimba ondine, / arămii feline-n solară-nfiere... // Până la-nviere-i bine-a se reține / c-am și cabaline, pegași fără fiere, / cu aripi ovale-n văzduh de mistere, / trecute prin ere cu-auru-n pocale. // Stele marginale cu-ardere-n pripeală, / ori cu abureal㠖 cale la petale, / lunecă-n canale, prinse de-amețeală... // Frunze cardinale-au rouă în urzeală, / sorii în beteală, zori duminicale: // eu mai număr mere, ielele-rubine, / fulgere-ciorchine, macii-n roți de miere...» ‒ (XXXI) Glosalm de Cireșar / 1 iunie 1966
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 47).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (1 iunie 1966)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Adevărul e că Pământul Nașterii rămâne etalon pentru cosmicitate, din el nutrindu-se întrupările tuturor zborurilor noastre prin care încercăm survolarea efemerului către veșnicie ; și pământul nașterii mele are și un nume frumos: Tatomirești, matcă-mumă, poartă prin care mi s-a relevat Universul, cu simetriade, analogii și concentricități ; el este centrul cercului în care gravitează Cosmosul – și satul nașterii și al copilăriei mele, împrejurimile tatomireștene se constituie în germeni de variabile ale lumii, atât în ceea ce privește cadrul geografic (interferență de dealuri subcarpatice cu câmpia, pitoresc abundent, cu munții – străjeri de zare, la nord –, cu marea deschidere a văii Jiului, spre sud, pe de-o parte ; cu păduri de foioase, ori cu zăvoaie, coborând / urcând până-n marginea satului, pe de-altă parte), cât și în ceea ce privește orizontul spiritual bipolar, generator al unei bogate "culturi minore", cum zice Lucian Blaga, cu oameni echilibrați, iviți parcă din mit și dintr-o anume filosofie a vieții, profețind, cum Zbârlea, Bolgagiu, Budică ș. a., semănând cu Păcală, cu Bizae, cu Gângu ș. a., cu indivizi aparținând unei vaste galerii de tipologii umane...» ‒ (3) / 22 decembrie 1977
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 168 sq.).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (22 decembrie 1977)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Halleluyah

Mistică
a necuprinsului –
sub privirile de sfânt ale sfinxului:
infinită este creația lui,
coloana vertebrală a vieții suind.
Cine poate sta înaintea măreției
fără de seamăn -a lui,
a demiurgului?

Între
real și utopic,
istoria lumii respiră
căderea în timp
sub propria greutate.
În ritmul cosmic
infiniții se strâng
într-un fragment
de eternitate.

Viața nu-i decât levitație

[...] Citește tot

poezie de din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Lupoi (calm): Ascultă! Să știi că și eu fac versuri... Poate chiar mai frumoase ca ale tale... Acum însă avem treburi serioase de declarat. (Tare.) În joc e siguranța statului! Vorbim în proză! (Se uită la ceas). Mai repede! S-a făcut târziu...
Poetul: E ceasul când neliniștea devine spaimă... Când cinstea, ca nisipul, sub talpă ți se surpă...
Lupoi: Cine ești tu, de fapt?
Poetul: Iluzie cosmică am fost, înainte de-a fi.
Lupoi: Poftim?
Poetul: Sunt fiul nimănui, cârmuitor de vânturi... Candelă în care pâlpâie un bob de întuneric...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de (2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre școlile "oralității culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Pământ este personificat / simbolizat drept Împăratul Negru, în puterea sceptrului său relevându-se tot ceea ce aparține teluricului / terestrității și tot ceea ce-i rod al conlucrării dintre acest element cu celelalte patru elemente ‒ Aer, Apă, Foc, Lemn ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 17 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 167).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre școlile "oralității culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Apă este personificat / simbolizat de Împăratul Verde, de tot ceea ce-i cu clorofilă-n loc de sânge, sub un pur-albastru-senin-cer, din cele zece, cogaionice, ale Bradului Cosmic al Daciei, dar și de tot ceea ce-i rod al conlucrării dintre acest element cu celelalte patru ‒ Aer, Foc, Lemn și Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 9 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 53).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (9 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre astronomie și poezie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook