aur şi frumuseţe

Astăzi e o zi ţesută în aur şi argint; de dimineaţă deja se ridică soarele cu maiestate din marea răcoroasă şi umple sinul de la Genua cu splendoare aurie... Mă uitam pe fundul apei, care, lângă mine, nu era mai adâncă de jumătate de metru, apa curată că se vedea fiecare pietricică pe fund. Şi iarăşi mai închideam ochii şi mă visam acasă, cugetând cum şedeţi undeva cu Marica lângă sobă şi vă încălziţi şi afară fluieră un crivăţ de-ţi ţiuie urechile... O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!...

Ciprian Porumbescu în scrisoare din Italia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei frumoase căreia îi plac la nebunie inelele de aur

Ţi-ai pus pe degeţele aşa multe inele,
Că nici un fir de aţă nu-ncape între ele,
N-ar fi cu mult mai simplu, frumoasa mea păpuşă,
Ca-n locul lor, din aur, să porţi tu o mănuşă?

epigramă de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând un semn cu mâna, apa eleşteului se trase într-o parte şi într-alta, şi în locul lui se văzură nişte palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiţi stâlpii şi ciubucele de pe lângă streaşină licărea de-ţi lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului şi intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiţi, ca unul ce nici dânsul, deşi era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Şi fiind gata băile şi apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie şi se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii şi pe velinţele cele de mare preţ ce erau aşternute prin palat, de milă sa nu le strice frumuseţea. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită şi adusă din meşteşug aşa, încât închipuia fel de fel de flori, de păsări şi câte nagode toate. Apa ciuruia din ţeve aurite şi o lua cu năstrape şi cu căuşe de aur. Ştergarele erau de mătase şi în ţesătură cu fir de cel mai bun şi cu mărgăritare. După ce ieşiră din baie şi se îmbrăcară, trecură prin grădină, unde mirosul florilor îi îmbăta.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna călătorea ca o luntre de aur, neasemuit de frumoasă, ca o corabie pe care s-a ridicat marele pavoaz.

Ludovic Roman în Racheta albă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galateea

Forma Ta o sculptez cu dalta gândului,
Cu pasiune îţi pătrund conturul
Dragostea netezeşte orice asperitate
Reflexiile luminii acordează culorile

Şi cu palmele doar mărunţesc
Grăunţele de aur din piatra mea.
Devii măsura viselor mele

Eu nu te creez – tu mereu ai fost
Ideie de frumos – creaţie a binelui.
Veşnică Monadă. Tu ai trezit
Pygmalion-ul adormit din mine.

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda frumoasei mele

Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.

Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Pablo Neruda
Adăugat de rebe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Saltă şi cîntă, inimă nebună,
rupe-te, inimă,-n mii!
Voi, ciocîrlii,
cu gura mai dulce ca mierea,
cîntaţi-mi pindarice cînturi,
ca şi eu să mă-nalţ
la ceruri, în volburi de aur.
O, auzi-l, Silvanul
îţi zice din frunză, Driadă,
cîntări fermecate,
doar te-o răpi, Frumuseţe;
dar nimica pe lume nu bate,
în lumina clarei dimineţe,
cîntecul ciocârliei din cer.
O, fericire nebună,
frînge-te-n chiote, Suflete, Ler!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tezaurele scuză mijloacele

Tot râvnind un Cerb de aur
Se-mbulzesc frumoasele
Desfrunzindu-şi propriul laur,
Nurii şi... pietroasele.

epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 101

Cum te vei revanşa, Muză răzleaţă
C-ai neglijat realul cel frumos?
Real, frumos, de-al meu iubit se-agaţă;
La fel şi tu, şi-ai numele faimos.
Răspunde, Muză; şi poate vei zice,
"Frumosul are doar culoarea sa
Şi ce-i frumos, penelul să nu strice";
Dar oare ce e bun, pur vom lăsa?
Că nu-i trebuie slavă, vei sta mută?
Tăcerea să n-o aperi, căci tu poţi
Să-l faci prin vremi să aibă viaţă multă,
Ca aurul cel jinduit de toţi.

Fă-ţi datoria, Muză; ţi-arăt cum
Să-l faci s-arate veşnic ca şi-acum.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip de tei, pe alei

Eşti frumoasă ca un tei în floare,
Peste care a plouat cu soare,
Presărându-ţi aur peste chip
Şi parfum în sutien şi-n slip.

Îndemnând s-ajungi la timp la mare,
Pici, de frumuseţe, pe nisip.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirele

Păşunea mea tu să fii
Cu păpădii.
Eu să fiu boul tău alb şi nevinovat
Care te-aş fi păscut şi te-aş fi rumegat,
Pe înserate,
Pe copitele îngenunchiate,
În jurul braţelor tale
Aş urca greul cerurilor goale
Şi munţii lunii până-n pisc.

Am rămâne în lună, pe disc,
Să arăm văile de tibişir,
Să semănăm lămâiţă şi calomfir.

Culcă-mi-te trândavă pe coarne,
Fă-te jugul meu de carne,
Stăpâna mea, frumoasă ca aurul,
De care tremură taurul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarse fiul împăratului ochii în toate părţile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu şi muri; p-aci era să cază şi el, dară se ţinu. Tot mergând el, nu putu să ţie până să nu guste dintr-o rodie şi scoase cuţitaşul de tăie încă una; deodată, iese şi dintr-însa o fată ca o zână, şi moare ca şi cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăţia tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; şi merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaşte urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, şi se puse jos să se odihnească niţel. Gândul lui nu se lua de la rodii şi de la fetele cele frumoase ce muriseră; şi tot gândindu-se se aprinse în el dorinţa de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ţine, otărî să o taie şi pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca şi cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, şi acolo, la umbra unui copaci mare, tăie şi rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieşi o fată ca soarele de frumoasă, şi cu părul de aur. El îi dete de bău şi o stropi cu apă, şi aşa scăpă fata cu viaţă. Fiul împăratului îi da târcoale, şi se tot minuna de frumuseţea şi de gingăşia ei.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat-un cântăreţ

A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.

Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaştri râzători,
Cu părul aurit.

Şi cântăreţul o iubi
Şi sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.

Ea-l ascultă şi-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
­În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o văzu lupul pe Crăiasă, p-aci, p-ci era să uite pentru ce venise şi să se dea de gol; dar se stăpâni. Căci era aşa de frumoasă, cât nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea pe faţa pământului. Avea un păr, nene, cu totul şi cu totul de aur. Cosiţele ei lungi şi stufoase, de-i bătea pulpele. Când se uita la cineva cu ochii ei ceia marii şi negri ca murele, îl băga în boale; avea nişte sprâncene bine arcuite, de pare că erau scrise, şi o pieliţă mai albă ca spuma laptelui.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mare

Perdeaua de mătase
albastru metalic
stropită cu aur,
ornată cu flori albe
de nori rătăciţi,
se luminează discret.
Purtată pe roţi imaginare,
Ursa Mare
porneşte spre o altă noapte
visată de poet.

Întunericul
se risipeşte greu...
Acolo, sus,
strălucind în noapte,
Carul Mare
s-a lăsat privit,
plimbându-se
printre aştri cu chip adormit,
deranjaţi din somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul de foc

Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ţinem pe umeri ca nişte stâlpi
Zările vinete amândoi.

Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă şi oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în cari ne spulberă vântul.

Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Şi ţi-l întind proaspătă pâine.

Aurul toamnei pe câmp şi-n pădure
Îl strivim mohorâţi cu picioarele.
Dârdâim şi-aşteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!