autoritate şi viaţă

Lăstarul

S-a deschis o nouă lucrare şi un nou altar
Şi Dumnezeu lucrează, sădeşte un nou vlăstar
O nouă putere cerească se ridică pe pământ
Sub autoritatea puternică a Duhului Sfânt.

Ploaia cerească îl udă adesea să crească în sus
Mlădiţa verde, lăstarul luminii, lăstarul lui Isus
Dacă-l vedeţi cât este de mic, de firav şi fragil
Dar şi ştiţi că Dumnezeu îl va creşte ca pe un copil.

Şi-l va întări şi-l va binecuvânta şi-l va face roditor
Şi-l va înmulţi, îl va curăţi şi-i va veni în ajutor.
Să nu dispreţuiţi acum începuturile cele slabe
Aşa este sămânţa, un fir când iese din boabe.

Un fir fragil ce trebuie păzit de vânt, de frig şi ocrotit
O lucrare ce se înalţă în lumină, în dragoste împletit
Ca să crească şi să-şi croiască prin viaţă menirea
O lucrare a Domnului Hristos ce aduce iubirea.

poezie de Constantin Sferciuc (9 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jormania este o ţară unde numele majorităţii locuitorilor se termină în "–an". Pentru că numele scriitorului Boba, întemeietor al SLIMUJ (Sindicatul Liber al Muncitorilor Jormani), face excepţie, autorităţile au insinuat că era evreu sau balt. După câteva luni de închisoare, a fost expulzat din ţară. Preşedintele jorman Gologan şi soţia sa Mortu erau protejaţi de un comando puternic de o mie de oameni şi de doi câini Pinker-Dobermann feroce. Perechea prezidenţială avea longevitatea ţăranilor. Născut dintr-un tată alcoolic, Gologan era abstinent. Voise să ducă o viaţă grea, ţinând adesea discursuri de peste şase ore, cu toate că se bâlbâia şi abia ştia să citească; dar avea un program foarte regulat. Era bolnav, dar s-au văzut alţii şi mai nenorociţi decât el târându-şi bolile vreme de treizeci de ani şi mai bine.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Dedic acest poem – un cânt,
Celor ce sufletul vă doare,
Durerea, poate vă trage la pământ,
Celor ce nu au alinare.
Ce-s rătăciţi în labirint.
Lăsaţi pastilele la o parte,
Ieşiţi afară, respiraţi adânc.
Luaţi în mână cea mai simplă carte,
Foşnet de frunze, veţi auzi în crâng.
Lăsaţi tristeţea mai departe,
Priviţi la soare-n dimineaţă,
Şi spune-n rugăciune ce te doare,
Creatorul îşi va întoarce faţa,
Dându-ţi pic de forţă şi răbdare.
Simte cât de frumoasă-i viaţa...
Să nu te iroseşti cu plânset,
Fiecare om are-o durere,
Ia-te-n mâni, cu autoritate,
Destinul e-o scumpă avere,
Din strămoşi avem carnet.

[...] Citeşte tot

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecând cu literaţi în reşedinţa mea oficială într-o zi ploioasă

Afară sunt însemnele, reprezentând autoritatea,
Dar înăuntru sunt norişori de arome, ore liniştite.
Vânt şi ploi, venind dinspre mare,
Au adus răcoare deasupra şi în jurul lacului,
Alungând zăpuşeala înăbuşitoare
Din pavilionul unde s-au adunat oaspeţii mei.
... Deşi stânjenit de înalta mea poziţie oficială,
Într-o vreme când oamenii de rând duc o viaţă nefericită,
Încercăm să alungăm un pic grijile
Şi să ne simţim ca între prieteni, bucurându-ne de peisaj.
Cu toate că pe masă nu se află peşte şi carne,
Fructe şi legume sunt din belşug.
... Ne înclinăm, ne luăm cupele cu vin,
Ne concentrăm atenţia spre poezii minunate.
Când mintea este înflăcărată, corpul devine uşor
Şi are sentimentul că ar putea pluti în vânt.
... Suzhou este un centru faimos pentru literatura lui;
Iar voi, scriitorii, veniţi aici,
Sunteţi dovada că numele ilustru al unui ţinut
Este dat de lucruri mai de preţ decât averile.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Vai, doamnă, dar nu-i puteţi impune punctul dumneavoastră de vedere; băiatul e destul de mare pentru a lua singur decizii în ceea ce-l priveşte. În plus, trăim într-o ţară liberă, iar el, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, are dreptul să...
Diana: Vă rog, domnule profesor! Nu trebuie să-mi amintiţi dumneavoastră care sunt drepturile omului; le cunosc şi eu destul de bine! De asemenea, ştiu şi ce prevede Constituţia acestei ţări libere în care trăim acum, dar nu-i vorba despre legi aici; poate mai mult despre sentimente, iar în privinţa asta, nici mie nu-mi poate impune nimeni nimic; nici chiar legislaţia ţării, pentru că nu încalc nici o lege împotrivindu-mă. Aş încălca însă legea firii dacă aş fi de acord.
Eugen: Aveţi dreptate, dar nu în totalitate. Ştiţi ce vă sugerez eu? Tot ce vă pot spune e să vorbiţi cu Luci şi să vă înţelegeţi cu el, să lămuriţi problema împreună.
Diana: Tocmai asta e; eu aş vrea să vorbesc cu el, dar el mă evită intenţionat. Se ascunde... Nu pot să dau de el; nu vrea să mă asculte...
Eugen: Poate ar trebui să-l ascultaţi şi dumneavoastră pe el, să auziţi ce are de spus...
Diana: Sunt dispusă să-l ascult; să vină acasă, să-mi explice... Vă rog să-i transmiteţi acest lucru din partea mea.
Eugen: Cu siguranţă, am să-i transmit. Sper însă să vă daţi seama că nu-l pot obliga să procedeze astfel, împotriva dorinţei lui. Ca profesor, nu mă pot amesteca în viaţa lui particulară; n-am nici o autoritate asupra lui în acest sens. Deci, nu vă pot ajuta mai mult de atât.
Diana: Desigur, vă înţeleg, domnule profesor.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milenare, naivităţi... contemporane

Cât fără fundament este să credeţi
Că totu-n viaţă adevărul vă decide,
Un fel de obiect extraterestru... şi purcedeţi,
Vă lăsaţi pradă; câştigaţi înspre a vă vinde?!?

Visaţi dreptăţi s-aveţi, de atâtea "Curţi...",
Crezând ograda în care puneţi munca,
S-aveţi răsplată, s-o culegeţi frânţii, rupţi,
Neştiind parcă de "baci" zeflemitori, ce-nvârt porunca.

Vă daţi pe mâna farselor, zise supreme,
De parc-ar fi venite dinspre zei, din alte dăţi;
Nu c-ar decide nişte protejaţi mânjiţi cu creme
De mimi mutaci, se dând astrale "Autorităţi..."!?!

Oh, Doamne câte vorbe, glas e strada, în case
Şi cât de surzi suntem la simpla raţiune,
Fără să ştim că-n fond noi suntem "mase",
Ce-ar putea tot... Nu prin parşivii... "naţiune..."!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, te înţeleg perfect

Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Ştiu stresul, şi nici până azi nu i-am găsit înţelesul.
Am simţit pe pielea mea aşteptările celorlalţi, părinţilor, societăţii, strivindu-mi visele sub bocancul autorităţii.

Auto-impuse, căci eu nu ţin minte să le-o fi acordat,
Şi dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curăţat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu şi mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să ţină?

Nu fii doar unul/una din duzină,
Priveşte dincolo de cortină
Şi vezi dacă chiar eşti, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obişnuiai să cânţi, să crezi în dragoste şi-apoi s-o desenezi.

Vreau ca tu să vezi, că eşti frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieţii partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viaţă chiar îţi este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.

Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rateu

Străzi pustii se împreună,
Ca-ntr-un vodevil, sub lună,
Ne iubim în vechiul parc,
Crapă buzele şi ard,
Frunzele sunt suflete,
Frunzele sunt scutece,
Sfinţi suntem fără sfinţire,
Eşti mirare, eu sunt mire,
Astragal şi hyacint,
Antracit preafericit,
Trap mărunt, un trip secund,
Zborul meu căzu-n ocean,
Eu eram în Astrahan,
Salt în timp, în spaţiul rar,
Din Chicago-n Krasnodar,
Erai crimă, eu sunt Grimm,
Vin la tine mai intim,
Mai tomnatic, suferind,
După o noapte, mă alint.
Woman, recognizes voice?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină pandemie de COVID-19, mai-marii BOR, între care mitropolitul Teofan, au cerut anularea de către autorităţi a restricţiilor privind pelerinajul la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, pretinzând că "sfintele moaşte sunt izvor de vindecare" (pamflet)

Vă spun că nu sunt un ateu
Şi cred în bunul Dumnezeu,
Dar nu cred, cât timp pot discerne,
În ale voastre baliverne:

Poveşti cu moaşte sfinte care
Sunt un izvor de vindecare,
Când noi la ele ne-nchinăm
Şi-apoi, smeriţi, le sărutăm.

De sunt izvor de vindecare,
Precum pretindeţi cu-ngâmfare,
De ce nu mergeţi prin spitale,
Să vindecaţi de grele boale?

Doar sărutând acele moaşte,
Bolnavii toţi, toţi vor renaşte
Şi nu ne va mai trebui
Vrun medic când ne-om bolnăvi.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor care-au căzut la Ploieşti

Vouă, celor care-aţi căzut la Ploieşti, vă cedez o parte din mine,
parte care nu poate fi separată de voi, legată de voi pe vecie.
Vă trimit acele speranţe şi vise-ale noastre
care n-au devenit niciodată întru totul adevărate, râsetele vesele,
burniţa lacrimilor, tainele unei copilării minunate, glorioasa forţă
a adolescenţei şi tragicele deziluzii ale tinerei noastre maturităţi.
Pe toate, care-au fost şi care-ar mai fi putut fi,
le las în grija voastră, acolo-ntr-un decor mereu albastru.

* Poem scris în amintirea operaţiunii Valul de Maree, Ploieşti – 1 august, 1943, de colonelul John Riley Kane (poreclit "Killer" Kane). Atunci au fost doborâte 54 dintre cele 177 de bombardiere participante la atac, iar 532 de aviatori din cei 1726 de participanţi la bătălie au murit sau au fost declaraţi dispăruţi.
* Autorităţile române au refuzat să trimită în Germania pe aviatorii americani capturaţi, ei beneficiind în prizonierat de un tratament deosebit de corect, fapt subliniat peste ani de aceştia.
* Acest salut al colonelului Kane este plasat pe un monument din Cişmigiu, monument dedicat tuturor aviatorilor americani care şi-au pierdut viaţa deasupra României.

poezie de John Riley Kane, colonel aviator, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea Divină

Dragostea Divină

Doamne Tată Sfânt din Cerurile Preaânalte
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubeşti, şi că Puterea Dragostei Divine
Şi pe noi cei ce te căutăm în Harul Tău ne ţine.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt
Ea ne umple viaţa de haruri şi bucurii cereşti
Ne întăreşte când trecem prin încercări pământeşti.

Dragostea Divină ne face puternici şi autoritari
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate şi de armonie
Ea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Sferciuc (6 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrare justiţiară

Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni....
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de ştiinţă are multă experienţă cu ignoranţa, cu îndoiala şi cu nesiguranţa, şi această experienţă este de o foarte mare importanţă, cred eu. Când un om de ştiinţă nu ştie răspunsul la o problemă, el este ignorant. Când are o presimţire despre care ar putea fi rezultatul, el este nesigur. Şi atunci când este al naibii de sigur despre care urmează să fie rezultatul, el încă are câteva îndoieli. Noi am aflat că este de o importanţă capitală pentru a putea progresa, ca noi să ne recunoaştem ignoranţa şi să lăsăm loc pentru îndoială. Cunoaşterea ştiinţifică este un corp de enunţuri de diferite grade de certitudine - unele destul de nesigure, unele aproape sigure, nici unele absolut sigure. În prezent, noi oamenii de ştiinţă suntem obişnuiţi cu asta, şi se înţelege de la sine că este perfect consistent să fii nesigur, că este posibil să trăieşti şi să nu ştii. Dar nu ştiu dacă toată lumea realizează că acest lucru este adevărat. Libertatea noastră de a ne îndoi s-a născut din lupta împotriva autorităţilor în zilele timpurii ale ştiinţei. A fost o luptă foarte puternică şi profundă: permiteţi-ne să punem întrebări, să ne îndoim, să nu fim siguri. Eu cred că este important ca noi să nu uităm această luptă şi astfel să fie posibil să pierdem ceea ce am câştigat.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut

Poemele nu se vând, nu se prostituează.
Solemni părem, dar ce râdem în noi, ce râdem,
În vise întuneric nu există.
Crape capra, cobra, sobra,
Clipele nu obosesc niciodată?
Suntem sacii de box ai propriului eu,
Se spune că proştii au vise deştepte
Şi invers, unele se realizează
Sub formă de bile mari pe trotuar.
Adică faci trotuarul, golanii nu merg cu bicicleta,
Doamnă frumoasă ca o toamnă,
Iubesc absurdul pentru că este simplu,
Am început să merg numai prin grădini,
Multe avantaje, nici un pisălog,
Un pictor uitat pe undeva,
Doi se pupă de zor,
Sanseverina e peste tot,
Bunica din Toronto zâmbeşte,
Ea nu va muri, ştie şi ea,
Ziua judecăţii nu a venit,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemă de liceu, rămasă nerezolvată

Unii poate ştiau dinainte,
dar eu în liceu am aflat că toate lucrurile sunt făcute să se atragă unele pe altele,
pământul cu soarele, luna cu pământul, fetele cu băieţii.
Iar pentru mine, problema atracţiei mele din liceu, suna cam aşa:
Dacă eu, care sunt poziţionat aici, exact la mijlocul pământului, pe paralela de 45 de grade,
înmulţesc, atracţia mea către stele, cu 6400 de km, raza medie a pământului,
voi crea un cuplul care să rotească pământul în jurul propriei axe,
În problema asta, cu mişcărea de spin, teoretic, lucrurile mergeau la fel de bine şi până să fiu eu implicat.
Dar practic doar după ce toată povestea asta a intrat sub autoritatea mea,
acum eu pot să le demonstrez cu exactitate tuturor, că pământul face o rotaţie competă fix într-o zi şi o noapte,
cu precizarea că, pentru a putea înţelege efectiv, de ce lucrurile stau aşa,
este esenţial ca toată lumea să înţeleagă încă de la început, cine sunt eu în această problemă.
Pentru că eu, din rezolvarea pe care am elaborat-o, în baza unor formule doar de mine ştiute,
am înţeles că orice aş face de acum înainte, voi fi influenţat de astre.
Şi pentru asta, toată viaţa, a trebuit să iau lucrurile la modul cel mai serios
şi să mă dedic excusiv relaţiei mele speciale cu stelele,
să nu se oprească pământul, la cât e de mare
şi să putem avea, zi şi noapte şi iar zi şi iar noapte...

Numai că între timp, au mai apărut şi alte probleme, adiacente.

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini în oglindă

"Acum treizeci de ani, parcă a fost ieri..."
spune Balázs, plesnind o muscă.
Stăm la un pahar sub bolta de viţă de vie
şi urmărim arcurile făcute de mingea de fotbal între fiii lui.

"Verifică şi-n partea aia," strigă sergentul,
"repede şi bine. Ia doi oameni cu tine."
(La şaptesprezece ani erau emoţionaţi c-o armă-n mână.)
O clădire numai pentru birouri cum erau multe altele
în partea de jos a acelei străzi pustii;
păstrează-n faţă o distanţă de siguranţă de cinci metri,
verifică încăperile de-a lungul coridorului
şi-i dirijează pe ceilalţi doi băieţi.
Ajung la etajul al treilea,
respirând din ce în ce mai uşuraţi.

Sunt aici, în Sala Consiliului,
goală acum, exceptând scaunele răsturnate
lângă fereastra din capăt
(corpuri zăcând de trei zile în poziţii necuviincioase,

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protestul hominizilor

În urma anecdotei, vădit răutăcioasă,
În care o maimuţă, plină de păr şi grasă
Ne ţine nouă lecţii de cum ar trebui
Să fie omenirea, bătrâni şi-ai săi copii
Acuma Epigonul, acest Conceatu Petre
Vine cu o ripostă, scrisă pe patru pietre:

"Distinsă asistenţă, vă rog să fiţi atenţi
Că de pierdeţi ideea, rămâneţi repetenţi!
De la-nceputuri lumea, în orice conjunctură
Ar fi fost aşezată, pietroi pe murătură,
A traversat momente de graţie, nasoale,
Cu molime şi ciume, potop, la deal, la vale
Imperii hrăpăreţe, popoare înrobite,
Capitalism, sclavie, politici prohibite,
Explozii nucleare şi încălziri globale,
O glaciaţiune, scandaluri sexuale,
Demografii crescute şi prăbuşite-apoi,
Moralităţi defuncte şi mult, prea mult noroi...
Ştiu, o să-mi ziceţi: bine, dar n-ai şi chestii bune,

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (11 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!