aviaţie şi moarte

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind tânăr

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem, fără greş, aşa până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor
Alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Cum cad zarurile şi parcă înadins
S-au înrolat voluntari spre-a se-întâlni cu soarta lor în lume,
N-au mai aşteptat recrutorii pe urma lor să umble:
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Nici nu s-au gândit la carnea de tun ce-or să devină.

Primul s-a trezit fermier după cel dintâi zbor,
Survolând Germania-într-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând printre bombardiere rişti să fii trăsnit.

Iar celălalt a avut o soartă tristă-n submarin,
Pe atunci din ugerul cerului cădeau bombele din plin.
Îmi imaginez cum a murit în sicriul de oţel,

[...] Citeşte tot

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne şi piele,
există reţele sociale şi colocvii la distanţă,
palimpseste vii şi moarte,
ceva numit lună şi umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu ştim de ce şi cum
urcăm pe scări rulante şi în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simţim animale respectate şi iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
şi ne cheamă probabil Adam şi Eva,
ba chiar toţi oamenii sînt poate acolo,
număraţi atîţi cît încap în istorie
în funcţie de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înşişi,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie celor din RAF

Niciodată, de când navele englezeşti
Au dat foc bărbii granzilor iberici,
De când corsarii englezi semănau moartea
De lungul coastei celor trei Americi,
De pe vremea când Drake şi Raleigh s-au întors
Acasă de pe şapte mări, învingători,
Fii Britaniei nu au luptat mai cu folos,
Mai îndrăzneţ decât aceşti aviatori.

În miez de noapte sau la amiezi,
Mai rar pe cer senin, pe ceaţă-adeseori,
Şoimi ai libertăţii, inimile noastre toate
Sunt cu voi în slavă, acolo printre nori,
Iar sufletele eroilor britanici, privind în jos
Din ţinuturi de dincolo de Soare şi planeţi
Şoptesc – deşi jertfa lor, încet, se uită –
Cu sufletul la gură, împăcaţi: Bravo, Băieţi!

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stalingrad (Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade)

Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade,
Ne-om intoarce teferi şi de-această dată
Ale noastre iubite spune-vor balade
Despre vitejie, luptă şi dragoste curată.

Ce puţini am rămas din al nost' pluton!
Suntem câţiva oameni, restul au căzut,
Ne vor trimite, cred, un ultim avion
Ce ne-ar putea scoate din necunoscut.

De nu, ne vom bate până-n ceas de moarte,
Ca leii vom lupta, şi-n cea din urma clipă,
Nu te mai gândi că izbânda e departe,
Vom răzbi-împreună sau vom pieri-n echipă.

Acum ni-i cel mai greu, suntem încercuiţi,
Şi mie îmi este dor de acele vechi parade,
De-un lucru-s însă sigur, nu vom fi umiliţi,
Nu mai plânge, frate, la luptă, camarade!

poezie de Alex Dospian (februarie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp aşezat pe omoplatul cerului

Timpul m-a aşezat întâmplător pe omoplatul cerului,
La un pas de marginea spaţiului apele câştigă
Dreptul de a-mi face beciul piscină,
Îmi statuez picioarele într-un bulz cu mămăligă.

Simt că mă pândesc avioanele pline cu îndrăgostiţi,
Nervos trepăduşii fără Dumnezeu desenează moartea,
Trasoare explozive fac bucăţi din iubire,
Vopsesc în sânge pacea, deznădejdea li-i partea.

Şi eu, de ce plâng Doamne pentru-o mică-ncercare?
Îmi voi pune acoperiş la casă, voi întări pereţii
Şi la marginea timpului voi pleca împreună
Cu femeia iubită, să vopsim la sălcii amenţii.

Vom face cununi din curcubeie şi stele,
Vom trece prin zodii ca zilele-n an
Şi vom reveni pe pământ cu omoplatul cerului
Să-i dăm câinelui flămând un fragment de ciolan!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zurgălăul

Fulgi uriaşi deasupra ţării cad,
Pe bărăgane vânturile ţipă,
Somn neclintit de iarbă şi de brad
Învăluieşte munţii sub aripă.
Cu clinchete zglobii din dunga văii
Răsună zurgălăii argintii;
S-apropie de geamuri zurgălăii
Certându-se cu glasuri de copii.
Întregi, întinderile ţării mele
De sunete voioase se cuprind
Şi împleteşte glasuri subţirele
Acest şăgalnic, aşteptat colind...

Târziu, când zarea-n zori sticlea brumată,
Un zurgălău mai răsuna stingher,
Poate-un copil întârziat de ceată
Şi-mpleticit printre nămeţi, prin ger,
Suna c-o nefirească dăruire,
Împrăştiindu-şi clinchetele-n stol...
Pălind, cuprins de-o veche amintire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen XXI

de la o vreme
aveam o singură problemă
mai sus tot mai în sus
de călcâiul lui achile
inexplicabil
în acea zi
doctoriţa plecase de la servici
cu două ore
doare
dacă l-aş fi ascultat pe dinescu în interpretarea mortuară
a moţului pittiş
zi-mi moţul
presque
morţii morţi în decembrie de tanchişti pe tancuri ucişi
ucisă fost-a
şi dragostea mea
vei şti
mă voi şti
te vei şti
împărat

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii

Abia trecuseră douăsprezece luni de la
Războiul de şapte zile care-adormise lumea,
Era după căderea serii, când au apărut năstruşnicii cai.
Noi deja făcuserăm legământ cu tăcerea,
În primele câteva zile totul era atât de-încremenit...
Ne-ascultam respiraţia şi eram îngroziţi.
A doua zi
Radioul a amuţit; am căutat pe toate frecvenţele; nici un răspuns.
A treia zi o navă de război a trecut prin faţa noastră spre nord,
Grămezile de cadavre umpleau puntea. A şasea zi
Un avion a plonjat pe deasupra noastră-n mare. Apoi, linişte.
Ştiri de nicăieri:
Şi totuşi radiourile erau acolo, în colţurile bucătăriilor noastre,
Încă deschise-n milioane de încăperi din întrega lume.
Dar astăzi dacă ele-ar trebui să retransmită,
Dacă pe neaşteptate ar trebui să vorbească iarăşi,
Noi am refuza să le-ascultăm, nu le-am permite să învie
Vechea lume cu toată răutatea ei, lume care şi-a înghiţit, hulpav,
Într-o secundă, copii. Asta nu se va mai întâmpla încă o dată.
Uneori ne gândim la naţiunile cufundate-n somn adânc,

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Muir,1887-1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să poţi să dăruieşti ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoţionale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem şi mai mult aş spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie şi apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoştinţa şi copiii sunt prea mici să poată face această operaţiune singuri, murim toţi. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutoraţi, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez şi devin nefericit şi pierd sensul vieţii. În acelaşi timp sensul vieţii este dăruirea (vocaţia) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Aşadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (I)

E-un lucru bun acela că ori de câte ori stau într-un colţ al tavernei
sorbindu-mi grappa, pederastul este-acolo, aşa cum sunt şi copiii
cu ţipetele lor sau omul fără slujbă,
sau fetele frumoase care trec pe trotuar – toţi frângând
spiralele fumului meu de ţigară. "Aşa merg treburile, copile,
ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento".

Însă vocea aceea, vocea aceea amară a bătrânului
(patruzeci şi ceva de ani, poate?) cu care-am dat mâna
într-o noapte rece, pentru ca apoi să plecăm împreună
pe drumul către casa mea, acea tonalitate de trompetă veche –
n-o voi uita niciodată, nici măcar în ceasul morţii.
N-a pomenit nimic de vin, dar îmi vorbea atunci
pentru ca eram suferind şi fumam pipă.
"În fumătorii de pipă," a declarat el, tremurând un pic,
"poţi avea întotdeauna încredere!" Am dat abrobator din cap.

"M-am întors şi-am găsit fetele mai prietenoase, mai sănătoase,
cu rochiile mai scurte – iar asta după luni lungi de foamete –
şi, pentru că prospeţimea lor mă îmbătase,

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Televizorul

Dau drumul la televizor
Pe un canal, la întâmplare,
Tocmai la timp să văd în zbor
Un avion de vânătoare.

Nu vreau război, şi mă gândesc
Să schimb acum pe alt canal
Unde clădiri se prăbuşesc
Sub lovitura unui val.

Mai butonez exasperat,
Şi văd un drum cu multe gropi
Pe care s-au încăierat
Vreo douăzeci de interlopi.

Schimb iar programul, dar în van,
Căci am ajuns într-un platou
În care-un politician
Îşi bate joc de noi din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (11 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară cu miros de praf de puşcă

Mă poartă rănile viselor noastre
Peste monade apuse de vreme,
Revin păsări cu ciocuri dure, albastre
Să-mi ciugulească frânturi din poeme...

La graniţa ţării rachete mortale,
Avioane ce pustiesc oraşe şi sate,
Primăvara-i pierdută în doliu şi jale
Cernobâlul cu vânturi mortale ne bate.

Ce moară-mi macină noianul de rime?
Ce mai faci, Doamne, acolo prin cer...?
Iubito, mi-ai rămas un fel de zecime
Prin primăvara fadă, pierdută sub ger!

Sub masca ta, de mine te-ascunzi...
Oraşul ne pare, mereu, sub asediu...
Nu-ţi pot adora nici sânii rotunzi
Nici vremuri nu sunt de concediu!

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghe, eroul de pe Someş

- De ce plângi mamă?
- Nu ştiu fiule, mă gândeam aşa….
la adevăr şi libertate, şi…. la prea multă nedreptate.
Sunt fiică de erou, am fost soţia unui erou, sunt
mama unui… erou.
Urmez eu. Este bine?
Corneliu

…. Pacea nu era departe,
Tunurile-au încetat
Iar “Imperiul Habzburgic”
Pentru veci s-a destrămat.

“Bucovina” şi “Ardealul”,
Din Sighet pân-la Ilia
Au trecut la ţara mamă,
Mândra noastră,“România”.

Mulţi cântau de bucurie,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amidon, bidon, castron

De patru zile plăuă monoton
Un om s-a aruncat de pe balcon
O fată cu doi sâni de silicon
Trece pe trotuarul din beton.

Un cerşetor aşteaptă pe peron
Un tren pe care-l crede avion
În mâna dreaptă ţine un carton
Pe care scrie: "cumpăr telefon".

O fată mare cară un bidon
Cu apă minerală, de fason
Un preot care s-a născut afon
Vorbeşte despre moarte din amvon.

Un magazin cu firma de neon
Are trei vânzătoare şi-un patron
O domişoară face un balon
Şi-un câine latră ca un bariton.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!