Citate despre bărci și timp, pagina 3
Tristeți atavice
Tristeți adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuști și panoramă,
Tristeți de șubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;
Tristeți de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de clește,
De-un vânzător de floricele
Și-un papagal care ghicește;
Tristeți de după-amiezi cu soare
Cu moleșita lor căldură,
Cu cerșători fără picioare
Ce cântă dureros din gură;
Tristeți de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Și de maimuți ce imitează
Și râd urâte la norod;
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai
Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Și vocile de frunze, și raze, și extaze,
Ș-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Și clarul dimineții, și veseli lopătari,
Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari.
Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-și caii de-aur și-n inimi săgetând.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născut
Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.
Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.
Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.
Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.
Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.
Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
[...] Citește tot
poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Gonind pe lacrimi...
Propteam în zâmbet calmul desfătării,
când îmi făceai agale semn cu mâna.
Mi te-adresai trudită-n josul gării -
de-un vânt grăbit se ridica țărâna
și te pierdeai o clipă prin mulțime.
Te sufocau, iubito, piei bufante
din stinse mersuri, voci, materii prime,
și mă rugai să-ți fredonez andante
al nostru cânt să uiți de toate-acele
în veșnicul traseu spre casă, dar te
străfulgerau, într-o secundă, grele
memorii, glasuri, și-am privit departe
la trenul ce-a plecat făr' să se-ntoarcă,
gonind pe lacrimi ca o tristă barcă.
sonet de Ionuț Popa (3 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sabrina Fairchild: A fost odată ca niciodată, la nord de Long Island, la treizeci de kilometri de New York, o mică fată pe o mare moșie cu mulți servitori: grădinari, un dendrolog, un vâslaș care să aibă grijă de bărci, să le dea drumul pe apă primăvara și să le răzuiască iarna; erau specialiști care să aibă grijă de terenul de tenis exterior și interior, de piscina de afară și de cea interioară. Și mai era un om fără un titlu anume care avea grijă de un mic pond din grădină în care înota un peștișor pe nume George. De asemenea, mai era un șofer pe nume Fairchild, adus din Anglia cu mulți ani în urmă, la fel și Rolls Royce-ul. Fairchild era un șofer bun, rafinat, distins precum cele opt mașini pe care le avea în grijă și avea o fiică pe nume Sabrina. Ca de fiecare dată în ultimii treizeci de ani, cu ocazia curselor de yacht, familia Larrabee dădea o petrecere. Și niciodată nu ploua în seara respectivă. Erau patru Larrabee în total: tatăl, mama și cei doi fii. Maude și Oliver Larrabee s-au căsătorit în 1906, iar unul dintre cadourile de nuntă a fost o casă în New York și moșia asta pentru weekend-uri. Cea din oraș a fost transformată în Saks Fifth Avenue. Linus Larrabee, fiul cel mare, a terminat la Yale, iar fratele lui, David a frecventat pentru scurt timp unele dintre cele mai bune facultăți din est și a trecut prin mai multe căsnicii într-un și mai scurt timp. Acum e un renumit jucător de polo și îi datorează lui Linus șase sute de dolari. Viața era frumoasă cu familia Larrabee. Aproape un paradis în Long Island.
replici din filmul artistic Sabrina, după Samuel A. Taylor (9 septembrie 1954)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de multe veri...
Lângă un lac, scheletul alb și curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte așteptând să moară.
C-un băț în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Și,-n fiecare vară, am văzut cum între leațurile-albite
Distanțele cresc și cum cad stâlpii din picioare.
Timpul adaugă fiecărei răutăți o nouă răutate
Trebuie-acum să privești atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a ști dacă cerbul plutește sau barca aleargă.
Atât de multe veri... și eu le-am trăit pe toate.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunetele zilei
Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâț care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaștină. Un sforăit șuierător
la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăși.
Când ușa
s-a închis trântit, a fost sfârșitul
tuturor sunetelor din jur.
Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.
Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îți introduci mâna în apa rece,
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
După furtună
Nu se mai luptă crengile-ntre ele,
La țărmuri barca nu se mai frământă-
Oștiri de valuri, ce sălbatec cântă,
Nu-și mai arată pumnii către stele...
Din nori apare luna, ca o sfântă,
Gonind din lume visurile rele...
Pădurile, cu stropi pe rămurele,
În strai de diamante se-nvestmântă.
În lung și-n larg - tăcere și lumină...
Natura se-oglindește-n ea, senină,
Uimită de schimbarea ei la față.
Al lumii geniu, împăcat cu sine,
Se odihnește-o clipă pe ruine,
Visând o nouă formă de viață.
sonet de Panait Cerna (1913)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trifoiul
Pe culmi
înzăpezite
am căutat
trifoiul cu patru foi
stâna fără oi
și ciobani.
Am ascultat
raza de lună
vibrând
a iubire
și speranță.
În desagii serii
am adus vâslele
căci barca
am uitat-o la mal.
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valurile Dunării
Barca pe valuri saltă ușor
Inima-mi bate plină d'amor
Dulcea speranță e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aștept.
Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel și să cântăm,
Și-n fericire
Spre nemurire,
Brațe-n brațe să ne-avântăm.
Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l țin în loc.
Să mă săruți cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.
Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Și-n ochii tăi senini zăresc
[...] Citește tot
cântec, muzica de Iosif Ivanovici, versuri de Carol Scrob (1888)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptând în barcă zece zile
Berbeci albi și valuri uriașe îmi împiedică traversarea fluviului;
Oriunde mă duc, pericole și piedici;
Orice încerc, devine un eșec.
Așa cum s-a întâmplat în întreaga mea carieră omenească,
Mă rătăcesc și nu-mi găsesc drumul
Acum, trebuie să traversez fluviul,
Dar sunt împiedicat de vânturi potrivnice.
Mirosuri de pești și de creveți stricați în ploaie îmi umplu nările;
Trupul meu este inflamat de înțepăturile insectelor
Sosite odată cu ceața.
Îmbătrânesc, timpul zboară,
Zilele care mi-au mai rămas de trăit sunt puține,
Iar eu, stând într-o barcă la Chiu-k'ou, risipind zece zile!
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică la poezia "Mor poeți" de Valentin David
Nopțile-s mai lungi și mai pustii,
Se coboară doliul în poeme,
Plânge pana și cerneala geme,
Versul, cum să poți, să-l mai învii?
În oglinda lacului, un val
Abia mai ajunge să apuce
Ramul unei sălcii ce se duce,
Să împingă bărcile la mal.
Lacrima ne plouă peste frunți,
Ploile-s mai reci și mai nebune,
Tunete se-ngrămădesc pe strune,
Se ascund secundele în munți.
Muzele agonizează-n cor,
Cupidonii în genunchi jelesc,
Stele-ncep să cadă nefiresc,
Când ne mor poeții... și cum mor!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visându-l pe Li Bo (2)
Nori plutesc pe cer întreaga zi;
călătoria unui pribeag care nu ajunge niciodată la destinație.
Trei nopți la rând ai fost în visele mele;
fiind prietenul tău, îți știu felul de a gândi.
Declari că plecările tale sunt întotdeauna împovărate de tristețe,
iar venirile, anevoioase;
Râuri, lacuri, o mulțime de valuri;
îți e teamă să nu se răstoarne barca.
Ieșind pe ușă, îți scarpini capul alb
ca și cum viața ta nu mai are nici un sens.
Cei bogați și cei cu funcții înalte umplu capitala,
în vreme ce tu, părăsit, ești alungat și plin de griji.
Cine spune că ușile paradisului sunt larg deschise pentru toți?
Înaintând în vârstă, devii doar o pradă mai ușoară.
[...] Citește tot
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gene de smoală
În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.
Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis
Un ochi care-mi ține un soare închis.
Mă rabdă pădurea, mă rabdă și cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!
Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
O barcă descoperită
Ce-i cu-acele scâncete acolo-n întuneric?
"Lăsați-l aici, în brațele mele. Încă respiră, iată!
O să-i înfășor gâtul cu părul meu." "Se-apropie furtuna,
Barca-i prea grea. E mort. Trebuie-aruncat îndată."
Privește-o clipă-n lumina fulgerului pata înspumată, norul
De fețe albe din barca neagră-n care îmbarcă apă vântul,
Femeia care imploră înnebunită, încleștându-se
De iubitul mort, acoperindu-i cu părul ei pieptul, gâtul.
"Înțelegeți, doamnă,-i mort." "Nu, simt că-i bate inima.
E doar amorțit de frig. Trăiește, știu bine asta.
Uitați-vă-, l înfășor cu părul meu și-l încălzesc."
"Nu. Draga mea, nu putem păstra mortul. Dați-i drumul, basta!"
"Hai, dați-i drumul din brațe." "O, Doamne, lasă-l cu mine!"
Ascunde, noapte, întâmplarea asta! Dă-i vântului puteri depline!
Pentru că nu există voci sau stafii în bezna de acolo
Să calmeze înfricoșata mânie-a mării din zorii zilei care vine.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguire
Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.
Comentarii
"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
[...] Citește tot
poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea pe fluviul Xi
Urc scările
Neluminate de lună;
E un un comfort rece-n vinul
Pe care-l beau singur-singurel.
Nori negri,
Ploaie,
Păsări în volbura zborului,
Ape leșietice curgând
În amurg.
Se stârnește o furtună,
Bărcile trag de parâmele voltate la mal
Sau, cu velele larg întinse,
Plutesc împinse de aripile vântului.
Sclipirea unui punct de foc
Mișcându-se-n întuneric,
Felinarul îndepărtat
Al unei bărci în trecere.
poezie de Bai Juyi, 772-846, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mal de cristal
E parcă
O barcă
La mal
De cristal
Și-n barcă
Încearcă
Să suie
-o gutuie,
Gutuie
Gălbuie,
Ești lună
Străbună,
Gutuie
-amăruie,
Ești lună
Cunună!
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sardinele stăteau
în cutie în sos de roșii
vidate de o mașină
cu statut autonom
nemișcate conform certificatului
de garanție scris în patru limbi
aflai unde se bălăceau
sardinele în zilele cele bune
sau rele
înainte de a fi pescuite
de o echipă de profesioniști
care trag plasa plină în pescadoare
o fac fără ură după ce beau
țuică sau vodcă dis de dimineață
și vorbesc despre femeile lor
grase de la carnea de porc
mâncată în timpul anilor trecuți
când îi așteaptă să se întoarcă
pe trei cărări de la barul fumuriu
sardinele înghesuite știu
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înlemnire
mama mea a murit pentru noi precum Hristos întinsă pe patru scânduri de pat
zilnic zi de zi pe rând pentru toți și pentru fiecare în parte
a suferit pentru nenumăratele mele josnicii înșelată de tata pentru credulitatea fiicelor
pe acel dreptunghi pavat cu cuie asemenea pieței orașului a vrut
să răscumpere toate podgoriile părăsite și fiecare ciorchine de strugure
ca și cum n-ar fi ajuns că El a murit deja pentru a ieși apoi din mormânt
moartea n-a vrut să vină după ea de-a lungul vieții deși mama i-a deschis ușa
cu ospitalitate și umilință a ajuns cu încăpățânare la mal cu barca din patru scânduri
privind în abisul ceresc prin oglinda ce separă adâncul de spațiu
scrisă pe copac precum madona pe scândura icoanei așezată pe patul noduros
între cele patru scânduri ale căminului i-a crescut cocoașa înlemnind singură și tăcută
fără zarvă mulțimi de gură cască elevi dezamăgiți și femei amăgitoare
număra șoptind mătăniile din lemn făcea să plutească copacul durerii în jos
poezie de Piotr Zemanek din Antologia poetycka (2014), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre bărci și timp, adresa este: