Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

briză și suflet

Citate despre briză și suflet, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la briză și suflet, dar cu o relevanță mică.

* * *

Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Știe din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Își găsește el să scurme și să-și semene durerea:
Cuibul lui – melancolia, hrana lui – veninul, mierea,
Și la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către țărmuri de departe.

Spune-mi, dac-aș fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simți din piept ardoarea-mi, când te-aș strânge-n brațe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ți le-aș petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?

Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea și-o domolește.
Când și când o filă albă de pe carte răsfoiește.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totu-i iubire

Motto: Iubirea e sacrificiul suprem

În prima mea clipă pe lume,
M-am îndrăgostit, ireversibil,
De mamă, de brațele-i calde,
Ca orice pruncuță de om!
De-nvățător, de profesor, de mentor!
Apoi, la un semn al iubirii zglobii,
Ca orice copilă sprințară,
Grațioasă și pură,
M-am îndrăgostit, efemer,
De-o mlădiță asemenea mie!
Adolescentul timid, inocent,
M-a sedus!
Nevinovat m-a sedus,
Cu incandescentu-i obraz,
Cu privirea-i ucigând-o pe-a mea,
Cu mâini tremurânde, fierbinți
Și buze cuminți, sângerii,
Nesărutatele încă!

[...] Citește tot

poezie de (21 mai 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

Porto franco

În alidada timpului,
azimuturile mi-au întins velele sfârtecând dăruirea.
Din trunchiuri de ape,
înfloreau ramuri fluide.
Am strâns în brațe marea
cum femeile care știu s-aducă alinare.

Copleșind liniștea cu lumina bătând între două carturi,
farul de-aterizare părea o epavă de-argint.
Amurgul aștepta prilejul să-nece orizontul dragat de pescăruși.
Sub briza toamnei, cu trena încă verde,
am revenit în portul cu povești neterminate.

Corabia a rămas înfiptă-n reciful din mine.
La refluxul de voaluri arzânde,
cu un suspin prelung și-adânc pătimaș,
marea-și întoarce privirea spre țărmul renăscut.
Sângele bate aprig în tâmple.
În scoica sufletului,
se zămislesc perle de destin

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Costel Avrămescu

Pravila toamnei

Sub căutătura-i de Don Quijote de la Istru,
zăgăzuit în nepăsare maiestuoasă,
cu mult lărgita-i albie patriarhală,
când soarele dă în pârg,
fluviul își șerpuiește molcomit istoria milenară
ce curge îndărăt
spre Cetatea Medievală a Severinului.

De când și-a tras (b)arca pe uscat,
la fiecare început de toamnă,
de ziua lui,
încercând să sfideze uitarea,
își descarcă prinosul de singurătate.

La umbra castanilor
– ce se toropesc năuciți –
pe o bancă parfumată cu arome de prune
– din recolta anului trecut –
asistă neputincios la solemnitatea
– ostentativ de timpurie –

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Apariții spectrale

Dincolo de perdeaua ponderabilă a toleranței,
soarele lasă locul nopții cufundată-n tăcere.
Transparențele timpului aruncă flashuri
ce-mi amintesc eventualități serafice
între suspinele unui trecut,
sfărâmate în schije de mortale esențe
și vesele mângâieri ale brizelor marine,
pierdute în delirante tăceri ale unui timp fără viitor.
Aparații spectrale sfâșie în ace de vanitate
ochii tăi acum corozivi,
îmbibați de stupoare animalică
și evaporă cuvintele de iubire și credință,
lăsând cântul de moarte a mă cuprinde.
Jucându-mă în vânt,
pe cale sunt de-a-mi pierde sufletul dar,
lumina străpunge apăsătoarea negură,
mă prinde de mână, cu forță mă trage,
lacrimi amare îmi spală păcatul,
mă-ntorc la credință, iubirea îmbrățișez.
Privesc doar înainte, speranța mă-nsoțește,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îndemn de vară

Iubit-o, dă-mi mâna, și-ascultă, tu, marea
Pe umedul mal, pierzându-te-n zarea
Ce unduie verde și-n plângerea-i lină
Auzi cum dă glas amorului vină.

Încearc-a-nțelege, durerea profundă,
Adusă la mal în undă cu undă,
Căci mării aprinse găsitu-i-a vină
Blestemul de-amor ce cată pricină.

Cu neîmpăcarea, ce-n valuri s-aude,
Răscoală-se-n noi simțirile nude,
Și-n slava-i eternă amoru-și arunce
Durerea sa prin blestemul său dulce.

În aerul verii, în jalea marină,
Același blestem găsește-ne vină.
Dar nu-ți fie teamă căci eu sunt cu tine
Și rogu-te dar, în cumpăt te ține.

[...] Citește tot

poezie de din revista Luceafărul de seară Botoșani (15 iulie 2021)
Adăugat de George Ciprian BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
ușor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arșița venind din Soare.
Așteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viață, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieții sunt chiar eu
și tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
și toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton și de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De țărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroșii,
Sunetul făcut de brizanții care de navă se izbesc, voioșii –
Cântecele venind dinspre cabestan și curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va ști că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre și beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvnește la mările vântoase, verzi, la ținuturile lui Moby Dick.
Și voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roți, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Botnaru

Tu, Soartă!

De ochiului ai dat, de izvor, o lacrimă-atât de flămândă,
Tu, Soartă, și gura i-o lasă, prin murmurul lin să te plângă
Și cât neastâmpăr de zbor ai pus în aripa mea stângă,
Un cer îmi apleacă ușor, să-ncapă-alinarea-ți pe tângă,

Iar boțul de sare amară, lins hulpav de limba mea lungă
Din lipsă-a cuvântului-miere, ce-ntârzia să mi-o ungă,
Ți-l iert, că l-ai pus, greu butuc, la piciorul meu drept,
Să-nvăț, cum s-aleargă pe funia vieții la modul direct.

În clipa de-avânt, la maxim, de liniște, dă difuzoare,
Urechii tocirea ascute-o, să guste-armonii răpitoare,
Deșteptă-mi în ochi, de vultur, privire iscoditoare,
Să-nvețe discret, din fulger desculț, alergarea pe foaie.

Din ștreangul tăcerii, ce-și crește pe gâtu-mi un clește,
Deznoadă-i betonul ce-apasă cuvântul, când înflorește,
Căci nu pot să tac și urlu ca lupul flămând, ce sperie Luna,
Când ea mă inspiră și veche, și nouă, și-albastră, nebuna...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iubirii nesfârșite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleștar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Și luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... și-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veșminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleștar
Pe treptele iubirii risipite...

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

Crepuscul nautic

Un altar neterminat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă;
Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;
Briza abia trezită din somnul său diurn cravașează sirepe herghelii de valuri-n spumă;
Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul catifelat;
Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruși albaștri și petale de lună.

În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;
Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,
Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic;
Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează și prind glas;
La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării și, trecutului meu, îl suprapun cinematic.

Lampa cu fluturi albaștri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;
Pentru magnetul uriaș al mării, inima mea va rămâne o bucățică de fier;
Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost și-alinare.

Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg,
Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer
Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am așezat pe înserat la umbră și răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrișor,
Unde frunzele erau verzi și fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberațiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-așteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua și-i numărau Nopții-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi și la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, ușoară,
Și, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rou㠖
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furișează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care uneori a plâns, mâhnit–
Și scurt timp a fost iubit nespus; și-apoi... a adormit.


[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

(in)eficient estival

mă pândești constant
habar nu ai
cum fiece dimineață îmi trece cu sfințenie
printr-o grădină
printr-un miracol
de unde și dâra aceea inefabilă
ca și cum o magnolie și-ar elibera sufletul
nelăsând niciun mort în urmă

intrată în alura mea personală
în interioare cu deschidere amplă
această parfumerie naturală
cu vitrine și cristal
ochii mei potrivindu-și adâncimea
în tentativele cosmice ale mării
doar în aceste felii proaspete de pepene roșu
în boabe de struguri și brioșe cu frișcă

zgomotul muzical al sălciilor!
briza!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Limpezime

E suficientă briza unui crez să încălzească frunzele,
să-și pună privirea timpul
pe Steaua polară sau pe ce i-o fi mai drag,
cât să înțeleagă pe care înclinație
se menține basmul ochilor.
E suficientă dezbrăcarea de alunecări,
să se întindă, cange, în zborul cocorilor înamorați de albastru.
E suficient glasul adâncului, să strige, ecou.
Aerul taie ridat oceanul,
spintecă bizar pieptul vitraliilor cu anotimpurile.
Cât de rapid taie picioarele la picanteria proiecțiilor!
Precizie!
E suficientă exprimarea zemoasă
de apoteoza zvâcnirii,
să-și pună ochii pe starea de bine,
în deplinătatea aplecării spre nemurire.
Are în palmă cerul și îl privește iscoditor,
cu nedumerirea ușierului încețoșat în fața cheii de culoarea clorofilei.
Are putința de a răsuci șurubul proptelelor de senin.
și nu vede dedesubtul apei curgătoare peste virtutea tăcerii.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

Necuvinte

Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braț;
Eu am întins spre ea brațul ca un țărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
și m-a-ncercat cu descurajare
și nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate și
m-am ales cu o fărâmă de speranță
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârșit
a temnițelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nțelepciune.

Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniștea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simțeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanță negreșit primesc
De la tine, mare îndrăgită și iubită,
S㠖mi dai din energia și farmecul tău
Să mă țină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Și desenează pe-al tău luciu mișcător
Tabloul bucuriei și –mplinirii vieții,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopții
Se oglindesc și chipul și-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi și ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpletește cu azurul, la orizont
Și inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-și danseză jocul trepidant, stătut
Și freamătă în cântul dragostei profund.

[...] Citește tot

poezie de (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Omar Khayyam

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aștrii
De pe Câmpia Nopții și-albaștri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaștri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâșmă glas, frățesc salut:
"Templul așteaptă oaspeți credincioși,
Intrați, nu vă sfiiți, slujba-a-început"!

Cocoșu-a cântat, umflându-și gușa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Ușa,
Deschideți ușa, știți cât de puțin
Timp avem de stat și-apoi... cenușa."

Învie Noul An dorințe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spațiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citește tot

rubaiat de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Rubaiate" de Omar Khayyam este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.
Georgeta Nedelcu

Fără tine...

Fără tine, sunt o primăvară fără verdeață, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce și-a pierdut parfumul!
Iubitule, întinde-mi mâna și spune-mi: "Mai există fericire pe lume?" Te întreb, pentru că în absența ta mă risipesc ca un șirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Ești soare printre nori, ești lumina sfântă ce-mi inundă sufletul, ești roua dimineții ce-mi răcorește durerea, ești liniștea nopții ce-mi străjuiește visele!
M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe țărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit să sfidez rațiunea și să mă las pradă unei iubiri ca un fum, dar te-am iubit precum o pasăre iubește zborul și libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic, iar eu în viața ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele.
Ai fost religia mea și-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minții până adormeam. Și tot tu ai fost refugiul meu, iar eu în brațele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiție a fericirii, am învățat să respir un alt aer.
Eu te-am îmbrățișat cu pasiunea cu care valul îmbrățișează marea și țărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum, fără tine toate s-au prăbușit, iar amintirile nu fac altceva decât să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.
Sunt singură și mi-e dor de tine! Te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.
Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristețea, vântul ce-mi răsfață părul, o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... și primul meu gând... Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine!
Am crezut în declarațiile tale, fără să mă gândesc că într-o bună zi mă vei părăsi. Ai plecat și m-ai lăsat dusă de vânt... Ce aș putea să fac fără tine? Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde ești? Unde ai plecat? Zile, nopți, săptămâni s-au scurs prin porțile timpului, dar tu nu ai venit...
Te caut, cum își caută mama disperată copilul rătăcit!
Te vreau! Te cer! Și te aștept! Te vreau ca un preț al iubirii, te cer ca un preț al suferinței și te aștept ca o solie mângâietoare! Unde ești? Te caut cu ultimele puteri ale suferinței mele.
Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperând... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare și să nu mai tresar când îți rostesc numele. Vreau să uit! O să dorești să te mai caut! O să-ți fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viață chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii și a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îți vei odihni privirea în undele lui. În vis și-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!
Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp ai mei!...

poezie de (ianuarie 1997, Craiova)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Leo

Îmi sună clopotul, parcă din nou, de-o noapte de înviere
La fel de stranie, râvnită ca pe-o sursă din întunecat, lumină
Ce nu mai vine de mult timp și nicidecum nu-i semn c-o să revină,
Să scalde suferințe, neîmpliniri, dezastru, uitată mângâiere.

Resimt din puritatea însămânțată-n gând, cu post de trup
Pătruns în suflet de-o credință; că-i retur, balanță-n neștiută viață...
Dar dusă e speranță, zi de zi întoarsă-n pierdere, cu ascunsă față,
Ca moartea nevăzută, presimțită, stând inert... doar timpul să-l astup.

E înălțare în piept, ce îngână aproape afon coralele pascale,
Zvâcnind ca fluturele retrezit din stern, un zbor de pene îngerești,
Ce fâlfâie pe-obrazele în bătaia caldă-n roșu a lumânării, acum cerești...
Purtată-n grijă pân' la casa, m-așteptând, s-o binecuvântez de jale.

Mă înfrupt licori cu bunătăți dorite de pe masa întinsă, albă spumă,
Pictată tot pastel cu dăruinde pofte fumegânde-n izuri gurmandize;
Ochi în ochi, cu partea-mi dragă, sparg coaja sângelui sub licăriri de brize
În languros relaș. uitând de tot, de mâine, ieri pierdut, de amertumă.

[...] Citește tot

poezie de (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre briză și suflet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook