Citate despre căderea frunzelor și timp, pagina 3
Crizanteme
Pe umerii toamnei,
Calina romanță valsează-n amintiri dorite.
Viorile inimilor oftează-n colțuri umbrite.
Frunzele ruginii se strecoară ca gândul
Printre copacii aleii cu ramuri putrezite
Și cad obosite pe asfalturile dospite,
Împiedicând grijile visătoarelor grăbite.
Luna ațâță mereu nostalgii,
Soarele cochet schimbă des pălării.
Iubirile cu brațe de crizanteme
Încearcă mereu să alunge dileme,
Iar vântul răsfățând des aripi și plete
Flutură-n zări vele de gânduri cochete.
Sărutând pătimașă crizantemele toamnelor
Îngân romanțe de viață trăite,
Pentru voi domnilor și doamnelor.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec orele...
Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei și dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.
Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte și de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, aud un saxofon,
își urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava plecată din trombon
cu notele furate din partituri banale.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să socotesc iubirea mea?!
Să socotesc iubirea mea în clipe,
Iubita mea cu trupul diafan,
Când umbra ta, ca pe-un solar cadran,
A prins în trupul meu să se-nfiripe?!
Să socotesc iubirea mea în ore,
Iubita mea cu plete de copt lan,
Cu chip nepământean, de porțelan,
Ce risipești parfum de pasiflore?!
Să socotesc iubirea mea în zile,
Iubita mea cu șold rubensian,
Dar să-mi înec dorințele, profan,
La pieptul desfrânatelor dalile?!
Să socotesc iubirea mea în ani,
Iubita mea cu glezne de cancan,
Pășind la brațu-ți ca un narcoman,
Când ne-om plimba sub desfrunziți castani?!
poezie de Mihaela Banu din In cartea Eu râul tău, tu matca mea (iulie 2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pas rotund spre inimă
Ridică-ți ca pe o crizantemă de jos pleaopele
estetic vântul desface parcurile album
voila plopii dându-și afișe ca-n Londra un groom
identic bancnotelor noi tac zebrat apele.
Prinde-mi glasul de rever cât o panglică cu un ac de siguranță
îți dăruiesc acele stele la fel unui serviciu japonez de ceai
pasul tău călătorește reflector în pupilă sau paraguay.
Apasă-mi cu mâna inima cum c-o piuneză o circumstanță.
Seara va clădi printre tine corturile de stele și eter
din turle liliecii vor trage tăcerea de capătul sforii
ascultă-ți deci sângele ca greieri lângă urechea morii
și vezi luciul arterelor asemeni șinelor de fier.
La un profesor de desemn la catedră luna a sosit
conform frunzele au căzut la examenul de chimie aurifer
trecând prin parc nucii toți din cap i-au mulțumit
și sălciile morfinomane se sinucid cu fiole de ger.
Flutură-ți acum inutil nervii verzi ca o batistă
[...] Citește tot
poezie clasică de Stephan Roll (1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum aș putea să iubesc toamna?...
cum aș putea să iubesc toamna
pentru diminețile ei mohorâte
ce-mi atârnă de suflet
împovărându-l
pentru cocorii alungați
și frunze desfrunzite
călătoare-n delir
covor așternând
al doamnei plătit bir
pentru nesfârșitele nopți
pline de tăceri
când timpul parcă adoarme
și azi abia se rupe de ieri
cum aș putea să te iubesc toamnă
pentru oglinda ce acum îmi arată
un chip răvășit și străin
când simt golul sub pleoape
și-amurgul răsare
tot mai aproape?...
poezie de George Ioniță (6 octombrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec orele
Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei și dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.
Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte și de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, un tril de saxofon
își urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava scăpată din trombon
cu notele furate din partituri banale.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatic
Veștejite sunt zilele târzii de toamnă
Și totul pustiu, nu-i nimeni pe drum
Cad frunzele adormite, ca-n basmele vechi,
Acompaniate, de valuri mari de fum.
Ne-a părăsit tot ce era frumos
Nu merităm s-avem noi anotimpuri
Plâng codrii în bătaia vântului nebun,
Părăsiți de timp în vastele câmpuri.
Doar clopote mai bat vestind o sărbătoare
O sărbătoare mare, creată de natură
E toamnă, cu brumă, cu fructe în cămară,
Iar vara tristă pleacă, spre zări într-o trăsură.
Cântații cu drag toamnei să ne împartă daruri,
Cu glas de frunze moarte, până-o să cadă ploaia,
Să cadă pomii uscați în lunile de vară,
Cu ei in zile reci, să ne-ncălzim odaia.
[...] Citește tot
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cernite ciori...
Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...
Cârdul se așeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieșit
din cuiburile lor... rămase nude.
Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-și ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile și ciocul...
Un "maidanez" trezit din somnolență,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muțit...
sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot aduce nici o dovadă
sunt un martor incredibil
numai bun de pus în cămașa de forță
un fel de îndrăgostit etern
de lumea îngerilor
un copil răsfățat
gânguresc cu luna
mă hrănesc cu stele
din când în când
mă joc cu pletele timpului
desfrunzesc universul
adun flori din inimi
construiesc castele
din nisipul trăirii
mă dăruiesc oceanului
cu disperarea delfinului eșuat
sunt înecatul acestei lumi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În față se ivise o depresiune a terenului, având forma unei pâlnii, în care creșteau stejari dezădăcinați și brazi desfrunziți și încovoiați de secole de vijelie. Două turnuri înalte, subțiri, se înălțau deasupra arborilor.
Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul gând
am adunat în palme timpul
nu a stat
m-a privit o clipă
apoi a plecat
la pas, pas cu pas
pe drumul lui
la ceasul rămas, spre alt popas
am căutat o viață fericirea
nu m-a cunoscut
nu a știut că a trecut de multe ori pe lângă mine
am strâns în brațe femeia
sărutând trupul fierbinte și gol
o clipă m-a privit țipând în brațele iubirii
apoi a plecat, cu alt bărbat
pașii ei se strecurau
pe nisipul umed de lacrimi
azi pășesc pe alei
de tei, de ce vrei
în față doar vântul mai bate
bate și bate
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate-s sfinte în icoană
Te întreb câtă noapte ne cuprinde
Și de ce primăvara pleznește în ferestre?
Obrajii tăi în loc de unde ce se privesc în razele cerești
Zăpadă, toate-s sfinte în icoană
Tu râzi și strigi în basmul meu, cu șoimi
Rămasă în urmă, ruginita toamnă
A desfrunzit pădurea în culori
Nu scrie și nu plânge
Mi-e sete de un secol de povești
Întoarce mâinile
E raza albei luni din care te privesc.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg
Desfrunzit și prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut și-ntâii fulgi
Și l-am prins din zbor pe unul.
Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică și rotundă
S-a topit și a murit
O minune de-o secundă.
M-am întors înduioșat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu și nu mai este.
-Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolții tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantofii roșii
Ea are pantofi roșii, pantofi roșii
Mai pot avea marchizele nebune.
Luna răsare din pantoful care,
O, din pantofu-n care nu apune.
E un ceva, o gheață luminând
Cu fumuri joase, umede, gălbui,
Cum uneori se-mpiedică și blând
Cad frunzele pe chipul nimănui.
Pantoful stâng, pantoful drept topiți
În jurul gleznei dânsei prea grăbită
Privind la orologiul obosit,
Privind la orologiul din orbită.
S-a înălțat prea sus, străzile curg,
Alunecă de ploi necunoscute,
Ca albatroșii orbi într-un amurg
Vâslind în nebuloasele derute.
poezie de Bujor Voinea din Hidrargir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aritmetică
Dă patină inelului, nu cocleală,
Dă pietrei lunii de nor șlefuire.
Cărții ia-i pagini, dar dă-i primeneală,
Iar telefonului, voci. Și-auzire.
Nu-mprăștiată iubire, ci-mpărtășită,
Nu împărțită! Nu între noi!
Poate, mai bine da! - înmulțită,
Dar nu cu vreun timp, ci cu doi!
Și creanga ce zbate perechea de vise
Idee e, nu prea zadarnic lest!
Desfrunzirea e înfrunzirea ce zise:
Rar dragostea nu dă cu rest!
poezie de Andrei Gădălean (octombrie 2016)
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri scrise pe frunze uscate de vie
I
HAFIS
La început - se știe - stelele aveau pe cer
cărările cu stângăcie trase la-ntâmplare;
din arcuirea zveltă a sprâncenei tale
a-nvățat odată Luna
să-și arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.
II
PSALMISTUL
Când treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiți pe streșini ciuruite
se trezesc, crezând
că pașii tăi, mărunții, runt semințe azvârlite
de-o mână bună pentru ei.
III
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portocala amară
Ce mult a trecut de când nu ți-am scris,
O seară, o iarnă, o zi tropicală
Sau poate o lună pierdută în vis,
O lună amară ca o portocală.
Cărări desfrunzite, cărări de zăbrele
Spre-o lume zâmbind într-un fel radical
Ce lacrimi ciudate, ce lacrimi-mărgele,
Ce fructe amare într-un portocal.
Ce mult a trecut de când nu mi-ai scris,
Cortina de-ocean oarecum verticală
Tresare la ora bifată precis,
Știi? Ora amară dintr-o portocală.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem ingenuu - II -
Cum apari așa din senin
din lună verde și piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziți,
printre veșminte uzate de sfinți,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai știu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezești cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare
contopindu-te apoi
cu apa de mare
[...] Citește tot
poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
era atât de frig și era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
pășeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau și muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanțul ultimului gând
era târziu și era noapte
eu adunam grăbit în palme șoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiț
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineața crudă când raze se spărgeau de geam
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la căderea frunzelor și timp, dar cu o relevanță mică.
Peisagiu retrospectiv
I
O, desfrunzirile din urmă!
Te uită, vastele păduri
Stau veștede sub greaua turmă
De nori haotici și obscuri.
Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se-așeze de pe-acum,
În dantelări de fine salbe,
Pe tufă umedă, pe drum.
Un cinic puf au nins scaieții...
Și totuși, iată-mă venit
În fața toamnei și-a tristeții
Cu gândul iarăși ispitit,
De-avântul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,
[...] Citește tot
poezie clasică de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre căderea frunzelor și timp, adresa este: