cai şi moarte

Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba... (după proverbul englez While the grass grows, the horse starves)

Până creşte iarba,
Îmi albeşte barba,
Piere portocalul
Şi îmi moare calul.

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba, calul moare de foame. While the grass grows, the horse starves. (En). (Pr. englez; tr. George Budoi, [...] | Citeşte tot comentariul

De cînd şi-a închis Dinu ochii, şi ea a ieşit în curte şi a strigat "Tulai!", de-atunci a simţit că nu oamenii aceia care vor veni să vadă pe mort îi vor fi sprijin de-acum înainte, ci calul acela mare, alb, care sta legat de-un pociumb şi ronţăia liniştit la ogrinji.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce a primit Iov şi caii şi asinii şi cămilele şi oile şi toate mângâierile din belşug, într-un număr îndoit, iar numărul copiilor a fost egal cu cel al morţilor? Pentru că necuvântătoarele şi toată bogăţia au pierit cu desăvârşire, dar copiii îi va avea pe toţi la înviere.

citat clasic din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de alb

Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah
invadată de nebuni şi de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie.
Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi
trimişi la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înfiinţează la palat.
Şi ce mândru era regele negru!
Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenul Câinelui Moldav...

Un Câine trece prin pustiu şi latră aprig caravane,
Zburlind cu părul plumburiu măciuca albelor turbane.
Un Câine trece lăbărţat, pişând cand roţi, când paravane
Şi cai, ce mor la adăpat, in preajma Fetelor Morgane...

poezie de Iurie Osoianu (21 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii se trag în lumină

orbi
coamele grele
cară hoituri
pe drumul îngust

moartea plimbă somnul
din casă în casă
un cântec de leagăn

mă prinde mama
căţărată
în podul cu amintiri

praful intră adânc
sub unghiile lungi
vopsite
cu negru

pe uşa din spate
intră

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mă trage pe linie moartă

Ce fiară mi-a prins uşa casei în cuie?!
Ferestre se zbat astupate de scânduri.
Ce monstru, hăţiţuri de iederi îmi suie,
Pe prispă, pe ziduri, pe stâlpi, rânduri-rânduri.

Ce vuiet se-aude venind dinspre boltă?!
Nechează toţi caii scapaţi din căpestre,
Cu frâiele rupte, cuprinşi de revoltă,
Bătând cu copita la mine-n ferestre.

Deschideţi fereastra, mai scoateţi din cuie!
O haită de cerberi voraci stau în poartă.
Tăiaţi din fuioare de iederi silhuie,
Că timpul mă trage pe linie moartă!

Mi-e viaţa coşmar şi-s închisă de vie.
Încerc ca prin vis să ajung pân' la uşă,
Dar zborul mi-e frânt, n-ar sfida o stihie
Şi-n vatra vieţii mai e doar cenuşă.

poezie de Mihaela Banu (18 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra Sinaiului

Deasupra Sinaiului – norii
Deasupra norilor – El,
N-am fost acolo, înseamnă
Că Dumnezeu e în noi.
În casa vecinului, moartea
A pus un bilet de tramvai,
Aşa se pare, vecina
Crede ca mortul e-n rai.

* * *

Cred în viaţa de apoi,
Ca-n această viaţă,
După moarte am şi eu
Drept la alta faţă.
În memorie păstrez
Mii şi mii de chipuri
Sunt un biet calculator
Plin de videoclipuri.
Te-am iubit şi m-ai uitat,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoreticianul cu ochelari de cal ar muri bucuros pentru doctrina lui, desigur, şi nu pentru popor.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia unei insule

Diseară-i plecarea în insula mea,
trăsura de nuc te aşteaptă la scară,
ia-ţi haine mai groase şi nu-ntârzia,
căci câini-poliţişti s-ar putea să apară.

Nu-ţi face probleme, birjarul e mort
şi caii sânt morţi şi trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu ştiu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.

Acolo, vom creşte copii monstruoşi,
la chei de metal şi de mâzgă vor râde,
cu veşti ne-o ticsi de la moşi şi stramoşi,
tic-tac, telegraful cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
şi le vom trimite în lume de-a rândul,
ca-n sticle băgându-le în câte-un ochi,
Al Patrulea Ochi pentru casă păstrându-l.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Patrascu Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea renaşte cu mine, cu tine...

Alerg prin romane la timpul prezent,
Semne îmi las pe vârfuri de creste
Să – mi scoată regina şi-un rege dement
Din tabla de şah găsită – n poveste.

Se spune că timpul se – ntoarce în noi
Să pună sechestru pe amintirea finală,
Când ziua de mâine o rupem în doi
Vom spune prezent la povestea de gală.

Poeme împart în poarta stelară,
Printre aplauze îţi fur un sărut.
Iubita mea cu sânge de fiară
Să râdem de moarte cum a trecut.

Priveşte în mine să prinzi de veste,
Primul semn de carte vei fi.
Veni – vor ursite să – ţi bată în ferestre
Că am plecat când noaptea e zi.

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibliofilie

Un armăsar de la Vaslui,
Cam răpciugos şi mort de foame,
I-a dăruit iubitei lui,
Un volumaş de iepigrame!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mor caii când vor câinii

Vin refugiaţii-n ţară,
Noi plecăm, plecăm pe-afară.
Nu-i aşa cum vor românii,
Nu mor caii câd vor câinii.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză palidă, floare galbenă

Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună şi lumină
Pomii în grădină
Şi scutură soare.

Aţi fost nişte trupuri
Şi v-aţi făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi şi migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi şi pene,
Fulgii, alene
Şi pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.

Miroase a piatră şi ceară,
Şi ziua intră în seară.
Prin ceaţa mânjită cu humă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa şi auzi peste câte prăpăstii a dat, muri şi învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne şi oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o uşurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văzu el că nu poate altfel să răpuie pe voinic, decât prin viclenie. Căta deci vreme cu prilej ca să-şi puie în lucrare cugetul său cel nelegiuit. Într-o zi când voinicul se întorsese de la vânat şi era ostenit peste măsură, se culcă în grădină la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dânsul şi-l făcu bucăţi, bucăţi, cu paloşul pe care îl purta totdauna ascuns la dânsul. Şi ca să nu bage de seamă mă-sa, puse toate bucăţelele în dăsagi, le aşeză pe cal şi, dând câteva bice calului, îl dete pe poartă afară.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!