Citate despre cai și moarte, pagina 3
Veche dramă
Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om și cal, os cu os!
(Își purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălțări,
cu scări de lemn, cu șaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
și cu zăbala.
Om și cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă și mie, copilă,
în milă
și-n frunză dalilă
cu dinți
fierbinți
[...] Citește tot
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până crește iarba... (după proverbul englez While the grass grows, the horse starves)
Până crește iarba,
Îmi albește barba,
Piere portocalul
Și îmi moare calul.
poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până crește iarba, calul moare de foame. While the grass grows, the horse starves. (En). (Pr. englez; tr. George Budoi, [...] | Citește tot comentariul
De cînd și-a închis Dinu ochii, și ea a ieșit în curte și a strigat "Tulai!", de-atunci a simțit că nu oamenii aceia care vor veni să vadă pe mort îi vor fi sprijin de-acum înainte, ci calul acela mare, alb, care sta legat de-un pociumb și ronțăia liniștit la ogrinji.
citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru ce a primit Iov și caii și asinii și cămilele și oile și toate mângâierile din belșug, într-un număr îndoit, iar numărul copiilor a fost egal cu cel al morților? Pentru că necuvântătoarele și toată bogăția au pierit cu desăvârșire, dar copiii îi va avea pe toți la înviere.
citat clasic din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Regina de alb
Privesc la viața mea ca la o tablă de șah
invadată de nebuni și de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
și aflu că au fost nimiciți de propria nebunie.
Pe tabla mea de șah se mai bat încă pioni nevinovați
trimiși la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înființează la palat.
Și ce mândru era regele negru!
Știa cât urăsc nebunii dar și cât îmi plac caii sălbatici...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Catrenul Câinelui Moldav...
Un Câine trece prin pustiu și latră aprig caravane,
Zburlind cu părul plumburiu măciuca albelor turbane.
Un Câine trece lăbărțat, pișând cand roți, când paravane
Și cai, ce mor la adăpat, in preajma Fetelor Morgane...
poezie de Iurie Osoianu (21 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caii se trag în lumină
orbi
coamele grele
cară hoituri
pe drumul îngust
moartea plimbă somnul
din casă în casă
un cântec de leagăn
mă prinde mama
cățărată
în podul cu amintiri
praful intră adânc
sub unghiile lungi
vopsite
cu negru
pe ușa din spate
intră
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătoria
Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul și mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a înghețat ca apa.
Dacă eram mai atent trăiam veșnic
În zadar lipesc cioburile vieții de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.
Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viața iubește tortura sufletului.
Starea mea tristă de fericire izbucnește
Timpul infinitatea și nemurirea o iubește,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranțe când tu vise ai aprins.
[...] Citește tot
poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul mă trage pe linie moartă
Ce fiară mi-a prins ușa casei în cuie?!
Ferestre se zbat astupate de scânduri.
Ce monstru, hățițuri de iederi îmi suie,
Pe prispă, pe ziduri, pe stâlpi, rânduri-rânduri.
Ce vuiet se-aude venind dinspre boltă?!
Nechează toți caii scapați din căpestre,
Cu frâiele rupte, cuprinși de revoltă,
Bătând cu copita la mine-n ferestre.
Deschideți fereastra, mai scoateți din cuie!
O haită de cerberi voraci stau în poartă.
Tăiați din fuioare de iederi silhuie,
Că timpul mă trage pe linie moartă!
Mi-e viața coșmar și-s închisă de vie.
Încerc ca prin vis să ajung pân' la ușă,
Dar zborul mi-e frânt, n-ar sfida o stihie
Și-n vatra vieții mai e doar cenușă.
poezie de Mihaela Banu (18 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deasupra Sinaiului
Deasupra Sinaiului norii
Deasupra norilor El,
N-am fost acolo, înseamnă
Că Dumnezeu e în noi.
În casa vecinului, moartea
A pus un bilet de tramvai,
Așa se pare, vecina
Crede ca mortul e-n rai.
* * *
Cred în viața de apoi,
Ca-n această viață,
După moarte am și eu
Drept la alta față.
În memorie păstrez
Mii și mii de chipuri
Sunt un biet calculator
Plin de videoclipuri.
Te-am iubit și m-ai uitat,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Teoreticianul cu ochelari de cal ar muri bucuros pentru doctrina lui, desigur, și nu pentru popor.
Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzia unei insule
Diseară-i plecarea în insula mea,
trăsura de nuc te așteaptă la scară,
ia-ți haine mai groase și nu-ntârzia,
căci câini-polițiști s-ar putea să apară.
Nu-ți face probleme, birjarul e mort
și caii sânt morți și trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu știu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.
Acolo, vom crește copii monstruoși,
la chei de metal și de mâzgă vor râde,
cu vești ne-o ticsi de la moși și stramoși,
tic-tac, telegraful cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi,
și le vom trimite în lume de-a rândul,
ca-n sticle băgându-le în câte-un ochi,
Al Patrulea Ochi pentru casă păstrându-l.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Patrascu Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințul
Biruitor de lifte și jivine,
Așteaptă dârz, la rându-i biruit,
Și ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniți pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde și-a răpus vrăjmașii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, pașii
Curteniilor șireți ce l-au vândut.
Inchis în turnul morții din poruncă,
Prințul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca niște vulturi negri ce-și aruncă
Intre cotețe rotirile lor.
Puterea lui întreagă și vitează
Ascultă-n noaptea de safir și lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Și când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoșei domnești,
Prințul te simte, spada fermecată,
Prinsă de șold, c-ai tremurat și crești.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea renaște cu mine, cu tine...
Alerg prin romane la timpul prezent,
Semne îmi las pe vârfuri de creste
Să mi scoată regina și-un rege dement
Din tabla de șah găsită n poveste.
Se spune că timpul se ntoarce în noi
Să pună sechestru pe amintirea finală,
Când ziua de mâine o rupem în doi
Vom spune prezent la povestea de gală.
Poeme împart în poarta stelară,
Printre aplauze îți fur un sărut.
Iubita mea cu sânge de fiară
Să râdem de moarte cum a trecut.
Privește în mine să prinzi de veste,
Primul semn de carte vei fi.
Veni vor ursite să ți bată în ferestre
Că am plecat când noaptea e zi.
[...] Citește tot
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popa Stoica
Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalță discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeții beau vin,
Pentru a lor țară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește:
"Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește,
Armele depuneți, primiți a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padișahul viața vouă dăruiește."
Însă popa Stoica astfel îi vorbește:
"Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur și de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ștefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bibliofilie
Un armăsar de la Vaslui,
Cam răpciugos și mort de foame,
I-a dăruit iubitei lui,
Un volumaș de iepigrame!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ei
Ei vor veni. Stând după colț.
Au poate gândul să-i întoarne?
Ești numai spaimă, ești de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonț.
Cu toate simțurile goarne,
Trăiești uciderea de bolți.
Ei au copite și au coarne,
Au pușcă și în pușcă gloț.
Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunții lor:
Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Și două mii de ani eclipsă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mor caii când vor câinii
Vin refugiații-n țară,
Noi plecăm, plecăm pe-afară.
Nu-i așa cum vor românii,
Nu mor caii câd vor câinii.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză palidă, floare galbenă
Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii în grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceața mânjită cu humă
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa și auzi peste câte prăpăstii a dat, muri și învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne și oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o ușurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văzu el că nu poate altfel să răpuie pe voinic, decât prin viclenie. Căta deci vreme cu prilej ca să-și puie în lucrare cugetul său cel nelegiuit. Într-o zi când voinicul se întorsese de la vânat și era ostenit peste măsură, se culcă în grădină la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dânsul și-l făcu bucăți, bucăți, cu paloșul pe care îl purta totdauna ascuns la dânsul. Și ca să nu bage de seamă mă-sa, puse toate bucățelele în dăsagi, le așeză pe cal și, dând câteva bice calului, îl dete pe poartă afară.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cai și moarte, adresa este: