Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

calendar și lumină

Citate despre calendar și lumină, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la calendar și lumină, dar cu o relevanță mică.

Vivian Ryan Danielescu

Lună de vară

Aripi de înger inima mi-a cuprins
Din visele cu serile ninse
Albul liniștit din micul paradis
Gândul la tine în vis se oprise

Si se făcea pare că tu ieșeai
Din vălul timpului de ieri frumos
Pe șaua Lunei de argint alunecai
Un suflet din iubirea norilor setos

Se luminează cerul în înălțimea lui
O inima cu aripi ce între noi zbura
Purtată pe aripile posibilului
Vise trăite ce somnu-mi colora

As vrea să nu te mai iubesc
Căci visul vreau să nu dispară
Iubirea nicicând să o cunosc
In calendar să nu fi fost lună de vară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna

E iarnă iar în calendar,
Uite Ajunul!
Fulgi argintii pe trotuar,
Valsează câte unul.

Cade zăpadă din cer,
E vis minunat,
Totul e plin de mister,
Parcă-i basm curat.

Pe alte alei,
Chiotele de copii
Mari sau mititei
Sunt cu sănii mii.

Miros de brad în casă,
Cu cetina cea deasă,
O stea cu grijă aleasă,
Cea mai luminoasă.

[...] Citește tot

poezie de (decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia IgnatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimi modelate

izvodești credință din cuget idolatru
te închini la soare la lumina-i sfântă
fiecare rugăciune o despici în patru
în psalmi și psaltire literele cântă.

speranța izvorăște din inima rănită
se scurge ca sângele prin fiece nucleu
inima ta doar cu iubire-i hrănită
luptă cu deznădejdea cu curaj de leu.

modelezi în slove lacrimi arzătoare
lumini se tipăresc în cartea cu povești
în calendarul sfinților e sărbătoare
să nu uiti să te-nchini și să iubești.

în mulțimea de suspine tu rămâi o visătoare
un miracol ceresc și cu visul nutrești.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despartire

Se-ntunecă din nou afară:
Sfârșește altă zi din vară;
Și seara-ncet sosește iar:
O altă zi din calendar.

Dar nouri grei se scurg pe cer
Întunecând lumina slabă,
Și parcă văd eu chipul ei
Pe nori, chiar și pe luna albă.

Pe cerul negru-înourat,
O șansă-am vrut, tu nu mi-ai dat!
De vor pleca-acei nouri grei,
Voi revedea eu chipul ei?

Și parcă din senin, acum
Văd stele multe, cu duium;
Văd luna, văd chiar și planete
Sau poate ochii-mi joacă feste.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E primăvară-n calendar...

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândește la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe...

Narcise galbene-și deschid
Petale grațioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase....

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor... să ne dezghețe.

[...] Citește tot

poezie de din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (15 martie 2021)
Adăugat de Olivia PocolSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de Alba și de Arad...

Mi-e dor de Alba de atunci
Și-mi arde sufletul ca para,
Când răsuna pe văi și lunci-
"Noi vrem să ne unim cu țara!"

Curgeau șuvoaiele de ape
Spre-aceeași vrednică fântână
Din care veșnic să se-adape
Această nație română!

Și nimeni nu le-a stat în cale
În ceasul dat de Dumnezeu,
Vreau clipa mântuirii tale
Să bată iar, poporul meu!

Te-a dezbinat și te dezbină
Cei care vin cu gând murdar
Și dau cu pietre în lumină
Și cu noroi în calendar!
..................................

[...] Citește tot

poezie de (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Anotimpuri călătoare

Un gând senin mă luminează
În nopțile cu negre dungi,
E semn că iarna se scurtează
Și zilele-mi vor fi mai lungi.

Poate-i scăpată de blestem
Și nu-și va mai ieși din fire,
Stau linistit și nu mă tem,
Se zbate-n ultimă zvâcnire.

Colții nu i-a-nfipt prea tare,
A dorit să fie blândă,
Când să prindă vreo ninsoare
Nori-au adormit la pândă.

A plâns cu lacrima-i de gheață
Ce-i împietrise pe obraz,
Ursuză sau mai șugubeață,
Am să o iert, nu-i port necaz.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ziua mamei

În ceruri clopotele bat
Chemarea la tăcere.
Îngerii toți au adunat
Iubire în panere.

Lumină sfântă împrejur ;
Deodată bate toaca.
În raiul alb, senin și pur
Stă maica mea, săraca...

Îngenuncheată între sfinți,
Aprinde lumânare ;
E gârbovă de neputinți
Și inima o doare

Că n-a mai zăbovit cu noi
Cu toți, cu fiecare,
Să mângâie cu palme moi
Vreo lacrimă de sare.

[...] Citește tot

poezie de (24 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

1 Decembrie - Transilvania

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ți se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deșteptară viscolitori
urmașii Romei să-ți dea putere
purtând la arme frunze și flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
și când zăpada mușcă din Lună
și-n vin dă floarea de busuioc

[...] Citește tot

poezie celebră de (1983)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopțile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiți.

Mă forțez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureșul lumii,
fără îngăduință scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colțurile mesei
nu știu ce dorește de la mine,
nopțile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu fața la peretele din față
cu ochii înfipți în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veți citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

În lacrima iubirii

februarie a trecut sau a zburat demult
o amintire roasă de un gând pe calendar
lacrima a curs și s-a scurs între noi
cuvântul a sângerat la margine de veac
înlăcrimat cerșeam privirea, eu, ultimul damnat
fulgii cădeau în clipe apuse și târzii
iar mugurii înghețau în palmă
bătea o inimă pe ram și ciripitul era taină
curgeau lumini peste timpuri
mă rătăceam prin anotimpuri
mirosea a zăpezi prin pădurile de ieri
căutam o femeie, prin tăceri, aici, pe nicăieri
nu veneai, eu plecam
eram veșnicul prezent pe un drum absent
lacrimi curgeau pe cearceafuri frământate de noi
cu patima iubirii dintăi
tornada iubirii răvășise o mare în noi
eu scriam, tu tăceai
timpuri curgeau între noi, eu căutam un loc de doi
azi sunt doar un trecut

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să te-ntâlnesc

În vii culori de curcubeu mi-e zugrăvită viața,
Pe cer îmi stă plutind, mereu, iubirea dimineața -
Un nor pufos, mai alb, mai gri ce-mi picură în gene,
Iar pace-n gândul c-o să vii, ușor mi se așterne.

Alerg ades, imaginar, de splina stă să-mi crape
Să-ți dau o inimă în dar, în piept de îți încape ;
În visu-acesta mă strecor în nopți dar șj în zile,
Deja îmi sângerează dor din tălpile umile.

Un zbucium fără fus orar și fără de cuvinte...
Fiece zi din calendar mi te coboară-n minte ;
Mai ieri, în ea eram doar eu, dar azi îmi stai în poală
Și gura-ți e tributul meu și ochii tăi de smoală.

Alerg să te-ntâlnesc mereu în prag de curcubee
Să-ți fiu în toate numai eu, tu unica-mi femeie.
Pe-o rază te coboară lin, zâmbindu-mi în amiază,
O viață doar să îți închin, iar tu o luminează

poezie de (16 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan MorosanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sibiana Mirela Antoche

Urare de Anul Nou

Anul Nou să vină-n dar,
Cu urări în calendar,
Să ne-aducă sănătate,
Bucurie și dreptate,
Armonie și mult spor,
Fără urmă de vreun nor,
Să ne fie numai bine,
Fără lacrimi și suspine,
Să ne curgă în pahare
Câte-un strop la fiecare,
Să ne fie casa, casă,
Să rămâie masa, masă,
Să ne dea Domnul, putere,
Zile multe și prospere,
Un an plin de veselie,
Pace-n suflet, omenie,
Să ne-aducă fericire,
Împlinire și iubire,
Punga să ne fie plină,
Viața, rază de lumină,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Malec

Mereu amintirea

Primăverile schimbă doar aerul
de-un colț de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleași vechi coșmaruri cu zile cenușii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morții în spirit, un hiatus de conștiință
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit și risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăț de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
și era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrențe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla și întinde la soare

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Anemarie IonitaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Zborul

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se așterneau pe lespezile goale
tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor pierdute
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinți uitați în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
pășeam prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări
pe adormiții din cetate
pe brațe de lumină se pogoară

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Odă neînfricatului poet

Neînfricat poet al morții
În care moartea se-nfiripă,
Te-ai dat poem pe harta sorții...
Morminte-n gându-ți se ridică!
Ai scris cu lumânări de ceară,
Pe fața cerului de jar
Fiind o literă amară
Și-un semn uitat de calendar.
Pri tine curg, în loc de sânge,
Cuvinte, litere-văpăi.
Din ochi, doar literă îți curge
Și de cuvânt ți-s ochii goi.
Altar ești! Și-ngenunchi la tine,
O blândă pleoapă de poem.
La moartea mea, pe trupul-piatră,
Ucis de-al literei blestem,
Prin legea vieții, te-nfioară,
Tu, cititor de necuvinte!
Sunt doar o literă amară,
Ascunsă parcă-ntre morminte.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Cercetare...

Cercetez cu dreptul înspre Absolut...
Calea este lungă și drumu-i abrupt.
Cursa-i cu-ndoieli, stau la colț ispite,
Fac pași înapoi, merg pe ocolite,

Trec prin labirinturi, arșiță și ger
Să pătrund misterul tainelor din cer.
Când mă poticnesc și sunt la răscruce
M-așez în genunchi și înalț o cruce

Să îmi lumineze calea spre-Absolut,
Să-mi arunce-o rază Cel făr'de-nceput...
Și încet, încet îmi mărește pasul
Știe cum gândesc, îmi aude glasul...

Parcă-i lângă mine și mă ocrotește
Să nu cad ispitei când mă urmărește
Și-un sobor de sfinți ies din calendare
Să-mi scoată cu mir spinii din picioare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Culeg si ploi și vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineți cu dor..
și nopți fără de stele..
Și poezie cern.. si nepăsare..
și Cer, dar și țărână cern..
și câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Și scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
și lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri și dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har și muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crucea mea

Cruce a mii de cazne ce se-nalță absurde,
Zi de zi mintea-mi iscodeste tot mai multe.
Ajung pe rand la fiecare dintre-al lor liman,
Dar limanul e hotar pentru altele in care sufletul mi-l simt pribeag.
Și niciun rod nu dau victoriile far de temei,
Doar hrana, fala si mandrie demonilor mei.

Bucurie, pace, stele rasarite pe noian de inimi fara atatea lupte,
Pentru mine ajung sa fie pietre rare, dar catre Raiul meu o punte.
As da orice sa fie izvor al sufletului de nectar,
Sa ia locul atator intrebari ce viclean tot apar,

Cand mintea-mi strange idei de pe nenumaratele-i alei,
Impreunate si absurde, ale nelinistii scantei.

Sunt cruci atatea-n orice viata, destinul tuturor ne imparte
Catusi izbavitoare pentru ele, suflete-ntinate,
De pacate proprii sau din ascensiune partajate-n dar amar,
Caci lumina din oricine, topeste negrul sinelui, e al vietii corolar.
La lumina cea dintai s-ajunga, in al Eternului crampei,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre calendar și lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook