cenuşă şi lumină

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea (În memoria lor, Mica si Ticu, părinţi ai unui drag prieten)

Lumina vie a lumânării mi-aduce-n suflet ploi fierbinţi,
Cenuşa timpului trecut îmi arde dorul de părinţi.
Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de ei si sa îi am aici, cu mine.
Mi-e dor să-i văd, să-i simt alături, să facem planuri pentru mâine.
Ce-a mai rămas acum? O lumânare, un trup de ceară ce-l aprind smerit.
Mă rog lumina să le fie călăuză şi să-i îndrume către cer sfinţit.

Un gând fugar încearcă trist să-mi reclădească vise năruite.
Apăsătoare, negura le inconjoară, nimic nu va mai fi ca înainte.
Dragii mei duşi trimit calde rafale, exilul meu să–l risipească.
Exilul meu – lac ingheţat de vreme, nevrând căldură să primească.
În slava celor stinşi am să învăţ să retrăiesc, chiar dacă doare.
Am să învăţ pe cei ce vor urma cum să se roage şi s-aprind-o lumânare.

poezie de Dana Cristei (15 iunie 2012)
Adăugat de Dana Cristei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomele trecutului masculin sunt trupuri îmbălsămate într-o criptă sacră. Femeia le arde şi le spulberă cenuşa în vânt şi forţa fiinţei ei, alimentată de incendii, luminează un singur chip viu, al celui de acum. Părinţii, strămoşii, fraţii, logodnicii, amanţii îi incinerează cu o cruzime senină şi inconştientă şi întinde aceluia - unul - urna ei proaspătă, şi dacă fantomele ridică umbre cumva, le urăşte, le tăgăduieşte, le îndepărtează sincer şi violent ca pe nişte duşmani necunoscuţi. Aşa e femeia! Poate ca nu şi.. femeile.

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs pentru Lumină

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul
vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Am evadat cu tine într-un vis,
asemeni negrăit,
pentru că n-aveam la ce ne aştepta
de vreme ce se nalţă tot mai rar
înspre Dumnezeu câte-o rugăciune de la oameni zăvorâţi
în cugetul eretic,
apoi năvălesc cu toţii înfricoşaţi
spre lumina ancorată undeva de cer,
unde timpul se supune zădărniciei până la ultima iluzie;
deasupra lor,
un gol urzit de ierni fără hotar...

Oamenii bârfesc adesea îngerii c-ar fi năluci risipitoare,
născute din umbre de apusuri reîncarnate,
dar ei au uitat demult înfăţişarea paradisului pierdut
în murmurul ispitei,
au lăsat – păgânii - nada florilor

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Actualitatea Literară USR Lugoj (decembrie 2012 (19 aprilie 2011)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rup alergarea la a patruzecişitreia rostogolire

prin cenuşa labirintului de valori
râd,
centrată fiind pe a patra fugă din crucea Cuvântului.

se schimbă feţele lunii când ochiul deschis,
candela reaprinde în tâmpla pământului.

nu se întâmplă nimic.

un simplu fapt banal de a fi
şi un ţurţure în inima largă a sentimentului.

inutilitate şi încă puţin gând,
balansându-şi picioarele firave
între joc şi lumina dintâi.

restul e cacialma.

o bătaie continuă de clopote false
şi strigăte lejer destrămate de cântecul păsărilor

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din palmă

Cu timpul arzând în mine,
mai urc o dată
Muntele;

dicolo de orizont
cântecul luminează,
amintindu-mi
că cenuşa din palmă
a fost cândva fluture...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se sting

Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl aşază peste oraşe, croieşte
Estuare şi dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alţii. Din sămânţa mirositoare
Se înalţă vietăţi, împânzesc câmpul,
Oceanul şi cerul. Carne şi pene, oase şi ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-şi gheara în stâncă. Clipa arde,
Îşi lasă cenuşa ei orbitoare, se primeneşte,
Din putreziciune creşte lotusul uriaş, forţa lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ţine moartea la depărtare,
Apoi se opreşte; cade în gol, în abisul
Negru şi rece.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se răsfaţă dimineaţa

(Meditând la mărturia unui preot
ortodox care s-a întors la Domnul)

Se răsfaţă dimineaţa
Peste fruntea unui cleric
Care-şi iroseşte viaţa
De sub soare, în întuneric
Şi nimic nu-i sparge gheaţa
Sufletului ezoteric.

Conştient că nemurirea
Poposeşte-n pieptul său
El trăieşte fericirea
Unui vis ce duce-n hău,
Fluturându-i strălucirea
Întunecimii celui rău.

Şi rătăcindu-se mereu,
După cum îl suflă firea
(Căci uită de Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Tudor Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice copil are un nume

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o lume deşartă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de vânt
lumina a rămas tăcută între pleoape
îmi aşezasem tăcerile în albia cerului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti Tu, cine este Ea?

Cine eşti Tu, cine este Ea?

Îţi asculta tăcerea în lumina suspinelor înfăşurate.
Deşi nici un cuvânt nu se rostogolea, dialogul continua,
nici aprig, nici suav, nici viu, nici mort.
– Ard ca o lumânare fără terminaţie!

Cu simţurile decupezi peisajul,
delimitând terenul îngust în care te mişti.
Intuieşti distanţa dintre teama şi nerăbdarea
cu care aştepţi să te lovească.
Încet şi blând se micşorează acest spaţiu.
Topirea resemnată a lumânării tăcute
pare a fi totul,
făcând uitate gestul aprinderii
şi para luminoasă
în care se zbat aceleaşi posibile întâmplări.

Oare ce s-ar întâmpla dacă şi astăzi, şi mâine,
am privi cum se topeşte lumânarea?

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (25 septembrie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de rouă

Cenuşa sfântă a strămoşilor
A fost spălată de roua
Din ochii românilor prigoniţi.
Schiază lacrima pe oasele gri,
Căutând eliberare, într-o rază de soare...
De aceea lumina se strigă precum un clopot...
E vuietul inimilor ce plâng!
Arat cu gândul prin cimitirul iubirii,
Cenuşa tăcerii scuturată de la tâmplele cetăţii!
Aici a rodit pomul morţii
Dat martirilor rod de lumină!
Nu-i izgoniţi din mormântul sufletului vostru,
Ignoranţi ai neamului românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

crizantemă

Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.

definiţie de Iuliu Bărbat în Nedeia florilor
Adăugat de Carmen Daniela Deaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină, cenuşă

Grădină, cenuşă, cenuşă, grădină,
Albă lumină diamantină,
Parcă suntem copii, tu ai cozi,
Eu călătorul la antipozi,
Eu îţi aduc de la Nord un urs alb,
Tu-mi dăruieşti sânul mic, palid, cald,
Eu scriu o carte, tu îmi ghiceşti
Tot viitorul, le potriveşti,
Zici c-om avea zece copii,
Mici, frumuşei, chiar jucării,
Înconjuraţi de vorbe şi flori,
Nu vom afla că oamenii mor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke

Prietenă, să nu mai rostim zadarnicul sunet
cu care-l chemau muritorii!
Astăzi, vorbind pentru toţi
el nu are chip şi nu are nume - poetul!
Viaţa lui mult ne-a mirat,
ca un cântec cu tulbure tâlc,
ca un straniu eres.

În anii de demult
poetul, cuvântul strivindu-şi, a îndurat
năpastele toate cu bărbăţie
şi cele mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins
în muntele singurătăţii, ce şi-a ales.
Când la un semn
s-au surpat albăstrimile cerului,
şi minutarele vremii treceau
ca tăişuri prin toată făptura,
în anii aceia, poetul voi să uite de semeni şi vatră.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Manger

Omul ajunse de la cenuşiu la albastru,
O, ce minune, ce alabastru,
Simplu, din inimă, ca un vulcan,
Flăcări, cenuşă, chiar şi catran,
Oarbe-s oglinzile, ce ghicitori,
Doamne, ne spui de săbători?
Focul e tatăl, mama - ocean,
Omul ajunse post-diluvian.
Numai iubirea păzeşte-ne-o, Doamne,
Ea este floarea, ea este Kama,
Trec cerşetorii flămânzi, nedormiţi,
Cer un bănuţ, nu treizeci de-arginţi,
Cred şi în Lună, în stele, străină
Ne este vina de-a fi lumină.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arwen: Din cenuşă se vor aprinde flăcări. O rază de lumină se va naşte din întuneric. Sabia ce a fost odată frântă va fi din nou făurită. Cel fără de coroană va fi din nou rege.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-astept?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!