Citate despre cenușă și noapte, pagina 3
O fiară desăvârșită
I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită,
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsării Arheopterix
Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși,
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natură moartă cu gardenii
Zorii de cenușă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peștera ferestrei luminează straniu
tremură-n leșie părul tău bogat
soarele își pune purpura de zdrențe
rege fără țară, imoral prelat
Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
țipă trist cocoșii, înălbind mesteceni
zgomotoși zidarii dimineții vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaștem vreme de un veac
Și cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi și de fragi era
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Siempre (declamativ): Argint viu, împerecheat cu sulf animal! În vara femeii, totul e rotund și fierbinte! Coapsele și sânii dau în pârg! Ce invitație la jaf! Nevoie de continuitate, sete de păcat! Dar apa regală spală totul! Numai sămânța metalului rămâne. (Amestecă bine conținutul Vasului). Că aurul va naște mereu aur! În acest Vas, fratele își iubește sora! Crizanteme vor răsări din cenușa nelegiuirii lor! Și sufletele vor zbura, orbite de prea marea apropiere! Ridicați-vă la cer, voi fluturi ai materiei! Abraxas! Abraxas! Un bulgăre de soare doarme încă în amfora nopții...
replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de noapte
Iată cum mă furișez eu la granița dintre stiluri!
(Știu: altădată flăcări vineții mi-ar fi mângâiat inconștiența)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenușa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria și nimeni nu mai are curajul
să-și dea viața la granița dintre stiluri...
"Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!"
Ce spectacol, prieteni!
Ce șansă, pentru cenușa asta care ne visează
și tocmai pe noi,
noapte de noapte...
poezie de Mariana Marin din Un război de o sută de ani (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilele... zilele
Nu știu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenușa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul și a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.
Nu știu cum au fost nopțile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Și până la una le-a înghițit.
Nu știu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viață, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit și-a luat-o.
Nu știu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat
plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenușă
poeți orfani
soarele își ascute colții în barele de oțel ale zilei
așezate piramidal susțin o civilizație prezumtivă
peste care se așterne noaptea ca o maladie cronică a singurătății
și nu-mi mai e poftă de zbor
semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunț la peștele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -
pe podul plutitor cineva așteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem
de cealaltă parte a pământului
un oraș șchioapătă
din lipsa poeziei
poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roașul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanța 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea cu mize florale
Noaptea cu dinți de dulăi
Pune-n ferestre ecouri florale,
Bisturiul oblic al ochilor tăi
Îmi face transplant de petale.
Trupul călit cenușă îmi este
În brațele tale încinse de foc,
Inima ascunde o rară poveste
Ghicită în unduiri de ghioc.
Venele mele-s corzile-ntinse
Ale viorii spre care mă porți
În mocnirea dulcilor vise
Prelungite de veșnice nopți.
O, Doamne, ce semn se arată
În noaptea cu mize florale,
Ochii tăi spre stele mă poartă,
Îmi pune iubirea-n petale!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-astept?
S-aștept să vie viața cu coșurile pline
Și să-mi aștearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aștept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin și fără glas?
Cu aripi adormite în dimineața lunii
S-ștept să mi se-ntoarcă în streașină lăstunii?
S-ștept poat-amintirea să-și mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aștept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere și scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o ușă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arțar.
Ce să aștept să vie și ce să înțeleg,
Când peste mine timpul se prăbușește-ntreg?
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voiam să rămân în septembrie
Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt și să lunec
odată cu vara în toamnă...
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miezul nopții
Coboară lent și trist coboară
Pe-a îndoielii serpentină
Topită undă pe vioară,
Otrava nopților, felină.
Jur-împrejur, genună sumbră
Cenușa zării troienită,
Stingând contururi vagi de umbră
În fremătare infinită.
Amarul clipelor profunde
Îl sorb acordurile vane,
Dând cadențatelor secunde
Întinsul vastelor oceane.
poezie de Aurel Pastramagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zodia cumpenei
Dreaptă, ziua Cumpenei ne surprinde
printre roze: în cimitirul unde
cîteodată dragostea însorește
albele pietre.
Calm se-ndrumă spre cumpănire totul.
Zi și noapte trag înjugate vremii,
amîndouă cu-nțelepciune-ncearcă
pași deopotrivă.
Se măsoară, se cîntărește rodul
de argilă, visul și umbra verii,
și povara ce-i amintirea pentru
orice făptură.
Dacă din povești adevăr rămîne
că trăim prin imponderabil cei vii,
poate să mai umble cuvînt că trupul
este-o povară?
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Ellisa Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E albă noaptea
E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morții lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă și mă duc
Să pun sub nasul morții
Fum greu de busuioc,
Mai vin batrânii lumii cu fluiere de nuc
Să-și piardă datul sorții
La jocuri de noroc.
E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te mai caut
Un vânt rătăcit, zănatic, zvâcnește
Prin crengi prea tinere, prea crude,
În urma-i un blestem bombănește
Puzderia rănită, însângerată, de dude.
Harnice gânduri se întorc grăbite,
Zumzăind ca și albinile-n prisacă,
Îmi rănesc tihna cu schije înălbite
De o vină neîmblânzită și posacă.
Streașină ochiului, o noapte, îmi pun,
Cu îngeri și stele zburând în armonie,
Să nu mai simt răsărituri ce apun
Și moartea-n amurg, a zilei, în agonie.
Plumbu-i topit de o oră a tristeții,
Amintirea scapără amnarele în noi,
Când se piaptănă lumini despletite
Cu păduri îngâmfate, de pini și de foi.
[...] Citește tot
poezie de Liliana Pușcașu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sânul nopții...
Amurgul e mirajul din toate câte sunt,
în umbră ispitit de ape fără fund...
Când amurgul stă să ardă
în țărâna de pe drum,
soarele (să nu să piardă)
își deschise ochi subțire
printre norii arși de scrum.
Mult jăratec umblă-n valuri,
prinzând trestia și lacul,
prinzând florile pe maluri.
Aci, vântu-și face veacul.
S-a trezit și se porni
la un neam de păpădii.
Trecu stins prin somnul ierbii
ca un sfânt răpus în piatră,
și o luă apoi spre sat
să-și găsească loc în vatră.
Prispa este caldă încă,
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Copilul și Norul (aprilie 2009)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ai să plângi ușor
Într-o noapte ai să plângi ușor
Din orbita stinsă-a pietrelor
Poate-ar trebui acum și eu să tac
Cu privirea-ncremenită dinspre lac
Într-o noapte am să trec c-un plug
Peste nori din brazde-am să te strâng
N-ai să poți să te aduni de dor
Într-o noapte ai să plângi ușor
Într-o noapte-am să mă-ntorc prin scrum
Să mă-ngroape frunzele pe drum
Din găvane viața ta și-a mea
Doar în versul ăsta s-or îmbrățișa
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnat... iubire
Ninge crud, ninge albastru, din cerneala fără drum...
Troienind îngândurate, vorbele făcute scrum,
Și mă strâng cu-nfiorare amintirile plecate
Într-o lume colorată, cu vechi sărutări uitate.
Ninge alb pe strada noastră, pe trotuare nu mai sunt
Încercările voalate ce ascund un amănunt:
Ochii tăi privind angelic pasul meu croit agale
Mâna ta palpând în aer formele voite, goale...
Ninge-n gol, ninge pe geamuri cu flori înghețate iar,
Am uitat să rup uzate, filele din calendar,
Iarna asta mi-amintește de un timp uitat de vreme
Când troienele-nsemnau nerostitele poeme.
Încotro se duce luna, de ce nopțile mă dor,
Și zăpada mă apasă ca un nesecat izvor,
Înghețat fără dorință într-un cub purtat de valuri
Ca un sloi semnat IUBIRE și trimis mereu spre maluri?
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei și-și vâră-n apă toată coada!... În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să scoată pește, rămâne făr' de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ș-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieșise din vizuină și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere.
Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru Ana
Nu mai e mult și voi trece dincolo,
În rămuriș va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ana nopți și zile. Dulce era gustul ei,
Sălbatic era trupul ei, adânci erau ochii ei, ochii ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în șemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud și acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea ei
Și în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiția, un arbust de ceai, o rodie,
Un coș cu nuci, un tort aniversar, fusta ei roșie
Uitată pe scrin, albeața trupului ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenușa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopții se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult și voi trece dincolo; ființa se va despărți de ființă,
În rămuriș va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ana nopți și zile.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul unei femei
Dați-mi copilul
--- orișicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
dați-mi copilul
orișicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viață
( pentru această păcătoasa viață
și-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu brațele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.
Dați-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu m-am ascuns în mine...
Să nu mă cauți, m-am ascuns în mine
Și lacăte de gheață-am pus la porți;
Mă ninge liniștit și mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorți
Toți îngerii goniți din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopțile, pe un coșmar, le vând.
Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat și vara minte,
A coborât și iadul pe pământ.
Și gustu-i de cenușă și tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă și mi-e frig!
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cenușă și noapte, adresa este: