cerşetorie şi timp

Copleşită de bunuri, răsfăţată după cântarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Brönte.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea celor singuri (ce spune cerşetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soaţă,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor juraţi cerului,
A căror viaţă sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii îşi iubesc enorm propria persoană. Societatea distruge această iubire, religia o distruge - dacă oamenii s-ar iubi pe sine, pe Iisus Hristos cine l-ar mai iubi? Dar pe preşedinte? Dar pe părinţi? Iubirea copilului pentru el însuşi trebuie deturnată. El trebuie condiţionat să-şi îndrepte iubirea spre obiectele, lucrurile şi persoanele aflate în afara lui. Acest lucru îl face pe om foarte sărac, pentru că iubirea faţă de ceva exterior lui - Dumnezeu, Papa, tatăl, soţia, soţul, copiii - îl face dependent de acel obiect al iubirii lui. Devii al zecelea pe listă în propriii ochi, un cerşetor.
Te-ai născut împărat, fericit cu tine însuţi. Dar tatăl tău vrea să-l iubeşti pe el, mama vrea s-o iubeşti pe ea. Toţi cei din jurul tău iubesc pe altcineva, ca şi tine. Ce lume nebună! Fiecare încearcă să iubească pe cineva, când de fapt nu are nimic de dăruit! Şi nici celălalt nu are. De ce se ceartă îndrăgostiţii, se hărţuiesc şi se agasează unule altul tot timpul? Motivul este simplu: nici unul nu reuşeşte să-şi ia ceea ce doreşte. Amândoi sunt goi, amândoi sunt cerşetori.

Osho în Cartea despre barbati
Adăugat de Bordea Andreea Anca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul bătrân

Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuţa a plecat,
El a rămas al nimănui.

Doar din cerşit trăia sărmanul.
Se ruşina întinzând mâna.
Dar vroia să prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.

E amărât că lumea trece
fără să-l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuţa la cer îl cheamă.

Cu ochii pironiţi la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul îngheţat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stanţe

Nu pot să mă chinui lângă vatră-
Plec de-aici în lupta fără veşti.
Poate-acolo va-nceta să bată
Inima în care tu trăieşti.

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,
Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!
Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea
Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

De-am să cad în noaptea fără lună
Lumea ştiu că nu mă va boci.
A simţirii mele rea furtună
Nimănui povară n-o mai fi.

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt
Vor sfârşi pe locul fericit
Unde fără gânduri, fără geamăt,
Va începe somnul mult dorit.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt o scârbă grozavă faţă de toate meseriile. Meşterii şi lucrătorii de rând, nişte ţărani cu toţii, nespus de mârşavi. Mâna ce ţine condeiul valorează tot atât cât mâna care ţine plugul. Veac plin de mâini iscusite! Eu niciodată n-am să ştiu să fac ceva. Pe urmă, prea departe e de mine rostuirea unei căsnicii. Cerşetoria neascunsă mă mâhneşte. Răufăcătorii mi se par însă vrednici de scârbă ca şi scapeţii: eu însă rămân neatins; aşadar nu-mi pasă.

Arthur Rimbaud în Un răstimp în infern, Sânge osândit (aprilie 1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bustul Eminescului...

de ziua ta, eterna Basarabie
la bustul tău aşterne flori şi ibertate
şi capul aplecat mereu sub sabie
timid şi-l saltă că de-ACUM se poate

s-a năruit epoca micilor balauri
începe veacul altor trădători de ţară
şi spinii din coroană se transformă-n lauri
şi iar iuda e cu El ca întia oară

iar tu priveşti nepăsător din veşnicie
la vălul care azi ca valul trece
şi libertate pentru dulcea Românie
cerşeşti Aceluia-şi nemuritor şi rece...

poezie de Iurie Osoianu (15 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala

Mai blândă, tot mai blândă, ci mai blândă-mi fii!
Iubirea mea, umbreşte-ţi febra luxuriantă.
Chiar şi-n tăria patimii, vezi, orice-amantă,
Ca şi o soră, pacea află-a dobândi.

Mai galeşă, cu mângâierea consolantă,
Suspin domol, priviri legănătoare. Şi,
Ştii, taina îmbrăţişării, spasmul, nu e zi
Să fie cum e un sărut de fascinantă!

În sufletu-ţi, copilă, vorba mi-o întorni,
Sălbaticul tău sânge-ntr-una sună-n corn!...
Ci ducă-se-n cerşit! Ce-ţi pasă dacă sună?

Să ţinem fruntea lângă frunte, mâna-n mână,
Fă-mi jurăminte ce-i călca-ntr-o săptămână!
Şi hai să plângem, tu, micuţa mea nebună!

sonet de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă suflare

nu mai nutresc la chipuri de marmură
şi nici nu mai cerşesc zâmbete
ca alte dăţi
prin şanţurile săpate profund

nu mai deschid cavouri de amintiri
şi nici nu mai ud flori
cu lacrimi hrănitoare
din seva ce colcăie-n mine

nu mai visez la nopţile senine
când chipul tău se reflecta pe lună
cu praf de stele pe obraji
iar pătura cerească ne ţinea de cald

nu mai zâmbesc în tonuri puerile
nici nu mai rup fire din părul tău
ci pe terasa înaltelor primejdii
stau sobru învelit în humă

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

deşertăciunea zilelor ce trec
imprimă fast solid suspiciunii
că nopţile numai atunci au farmec sec
când curg uşor ca fumul din tăciune

când totul se transpune-n vag concis,
concisul vag în iz de-amărăciune
şi curge lin ca umbra unui vis
cu Olandezul Zburător drept tracţiune

când voci străine-îmbie ochiul meu
s-aleagă puritatea transcendentă
a anilor ce curg instantaneu
într-un ocean de vreme decadentă

când nu mai am cârlig de abordaj
şi Stixul mă îmbie în genune
aş vrea să curg prin sonde de foraj
chiar şi cu riscul să renasc deşertăciune

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miriada furnicilor

Una şi-aceeaşi
(cu nimic deosebindu-se-ntre ele)
miriada furnicilor
creionează-n răstimpuri
balans umil
peste pervazul obosit al orelor.

Târziu, fărămiţând nelămurita tihnă
le-am ghicit cărăuşi norocoşi
prin trupul calcinat al zilei.
Prefăcut în cifrul secret al convieţuirii
muşuroriul pare-o imagine trucată.

Numai în somn
închipuind zeci de ferestre în zid
le-adun miraculos,
într-un şirag de litere surori,
drept semn de carte-n albul mormânt
al cerşetorilor ce-adună veşnic
fără să cerşească.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un sat...

Dintr-un sat, ascuns de veacuri jos la poala Căpăţânii,
A plecat, cândva o fată, să dezlege taina lumii
N-a avut decât curajul şi nădejdea şi speranţă,
Singură cu mâna ei, a deschis cărări în viaţă.

Şi-a bătut, pe rând de-a lungul şi prea rareori de-a latul,
Drumurile ce se-ndreaptă, către vatra unde-i satul
Cerul i-a ştiut urcuşul şi n-a aşteptat minuni
Câteodată s-a înşelat, crezând oamenii mai buni.

Dintr-un sat pierdut sub munte, a plecat demult-o fată,
Nimănui în drumul ei, n-a cerşit milă vreodată
A crezut în ce-au putut braţele s-agonisească,
Printre lacrimi şi poveri, a învăţat să mai zâmbească.

Şi trecură anii zeci şi atâtea s-au schimbat
Sufletului, picături, din senin mereu i-a dat
Unde viaţa şi-a pus urma, nimeni nu va putea şterge
Omului cu gândul bun şi-n pustiu, bine i-o merge.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Mă port în amintiri,
În veac de toamnă.
Visez în nopţile târzii,
Iar liniştea-mi devine armă.
Îmi scriu sofismul în oglindă
Şi-aştept să mă trezesc,
S-ating eterna ţintă,
Cunoaşterea-mi cerşesc.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (18 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă

anului i-au căzut toţi dinţii

când tremură de frig nu clănţăne
suspină
prin copacii dezvelind ca cerşetorii
cioturi spre cer

se lasă ceaţa
ne-mbâcseşte sufletul
se deapănă peste oraş

un singur corb la scena asta e părtaş -

iar eu

tot mai aştept ca anii
să mă muşte cu dinţi de ger
de floare
de fruct
de soare

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Elena Malec
Comentează! | Votează! | Copiază!