cerşetorie şi viaţă

Dacă tot e să fiu singur

Ce credeai Singurătate, c-ai să poţi să mă dobori,
Când captiv în a ta pânză, mă tot zbat adeseori?
Pe-al meu trup şi-n al meu suflet, n-ai să laşi măcar un semn,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să trăiesc demn!
Ce te bucurai, pizmaşo, când vedeai cum sunt respins,
Cerşetorul de iubire pus la punct, lovit, învins,
Nu ştiu-n coşul vieţii mele, câte zile mai adun,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să fiu om bun!
Ai fi vrut ca toată viaţa să mă vezi plângând şi trist
Şi ţi-e ciudă, javra dracu', că rezist şi-s optimist!
Mă înveṭi venin şi fiere, dar ca să te liniştesc,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc doar să iubesc!
Ştiu, m-aştepţi la cotitură, când voi fi bătrân, firav
Să te năpusteşti cu ură, peste trupul meu bolnav,
Dar, trăindu-mi viaţa-n toate, ca om bun, demn şi iubind,
Dacă tot e să mor singur, te-am învins şi mor zâmbind!

poezie de Daniel Dobrica
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul, înţelept...

Un codru de pâine de-mi vei da străine,
Foamea să mi-o amâgesc putin,
Voi sti că ai milă de oameni ca mine
Şi suflet bun ai în al tău destin.

De-mi dai cu drag ceea ce-mi dai,
Dumnezeu înmulţeşte fără de grai,
Iar tu om cu milă şi suflet de rai
Rege esti, între cei ce suspină.

Nimeni nu vrea să trăiască urât,
Iar destinele vieţii nu noi le-am făcut,
Ele sunt lecţii şi punţi de trecut...
Noi începuturi, pentru mult mai mult.
Bodaproste străine!

poezie de Valeria Mahok (22 mai 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă patrie, adio!

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de viaţă

Sunt clipe
când te iubesc
atât de mult
încât dacă te-aş săruta
ţi-aş lăsa sufletul
pe buze.
Sunt clipe cu dor
şi clipe
ce dor
cât o eternitate.
Sunt clipe
când
îmi simt durerea
umblând prin măduvă
şi cerşesc
un transplant
de bucurie.
Iubesc clipa
întâlnirii cu tine.
Cred că ne-a fost dat

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (3 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa mergi cu fruntea sus

Să mergi mereu cu fruntea sus, femeie
Să nu-ţi pleci capu-n faţa nimănui
Chiar dacă suferi viaţa nu se încheie
Eşti unică ca tine alta nu-i!

Şi sufletul să nu ţi-l laşi călcat
De nimeni niciodată, în picioare
Respectă-te mai mult căci e păcat
Să ai un suflet sfărâmat, care te doare!

Învaţă-te să ai grijă de tine
Iubeşte-te aşa... aşa cum eşti
Tu eşti frumoasă ştii asta prea bine
Şi altceva nicicând să nu gândeşti!

Femeie, fii mereu pretenţioasă
Să nu te mulţumeşti doar cu puţin
Fă nazuri dacă vrei, fii mofturoasă
Cu sentimentele care îţi aparţin!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire

Trăiri fără greşeală, greşeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
şi mai greşesc că,-n fine, n-am aură de zeu.

Dar bate vântu-acela, un vânt brutal şi rece,
în craniul meu strecoară o pauză de cord
şi-un abur de nevroză, strigând natura: "ECCE,
priviţi, e cerşetorul cu hainele-i de lord"!

Eu de cerşit, cerşit-am şi încă văd cerşire
prin sângele-mi ce nobil l-aş fi privit mereu,
dar ce n-aş da, şi viaţa, să pot ieşi din fire -
sunt om, marionetă, şi păpuşar, tot eu.

Celulele-mi şi mintea, sunt toate de acord:
această navă doare, mai bine-i peste bord.

sonet de Ionuţ Popa (ianuarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, România

La mulţi ani, România
Ce trăieşti bucuria
Ce ne hrăneşti cu iubiri cereşti
O ţară de poveşti

Române ori unde eşti
La ţară să te gândeşti
Să o iubeşti
Să trăieşti cu tradiţii româneşti

Nici unde nu ai să mai găseşti
Trăiri precum, cele de pe aceste plaiuri
Unde se aud triluri de grauri
Aşez pe capul tău lauri

Şi voi, că tu, Române să te lauzi
Când auzi... veşti de pe aceste plaiuri
Sunt cazuri şi necazuri
În a vieţi drum... tu schimbi macazuri

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea celor singuri (ce spune cerşetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soaţă,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor juraţi cerului,
A căror viaţă sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşcă şi cureauă lată

Puşcă şi cureauă lată,
Ce ţară aveam odată!
Cu de toate-ndestulată.
Nu cerşeam din poartă-n poartă.

Puşcă şi cureauă mică,
Azi nu mai avem nimică.
Viaţa grea ne-a sărăcit,
Plecăm afară la cerşit.

Puşcă şi cureauă lată,
Ţara noastră-a fost bogată.
Puşcă şi cureauă mică
Acum să vorbeşti, ţi-e frică.

Chiar dacă avem curea şi puşcă
Din români moartea rău muşcă.
Puşcă şi cureauă lată,
Iar cerşim din poartă-n poartă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşcă şi lată curea Ţărişoara mea, avea, Dar acum, să vezi nenică; Cureaua, cât e de mică? Şi o strângem [...] | Citeşte tot comentariul

Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi, dedesubt, mobile foarte complexe. Un exemplu foarte comun: lumea care dă bani cerşetorilor. Se spune despre ea că-i mai generoasă şi mai bună decât cea care nu dă. Îmi permit să tratez cu tot dispreţul această teorie. Fiecare ştie că viaţa unui cerşetor (a unui cerşetor adevărat) nu-i asigurată cu zece centavos sau cu o bucăţică de pâine: e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos. Gândiţi-vă cât de meschină e această lume care nu se hotărăşte să cheltuiască mai mult de zece centavos pe zi pentru a-şi putea asigura liniştea sufletească şi ideea reconfortantă şi vanitoasă de bunătate. De câtă puritate morală şi de cât curaj e nevoie pentru a purta povara mizeriei umane, fără această ipocrită (şi cămătărească) filantropie!...

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegere

Las lumea să dispreţuiască
Ascunsa taină dintre noi
Prejudecata omenească
Arunce-n cale-ţi cu noroi

În faţa idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerşesc,
La fel cu tine gândul nu mi-i
Nici să iubesc nici să urăsc

M-afund fără sa caut rostul
În chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Dar pentru sufletu-mi exist

În larma lumii ne-ntâlnirăm
O zi ca orice altă zi
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeţi ne-om despărţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut prin furtuni apocaliptice, prin geruri ce-mi chinuiau trupul şi sufletul, am intânlit tot felul de oameni, de la cerşetori la milionari. Dar n-am văzut in viaţa mea un iepure.

aforism de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un sat...

Dintr-un sat, ascuns de veacuri jos la poala Căpăţânii,
A plecat, cândva o fată, să dezlege taina lumii
N-a avut decât curajul şi nădejdea şi speranţă,
Singură cu mâna ei, a deschis cărări în viaţă.

Şi-a bătut, pe rând de-a lungul şi prea rareori de-a latul,
Drumurile ce se-ndreaptă, către vatra unde-i satul
Cerul i-a ştiut urcuşul şi n-a aşteptat minuni
Câteodată s-a înşelat, crezând oamenii mai buni.

Dintr-un sat pierdut sub munte, a plecat demult-o fată,
Nimănui în drumul ei, n-a cerşit milă vreodată
A crezut în ce-au putut braţele s-agonisească,
Printre lacrimi şi poveri, a învăţat să mai zâmbească.

Şi trecură anii zeci şi atâtea s-au schimbat
Sufletului, picături, din senin mereu i-a dat
Unde viaţa şi-a pus urma, nimeni nu va putea şterge
Omului cu gândul bun şi-n pustiu, bine i-o merge.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei isvor de mântuire
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 septembrie 1879)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e de genul feminin

Vom restaura femininul,
El este fără limite,
Este un vis absolut, etern, intern, plenar,
Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege, oare?
Vorbeşte-mi, când vei vorbi?
Se poate reinventa propria viaţă?
Lăsaţi dorinţele să vină la mine.
Misterul nu este decât o haină.
Pot eu să te reneg? Pot eu, oare?
Întâlnirea cu imprevizibilul, ştii ce este?
Poezia este un detector de mistere.
Dragostea – fluture, frunză, munte de cremene, nor.
Îţi trăiesc frumuseţea, nu uita, sunt aici, acum, ca secunda.
Sunt califul deghizat în cerşetor. Mă recunoşti?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!