civilizaţie şi religie

Trib XV

Şi parcă aveam un cuier cenuşiu în spate. Cu haine.
Cu multe haine şi multe braţe.
Cu urechi scămoase. Lungi.
Bălăbăneau toate hainele şi toate pălăriile.
Foşnind. Foşnind, învăluindu-mă
cu vocile lor moi, căptuşite.
Ca o salată de păianjeni pentru Dumnezeu,
Ca untdelemnul. Ori ca mierea.
Ca însăşi convalescenţa mea liliachie.
Urechile clămpăneau. Pe cuier
se urcau frigul şi gândacul.
Era un gândac de la ceilalţi.
Pasărea împăiată ciugulea ceva din liniatura orologiului.
O muzică tubulară restabilea cordialităţile cu viaţa.
Cu viaţa cui? a cui?
Bălăbăneau toate hainele. Scuturându-şi
toate scamele peste mine.
Peste creionul meu.
Şi sângele se făcea vâscos, tulbure, intoxicat.
O cretă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga conştiinţă slavofilă n-a fost cuprinsă de vrajbă faţă de cultura europeană, ci faţă de civilizaţia europeană. Teza conform căreia "Occidentul este în putrefacţie" însemna tocmai faptul că moare marea cultură europeană şi triumfă civilizaţia europeană, fără suflet şi fără Dumnezeu. Homiakov, Dostoievski şi Konstantin Leontiev se raportau cu entuziasm la trecutul măreţ al Europei, la această "ţară a miracolelor sacre", la sfintele ei monumente, la pietrele ei vechi. Însă bătrâna Europă şi-a trădat trecutul, s-a lepădat de el. Civilizaţia burgheză fără Dumnezeu a biruit vechea cultură sacră. Lupta Rusiei cu Europa, a Răsăritului cu Apusul, era reprezentată ca luptă a spiritului cu uscăciunea sufletească, a culturii religioase cu civilizaţia nereligioasă.

Nikolai Berdiaev în Sensul istoriei (1948)
Adăugat de Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parapanta

În fiecare dimineaţă, te arunci în vid.
Alergi spre abis, ca un civilizat.
Ca un aforist cu lectorat defunt.
Pământul se roteşte, din ce în ce mai nebuneşte.
Şi lumea iar îţi scapă, cu siguranţă.
Evohe, Icar, în sfârşit ai reuşit!
În astă scufundare, îmbătat de profunzimile aerului.
Cum să nu devii lejer?

*

Azi, te arunci în cer.
Purtat de vibraţiile ţâşnitoare ale unei vieţi
Evită să priveşti de sus acest vultur
— Să rămânem prieteni, frate piţigoi.
Aerul foşneşte şi nu se vestejeste niciodată.
De tragi de o frânghie, soarele se-ntoarce.
De alta, o culme se pleacă.
Şi neaua a căzut, acolo sub lumină.

[...] Citeşte tot

poezie de Francois Vaucluse, traducere de MariAnne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem cu adevărat? Ce lăsăm în urma noastră, cum trăim alături de ceilalti, ce daruim si mai ales, cum facem viaţa mai frumoasă celor de lângă noi... suntem prea săraci în sentimente care cer vama sufletelor, mici în comparaţie cu poveştile de dragoste, înecaţi în propriile războaie şi lipsiţi prea uşor de umanitate, de parcă civilizaţia doar acoperă instinctele primare. Aceste erupând atunci când totul devine un focar de infecţie - răutatea, lipsa altruismului, ura şi nepăsarea în faţa morţii, individualismul rece şi crud, teama de noi înşine, capitalismul feroce ce muşcă din tărâna idealurilor fiind germenii propriei distrugeri. Şi nu ne mai putem opri, iadul fiind purgatoriul nesfârşit al visului numit umanitate... raiul promis devenind un vis prea îndepartat şi totodată nemeritat!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanitate sub escortă

Suntem umanitatea sub escortă,
Mărşăluim îngenunchiaţi sub cer
Şi, vai, pământul nu ne mai suportă
Şi ne înghite, ospitalier.

Se crapă-n două piatra canibală,
Ca să mănânce oameni vii, la prânz,
Şi, sub cumplita cerului rafală,
Oceanele au izbucnit în plâns.

Şi între timp ne-ntemeiem pe ură,
Ne urmărim, ca să ne facem rău,
Venin universal în stare pură
Şi fiecare cu aportul său.

Clădim civilizaţii arogante,
Ca semn că nu ne pasă de nimic,
Şi brusc vulcanii o pornesc pe pante
Şi orice lider redevine mic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (19 mai 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepţi să-ţi bată Dumnezeu la uşă

aştepţi tot mai des

în ultima vreme să-ţi bată

Dumnezeu la uşă

să nu te întrebe nimic

doar să-ţi bată

dar nu e nici măcar sectoristul

să te anunţe că ţi-au fost

furate ornamentele roţilor maşinii

ori că

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Scutelnicu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris Yellnikoff (către spectatori): De ce vrei să auzi povestea mea? Ne cunoaştem de undeva? Ne suntem dragi unul altuia? Să vă zic ceva, aşa, din prima... Nu sunt genul de persoană care să placă. Şarmul nu e o prioritate pentru mine. Şi să ştiţi că ăsta nu e un film care să te facă să te simţi bine. Deci dacă vă aşteptaţi la asta, mai bine mergeţi la un masaj.
Băiat pe stradă: Mami, omul ăla vorbeşte singur.
Mama băiatului: Haide, Justin.
Boris Yellnikoff (către spectatori): Ce naiba înseamnă toate astea până la urmă? Nimic. Zero barat. Toate astea nu duc nicăieri şi totuşi, numărul idioţilor care trăncănesc nu scade. Ei bine, eu am o viziune. Eu vorbesc despre voi, despre prietenii voştri, despre colegii voştri de serviciu, despre ziarele voastre, despre televizor. Tuturor le place să vorbească. E plină lumea de dezinformaţi. Moralitate, ştiinţă, religie, politică, sport, dragoste, serviete, copii, sănătate. Hristoase, dacă aş fi nevoit să mănânc fructe şi legume toată viaţa, eu nu mai vreau să trăiesc. Urăsc afurisitele de fructe şi legume. Şi Omega 3, şi banda de alergare, şi cardiograma, şi mamografia, şi sonograma pelviană, şi, of, Doamne, colonoscopia... şi cu tot cu astea tot vine ziua când te pun într-o cutie şi vine următoarea generaţie de idioţi care-ţi vor spune la fel totul despre viaţă şi ce ţi se potriveşte cel mai bine. Tatăl meu s-a sinucis pentru că îl deprimau ziarele de dimineaţă – poţi să-l condamni? Pline de lucruri îngrozitoare şi corupţie, şi ignoranţă, şi sărăcie, şi genocid, şi SIDA, şi încălzirea globală, şi terorismul, şi tâmpiţii ăia cu valorile familiei, şi tâmpiţii ăia cu arme. "Groaza", zicea Kurtz în "Inimă întunecată". "Groaza". Ce noroc pe Kurtz că nu primea ziarul "Times" în junglă... Şi cu siguranţă că vedea lucruri îngrozitoare. Şi voi ce faceţi? Citiţi despre nu ştiu ce masacru în Darfur sau despre un autobuz cu elevi care ia foc şi spuneţi "Dumnezeule mare, e îngrozitor!", după care daţi pagina şi vă terminaţi de mâncat ouăle de la găini crescute ecologic. Dar ce să-i faci, te copleşeşte! Eu am încercat să mă sinucid şi bineînţeles că n-a mers. Dar de ce-aţi vrea voi să ascultaţi toate astea? Hristoase, aveţi şi voi problemele voastre. Sunt sigur că vă obsedează câteva dorinţe şi speranţe. Vieţile şi iubirile voastre care nu vă satisfac, eşecurile în afaceri. "Ah, dac-aş fi cumpărat acţiunile alea! Dac-aş fi cumpărat casa aia atunci, dac-aş fi făcut mişcarea potrivită cu femeia aia..." Dacă, dacă... Ştiţi ce? Nu mai vreau să aud dacă şi cu parcă dintr-astea. Mama spunea că dacă bunica ar fi avut roţi, ar fi fost un troleu. Mama nu a avut roţi, dar a născut un copil cu o minte sclipitoare. Am fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Fizică, dar nu l-am luat. Ştiţi cum e, totul e politică. Ca orice altă onoare de abureală. Întâmplător, nu cred că am foarte multe regrete. Dacă ne luăm după standardele unei civilizaţii barbare şi descreierate, am fost chiar norocos. M-am însurat cu o femeie frumoasă şi bogată. Am trăit ani buni în Beekman Place. Am predat la Columbia. Teoria corzilor.

replici din filmul artistic Ce-o fi o fi..., scenariu de Woody Allen (22 aprilie 2009)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemate sărbători

Zice un purcel: - Vă spun,
Cel mai rău e la Crăciun!
Mielul îi răspunde: - Zău
Că la Paşti e cel mai rău!

Intră-n vorbă un covor,
Atârnat de bătător:

- Ştiu că drama voastră e,
Cunoscută la U. E.,
Şi că este stipulat,
Să muriţi civilizat,

Dar şi eu şi neamul meu,
Sunt uitat de Dumnezeu,

Şi aşa-i al meu destin,
Viaţa-mi să îmi fie chin,
Căci de când m-am deşteptat,
În picioare sunt călcat...

[...] Citeşte tot

fabulă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primul rând ar trebui să insistăm ca orice imigrant care vine aici cu bună credinţă şi devine american să fie tratat la fel ca toţi ceilalţi, căci este o crimă să faci diferenţă între oameni din cauza religiei, ori locului unde s-au născut, ori originii. Dar aceasta presupunând că el devine cu adevărat american, şi nimic mai mult. Nu pot exista loialităţi multiple. Oricine spune că este american, dar şi altceva, nu este american deloc. Avem loc pentru un singur steag, cel american, şi asta exclude steagul roşu, care simbolizează războaiele împotriva libertăţii şi civilizaţiei, aşa cum exclude steagul oricărei naţiuni ostile... Avem loc pentru o singură limbă aici, şi aceea este limba engleză... Avem loc pentru o singură loialitate şi aceea este pentru poporul american.

citat din Theodore Roosevelt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul Lumii

Materia şi mizeria, energia şi turnătoria,
Atomii, moleculele, oamenii
Se chinuiesc, planeta opreta luceta,
Intestinele sunt foarte lungi şi dureroase,
Fără dezbateri nimic nu e valabil,
organismele, organele care bat şi dezbat,
cimpanzeul este destituit,
uneltele de piară scumpă, diamantele
dragi falselor iubiri, homo sapiens nu este sapiens,
cuvântul ca şi gndul, doi fraţi pătaţi,
este destituit Neanderthal, pleacă la University,
toată lumea la muncă agricolă,
noi vrem producţie, nu inducţie,
religiile politehniste, Sargon-rege de carton,
monedele şi bipedele, unii merg în genunchi,
budismul, haikuul şi Mikluho Maklai,
Romanii ucid, apoi devin creştini,
Islamul şi viitorul sfârşit,
Civilizaţia doarme în pantaloni,
Ea face în pantaloni,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discriminare

Sunt limaxul sărac, aurolacul,
Din ţara verde-a melcilor bogaţi,
Mă număr printre cei discriminaţi,
N-am casă şi îmi duc in stradă veacul.

Sunt broasca cea urâtă şi râioasă,
Chiar berzele şi şerpii mă evită,
Preferă să vâneze si să-nghită,
Brotacii verzi, cu carnea lor gustoasă.

Sunt doar un singuratic dromader,
Trăind printre cămile cocoşate,
Lipsindu-mi ecrescenţa de pe spate,
Prin dunele uscate sunt stingher.

Sunt oaia neagră, veşnic acuzată,
Deşi am suflet pur şi fără viciu,
Mereu sunt vinovata de serviciu,
Chiar dacă-s blândă şi civilizată.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulcele stil clasic

Motto –" Mă rog zadarnic într-al nopţii cearcăn
Simt, peste carne, scoarţă de mesteacăn"
( Şt. Iureş - d. 8 iulie 2013)

Căldura laptelui... matern... în prunc se mută,
Departe stele ard mereu,
Alături sângele-nchegat nu se mai uită,
Stau în genunchi, în ruga mea la Dumnezeu.
Purtăm sub frunte toţi... antecesorii,
Profeţii din Sion, din Babilon
şi uneori le ducem dorul,
ei retrăiesc precum un plâns în somn.
Perene sunt şi crima şi iubirea,
Nebunii mor... râzând pe rug,
Prin secoli un poet îşi poartă. lira,
Din liră notele şi... lacrimile curg.
La este de Eden se aşează Cain,
Citesc şi parcă-i prima zi,
Când doar Cuvântul ca un paing
Întreaga lume o popri.

[...] Citeşte tot

poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tourniquet

nana-mi spunea câteodată
între noi preoţii avem o glumă
grăbeşte-te că papa-i bătrân
şi tu grăbeşte-te că recenzorii buni sunt bătrâni
aşa că scriam recenzii peste recenzii despre rugăciunea creştinului
carisma guanelliană arta de a trage folos din păcatele noastre
după atâta literatură catolică nu voiam decât să cumpăr un detector de metale rare
şi să-l caut pe dumnezeu în antimoniul care acoperea căţuia de la intrarea în seminar
ori să înalţ drone imaginare până pe pluto
eram sigur că de-acolo a început totul
dacă Fiul s-a umilit într-atât încât s-a făcut om
numai Tatăl era în stare să se umilească mai mult şi să accepte
retrogradarea la rang de planetă pitică

în nopţile mele gelatinoase ca o măduvă fiartă
visam că mă cert cu istorii care confundau fascismul cu nazismul
mă străduiam să-i conving că fasciolele romane n-au nicio treabă
cu soarele egiptean
când nu visam băteam străzile în lung şi-n lat
verificam dacă oraşul e sigur pentru copiii care merg dimineaţa la şcoală

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UNII SE STRĂDUIESC..., LA ALŢII E STAREA LOR NATURALĂ (Ca-Cr)

Unii se străduiesc să fie calmi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie de caracter, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie caşti, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie călduroşi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie chibzuiţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie cinstiţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie civilizaţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie coerenţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să arate compasiune, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie competenţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie comunicativi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie corecţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie consecvenţi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie creativi, la alţii e starea lor naturală.
Unii se străduiesc să fie credincioşi, la alţii e starea lor naturală.

George Budoi în Unii se străduiesc..., la alţii e starea lor naturală (15 noiembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovat

Da, sunt vinovat că iubesc florile arzând pe câmpuri,
că iubesc caii nechezând sălbatic în bătaia vântului,
apele dulci şi sărate, cu mirosul lor suav, de iasomie,
colinele şi dealurile, şi munţii, şi spicele, şi bulgării din brazdă.

Da, sunt vinovat că îmi pasă de căţeluşul şchiop,
de copacul tânăr ori bătrân culcat cu fierul la pământ,
de măcelul de miei şi de porcul înjunghiat în cotineaţă,
de câte o statuie dărâmată şi de copilul născut fără noroc.

Da, sunt vinovat că respir cu plămânii înspre trecut,
că mă mişc mecanic şi forţat prin prezentul meu şi al altora,
că plâng după o împărăţie a ierbii înalte şi a râului cu umbre şi susur,
că îmi vine să arunc în aer civilizaţia mizerabilă şi năucitoare.

Da, sunt vinovat, şi vinovăţia mea mă pârjoleşte ca o rană vie,
cu fiecare zi care trece mă simt tot mai bătrân, mai uscat şi mai condamnat
la drumul ăsta silnic şi făţarnic, la sărăcia definitivă a lumii,
cu fiecare nouă adormire mă bântuie coşmarul trezirii la suprafaţa albă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept pe Cetăţuie

Privesc de sus, privesc din Cetăţuie,
mă uit de ani, de zeci de ani, mai mult de-o mie.
Nu sunt pe plută, n-am mestecat tămâie,
simt de-s ciupit şi nu revin din glie.
O glumă? Nu. Să zicem truc, sau fantezie.
Pun ochelarii timpului deasupra pe retină
şi privesc, să zic aşa ca doi ciclopi,
cumva ciudat, prin ambii ochi.
Lentilele sun fumurii, din zorii timpului născute.
Lunetă imi e stânga şi străbate
urbea de la vest la est, scanând
trecutul prin prezent, aşa cum va să vie,
în panorama ce ne-a pus, natura-n reverie.
Iar în fundal se toarce încet, neauzită,
povestea locului văzut în lunga-mi defilare,
ca o idilă în debut, fidelă-n depărtare.
Cum e normal cea dreaptă o urmează,
un microscop retrovizor ce se cuplează
la turma de dentrite, furnici scormonitoare
în zonele de ştiinţă a scoarţei cerebrale.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo geneza

Enormul
plutea deasupra unui ocean
de plictiseală
decorase un soi de univers şi
tot aia
plictiseala se instaura universal expansiv

Enormul
trase un nor pe nas
fumă vulcanic niscai piscuri şi
născoci vietăţi puzderie care
de plictiseală se ucideau între ele

Enormul, răzui un loz, ultimul
făcu opera nemuririi sale
femeia

(s-a dus dracului plictiseala)

Trăi cu ea o vreme până ce

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Aşa zicea mama
Când, spre apus, după asfinţit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia să aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a ştiut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuţă de argint curat,
Asfinţind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeaşi fată.
Mama şi luna
Habar n-aveau.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!