crengi şi creştere

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către copaci

Umbreşti culmi repezi, largi singurătăţi,
Dar nu-mi eşti drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri şi cetăţi.

Tu, laur sterp, şi mai prejos îmi pari:
Tu minţi, oricât de falnic verde-arăţi
Pe câmpul veşted, sau când, alte dăţi,
Luceai pe frunţi pleşuve de chesari.

Mi-eşti dragă, viţă, tu ce creşti bogată
Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul
Uitării înţelepte-n vremuri grele.

Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată
În patru scânduri, neted, tot amarul
Şi zbuciumul, şi visurile mele.

poezie clasică de Giosue Carducci din Rime nuove (1873), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi frunzele

Cazi frunză,
Calmează-mi dorul încercat
Să mă atingi uşor pe buză
Cu verdele din ram picat.

Din poza ta lovită-n geamuri
Să cazi apoi şi pe pământ
Din el te vei renaşte-n ramuri
Şi-mi vei cădea din nou în gând.
Să-mi dai pe gură tot amarul
Schimbării tale în culori
Voi ţine rece tot gheţarul
Culcat să-ţi fie loc să mori.

La câteva căderi şi naşteri
Vom deveni amici prin parcuri
Tu frunză galbenă prin creşteri
Eu amator de frunze-n vreascuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă, Poezieînrampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
La marginea mării.

Nu voiu sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu braţe de valuri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea te pregăteşte pentru bucurie. Ea aruncă violent tot ce ai în casă astfel încât nouă bucurie să aibă un spaţiu în care să intre. Ea scutură frunzele galbene de pe ramura inimiii tale astfel încât să poată creşte în locul lor frunze verzi, proaspete. Ea smulge rădăcinile putrede pentru ca noile rădăcini ascunse dedesupt să aibă unde să crească.

citat din Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcia

În unduioase linişti am crescut
În pure limpezimi de tânăr veac.
Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag
Cum cel al vântului, pe care l-am ştiut.
Urzici şi brusturi dragi şi-ntâi de toate
O salcie cu plete argintate.
Alături viaţa-ntreagă am trăit
Şi-n legănări de ramuri plângătoare
Nesomnul meu se preschimbă-n visare.
Ce straniu e! - am supravieţuit.
Un ciot a mai rămas, un semn tăcut
Şi glas necunoscut de sălcii alte
Crescând sub cerul nostru de demult.
Eu tac... De parcă mi-a murit un frate.

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Valeria Grosu
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Piaf, ca şi privighetoarea care rămâne nevăzută pe ramura ei, devine şi ea invizibilă. Rămâne din ea doar privirea, mâinile ei palide, fruntea de ceară care adună lumina şi vocea care creşte, se înalţă, se înalţă, i se substituie treptat, crescând ca umbra pe un zid, înlocuind triumfătoare pe mica făptură timidă.

citat din Jean Cocteau
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru păstrarea căluţului de lemn

ana a crescut într-un pătuţ
cu ziduri îngenuncheate
spre dimineaţă toate păsările se trezeau
să-i asculte respiraţia şi laptele din cerul gurii

fiecare ramură fiecare frunză fiecare mamă
se face zid şi se dărâmă până dimineaţa
toate anele zboară spre cuiburile cele mai înalte
cele mai nezidite
să crească prunci în pătuţuri cu aripi de lemn

dormi

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoare

Cresc zburătoarele-n cer,
Sapi fântâni în boltă,
Fructele cad dintre stele,
Grâul creşte din soare,
vom fi nemuritori cândva?
Caut luminişul – clipă,
alba tăcere-kitul,
un adăpost pentru Iona,
crengile pun întrebări,
scorburile ascund fecioare,
cântul devine rază,
în întuneric – explozii,
sunt florile dezlănţuite,
copiii- singurii pământeni
ce vor să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie, timpul melancoliei...

Noiembrie eşti luna parfumată de nuci şi castane
care acum îşi scriu dorinţele de la sfârşitul ciclului,
este luna culorilor de tot felul,
înţelegând covorul de frunze uscate.
Aş vrea să rămâi înainte de începutul altei ere,
când ramura se dezbracă complet,
iar bradul cu miros plăcut rămâne neschimbat
şi aşteaptă decoraţiunile de Craciun,
care vin ca o lecţie de speranţă ce încarcă inima.
Se pregăteşte să ne părăsească melancolia frunzelor
şi vine entuziasmul şi magia lucrurilor pe care le aştepţi cu nerăbdare.
Noiembrie este timpul melancoliei şi-a plimbărilor în natură,
dar timpul ne duce în decembrie care aleargă prea repede.
E ca şi cum ar fi adevarata toamnă a sufletului,
sezonul în care te curăţi pe tine,
în timp ce cade frunza şi zboară
şi binele deja se pregăteşte să crească,
iar copacii te vor învăţa lucruri
pe care nici un maestru nu ţi le va spune.

poezie de Eugenia Calancea (13 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmii

La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beţie în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

Şi dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfinţit,
când sub salcâmii înfloriţi şi scoşi din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefireşti volute
când soarele venea râzând de la nadir.

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am prins rădăcini în asfalt ca o buruiană
nu m-a ridicat nimeni până nu mi-am crescut singură mâinile ca să mă sprijin de paşii trecătorilor

aşa-mi dictează ramurile subconştientului meu
aşa scriu

aşa e cel mai bine

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini

nu vreau în viaţă deşertul scaeţilor ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roşiatic şi nici câmpia
nu
vieţi ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morţii
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieţii
şi nici zgomotul trâmbiţelor care zornăie arginţii

nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul şi nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munţii
nu vreau nopţi în loc de zi şi nici
poruncă în genunchi ca să primesc

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oseminte pierdute

Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, tu florile-ţi arunci.

A mai venit de-atunci să v-asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?

Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.

N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri"?

La poartă, umbr-aceluiaş stejar.
Mă rog, intrând, de domnul grădinar.

Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu.
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

În livadă

Stau în sara liniştită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur şi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuţite asfinţitul,
Peste masa cenuşie încrestată cu cuţitul.

Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.

Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelniţând,
Văd ştiubeie văruite, toate aşezate-n rând, -
Şi privind prisaca albă cu căsuţe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.

Peste valea unde creşte tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutandus

M-am săturat să schimb pământ
Să-mi răsădesc mereu tulpina;
Nici scoarţa-mi nu-mi mai ştie gând,
Nici ape nu-mi cresc rădăcina.

M-am săturat să îmi schimb oameni,
Să mă încarc cu crengi de poame
Ce nu am timp să coc; cum sameni
Şi n-ajungi să-ţi astâmperi foame.

M-am săturat să pierd iubiri,
Să-mi rup din inimă, ce-i una,
Neobosită-n amăgiri;
Că nici ea nu va bate-ntr-una.

M-am săturat să schimb arome
Ce-aveam, credeam, pe veci înscrise
În alveole, în pori, cum dogme
Ce-am inspirat, dar sunt doar vise.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
şi glas strămoşesc
ce-a doinit.

prin mine izvoare
îşi varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munţi
prin mine cresc muguri
de viaţă în iarbă
şi roşul în ie cusut

ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
şi doarme bunicul in deal
veni-va o zi

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!