dorinţe şi protejare

Balada lui Viorel

Motto:
Transilvanie, eşti mare,
Mândră, strălucind în soare
Nici Oltenia nu se lasă,
Este harnică, voioasă
Cine vine şi munceşte
Glia n-o mai părăseşte!

Noi, mereu ne amintim
De Drobeta-Severin,
Unde, la Dunăre în vale
Au venit oştile romane
Cu împăratul Traian
Să lupte cu Decebal.
Legiuni, cohorte multe,
Care de luptă, catapulte,
Pedestrime şi călare
Din împărăţia mare.
În grabă au construit podul
Ca să treacă tot norodul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura nulităţii "umane"

Avem o rasă în curs rapid de dispariţie...
E omul, tocmai el -suprem în lanţul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiţie
Să-şi nege naturalul... "Selecţia, e utopic!"!?

E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăţa,
Ori şi mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă şi, să triumfe ea!?

Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejaţi se adună-n mulţimi... ce se aleg?!

S-a inventat şcolitul, mecena şi discipoli,
Dar s-a pierdut esenţa, tot multu' a câştigat
Pronând silinţa, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puţini, atipici... însemnul de ratat!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar nu vă temeţi, domnule, de dimineaţă, fiica dumneavoastră va pleca spre Institut cu cei doi body-guarzi, iar aceştia vor fi aici, prezenţi la datorie şi în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică.
Lia: Grozav! Mie mi-ar fi convenit mai mult fără ei; acum, datorită lor, va trebui să stau două zile doar închisă în casă. Frumoasă modalitate de a-mi petrece week-endul.
Valeria: Scumpo, tu întotdeauna stai în casă în week-end, de obicei.
Lia: Mamă... Poate că de obicei stau în casă, dar în acest week-end aş fi putut ieşi cu noii mei colegi, însă cu body-guarzii aceia după noi, sigur nu vom ieşi nicăieri; am fi caraghioşi aşa, sub escortă.
Lucian: N-aş putea afirma cu siguranţă că dom' director ar fi de acord, dar poate aş reuşi să-l conving să ne scape de escortă în acest sfârşit de săptămână, pe toţi.
Virgil: Mai bine nu, tinere; lasă lucrurile aşa cum sunt. Doar nu crezi că domnul director s-a chinuit degeaba să vă găsească fiecăruia câte doi body-guarzi.
Lucian: Dânsul nu s-a chinuit deloc; a semnat doar un contract cu o firmă de body-guarzi profesionişti. De restul amănuntelor s-au ocupat cei de la firmă. Bineînţeles, a pus şi dânsul câteva condiţii şi a fost de acord cu tariful cerut de cei de la firma respectivă.
Virgil: Tocmai; a făcut totuşi nişte eforturi pentru a vă asigura vouă protecţie zilnică până pe 27 iunie; body-guarzii sunt bine plătiţi, au nişte tarife...
Lucian: Nu, domnule Stancu. Din punct de vedere financiar, efortul de a-i plăti pe body-guarzi a fost minim. Efortul cel mare urmează de acum încolo, pentru a ne asigura tot ce ne va fi necesar în următorii ani. Vor fi nişte cheltuieli monstruoase, iar toate vor fi făcute din bugetul Institutului. În plus, dom' director mi-a spus să nu ne zgârcim, pentru că nu vrea să ne lipsească nimic; ne pune totul la dispoziţie.
Virgil: Asta-i bine! Se vede că dânsul ţine tare mult la tine, iar acest lucru pare a fi şi în avantajul colegilor tăi; îmi place să ştiu că fiicei mele îi va fi bine şi nu-i va lipsi nimic din ce şi-ar putea dori în următorii ani; e un sentiment liniştitor.
Lucian: Desigur, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din colţ de la chinezi

o pană de gâscă a lătrat ieftin, a râgâit şi m-a blestemat
atunci o tâmplă cu o stea postcomunistă a început să crească de sub uşă
mi-a spus că mă bate la fund dacă mă fac că nu înţeleg şi mă port ca un prost
i-am spus să-şi facă nişte rate la mersul pe cărbuni aprinşi în pieţele suferinţelor publice
dar ea mi-a spus că nu are nevoie
pentru că submarinul diamantin de aer propulsat i-a crescut în spate
şi că nu vrea să aibe parte de nici o infecţie

dar eu i-am spus că sunt cumătru cu ciobănescul mioritic
şi că am un covor de gâze cu vocale din moldova
unde de alfel mi-am pierdut inima
şi că mărgelele mele alabastre curg
din capitala ţării în sens invers
care sunt cărate de vapoarele neruseşti şi nebritanice
ale dorurilor nerambursabile
şi că vreau să mă întorc

ea mi-a spus că sunt un copil
iar că atunci când apare factura o să încep cu buldozere pe uranus
şi că "o să spui ca era mai bine pe vremea ştii tu cui"

[...] Citeşte tot

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca mai cad lacrimi

Inca mai cad lacrimi, dupa tine
Inca ma mai gandesc la tine
Nu te pot uita
Vreau sa mai faci parte din viata mea

Vreau sa iti spun dinou,
Bun venit in bratele mele
Vreau sa te protejez,
Sa iti ofer dragostea mea

Imi este dor de tine
Si de cuvintele care,
Desi erau reci si goale
Pentru mine insemna ceva

Si stau gandindu-ma mereu,
Langa mine nu mai esti prezenta
Dar totusi,
Parca inca mai simt parfumul cu care te dadeai

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cotei (20 septembrie 2015)
Adăugat de Ovidiu Cotei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu "Ce?", ci "De ce?"

(Romani 13,14)

Ne spune apostolul Pavel că tot ce citim în Scriptură
Din ce-a pătimit Israel ni-e scris nouă spre-nvăţătură.
Deci, haideţi acuma prin Duhul, spărgând barierele vremii,
Să facem un salt în Egiptul ce zace-ngropat sub milenii.
Nu vrem să vorbim despre glie - un petic de ţarină-ngropat
Sub lespezi de veacuri şi oameni, de intemperii frământat,
Ci vrem să vorbim despre Iosif a cărui viaţă de sfânt
Rămâne-va pururi exemplu a tot ce e om pe pământ.

Scriptura arată pe Iosif, vândut sclav la un demnitar
Al ţării Egiptului antic, pe numele de Potifar.
Acesta se pare-a fi fost cu grad de ministru-n armată,
Un om ce iubea să mănânce, să bea şi să tot chefuiască.
Cu vremea văzând el că Iosif era priceput şi cinstit,
Îi dete în grija lui totul, iar el sta tot pe chefuit.
Şi dacă era după dânsul, atât cât gândea Potifar,
Nu mai pleca Iosif de-acolo, căci era un bun gospodar.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile Damascului

Oraşul Damasc e înconjurat de patru ziduri.
Sprijiniţi în suliţele lor, patru Mari Gardieni stau de pază
Toată ziua, nişte siluete de piatră înalte, iar noaptea
Dorm în turnuri, când sus pe cer felinarul lunii scânteiază.

I

"Acesta-i cântecul cântat de Gardianul Porţii dinspre Răsărit
Când încuie uriaşa poartă şi-apoi fumează sub portocalul înflorit".

Poterna Sorţii, Poarta Deşertului, Caverna Năpastei, Fortul Spaimei,
Avanpostul Bagdadului eu sunt, Pragul Uşii către Diyarbekir, odrasla faimei.

Aurora Persiei cu noi dorinţe poate cuprinde piscurile munţilor îmbujorate,
Dar contrafortul meu pietros refuză alintul acelor săruturi parfumate.

Opreşte, Caravană! Sau treci, dar nu cânta. N-auzi în noapte
Tăcerea-n care picură ciripit de pasăre, deşi toate păsările-s moarte?

Nu trece mai departe! Se spune că-n pustiurile-împietrite e încă şi acum

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infern

I

Morminte se deschid în noapte
Şi toamna-şi plânge galbenul amar,
Iar negre-mi coaste-s şapte,
Ce mi le-ai smuls printr-un calvar.

Ţi le-ai înfipt în spate, pe o parte,
Să-ţi faci o aripă de zmeu,
Să zbori spre fericiri deşarte,
Mai presus să fii, ca Dumnezeu.

Şi nu eşti singur, cârdu-i colosal,
Doar draci înfierbântaţi ce au,
Fiece, câte-un păcat universal,
Pentru câte-o coastă ce îţi dau.

Hilar îţi pui lopata-n cârcă,
Groapă să îmi sapi pe seară,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru-Spiridon Voicilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu îi place-o poveste frumoasă

N-a mai rămas nimic frumos pentru mine
Dincolo de uşa de la intrarea închisorii mele.
Nu era o şandrama izolată fonic în care aş fi putut să ţip,
Nici un paradis sigur în care să fi putut proteja pe alţii,
Pe cei care, simţind, erau vulnerabili la marea mea durere
Sau aveau o oarecare empatie pentru aparenta mea suferinţă.
Am avut nevoie de o Dragoste fără obligaţii contractuale.

Am avut nevoie de o dublă eclipsă, de lună şi de soare,
De un potop care să-mi acopere şi înceţoşeze ochii miopi...
Ca să nu mai pot vedea ceea ce odată vedeam drept poezie.
Trăieşti îndeajuns de mult şi ajungi o boală a inimii.
Nu, n-am dorit să ajung acest bătrân fără dinţi în gură,
Pe care cancerul l-a masacrat, apoi devorat pe de-a-întregul,
Până la ultima evidenţă rămasă, urma degetelor mele
Pe o cinzeacă goală şi pe trăgaciul rece-al unei arme.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!