Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

draci și timp

Citate despre draci și timp, pagina 3

Dostoievski

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, și ieși la liman teafăr, nevătămat, dacă-ți dă mâna. Frumosul! Și apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare și luminați la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar și mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălășluiește idealul Sodomei nu se îndură totuși să-și întoarcă fața de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însuflețește, și pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereți. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puțin îngustat! Dracu' să înțeleagă! Acolo unde mintea vede numai rușine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulți oameni frumosul este însăși Sodoma! Poți tu să dezlegi taina asta? Și te cutremuri când te gândești că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în același timp și o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol și Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuși sufletul omului.

citat celebru din romanul Frații Karamazov de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 32.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Știre de ultimă oră

Am auzit, mai nou, pe câte unii,
Că dracu face pacturi cu românii...
Mai rău e însă, cum am constatat,
Că în curând se va muta din iad.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Safta (serioasă): A curs mult sânge?
Baciul (pune fluierul înapoi la chimir): Sânge n-a prea curs... Puțin. Pe la nunți, și numai din nas! Dar au fost multe îmbrânceli, blesteme și multă ocară. (Trist.) Anul trecut, alde Gârjoabă a prins vierul nostru la scroafele lui. Închipuie-ți că l-a castrat, porcul dracului!

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de (2001)
Adăugat de A. GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum dracu'

Cum dracu' ar putea fi fericit un om care,
trezit de alarma ceasului la ora 06:30,
sare din pat, se ușurează,
se îmbracă, se spală pe dinți, se bărbierește,
împinge-n el ceva mâncare,
apoi se-nfige și luptă-n trafic să ajungă într-un loc
unde, de fapt, face bani pentru altcineva,
pentru cineva care pretinde că trebuie să-i fie recunoscător
că-i oferă șansa de-a face toate astea?!

poezie clasică de din Factotum, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.

Lenea este un păcat constant, iar munca este o datorie. Lenea este casa diavolului pentru ispite și pentru distracțiile fără de folos, în timp ce munca ne este utilă nouă și altora.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paul Feval

Există un singur moment când poți fi fericit. Dacă-l lași să treacă, spunând: "nu-i încă timpul" sau orice altă nerozie, Diavolul se amuză și-și vâră coada.

în Misterele Londrei
Adăugat de scofieldutzaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
cumpărăturiCartea "Fracurile negre. Brasarda cu nestemate. Vol. 1" de Paul Feval este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.90- 14.99 lei.
Costel Zăgan

Avocatul lui Procust

Vrei să scrii o poezie
bine cheamă-ți avocatul
dar să-i spui fir-ar să fie
doar cât îți permite patul

Uite ăsta-i avocatul
poți să scrii tot ce te doare
însă versurile de-a latul
să le pui sau în picioare

Poți să scrii tot ce te doare
întinde-te fir-ar să fie
ca zăpezile la soare
dup-un dram de poezie

Apoi ia-ți cu tine veacul
și te du urgent la dracu'

rondel de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câte ori știința face o descoperire, dracul pune mâna pe ea, în timp ce îngerii se tot ceartă privind cea mai bună utilizare a sa.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
John Donne

Hai, prinde o stea căzătoare

Hai, prinde o stea căzătoare,
Du-ți cu mătrăgună copilul în ispită;
Spune-mi anii trecuți unde sunt oare?
Cine-a crăpat pe dracul la copită?

poezie de din Cântece și sonete, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Donne: Poems Hardcover" de John Donne este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Valentin David

Calomnie

Parcă nu-i destul că
Sapă-n draci grădinile,
Toți spun că se culcă,
Zilnic, cu... găinile.

epigramă de
Adăugat de VărsătorulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O babă de 99 de ani se certa cu fiul ei, care avea 64 de ani. În culmea furiei, ea i-a strigat: "Să fii tu al dracu', mumă, dac-oi veni eu cu lumânare la tine!..."

în Viața și Moartea în aforisme și epigrame (1 ianuarie 2008)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Vederea aceasta e relativa ochiului meu

Eheu, țipă gândul.
Taci dracului, i-am spus ierbii verzi.
Pierzi totul, i-am spus.

Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi așezarea ta între morți.

Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ți-o atârni între țâțe.

Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding și dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
și clopotul
și l-am lăsat mut.

E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine dracu' mai e și Tom Jones?

Mi-o trăgeam
cam de două săptămâni
cu o fată de 24 de ani
din New York – era
pe vremea grevei
gunoierilor, dar
într-o noapte
a apărut muierea mai în vârstă
și-a spus, " vreau să-mi văd
rivala." a văzut-o
și-atunci a spus, " o,
ești o fătucă drăguță!"
apoi ce-mi mai amintesc
sunt miorlăiturile de pisici sălbatice –
țipetele și zgârâieturile alea
scoase de animalele sălbatice,
sânge și să ** ***...
eram beat și în chiloți.
am încercat să
le despart și-am căzut

[...] Citește tot

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când în viață tu ai parte
numai de zile cu soare,
Vine dracul și împarte
și zile cu supărare.

catren de (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La teatrul "Lucifer" din Iad se joacă de ani buni cu succes piesa "Diavolul și bunul Dumnezeu".

aforism de (3 martie 2012)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Temistocle: (Dem Rădulescu) Ce-a făcut cu femeia? A ucis-o?
Alecu A. Alecu: (Sebastian Papaiani) Oho! Sub ochii mei...
În timp ce o tăia felii-felii, am lăsat copilul, am luat chitara și discul, și-am "întins-o"...

Temistocle îl pălmuiește pe Alecu.

Alecu A Alecu: Stai maitre!
Temistocle: De ce te expui? Aprinde lumina! Trebuia să le lași dracului!... Dacă dădeam de vreun bucluc?
Alecu A. Alecu: Bravo, maitre! Dai... în omu' muncii...

replici celebre de , după filmul: Astă seară dansăm în familie -1971
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era în 1946, an de secetă cumplită, Șușteru nu mai văzuse pic de tutun de patru zile. Ca să fumeze, într-o zi rupse un smoc de frunze de iederă din rugul care îmbrăca fața casei, le fărâmă între degete și-și umplu luleaua. Avea ochii cârpiți de somn, fiindcă, deși era trecut de amiază, abia se sculase din pat. "Al dracului, se gândi, pierzi o noapte la priveghi și nu-ți mai vii în fire pe urmă două zile.

în Dincolo de nisipuri
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Frumosii nebuni ai marilor orase" de Fănuș Neagu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.
Ernest Hemingway

Champs d'honneur

Soldații nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei uciși fără judecată
Sunt înfipte peste fața lor acolo,-n lut.

Soldații înspăimântați fac salturi, tușesc, tresar...
Lumea bubuie, roșie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldații respiră-n șanțuri un aer pestilențial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experiențe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viață pentru că un soldat italian care se afla în fața lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Short Stories of Ernest Hemingway Hardcover" de Ernest Hemingway este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -145.99- 87.99 lei.

Toamna

Toamnă grea, de peste veacul veacului,
Moartea și-a bătut în mine cuiele.
Svârle de pe suflet haina dracului, –
Gândurile la văratec suie-le,
Țipă sus, în ceruri, să ne mântuie,
Ploile, – netălmăcite șopote –
Singur, numai soarele, să bântuie,
Liniște ca după val de clopote. –

Murmurând în fumuri de descântece,
Arde-mi toate rănile iubirilor.
Viitorul pune-mi-l în cântece,
Iar trecutul lasă-l mănăstirilor.

Rupe toate sforile cuvântului,
Fă morman din jalnica paragină,
Arde tot și dă cenușa vântului,
Rând cu rând și pagină cu pagină.
Vântul mi-o aduce de pe-o ramură,
Pe deasupra anilor și-a sorților,

[...] Citește tot

poezie celebră de din "Însemnări ieșene", Anul II, Vol. III, Nr. 2, 15 ianuarie 1937, p. 90
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când lucrăm în zile de sărbătoare, dăm drepturi diavolului și de la început intră în lucrările noastre.

în Cuvinte duhovnicești, vol. I - Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan (2003)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Viata, slujba, paraclisul si acatistul Parintelui Paisie Aghioritul" de Paisie Aghioritul este disponibilă pentru comandă online la numai 6.00 lei.

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre draci și timp, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook