făţărnicie şi religie

Sunt un egoist fără credinţă

Sunt un egoist fără credinţă,
În oameni, nu în Dumnezeu,
Şi fac tot ce îmi stă în putinţă
Să arăt că sunt cineva şi eu.

Am o mare suferinţă;
Şi mulţi îmi repetă mereu,
Nu crede în oameni,
Mai bine crede în Dumnezeu!

Căci el este bun şi mare,
Aşa scrie în cartea sfântă
Grijă are de fiecare,
cartea nu ştie să mintă.

Dar omul are două feţe,
Poate asta Dumnezeu nu ştia,
Şi nu are cine pe om să-l înveţe
Că făţărnicia este o piază rea.

poezie de Vladimir Potlog (26 septembrie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi da, şi ce, homosexuali sau lesbienele nu pot fi căsătorite? Sau o să îmi spui şopârla că astea nu sunt căsătorii lăsate de la Dumnezeu? Pentru că dacă o să vii cu o astfel de tâmpenie o să îţi spun că animalele acestui pământ, peştii apelor, păsările cerului la cât sex fac în afara căsătoriei "lăsate de la Dumnezeul tău gândul" sigur vor ajunge în iad! Doamne, că primitiv a rămas omul, deşi merge în maşini de lux sau zboară în avioane supersonice. Nu are absolut nici o legătură în ce găuri îţi place ţie sau altuia, sexualitatea, ce îl excită, ci cine e cel care crede rolul sclavagist al minţii de creştin, heterosexual, homosexual, etc.? Când vine vorba de ce au în pantaloni oamenii nu doar că au RĂMAS LA FEL DE PRIMITIVI CA ACUM 2000 DE ANI, DAR sunt şi la fel de ipocriţi şi proşti. Diavolul de minte te sabotează cu astfel de păcate închipuite, cum ar fi cele sexuale tocmai ca tu să nu devii liber de ea. Dacă există vreun păcat în această direcţie este cel al abuzului şi nu-mi pasă dacă vine din partea ipocritului de Michael Jackson sau al Papei de la Roma.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falşii credincioşi, ca miliardarul de carton Gigi Becali, se pretind smeriţi, dar put de trufie şi trăiesc în palate, într-un lux orbitor, dar de prost gust. De exemplu, un post TV a arătat că Becali are în palatul lui mai multe icoane decât o catedrală, dar pereţii sunt plinI de kitsch-uri, multe dintre ele fiind adevărate blasfemii, ilustrând trufia nemăsurată a ipocritului: icoana clasică a Sfântului Gheorghe omorând balaurul, cu capul lui Gigi Becali în locul capului sfântului; copie după "Şcoala din Atena" (celebra frescă de la Vatican, pictată de Rafael) cu agramatul Becali în locul marelui filosof Aristotel; copie după celebra pictură a lui Rembrandt "Moise ţinând Tablele Legii", cu fostul puşcăriaş Gigi Becali în locul legislatorului biblic Moise, prin care Dumnezeu le-a dat evreilor şi lumii "Cele zece porunci". Mă aştept ca Becali să pună pe pereţi şi o icoană cu Iisus Hristos la "Cina cea de taină", dar cu chipul bădăranului în locul celui al Mântuitorului. Lui Becali i se potriveşte perfect proverbul românesc: Dacă nu e şi fudul, prostul nu e prost destul.

George Budoi în Reflecţii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii pierdură cunoştinţa despre marele Tao, atunci se evidenţie predominant bunăstarea şi justiţia. Când apăru prudenţa şi isteţimea, din ele rezultă o mare ipocrizie. Când perfecta armonie dătătoare de fericire nu mai domni în familie, începu să se vorbească tot mai des despre iubirea filială şi de îngăduinţa părintească. Atunci când ţările căzură în dezordine, au apărut slujitorii credincioşi şi aparent devotaţi poporului.

Lao Tse în Tao Te King, 18
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica Anglicană... părea o tiranie îngustă, la fel de detestabilă ca cea a Frăţiei Plymouth; mai puţin logică şi mult mai ipocrită. Când mi-am dat seama că mersul la biserică e ca un reflex pentru majoritatea oamenilor, am ripostat imediat. Am fost mustrat de către vicar pentru că nu am mers la slujbe, ceea ce cu siguranţă nici nu avea să se întâmple, deoarece ar fi însemnat să mă scol foarte devreme. M-am scuzat, aducând ca argument faptul că am fost crescut în cadrul Frăţiei. Vicarul m-a rugat să mă duc din când în când să-l văd, ca să mai discutăm problema, iar eu am avut tupeul să-i scriu că "Sămânţa plantată de tatăl meu, udată cu lacrimile mamei mele s-ar dovedi prea rezistentă pentru a putea fi dezrădăcinată chiar şi de un om cu asemenea elocvenţă şi erudiţie".

Aleister Crowley în The Confessions of Aleister Crowley (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil sine Deo

Cu mâna să te-închini
Cu gura să dezbini
Să faci fapte cu toaca
Dar să nu vezi că-n troaca
În care-i vrei pe toţi
Nu poţi să bagi, să scoţi,
După "bun" placul tău
Ce nu vrea Dumnezeu!

Acatiste de dai
Să crezi în duh şi-n rai
Că geaba te închini
La oameni arlechini.
Unde nici slava nu-i
Credinţa, pusă-n cui,
Cuvânt ţi-a ruginit
În gândul rău dospit.

Să te prefaci mieros
De-ai suflet oneros

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata (Sonet Tarot)

Ai îndurat tot ce ţi-a dat destinul
Te-ai confruntat mereu cu neputinţa
Şi-oricât de greu ţi-a fost în viaţă chinul
Nu ţi-ai abandonat deloc credinţa.
Eliberat de poftele carnale
Sufletul simte acum eliberarea,
Un înger bun îţi va ieşi în cale
Şi îi vei auzi curând chemarea.
Dar dac-ai dus o viaţă ipocrită
Dispreţuind mereu divinitatea
Îţi vei primi pedeapsa cuvenită
Şi se va întrona astfel dreptatea.

Căci la final, omul smerit triumfă
Şi-i osândit acela ce se îngâmfă.

poezie de Octavian Cocoş (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos... ce frumos este atunci când credinţa nu se negociază, nu se vinde, nu se "foloseşte" cu fudulie şi rea voinţă şi nici nu devine o povară ori mai rău, o anatemă în mâinile slujitorilor Domnului... nu avem nevoie mereu de intermediari, biserica nu este o instituţie şi nici un drept al celor ce-şi înfoaie staturile crezând că sufletele se păstoresc cu biciul şi cu ameninţările urgiilor cerului, e locul sacru în care intri să-ţi primeneşti sufletul şi să-ţi găseşti liniştea. Îmi pare că pe zi ce trece, credinţa devine un bestseller de care uiţi să-l mai reciteşti, fiind practic siluită de cei ce cred în adevărul propriu, în dauna iertării fără de patimă... în nemernicia mea, nedus de mulţi ani la biserică, am îndrăznit să-l caut în gânduri pe Dumnezeu, simţind mereu un înger păzitor pe umărul stâng... nu cred că cineva - oricine ar fi el - îmi poate interzice să-L doresc în fiinţa mea pe Dumnezeu, cu sau fără biserică între noi... Dar nu afirm că trebuie ocolită biserica ca şi instituţie, fanatismul însă şi mai ales, falsitatea cu care ne este "servită" credinţa, văzând făţărnicia celor numiţi să răspândească cuvântul Domnului (mai mult sau mai puţin) asta mă omoară! Clerul - dacă-l pot numi aşa - este cel care mie nu-mi inspiră încredere. Nu la monahi mă refer, realitatea este că cei din faţa norodului au POS-ul la purtator, nu degeaba se spune să faci ce zice popa şi nu ce face el!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecele şi pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care în sfârşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gândit
Să o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc
Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia,
mă întreb: de-mi spânzur umbra pot iubi făţărnicia?
aud visele cum sună pe sub clopotul dorinţei,
vreau să dau divorţ minciunii, să fac jurământ credinţei
căci naivu-i visător chiar de-a avut Iadul vis,
iar cretinu-i idiot chiar de-a fost în Paradis,
clovnii râd, ascund tristeţea şi provoacă veselia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Mă prefac că-s fericit ca să nu îmi fie dor,
mă înduioşez cu greu ca să mă despart uşor,
simt că fiara-şi face cuib când îmi e milă de ea,
o ajut, dar la scadenţă suferă inima mea
şi ating dorita clipă - suferinţă pentru-o viaţă,
sunt îngrijorat că n-are cine să îmi dea povaţă,
plâng pentru sinceritate c-am crezut ipocrizia,
eu sunt totodată clipa, dar mai sunt şi veşnicia.

Înţeleg vorba ascunsă ce nu vrea să recunoască,
spun că e minciună crasă dezinvoltura băbească,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

spulber visele stinse-n iluzii,
spulber tot ce nu vine din ceruri,
spulber minţile-aflate-n confuzii,
spulber gheaţa-ntărită de geruri.

spulber frunzele moarte departe,
spulber vorbele fără petale,
spulber toţi ucigaşii de carte,
spulber zilele pline de jale.

spulber tot ce orbeşte mirarea,
spulber praful ce-acoperă viaţa,
spulber tot ce-otrăveşte culoarea,
spulber grijile, fumul şi ceaţa.

spulber viruşii de pe planetă,
spulber măştile fără de chipuri,
spulber timpul ca praful de cretă,
spulber proştii-n eterne nisipuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţii perpendiculare

nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poţi modela lutul asprit în
arşiţa nopţii,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,

în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,

un nebun întreba odată
în deşertul din mine,
de ce murim dacă iubim
şi de ce mai iubim dacă murim?

nu cred în chiromanţie
dar liniile din palmă arată mereu

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre monştrii fizici

Monstruozitatea fizică ne-apropie
şi nu ne-ndepărtează decât ce se ascunde-n noi,
ce rău aduce un copil născut cu păr pe faţă?
Dar ciclopii? Un ied cu două capete?
Mai rea e o minciună. Centaurii erau mai înţelepţi
Decât atâţia fanfaroni bipezi.
Bieţii siamezi emoţionează lumea,
Dar omul rău, duplicitar?
Ne-amuză peştii şi balenele – giganţi,
Mai mult decât un bogătan ce nu mai poate
Încăpea în piele şi în ogradă şi-n oraş şi-n ţară.
Ce mult îl admirăm pe Hyeronimus Bosch,
Pe bijutierii prozei, pe poeţi, ei ce scornesc minuni,
Sunt monştrii sacri.
Iubiţi pe monştrii fizici, Divinitatea i-a creat,
Ne pune la-ncercare, strămoşul nostru nu a fost hermafrodit?

poezie de Boris Marian Mehr (11 februarie 2013)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când...

De cînd ai plecat
Eu plîng cu lacrimi de sânge.
Nu am ştiut că ai atât de mulţi duşmani!
Nu am ştiut că dacă îţi aperi ţara
Şi neamul şi mama
Eşti sortită să pleci la Dumnezeu
Trimisă forţat de duşmani.
Azi şi-au arătat adevarata faţă
Duşmanii tai, ai mei, ai noştri...
Au mîncat, au băut, ne-au stors de vlagă
Şi au vrut să se legene-n aşternutul tău.
Au stat la pîndă precum şacalii
Strângând veninul în gură
Ca să-l poată arunca, vipere-n pericol.
Uciderea ta copilă, draga mea,
A scos la iveală criminalii
Ce-mi lingeau mîinile şi vorba
Ca să-şi ascundă crima.
A venit timpul să se ştie
Eu piedică în calea lor sunt,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlechinada 1

O, poetule
rece, detaşat, smuls ca un abur
realităţii
ascunzi
rănile tale
mirări, spaima şi mai ales neputinţi
vino să bem o cană cu vin
să înjurăm cu năduf vremuri
acre vremuri ’tui pălăria vântului să fie…
lasă arlechinii să intre
pe arena inimii tale, nu
nu te vor întrista mai mult
decât colesterolul şi perspectiva burţii
nu te vor înveseli mai tare
decât prefăcătoria ceremonioasă
la morţile confraţilor
vor mima doar
sentimente până când
involuntar
îi vei imita apoi singur

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!