făţărnicie şi viaţă

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Am învăţat din viaţă că omul mai greşeşte,
Ştii am greşit şi eu aşa ca orice om,
Şi am aflat în lacrimi că omul mai plăteşte,
Atunci când fiinţa dragă pe veci îl părăseşte,
Şi stă gustând pamântul asemeni unui pom.

Şi sunt conştient iubire că am greşit enorm,
Accept şi nu contest că tu m-ai pedespit,
De două luni de zile eu nu mai pot să dorm,
Şi nopţi în după-amieze pe toate le transform,
Dar azi îţi cer o şansă să-ţi fiu din nou iubit.

Şi nu sunt ipocrit, nu scriu să mă amuz,
Îti scriu să întelegi că tare rău îmi pare,
Am fost poate şi prost dar poate şi confuz,
Dar nu revin la tine cu gândul să mă scuz,
Ci azi mă-ntorc la tine ca să îţi cer iertare.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre noi suntem obligaţi să ducem o viaţă de duplicitate constantă, sistematică. Sănătatea este bineînţeles afectată dacă zi de zi spunem una şi simţim alta, dacă ne umilim în faţa a ceea ce ne repugnă şi ne bucurăm de ceea ce nu ne aduce nimic decât nefericire.

Boris Pasternak în Doctor Jivago
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii şi morţii

O regulă te-ndeamnă să nu scrii
Decît de bine despre vii,
Că lucrurile judecate
Trec pentru tine-ntre păcate.
Porunca e să rabzi din greu,
Că judecata-i a lui Dumnezeu.

Tot regula te-ndeamnă să te porţi
Sfiios, cuviincios şi cu cei morţi.
C-au apăsat, c-au prigonit
Stăpînii timpului, trăit
În plînsete şi suferinţă,
Tu întăreşte-te-n credinţă
Şi rabdă aprig, semenule meu,
Că-i pedepseşte bunul Dumnezeu...

De altfel dogma-nvaţă pe mişei
Că orice stăpînire-i de la El,
Că focul, sîngle şi fierul
I le-a trimis spre pocăinţă cerul,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te speli fără mândrie pe suflet, îl cureţi fără gânduri de păcat... şi-l alinţi, fără urma de prefăcătorie... odihna vieţii mereu închide supapele cu care mintea ne conduce, deschizând în schimb sinapsele sufletului, liber de strânsoarea hainei vieţii.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta doare cel mai tare, să vrei să iubeşti şi să nu fie nimeni care să îşi dorească să primească. Să vezi cum oamenii au devenit atât de rigizi, defensivi, că se ascund de viaţă. În spatele nesimţirii, ipocriziilor de tot felul, calculelor de putere, dorinţei de a se simţi superiori şi stăpâni.

George Proca (22 februarie 2019)
Adăugat de George Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi, dedesubt, mobile foarte complexe. Un exemplu foarte comun: lumea care dă bani cerşetorilor. Se spune despre ea că-i mai generoasă şi mai bună decât cea care nu dă. Îmi permit să tratez cu tot dispreţul această teorie. Fiecare ştie că viaţa unui cerşetor (a unui cerşetor adevărat) nu-i asigurată cu zece centavos sau cu o bucăţică de pâine: e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos. Gândiţi-vă cât de meschină e această lume care nu se hotărăşte să cheltuiască mai mult de zece centavos pe zi pentru a-şi putea asigura liniştea sufletească şi ideea reconfortantă şi vanitoasă de bunătate. De câtă puritate morală şi de cât curaj e nevoie pentru a purta povara mizeriei umane, fără această ipocrită (şi cămătărească) filantropie!...

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi mai fi

Încrezut, naiv, deştept,
Narcisist fără defect.
Aiurit, vulgar, ţicnit...
Simplu spus: un ipocrit.

Eu sunt tot ce mi-am dorit,
Sunt nimic din ce-am simţit,
Sunt ascuns, nu sunt privit,
Eu sunt totul, sunt nimic.

Prefăcut, exagerat,
Nesimţit şi deplasat.
Un ciudat, un diferit,
Nu sunt simplu de citit.

Aia-i mască, ăsta-i scop,
Ăla-i test fără noroc,
Ăsta-i gând cu sentiment,
Ăla-i fapt făcut atent.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am încredere în tinerii care scriu aforisme, fără ca aceştia să fi confirmat şi fără să fi aflat esenţa în alte genuri literare, mai ales în poezie. În spatele cuvintelor pline de emfază se ascunde multă ipocrizie, multă dorinţă de afirmare şi foarte puţină înţelepciune. Ei scriu cu cărţile altora pe masă, nu cu cartea propriei lor vieţi.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zâmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încântată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surâsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrânare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă! E vanitatea-ţi dragă!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A gândi - verbul Gemenilor. Şi e adevărat, gândirea devine tot mai tiranică între compartimentele psihicului meu. Acum e o gândire fără substanţă, sau care îşi e sieşi substanţă. Gândesc aşa cum imaginam în adolescenţă: vedeam imagini, dar ele nu formau o lume. Poate că, la fel ca atunci, dar în planul meditaţiei, în câţiva ani am să reuşesc să devin, dintr-un om care gândeşte, un gânditor. Dacă aş duce o anume viaţă, dacă nu aş trăi în paradox şi ipocrizie, ştiu că ar fi aşa. Sunt între paliere, poate între poezie şi mistică, magie, iluminare, plenitudine, distrugere. Sau între ficţiune şi realitate (dar cea adevărată, nu cea din jur).

Mircea Cărtărescu în Jurnal I (1990-1996) (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o crimă !

trăim într-o lume croită din vorbe şi vise
m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare
îmi apar la fiecare colţ de stradă
într-o zi am făcut din ele salată de culori
avea gustul ecoului urmelor de armăsari
îngropate în globul meu de lut
dezamăgit şi veşnic un zeu nebun
ce nu cunoaşte moarte
ce am învăţat în bucătăria istoriei
nu-i pot pătrunde fantasticele-i planuri
azi râd de iarna vârstelor
mă-ntreb ce-i viaţa
tot eu îmi răspund ce poate fi
abstracţiune ce concentrează o lume
a muri este mai uşor decît a spera a trăi
limitaţi în timp spaţiu
marionete căprioare prinse-n jocul du-te vino
un fel de farsă ipocrită
îmi zice Geneza eterne adevăruri zac ascunse
habar nu am de ce mă cert cu bietele cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea

Uimit dintotdeauna de-a Cerului splendoare,
Nu mi-am tocit genunchii în faţă la altare,
Nici nu mă duc la moaşte să fac vreo rugăciune,
Să rog de sănătate cu-adâncă plecăciune.

Mă rog doar când sunt singur, la Cel Atotputernic,
Nu sunt un sfânt în viaţă, dar nu-s nici un nemernic,
Iar Ziditorul lumii o ştie negreşit
De sunt curat la suflet, sau sunt un ipocrit.

poezie de George Budoi din Catrenele imaginare ale lui Omar Khayyam (6 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nerva (deschide frigiderul): Deşertăciunea deşertăciunii... Totul este deşertăciune... Iar bogăţia este o scurtă iluzie deşartă... Totul se topeşte şi alunecă în neant... Lichidele nu mai au formă proprie, deci curg... Şi nu e vina mea... Nu eu am inventat stările de agregare ale materiei. Într-o economie solidă ca a noastră, lichidităţile se evaporă. Trec imediat în stare gazoasă... Banii devin sublimi, deci sublimează... Şi acum să vedeţi, comedia erorilor! Când statul câştigă, toată lumea are de pierdut... Populus pierde banii la poker, Guţă îşi pierde capitalul circulant, partidul pierde un militant de nădejde, iar domnul Poporan pierde mult din inepuizabilul său capital electoral... Acesta e capitalismul cu faţă umană... (Trist). Dar ce pot să fac eu, un amărât de funcţionar public, într-o asemenea dilemă istorică? Lozul cel mare mi-a scăpat! Eu l-am tras, dar mi l-a subtilizat tânărul acesta fără minte. Noua generaţie a luat caimacul... Mie nu-mi rămâne decât aureola de bărbat incoruptibil! Şi o plasă cu roşii... Vedeţi câtă inechitate există în ţară? În zadar, atâţia oameni şi-au jertfit viaţa pe baricade! Ce pot eu să fac? Nimic! Trebuie să mă mulţumesc cu nişte legume, donate de un simpatizant al partidului, în Piaţa Obor! (Cu invidie). În timp ce alţii se scaldă în numerar... Câtă ipocrizie! Şi mai au tupeul să afirme că revoluţia a creat şanse egale pentru fiecare... (Se aud bătăi timide în uşă) Câtă ipocrizie!

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa te trezeşti

sărutat şi cu rockul în cap
discul de vinil se învârte
ea te iubeşte toată ziua
fiinţa ei vaporoasă păşeşte
graţios în muzica lui soft machine
totul e rock totul
e dragoste cu whisky
fumezi havane din ipocrizie
o iubeşti şi ea te iubeşte
discul se-nvârte
ai impresia că se pregăteşte să zboare
moon in june peste tot
în camera ticsită de zâmbetele ei
e iarăşi dimineaţă
şi te-ai trezit din nou la viaţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invenţii neinventate

Ar trebui inventat un aspirator de rele;
Din când în când, am face curat
Şi viaţa noastră ar deveni imaculată.
O maşină de spălat păcate
Ar fi foarte necesară;
Multe coştiinţe ar deveni impecabile.
Un "Vanish" pentru violenţă, răutate, ipocrizie,
Dacă am avea, lumea ar fi mai bună!
Oamenii nu se concentrează
Şi inventează lucruri inutile,
Ca: arme, bombe, otrăvuri,
În loc să inventeze leacuri
Pentru bătrâneţe şi moarte!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

#Strada

Era, până ieri, traseul la muncă,
Ieşirea de mână în decor, libertate,
Dar şi furnizorul de comă adâncă
Sub scrâşnet de frâne... O moarte, pe roate!

A fost siluire cu steag, defilare,
Ocheadă în treacăt, privirea-n vitrine,
Dar şi sfârtecări în moral, degradare
De-un bitum gropar... E dutele-vine!

Era întâlnirea-ntre două, un colţ,
Speranţa găsirii cu-o nouă iubire,
Dar şi loc de ură, de şiş, pentru glonţ,
De bâte, mineri, "agenturi"... Răstignire!

Era, dar schimbată-i, nu mai este comună,
E-un nou nume propriu, o ebluisantă,
Prezenţa de nou! E cum zâna bună,
Numită idee, un popor... Epatantă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!