frică şi laşitate

Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii tu însuţi şi să-ţi fie frică chiar dacă ai dreptate sau nu, este mult mai admirabil decât simpla laşitate de a capitula conformităţii.

citat din Irving Wallace
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altceva

Fericirii-i este teamă.
Pot trăi şi fara ea
doar că viaţa-i mai uşoara
fiind pentru cineva.

Dragostea se-ascunde laşa
in priviri ce sunt nimic.
Seara când ar vrea să iasă,
sufletul îmi e pitit

în cămări fără lumină,
printre cioburi de iubiri
care zgârâind, alină
doruri aspre, ochii plini...

Astăzi cred în fericire
ca-ntr-un Dumnezeu pierdut
ce plecând din a mea fire,
mi-a luat tot ce am avut.

poezie de Ana Liana Sabau
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori renunţarea este un abandon opus vieţii, înfrângerea acceptată nu numai o bătălie pierdută, ci laşitate, iar retragerea, de multe ori, trădare şi frică!

Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce părea a fi un monstru de negativitate imposibil de învins devine, la o examinare mai atentă, un laş neputincios, ale cărui unice arme sunt întunericul şi frica.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta vieţii

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doreşti să simulezi dezordinea pentru a atrage un inamic, trebuie să fii, tu însuţi, foarte disciplinat. Numai atunci poţi simula învălmăşeala. Cel care doreşte să simuleze laşitatea şi să-şi pândeasca inamicul trebuie să fie curajos, căci numai atunci va fi în stare să simuleze frica. Cel care doreşte să pară slab, pentru a-l face pe inamic trufaş, trebuie să fie extrem de puternic. Numai cu această condiţie va putea să se prefacă a fi slab.

Sun Tzu în Arta războiului
Adăugat de Auras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt visul

Sunt visul adunat din claritate,
Săgeata luptătorului temut,
Scânteia radiind eternitate,
Sunt arşiţa din care vă sărut.

Sunt viscolul cu patimă adâncă
Spre care temerarii jinduiesc,
Chemarea pentru dragoste şi încă
Fiorul, fulgerând dumnezeiesc...

Sunt focul liniştit de zile calme,
Amiezile mi-s pline de poveşti,
Duc cerul împlinirilor în palme
Şi focul năzuinţei omeneşti...

Mă roade, însă, cruda laşitate,
Icoana măscăriciului sperjur
Prostia ignorând integritate
Şi sensul labirintului obscur...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit munţii

Călătorind spre înlăuntrul fiinţei
am întâlnit munţii
cu piscuri ninse, bătute de vânturi.
De-acum singurul scop e ascensiunea
dar cui îi voi mărturisi lupta
şi modul cum există în noi teama de înălţime.
Neumblată e valea pe care am fost cu tine
să căutăm izvorul pârâului rece:
cărările-s înfundate, animale sălbatice stau la pândă.
Va trebui să ne adăpostim în coliba ruinată
cu toate ambiţiile noastre uitate.
Va trebui să mă părăsesc, să mă lepăd de laşitate,
convins c-o să revii printre bujorii poienii
unde ne-am spus jurămintele lunii,
unde cuvintele au rămas neterminate de teamă
să nu se transforme în cântec.

Vine toamna,
nu mai simt cum păşeşti de uşor
prin gândurile mele sărace,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioritică

Soarbe focu-ntr-o aripă,
Pămătuf de rumeguş,
Fum dospit în lut de pipă,
Usturimi de pipăruş,

Licăr oacheş de cadână,
Porc greţos cu ineluş,
Lapte verde de la stână,
Un acuş rostit amuş,

Păpădie-ntruchipată,
Suflet fad de cocalar,
Prispă lisă şi crăpată,
Un amin şi un amar,

Coborâş urcat din vale,
Stol de nori întunecaţi,
Bucium grav sunând a jale,
Înjurare între fraţi,

[...] Citeşte tot

poezie de George Mahalu din Poeme vesele şi triste, Ed. StudIs, 2020
Adăugat de George Mahalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, cântecului laş

Îmi este teamă să reflectez la propria mea moarte,
Când va veni – şi dacă-atunci, cu plămânii-n pioneze,
Voi lupta pentru aer în ora cu cadrane sparte
Sau voi aştepta, resemnat, creierii să-mi explodeze.

Şi nu-s laşul căutând cu inima de temeri friptă
Alinare-n vrăji sau basne scornite de prezicători:
Eu ştiu, morţii sunt surzi, ei nu mai pot auzi din criptă
Cântecul a una sau a o mie de privighetori.

Eu ştiu, morţii-s mai orbi ca orbii, ei nu mai pot să vadă
Prietenii închizând ochii în faţa urâciunii
Cu groază şi stupoare, şi-s de-înţeles, căci mai degrabă
Un şoarec viu să fii, decât om murind – gunoiul lumii.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Şi e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaşte, Lucian! Ţi-e frică! Ţi-e teamă de în-tuneric, pentru că eşti un laş...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laş! Şi nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedeşte-mi! Demonstrează-mi că nu eşti fricos! Pentru că aşa cum te comporţi acum, dai dovadă de multă laşitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraş fricos; îi e teamă până şi de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbeşti!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câştigat. Să mergem să vedem peştera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce doreşti. Vei vedea că nu sunt deloc laş şi nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îţi aparţine în totalitate. Va trebui să-ţi asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reţine acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violenţa domestică

Stii tu oare cât te doare
Când o palmă oarecare
Te loveşte-n grabă mare?
Ştii tu oare că Ionică
Ia exemplul fără frică
De la Ion si dă-n amică?

Laşitate, răzbunare,
Animalic-retardare,
Violenţă-ncrâncenare,
Toate aspru pedepsite,
Fără stres, puţină minte
Rezolvarea-i in cuvinte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

De azi n-o să-mi mai fii povară, n-o să te caut nici deseară,
e iarnă-n suflet pân' la vară când tu vei reveni din ţară.

Te-ai dus în regiuni străine, ai vrut numai să scapi de mine,
credeai că-acolo-ţi va fi bine, n-ai judecat cum se cuvine!

Mi-ai fost iubire până ieri, degeaba azi iertare-mi ceri,
eşti încărcată cu poveri, te temi de ele să nu pieri!

Te mângâiam cu-a mea iubire, mai suportam câte-o ieşire,
mă mulţumeam cu a ta fire, dar ai rămas o amintire.

Te-am respectat ca pe regină, erai fiinţa mea divină,
mă tem iubirea să-mi revină, de azi îmi eşti ca o străină.

Nu pot să uit, mi-aduc aminte, mă-nvăluiai cu jurăminte,
cu dragostea cea mai fierbinte, neexprimată în cuvinte.

Nu voi mai plânge ai tăi paşi, nedrept învinuiţi părtaşi,
de-acum în pulbere rămaşi, că n-ai ştiut cum să mi-i laşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să îngropi durerea. Ea va invada pământul pe care calci; se va infiltra în apa pe care o bei şi îţi va otrăvi sângele. Rănile se închid, dar întotdeauna vor rămâne cicatrice mai mult sau mai puţin vizibile care te vor supăra când se va schimba vremea, muşcându-ţi carnea ca să îţi aminteşti că le ai şi de unde le ai. Şi amintirea durerii îţi va influenţa deciziile viitoare, te va împovăra cu frici inutile şi tristeţi jalnice, iar tu vei creşte ca o fiinţă sfârşită şi laşă. Ce rost are să încerci să fugi şi să laşi în urmă oraşul unde ai căzut? Chiar speri prosteşte că în alt loc cu climă mai blândă nu te vor mai durea cicatricele şi vei bea o apă mai curată? Vei vedea înălţându-se în jurul tău ruinele propriei vieţi, pentru că oriunde te-ai duce vei purta cu tine oraşul căderii. Nu există nici pământ nou, cu mare nouă. Viaţa pe care ai batjocorit-o, batjocorită rămâne oriunde te-ai duce.

Lucia Etxebarria în Beatriz şi corpurile cereşti
Adăugat de Ion Alexandra Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă par obosit eu sunt marele mediator, al jumătăţilor mele

Prima teamă a fost:
naşterea mea.
Apoi... de moarte!
Maturizarea
mi-a adus frica,
de dincolo de viaţă.
Dincolo de poartă te întâlneşti
cum nu te ştiai, habar n-aveai!
Atunci îţi vezi:
trufia, mândria, laşitatea, ipocrizia!
N-aveam curajul să mă uit în ochii mei.
Am ridicat doar o mână, ca salut.
Eram ca-ntr-o oglindă,
cu toate gesturile mele.
În sfârşit...
eram eu cu mine!
Jumătăţile mele
prinse-ntr-o luptă fără muniţie
se loveau,
cu bulgări de pământ şi zăpadă,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graniţele sunt limite sub care ne ascundem neputinţa, frustrările, teama, laşitatea, nepăsarea, deziluziile şi chiar răutătile. Straniu cum pierdem din esenţa propriei fiinţe sub avalanşa globalizării, mimând de multe ori normalitatea diluăm importanţa propriului univers, vânzând sinceritatea pe măşti rupestre, sub care grimasa proprie hrăneşte fructele mâniei.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!